Majski împotriva Croației (nr. 2)

Reclamantul, care este de origine sârbă, s-a născut în 1949 și trăiește în Vukovar. La 28 octombrie 2004, reclamantul a depus o cerere de post de procuror de stat adjunct în biroul procurorului de stat al județului Vukovar. El s-a bazat pe art. 22 alineatul (2) din Legea constituțională privind drepturile minorităților naționale și art. 63 alineatul (2) din Legea procurorilor de stat (a se vedea punctele 17 și 19 de mai jos). La 11 ianuarie 2005, Consiliul Procurorilor de Stat (Državnoodvjetničko vijeće), după un vot secret, a adoptat în unanimitate o decizie de numire a procurorului de stat Adjunct D.K.I. în biroul procurorului de Stat Vukovar. S-a constatat că ambii candidați îndeplinesc cerințele legale de a fi desemnați adjunct de procuror de stat, dar au acordat prioritate D.K.I., având în vedere experiența sa extinsă de a lucra la cazurile de drept civil și administrativ.

Hotărârea conține un anunț de informare (pouka o pravnom lijeku) în sensul că procedurile administrative de litigiu ar putea fi instituite împotriva acestuia prin introducerea unei acțiuni în Curtea Administrativă (Upravni sud Republike Hrvatske) în termen de treizeci de zile de la serviciul său. Prezentul aviz de informare se menționează după cum urmează: „În schimbul acestei decizii se poate institui un litigiu administrativ prin introducerea unei acțiuni în Curtea Administrativă în termen de treizeci de zile de la serviciul deciziei.” 8. La 4 februarie 2005, reclamantul a instituit un proces de litigiu administrativ în cadrul Curții de Administrație prin introducerea unei acțiuni în temeiul articolului 23 din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctul 26 mai jos) împotriva hotărârii Consiliului de Procurori de Stat din 11 ianuarie 2005. El a invocat din nou art. 22 alineatul (2) din Legea Constituțională privind drepturile minorităților naționale.

La 16 martie 2005, Curtea Administrativă a declarat acțiunea reclamantului inadmisibilă, declarând că decizia atacată nu constituie un „act administrativ” în sensul articolului 6 alineatul (2) din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctul 24 de mai jos). Prin urmare, în loc de instituirea unei proceduri administrative de litigiu prin introducerea unei acțiuni (contra un act administrativ), reclamantul ar fi trebuit să depună „o cerere de protecție a unui drept garantat constituțional” (zahtjev zaštitut ustavom zajamčenog prava), o soluție prevăzută la art. 66 din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctul 34 de mai jos). De asemenea, Curtea Administrativă a susținut că acțiunea reclamantului nu ar fi putut fi, chiar și în fond, considerată o astfel de cerere, deoarece nu se bazase pe nicio dispoziție a Constituției, ci numai pe Actul constituțional privind drepturile minorităților naționale.

10. La 18 iulie 2005, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională (Ustavni sud Republike Hrvatske) împotriva hotărârii Curții Administrative. În acest sens, Tribunalul Constituțional a respins plângerea constituțională a reclamantului, susținând încălcarea dreptului său de acces la instanță, a invocat art. 6 § 1 din Convenție. 11. La 13 februarie 2008, Curtea Constituțională a respins plângerea reclamantului. Partea relevantă a acestei decizii se citește după cum urmează: „Curtea Constituțională constată că drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu au fost încălcate în cadrul procedurii dinainte de Curtea Administrativă, deoarece Curtea Administrativă nu a procedut împotriva opiniilor juridice stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea acestei dispoziții la cazurile individuale…

Curtea Constituțională remarcă că, în practică, a stabilit regula că există un remediu în fața Curții Administrative (o cerere în temeiul art. 66 din Legea privind litigiile administrative) împotriva unei hotărâri privind numirea unui avocat adjunct, și că acest remediu trebuie utilizat înainte de depunerea unei plângeri constituționale la Curtea Constituțională (decizie nr. U-III-4364/2005 din 19 decembrie 2005)” 12. Dispozițiile relevante ale Constituției Republicii Croației (Ustav Republike Hrvatske, Gazette Oficială a Republicii Croației nos. 56/1990, 135/1997, 8/1998 (text consolidat), 113/2000, 124/2000 (text consolidat), 28/2001 și 41/2001 (text consolidat), 55/2001 (corregdul) și 76/2010) se citesc după cum urmează: „Dreapta de a face apel împotriva deciziilor adoptate în procedura de primă instanță în fața unei instanțe sau a unui alt organism autorizat este garantată.

