- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 iunie 2014
- Stat pârât
- MDA
- Concluzia
- Prejudiciu material — cerere respinsă
- Prejudiciu moral — sumă acordată
Dragostea Copiilor - Petrovschi - Nagornii împotriva Republicii Moldova
Traducere în română Auto
DRAGOSTEA COPILOR - PETROVSCHI - NAGORNII v. REPUBLICA MOLDOVA (Depunerea nr. 25575/08) JUGGMENTUL (Satisfacție echitabilă) STRASBOURG 10 iunie 2014 FINAL 10/09/2014 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Dragostea Copiilor - Petrovschi - Nagornii v. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, după ce a deliberat în particular la 20 mai 2014, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: Cazul a apărut într-o cerere (nr. 25575/08) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate înregistrată în Moldova, Dragostea Copiilor - Petrovschi - Nagornii („societatea reclamantă”), la 13 mai 2008. Într-o hotărâre pronunțată la 13 septembrie 2011 („hotărârea principală”), Curtea a afirmat că principiul securității juridice a fost încălcat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza susținerii, de către Curtea Supremă de Justiție la 14 noiembrie 2007, a unei cereri de revizuire a hotărârii finale din 18 iulie 2007 ( Dragostea) Copiilor - Petrovschi - Nagornii c. Moldova , nr. 25575/08, 13 septembrie 2011). Întrucât întrebarea aplicării articolului 41 din Convenție nu era pregătită pentru hotărâre,
Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge. Societatea reclamantă și guvernul nu au ajuns la un acord și au depus observații. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune Societatea reclamantă a susținut că conducea o școală privată începând din 1995. Se pare că de la înființarea sa până la închiderea sa în 2009, școala nu a fost niciodată profitabilă.
Potrivit informațiilor transmise de societatea reclamantă pentru anii 2000-2011, școala a avut pierderi în fiecare an, cu excepția anului 2000, 2001 și 2003, atunci când nu a câștigat și nu a pierdut niciun ban. Cu toate acestea, pierderile au crescut până la sfârșitul perioadei, atunci când societatea reclamantă a început să experimenteze probleme cu dl M. Societatea reclamantă a susținut că există o legătură de cauzalitate între încercările dlui M. de a executa hotărârea din 25 iulie 2001 împotriva acesteia și creșterea pierderilor suferite de școală. Încercările de aplicare a hotărârii din 2001 au început în 2006. În cazul în care Curtea Supremă de Justiție a respins la 14 noiembrie 2007 cererea de reexaminare depusă de dl. M., nici o pierdere nu ar fi fost efectuată între 2008 și 2011 (a se vedea punctul 12 din hotărârea principală).
În plus, dacă s-a întâmplat asta, societatea reclamantă ar fi avut dreptul să ceară în instanțele interne compensații pentru pierderile suferite ca urmare a acțiunilor dlui M. între 2006 și 14 noiembrie 2007. Potrivit societății reclamante, între 2006 și 2011, pierderile sale s-au ridicat la 22.164 euro (EUR). Societatea reclamantă a recunoscut că întreaga sumă nu a fost imputabilă reexaminării impugnate și, prin urmare, a solicitat doar 75% din suma respectivă, care este de 16,600 EUR. Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, 5.000 EUR pentru prejudiciu moral, susținând că, ca urmare a încălcărilor constatate în acest caz, școala a trebuit să închidă și gestionarea acesteia a avut un prejudiciu grav.
Guvernul a considerat pretențiile societății reclamante pentru prejudiciu material speculative și nefondate. În ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a considerat excesiv. 10. Curtea este de acord cu Guvernul că pretinderile societății reclamante pentru prejudiciu material sunt speculative. Într-adevăr, din concluziile reclamantului se constată că școala condusă de societatea reclamantă nu a fost niciodată profitabilă pe parcursul existenței sale și, de asemenea, că a avut pierderi chiar înainte de 2006. Prin urmare, Curtea nu consideră posibilă a face orice atribuire în ceea ce privește prejudiciu material. În ceea ce privește prejudiciile morale, ținând seama de circumstanțele cauzei și hotărârea pe bază echitabilă, Curtea atribuie societății reclamante 2.000 EUR.
