CASE OF GIURAN v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Remainder inadmissible;No violation of Art. 6-1;No violation of P1-1
CASE OF GIURAN v. ROMANIA (CtEDO, 2011)
Reclamantul s-a născut în 1930 și locuiește în Slatina. El este pensionat. La 7 august 2001 el a depus o plângere penală împotriva E.I., susținând că a furat anumite articole din apartamentul său. El a declarat că I.E. a venit în mod regulat la apartamentul său pentru a curăța și că la 20 ianuarie 2001 ea a eliminat mai multe articole de bijuterii și haine din apartamentul său. El a realizat doar în iulie 2001 că aceste obiecte au dispărut din apartamentul său. Cazul a fost auzit de Curtea de District Drăgășani, care și-a pronunțat hotărârea de primă instanție la 14 ianuarie 2002 determinând vinovată E.I. și condamnând-o la trei luni de închisoare, suspendată. E.I. a fost ordonat ca reclamantul să plătească daune de 10.000.000 de lei români (ROL – aproximativ 350 euro (EUR) la momentul respectiv), reprezentând valoarea estimată a elementelor furate, și ROL 2.500.000 (aproximativ 90 EUR) în taxe juridice. Curtea de district a bazat decizia sa pe declarațiile părților și a doi martori. Potrivit unui martor, reclamantul s-a plâns la el în iulie 2001 că au lipsit mai multe obiecte din apartamentul său. Potrivit celui de-al doilea martor, în februarie 2001, acuzatul i-a arătat mai multe articole de bijuterii și îmbrăcăminte, menționând că le-a primit cado de la solicitant. La 1 aprilie 2002, Tribunalul județului Vâlcea a respins un recurs de către E.I. 10. La o dată neespecificată, Procurorul General al României a depus un recurs extraordinar (recurs în anulare) împotriva hotărârii din 14 ianuarie 2002. Procurorul General a susținut că E.I. a fost condamnat în mod incorect, deoarece niciuna dintre dovezile aduse nu a fost concludente cu privire la vina ei. Acest lucru a dus la o încălcare a dreptului ei de a fi presupus nevinovat până când s-a dovedit vinovat. Procurorul a indicat, de asemenea, că E.I. a prezentat două elemente de probă ca parte a apărării ei care au fost ignorate în procedura obișnuită. Unul dintre documentele a fost o cerere depusă de reclamant asociației proprietarilor în care a solicitat o scutire de costurile de utilitate pentru perioada decembrie 2000-aprilie 2001, atunci când ar fi plecat în Regatul Unit. Acest document este relevant, după cum a declarat reclamantul că E.I. a intrat în apartamentul său doar atunci când a fost acolo și a declarat că articolele au fost furate la data exactă din 20 ianuarie 2001, când, potrivit documentului, el nu a fost în România. Al doilea document a fost un raport de căutare efectuată de poliție la domiciliul inculpatului, care a indicat că niciuna dintre elementele susținute a fost furat din apartamentul reclamantului a fost găsit acolo. 11. Într-o hotărâre din 4 noiembrie 2003, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a permis recursul extraordinar, a anulat hotărârile din 14 ianuarie și 1 aprilie 2002, a achitat E.I. și a eliberat obligația de a plăti compensarea reclamantului pentru obiectele furate și pentru costurile juridice. Curtea a susținut că condamnarea anterioară s-a bazat pe declarațiile doi martori care au declarat că știau că E.I. făcea meseria de domiciliu pentru reclamant, că deținea articolele menționate în reclamația sa penală și că după 20 ianuarie 2001 unele dintre elementele au fost văzute de unul dintre martorii din casa E.I. Cu toate acestea, instanța a indicat că aceste declarații au fost contrazise de probele din dosarul care indică faptul că reclamantul a fost îndepărtat de România între decembrie 2000 și aprilie 2001. În plus, ținând cont de faptul că el a declarat întotdeauna că E.I. a efectuat o muncă la domiciliu numai atunci când a fost acolo, instanța a indicat că afirmația sa că nu a observat E.I. Lăsând apartamentul cu atâtea obiecte nu era credibil. Curtea a concluzionat în continuare că dovezile aduse în acest caz erau atât contradictorii, cât și neconcludenți în ceea ce privește data presupusului furt a fost comis și dacă acuzatul a comis furtul. Prin urmare, a anulat hotărârile anterioare pe motiv că nu au fost legale și achitate E.I. Reclamantul a participat la audiere și a prezentat argumentele sale în sprijinul cererilor sale. 13. Pentru un rezumat al dispozițiilor relevante ale legislației interne referitoare la acest tip de recurs extraordinar (recurs in anulare) a se vedea hotărârea în cazul Precup c. România (nr. 17771/03, § 15, 27 ianuarie 2009).