CASE OF GIURAN v. ROMANIA

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

21.06.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Remainder inadmissible;No violation of Art. 6-1;No violation of P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF GIURAN v. ROMANIA (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1930 și locuiește în Slatina. El este pensionat. La 7 august 2001 el a depus o plângere penală împotriva E.I., susținând că a furat anumite articole din apartamentul său. El a declarat că I.E. a venit în mod regulat la apartamentul său pentru a curăța și că la 20 ianuarie 2001 ea a eliminat mai multe articole de bijuterii și haine din apartamentul său. El a realizat doar în iulie 2001 că aceste obiecte au dispărut din apartamentul său. Cazul a fost auzit de Curtea de District Drăgășani, care și-a pronunțat hotărârea de primă instanție la 14 ianuarie 2002 determinând vinovată E.I. și condamnând-o la trei luni de închisoare, suspendată. E.I. a fost ordonat ca reclamantul să plătească daune de 10.000.000 de lei români (ROL – aproximativ 350 euro (EUR) la momentul respectiv), reprezentând valoarea estimată a elementelor furate, și ROL 2.500.000 (aproximativ 90 EUR) în taxe juridice. Curtea de district a bazat decizia sa pe declarațiile părților și a doi martori. Potrivit unui martor, reclamantul s-a plâns la el în iulie 2001 că au lipsit mai multe obiecte din apartamentul său. Potrivit celui de-al doilea martor, în februarie 2001, acuzatul i-a arătat mai multe articole de bijuterii și îmbrăcăminte, menționând că le-a primit cado de la solicitant. La 1 aprilie 2002, Tribunalul județului Vâlcea a respins un recurs de către E.I. 10. La o dată neespecificată, Procurorul General al României a depus un recurs extraordinar (recurs în anulare) împotriva hotărârii din 14 ianuarie 2002. Procurorul General a susținut că E.I. a fost condamnat în mod incorect, deoarece niciuna dintre dovezile aduse nu a fost concludente cu privire la vina ei. Acest lucru a dus la o încălcare a dreptului ei de a fi presupus nevinovat până când s-a dovedit vinovat. Procurorul a indicat, de asemenea, că E.I. a prezentat două elemente de probă ca parte a apărării ei care au fost ignorate în procedura obișnuită. Unul dintre documentele a fost o cerere depusă de reclamant asociației proprietarilor în care a solicitat o scutire de costurile de utilitate pentru perioada decembrie 2000-aprilie 2001, atunci când ar fi plecat în Regatul Unit. Acest document este relevant, după cum a declarat reclamantul că E.I. a intrat în apartamentul său doar atunci când a fost acolo și a declarat că articolele au fost furate la data exactă din 20 ianuarie 2001, când, potrivit documentului, el nu a fost în România. Al doilea document a fost un raport de căutare efectuată de poliție la domiciliul inculpatului, care a indicat că niciuna dintre elementele susținute a fost furat din apartamentul reclamantului a fost găsit acolo. 11. Într-o hotărâre din 4 noiembrie 2003, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a permis recursul extraordinar, a anulat hotărârile din 14 ianuarie și 1 aprilie 2002, a achitat E.I. și a eliberat obligația de a plăti compensarea reclamantului pentru obiectele furate și pentru costurile juridice. Curtea a susținut că condamnarea anterioară s-a bazat pe declarațiile doi martori care au declarat că știau că E.I. făcea meseria de domiciliu pentru reclamant, că deținea articolele menționate în reclamația sa penală și că după 20 ianuarie 2001 unele dintre elementele au fost văzute de unul dintre martorii din casa E.I. Cu toate acestea, instanța a indicat că aceste declarații au fost contrazise de probele din dosarul care indică faptul că reclamantul a fost îndepărtat de România între decembrie 2000 și aprilie 2001. În plus, ținând cont de faptul că el a declarat întotdeauna că E.I. a efectuat o muncă la domiciliu numai atunci când a fost acolo, instanța a indicat că afirmația sa că nu a observat E.I. Lăsând apartamentul cu atâtea obiecte nu era credibil. Curtea a concluzionat în continuare că dovezile aduse în acest caz erau atât contradictorii, cât și neconcludenți în ceea ce privește data presupusului furt a fost comis și dacă acuzatul a comis furtul. Prin urmare, a anulat hotărârile anterioare pe motiv că nu au fost legale și achitate E.I. Reclamantul a participat la audiere și a prezentat argumentele sale în sprijinul cererilor sale. 13. Pentru un rezumat al dispozițiilor relevante ale legislației interne referitoare la acest tip de recurs extraordinar (recurs in anulare) a se vedea hotărârea în cazul Precup c. România (nr. 17771/03, § 15, 27 ianuarie 2009).