Costuri și cheltuieli 11. Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, 4 300 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii dinaintea Curții și a prezentat dovezi că întregul sumă a fost plătit reprezentantului său. 12. Guvernul a contestat reclamația și a susținut că aceaceasta este excesivă și nefondată. 13. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea întregii sume solicitate.
Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
statul pârât trebuie să plătească societății reclamante, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 2 000 EUR (2 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 4 300 EUR (4 mii trei sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 iunie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului
THIRD SECTION
CASE OF DRAGOSTEA COPIILOR - PETROVSCHI - NAGORNII v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (Application no. 25575/08) JUDGMENT (Just satisfaction) STRASBOURG 10 June 2014 FINAL 10/09/2014 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Dragostea Copiilor - Petrovschi - Nagornii v. the Republic of Moldova, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar, Having deliberated in private on 20 May 2014, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 25575/08) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a company registered in Moldova, Dragostea Copiilor - Petrovschi - Nagornii (“the applicant company”), on 13 May 2008.
In a judgment delivered on 13 September 2011 (“the principal judgment”), the Court held that the principle of legal certainty had been breached under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention on account of the upholding, by the Supreme Court of Justice on 14 November 2007, of a request for review of the final judgment of 18 July 2007 ( Dragostea Copiilor - Petrovschi - Nagornii v. Moldova , no. 25575/08, 13 September 2011).
Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it and invited the Government and the applicant to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach.
The applicant company and the Government failed to reach an agreement and filed observations. THE LAW
Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant company submitted that it had been running a private school since 1995. It appears that from its establishment until its closure in 2009, the school had never been profitable. According to the information submitted by the applicant company for the years 2000 to 2011, the school incurred losses every year except for 2000, 2001 and 2003, when it neither earned nor lost any money. However, the losses increased towards the end of the period, when the applicant company started to experience problems with Mr M.
The applicant company submitted that there was a causal link between the attempts by Mr M. to enforce the judgment of 25 July 2001 against it and the increase of the losses suffered by the school. The attempts to enforce the judgment of 2001 started in 2006. Had the Supreme Court of Justice dismissed on 14 November 2007 the review request lodged by Mr M., no losses would have been incurred between 2008 and 2011 (see paragraph 12 of the principal judgment). Moreover, had that happened, the applicant company would have been entitled to claim in the domestic courts compensation for the losses suffered as a result of Mr M.’s actions between 2006 and 14 November 2007. According to the applicant company, between 2006 and 2011 its losses amounted to 22,164 euros (EUR). The applicant company admitted that the entire amount was not imputable to the impugned review, and therefore claimed only 75% of that sum, that is EUR 16,600.
The applicant company also claimed EUR 5,000 for non-pecuniary damage. It argued that as a result of the violations found in the present case the school had had to close down and its management had incurred serious damage.
The Government considered the applicant company’s claims for pecuniary damage speculative and ill-founded. As to the non-pecuniary damage, the Government considered the claim excessive.
The Court agrees with the Government that the applicant company’s claims for pecuniary damage are speculative. Indeed, it appears from the applicant’s submissions that the school run by the applicant company was never profitable throughout its existence and, moreover, that it had losses even before 2006. Therefore, the Court does not consider it possible to make any award in respect of pecuniary damage. In so far as the non-pecuniary damage is concerned, taking into account the circumstances of the case and ruling on an equitable basis, the Court awards the applicant company EUR 2,000. B. Costs and expenses
The applicant company also claimed EUR 4,300 for the costs and expenses incurred in the proceedings before the Court. It submitted proof that the entire amount had been paid to its representative.
The Government contested the claim and argued that it was excessive and unsubstantiated.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the entire amount claimed. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Holds , (a) that the respondent State is to pay the applicant company, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 2,000 (two thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 4,300 (four thousand three hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 2. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 10 June 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Santiago Quesada Josep Casadevall Registrar President