Dreptul de recurs poate fi exclus în mod excepțional în cazurile prevăzute de lege în cazul în care este asigurată o altă protecție juridică.” „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale sau a oricărei acuzații penale împotriva sa, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă într-un timp rezonabil de către o instanță independentă și imparțială stabilită prin lege.” „Toată națională a Republicii Croației are dreptul, în condiții egale, să participe la desfășurarea afacerilor publice și să fie admisă la serviciul public.” 13. În deciziile sale nr. U-III-1733/2000 din 24 noiembrie 2004 (publicate în Monitorul Oficial nr. 179/2004 din 17 decembrie 2004), nr. U-III-2808/2007 din 13 februarie 2008 (publicate în Monitorul Oficial nr. 26/2008 din 29 februarie 2008) și nr. U-III-3071/2006 (publicate în Gazetteul Oficial nr. 42/2009 din 6 aprilie 2009) Curtea Constituțională a susținut că, în cazurile în care instanțele de primă instanță au informat în mod incorect părțile cu privire la remediile legale prin indicarea unor termene mai lungi pentru a depune recursuri împotriva deciziilor lor decât cele prevăzute în legislația relevantă, și părțile au depus apeluri în afara termenelor legale, dar în termenele indicate de instanțele de primă instanță, aceste apeluri nu au putut fi declarate inadmisibile, astfel cum au fost depuse în afara termenelor legale.

În acest sens ar fi contrar dreptului constituțional de recurs garantat de art. 18 alin. (1) din Constituție și dreptul constituțional la o audiere echitabilă, în partea sa privind accesul la instanță, garantat de art. 29 alin. (1) din Constituție (a se vedea alin. (1) anterior). 14. În hotărârea sa nr. Zpa-5/2004-5 din 2 decembrie 2004, în urma unei cereri de protecție a unui drept garantat constituțional (a se vedea punctul 34 de mai jos) Curtea administrativă a anulat decizia Consiliului Național de Justiție privind numirea unui judecător al instanței municipale. Prin urmare, prin numirea unui candidat care nu a îndeplinit cerințele legale de numire ca judecător al unei instanțe municipale, Consiliul Național Judiciar a încălcat dreptul constituțional al celuilalt candidat la „accesul egal la serviciul public” garantat de art. 44 din Constituție (a se vedea punctul 12 de mai sus).

15. Dispoziția relevantă a Actului Constituțional din 1999 privind Curtea Constituțională a Republicii Croației (Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske, Gazette Oficială a Republicii Croației nr. 99/1999 din 29 septembrie 1999 – „Legea Curții Constituționale”), astfel cum a fost modificată de Amendamentele din 2002 (Ustavni zakon o izmjenama i dopunama Ustavnog zakona o Ustavnom sudu Republike Hrvatske, Gazette Oficială a Republicii Croației nr. 29/2002 din 22 martie 2002), care a intrat în vigoare la 15 martie 2002, se citește după cum urmează: „(1) Oricine poate depune o plângere constituțională la Curtea Constituțională în cazul în care consideră că decizia unei autorități de stat, guvernului local sau regional, sau a unei persoane juridice investite cu autoritatea publică, cu privire la drepturile sau obligațiile sale, sau în ceea ce privește suspiciunile sau acuzațiile asupra unei infracțiuni, a încălcat drepturile sau libertățile fundamentale ale omului sau dreptul la guvernul local sau regional, garantat de Constituție (denumit în continuare „dreptul constituțional”)...

(2) În cazul în care este disponibil un alt remediu legal în ceea ce privește încălcarea dreptului constituțional [reclamat de], o plângere constituțională poate fi depusă numai după ce acest remediu a fost utilizat.