The applicant was born in 1930 and lives in Slatina. He is retired. 7. On 7 August 2001 he lodged a criminal complaint against E.I., claiming that she had stolen certain items from his flat. He stated that E.I. regularly came to his flat to clean it and that on 20 January 2001 she had removed several items of jewellery and clothing from his flat. He had only realised in July 2001 that those items had disappeared from his flat. 8. The case was heard by the Drăgășani District Court, which delivered its first-instance judgment on 14 January 2002 finding E.I. guilty and sentencing her to three months’ imprisonment, suspended. E.I. was ordered to pay the applicant damages of 10,000,000 Romanian lei (ROL – approximately 350 euros (EUR) at the time), representing the estimated value of the stolen items, and ROL 2,500,000 (approximately EUR 90) in legal fees. The District Court based its decision on the statements of the parties and of two witnesses. According to one of the witnesses, the applicant had complained to him in July 2001 that several items were missing from his flat. According to the second witness, in February 2001 the defendant had shown him several items of jewellery and clothing, mentioning that she had received them as a gift from the applicant. 9. On 1 April 2002 the Vâlcea County Court dismissed an appeal by E.I. and the judgment of 14 January 2002 thus became final and enforceable. 10. On an unspecified date the Prosecutor General of Romania lodged an extraordinary appeal (recurs in anulare) against the judgment of 14 January 2002. The Prosecutor General argued that E.I. had been wrongfully convicted, as none of the evidence adduced was conclusive as to her guilt. This had led to a breach of her right to be presumed innocent until proved guilty. The prosecutor also indicated that E.I. had submitted two pieces of evidence as part of her defence which had been ignored in the ordinary proceedings. One of the documents was a request lodged by the applicant to the owners’ association in which he sought an exemption from utility costs for the period December 2000-April 2001, when he would be away in the United Kingdom. This document was relevant, as the applicant stated that E.I. entered his flat only when he was there and he had declared that the items had been stolen on the exact date of 20 January 2001, when, according to that document, he was not in Romania. The second document was a report of a search conducted by the police at the home of the defendant, which indicated that none of the items claimed to have been stolen from the applicant’s flat had been found there. 11. In a decision of 4 November 2003 the High Court of Cassation and Justice allowed the extraordinary appeal, quashed the judgments of 14 January and 1 April 2002, acquitted E.I. and relieved her of the obligation to pay the applicant compensation for the stolen items and the legal costs. The court held that the prior conviction had been based on the statements of two witnesses who declared that they knew that E.I. was doing housework for the applicant, that he owned the items mentioned in his criminal complaint and that after 20 January 2001 some of the items were seen by one of the witnesses in the house of E.I. Nevertheless, the court indicated that these statements were contradicted by the evidence in the case file indicating that the applicant had been away from Romania between December 2000 and April 2001. Furthermore, taking into account that he had always stated that E.I. only did housework in his flat when he was there, the court indicated that his submission that he had not noticed E.I. leaving the flat with so many items was not credible. The court further concluded that the evidence adduced in the case was both contradictory and inconclusive in respect of the date the alleged theft was committed and of whether the defendant had committed the theft. It therefore quashed the earlier decisions on the ground that they had not been lawful and acquitted E.I. of all charges, relieving her also of the obligation to pay compensation for the stolen items and for the court costs incurred by the applicant. 12. The applicant attended the hearing and submitted his arguments in support of his claims. 13. For a summary of the relevant domestic-law provisions concerning this type of extraordinary appeal (recurs in anulare) see the judgment in the case of Precup v. Romania (no. 17771/03, § 15, 27 January 2009).

§ Cauze similare