(3) În cazurile în care este disponibilă o acțiune administrativă sau, în proceduri civile și necontențioase, un recurs privind punctele de drept [revizija], se consideră că remediile au fost epuizate numai după adoptarea unei decizii cu privire la aceste remedii juridice.” 16. În decizia sa nr. U-III-4364/2005 din 19 decembrie 2005 (Gazette Oficial nr. 6/2006 din 13 ianuarie 2006) Curtea Constituțională a susținut că o cerere de protecție a unui drept garantat constituțional în temeiul articolului 66 din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctul 34 de mai jos) trebuie depusă împotriva unei hotărâri a Consiliului Procurorilor de Stat privind numirea unui avocat adjunct în fața unei plângeri constituționale în temeiul articolului 62 din Legea Curții Constituționale.

17. Dispozițiile relevante ale Actului Constituțional privind drepturile minorităților naționale (Zakon o pragma nacionalnih manjina, Gazette Oficiale a Republicii Croației nos. 155/2002 și 80/2010), care au intrat în vigoare la 23 decembrie 2002, se citesc după cum urmează: „(2) Reprezența membrilor minorităților naționale în organele administrației de stat și în organele judiciare este asigurată în conformitate cu legislația specială și ținând seama de proporția membrilor minorităților naționale în totalul populației la nivelul căruia este stabilit organul administrației de stat sau organul judiciar și de drepturile achiziționate.

(4) În completarea posturilor menționate la alineatele (2) și (3) din prezenta secțiune, se acordă prioritate membrilor minorităților naționale în aceleași condiții.” 18. La 23 martie 2006, Curtea Administrativă și-a pronunțat hotărârea în cazul nr. Zpa-39/2005, în cazul în care un candidat acuzat, membru al unei minorități naționale, a depus o cerere de protecție a unui drept garantat constituțional în temeiul articolului 66 din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctul 34 de mai jos) împotriva unei hotărâri a Consiliului Național de Justiție cu privire la numirea unui judecător al instanței municipale. El a susținut că decizia atacată și-a încălcat dreptul garantat de art. 44 din Constituție (a se vedea punctul 12 mai sus), coroborat cu art. 22 alineatul (4) din Actul constituțional privind drepturile minorităților naționale (a se vedea punctul 17 mai sus).

Curtea Administrativă și-a respins cererea (numai) deoarece, în cererea sa de judecător municipal, nu a exprimat dorința de a fi tratat ca membru al unei minorități naționale și nu s-a bazat pe art. 22 alineatul (4) din Legea constituțională privind drepturile minorităților naționale. 19. Dispoziția relevantă a Legii Procurorilor de Stat (Zakon o državnom odvjetništvu, Gazette Oficiale a Republicii Croația nos. 51/2001, 16/2007, 20/2007 (corrigendum), 146/2008), în vigoare la momentul material, cu condiția următoarea: „(1) Avocații adjuncți de stat se numesc într-un mod, în condițiile și în conformitate cu o procedură care garantează că dețin expertiză, independență și stare morală necesară pentru îndeplinirea datoriei unui avocat de stat.

(2) Orice cetățen croat care deține o diplomă de drept și a trecut examenul de bar poate fi numit avocat adjunct de stat.” „O persoană poate fi numit avocat adjunct de stat într-un birou de procuror de stat, dacă are, ca titular de oficiu public în justiție, a exercitat sarcini judiciare, sau a fost avocat, notar public sau notar public, sau profesor de cursuri de drept la o facultate de drept de cel puțin zece ani, sau a lucrat într-o altă profesie juridică timp de cel puțin douăzeci de ani după trecerea examenului de bar.” 20. Legea procurorilor de stat prevede că deciziile Consiliului procurorilor de stat pronunțate în cadrul procedurilor disciplinare (art. 114) și deciziile privind îndepărtarea din biroul unui procuror de stat (art. 118 alineatul (5)) pot fi contestate prin instituirea procedurilor administrative de litigii în fața Curții administrative sub forma unei acțiuni în temeiul articolului 23 din Legea privind litigiile administrative.

Cu toate acestea, Legea procurorilor de stat nu are nici o dispoziție privind căile de recurs disponibile împotriva deciziilor Consiliului procurorilor de stat privind numirea avocaților de stat. 21. În decizia sa nr. Noi-6683/2004 din 17 noiembrie 2004 Curtea Administrativă a reținut pentru prima dată că o decizie a Consiliului Procurorilor de Stat privind numirea unui avocat adjunct nu a fost un act administrativ în sensul articolului 6 alineatul (2) din Legea privind litigiile administrative. De asemenea, aceasta a susținut că o astfel de decizie nu poate fi contestată decât în fața instanței respective prin depunerea unei cereri de protecție a dreptului garantat constituțional în temeiul articolului 66 din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctul 34 de mai jos).

22. Legea privind litigiile administrative (Zakon o upravnim sporovima, Gazette Oficiale a Republicii Socialiste Federale Iugoslavie nr. 4/1977, și Gazetteul Oficial al Republicii Croația nr. 53/1991, 9/1992 și 77/1992) în partea sa relevantă prevede următoarele: 23. Secțiunea 6 alineatul (1) prevede că procedurile administrative de litigiu pot fi inițiate numai împotriva unui act administrativ. 24. Secțiunea 6 alineatul (2) prevede că un act administrativ, în sensul actului, este un act prin care un organ de stat, în exercitarea autorității publice, decide cu privire la dreptul sau obligația unei persoane sau a unei organizații într-o chestiune administrativă. 25. Secțiunea 10 alineatul (1) prevede că un act administrativ poate fi contestat pentru: (a) aplicarea greșită a legii de fond, (b) lipsa competenței sau (c) erori de procedură sau constatări incorecte de fapt.

26. Secțiunea 23 prevede că procedurile administrative de litigiu sunt instituite prin introducerea unei acțiuni. 27. Secțiunea 24 alineatul (1) prevede că acțiunea trebuie inițiată în termen de treizeci de zile de la serviciul reclamantului actului administrativ (adică, o decizie) fiind contestată de acțiune. 28. Secțiunea 27 alineatul (1) prevede că o declarație de reclamație trebuie să conțină: (a) primul și numele de familie, sau numele și ședința reclamantului; (b) actul administrativ care este contestat de acțiune; (c) o declarație scurtă a cauzei acțiunii; și (d) în care direcție și în ce măsură se propune să anuleze actul administrativ și (e) semnarea reclamantului. Declarația depunerii trebuie să fie însoțită de originalul sau de o copie a actului atacat.

29. Secțiunea 29 alineatul (1) prevede că, în cazul în care acțiunea este incompletă sau incomprensible, președintele comitetului invită reclamantul să rectifice deficiențele într-un anumit termen. În acest sens, președintele ar trebui să informeze reclamantul cu privire la ceea ce trebuie făcut și la modul în care și să-l avertizeze asupra consecințelor de a nu îndeplini cererea instanței. 30. Secțiunea 29 alineatul (2) prevede că, în cazul în care reclamantul nu corectează deficiențele din acțiunile sale în termenul stabilit, și acestea sunt de o natură de a împiedica instanța de procedură cu acest caz, instanța declară acțiunea inadmisibilă ca fiind deficientă. 31. Secțiunea 30 prevede că Curtea Administrativă trebuie să declare o acțiune inadmisibilă în cazul în care, printre altele, hotărârea atacată nu constituie un act administrativ în sensul articolului 6 din această acțiune.

32. Secțiunea 52-59 prevede soluția de redeschidere a procedurii în fața Curții Administrative și reglementează procedura în urma unei cereri de redeschidere. 33. Secțiunea 60 prevede că, în cazul în care Legea privind litigiile administrative nu conține dispoziții specifice privind procedura dinaintea Curții administrative (care este, în cazul disputelor administrative), dispozițiile Legii de procedură civilă ar trebui să se aplice mutatis mutandis.

34. Secțiunea 66 se citește după cum urmează: „O cerere de protecție a unui drept sau a unei libertati garantate constituțional ... în cazul în care un astfel de drept sau libertate a fost încălcat de un act individual final [care este o decizie] și nu este asigurată nici o altă protecție judiciară, este hotărât de [Curtea administrativă], prin aplicarea dispozițiilor prezentei acte mutatis mutandis.” 35. Potrivit concluziei la sesiunea plenară a judecătorilor Curții administrative, care a avut loc la 26 octombrie 1987, o acțiune împotriva unui act administrativ trebuie considerată o cerere de protecție judiciară în sensul articolului 66 din Legea privind litigiile administrative, în cazul în care, din conținutul acțiunii pe care aceasta o transpiră, ar putea avea ca obiect o încălcare a drepturilor sau libertăților garantate de Constituție.

În astfel de cazuri, Curtea Administrativă nu a putut revizui orice încălcare a legii procedurale sau de fond, ci numai cele care constituie încălcarea drepturilor sau libertăților garantate constituțional. 36. Potrivit jurisprudenței Curții Administrative (jurisprudenței nr. Zpa-5/2004-5 din 2 decembrie 2004), cerințele pentru acordarea protecției judiciare în temeiul articolului 66 din Legea privind litigiile administrative, care trebuie îndeplinite în totalitate, sunt: (a) cererea trebuie să se ocupe de drepturile sau libertățile garantate în mod expres de Constituție; (b) aceste drepturi sau libertăți au fost încălcate de o decizie finală care nu are caracteristicile unui act administrativ, și (c) sistemul juridic nu prevede o altă cale judiciară de recurs.

În cazul în care cererea depusă în temeiul articolului 66 din Legea privind litigiile administrative nu se referă la un drept sau libertate garantat de Constituție, aceasta ar trebui declarată inadmisibilă (decizie nr. Zpa-4/2003 din 15 decembrie 2004). Termenul pentru depunerea unei astfel de cereri este la fel ca termenul pentru adoptarea unei acțiuni împotriva unui act administrativ în temeiul articolului 23 din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctele 26-27 de mai sus), adică treizeci de zile de la serviciul deciziei atacate (Zpa-9/05 din 13 aprilie 2005). 37. Dispozițiile relevante ale Legii de procedură administrativă (Zakon o općem upravnom postupku, Gazettea Oficială a Republicii Socialiste Federale Iugoslavia 47/1986 (text consolidat) și Gazettea Oficială a Republicii Croația nr. 53/1991) prevede următoarele: „ (1) Prin avizul privind remediile juridice, o parte este informată dacă poate depune recurs împotriva deciziei sau instituie proceduri administrative de litigiu sau alte proceduri judiciare.

(3) În cazul în care se poate institui o procedură de litigiu administrativ împotriva deciziei, notificarea indică în care instanță și în ce termen ar trebui introdusă acțiunea. În cazul în care se poate institui o altă procedură judiciară, aceasta [avisul] indică în fața în care instanță și în ce termen ar trebui inițiat procedura. (4) Atunci când au fost furnizate informații incorecte, o parte poate urma legislația în vigoare sau anunțul. O parte care a urmat informații incorecte nu poate suferi consecințe negative ca urmare.” 38. În decizia sa nr. Zpa-9/2005-4 din 13 aprilie 2005 Curtea Administrativă a susținut că o informație incorectă în ceea ce privește căile de recurs disponibile împotriva unei hotărâri a Consiliului procurorilor de stat nu a dat naștere drepturilor prevăzute la art. 210 din Legea privind procedura administrativă (a se vedea punctul anterior).

39. Dispoziția relevantă a Legii de procedură civilă (Zakon o parničnom postupku, Gazette Oficiale a Republicii Socialiste Federale Iugoslave nr. 4/1977, 36/1977 (corrigendum), 36/1980, 69/1982, 58/1984, 74/1987, 57/1989, 20/1990, 27/1990 și 35/1991 și Gazette Oficiale a Republicii Croația nr. 53/1991, 91/1992, 58/1993, 112/1999, 88/2001, 117/2003, 88/2005, 2/2007, 84/2008 și 123/2008) citește următoarele: „(1) Când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a dreptului omului sau a libertății fundamentale garantate de Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale sau protocoale suplimentare ratificate de Republica Croația, o parte poate, în termen de treizeci de zile de la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului devenind finală, depune la instanța din Republica Croația o cerere care a stat în prima instanță în cadrul căre a fost pronunțată hotărârea violarea dreptului omului sau a libertății fundamentale, să pună deoparte hotărârea prin care a fost încălată dreptul omului sau libertatea fundamentală.

(2) Procedura menționată la alineatul (1) din prezenta secțiune se desfășoară prin aplicarea, mutatis mutandis, a dispozițiilor privind redeschiderea procedurii. (3) În cadrul procedurii redeschise, instanțele trebuie să respecte avizele juridice exprimate în hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului care constată o încălcare a dreptului uman fundamental sau a libertății.”

5. The applicant, who is of Serbian origin, was born in 1949 and lives in Vukovar. 6. On 28 October 2004 the applicant submitted an application for the post of deputy county state attorney in the Vukovar County State Attorney’s Office. He relied on section 22(2) of the Constitutional Act on the Rights of National Minorities and section 63(2) of the State Attorneys Act (see paragraphs 17 and 19 below). 7. On 11 January 2005 the State Attorneys Council (Državnoodvjetničko vijeće), after a secret ballot, unanimously adopted a decision appointing D.K.I. deputy county state attorney in the Vukovar County State Attorney’s Office. It found that both candidates satisfied the statutory requirements to be appointed deputy state attorney but gave priority to D.K.I., having regard to her extensive experience of working on civil and administrative law cases.

The decision contained an information notice (pouka o pravnom lijeku) to the effect that administrative dispute proceedings could be instituted against it by bringing an action in the Administrative Court (Upravni sud Republike Hrvatske) within thirty days of its service. The information notice reads as follows: “Against this decision an administrative dispute may be instituted by bringing an action in the Administrative Court within thirty days of the service of the decision.” 8. On 4 February 2005 the applicant instituted administrative dispute proceedings in the Administrative Court by bringing an action under section 23 of the Administrative Disputes Act (see paragraph 26 below) against the State Attorneys Council’s decision of 11 January 2005. He again relied on section 22(2) of the Constitutional Act on the Rights of National Minorities.

9. On 16 March 2005 the Administrative Court declared the applicant’s action inadmissible, finding that the contested decision did not constitute an “administrative act” within the meaning of section 6(2) of the Administrative Disputes Act (see paragraph 24 below). Therefore, instead of instituting administrative dispute proceedings by bringing an action (against an administrative act), the applicant should have lodged “a request for the protection of a constitutionally guaranteed right” (zahtjev za zaštitu ustavom zajamčenog prava), a remedy provided in section 66 of the Administrative Disputes Act (see paragraph 34 below). The Administrative Court also held that the applicant’s action could not have been, even in substance, regarded as such a request, because he had not relied on any provision of the Constitution, but only on the Constitutional Act on the Rights of National Minorities.

10. On 18 July 2005 the applicant lodged a constitutional complaint with the Constitutional Court (Ustavni sud Republike Hrvatske) against the Administrative Court’s decision. In so doing the applicant, alleging a violation of his right of access to court, relied on Article 6 § 1 of the Convention. 11. On 13 February 2008 the Constitutional Court dismissed the applicant’s constitutional complaint. The relevant part of that decision reads as follows: “The Constitutional Court finds that the complainant’s rights under Article 6 § 1 of the European Convention on Human Rights and Fundamental Freedoms were not breached in the proceedings before the Administrative Court because the Administrative Court did not proceed contrary to the legal views established by the European Court of Human Rights in the application of that provision to individual cases…

The Constitutional Court notes that in its practice it has established the rule that there is a remedy before the Administrative Court (a request under section 66 of the Administrative Disputes Act) against a decision on appointment of a deputy state attorney, and that this remedy has to be used before a constitutional complaint is lodged with the Constitutional Court (decision no. U-III-4364/2005 of 19 December 2005).” 12. The relevant provisions of the Constitution of the Republic of Croatia (Ustav Republike Hrvatske, Official Gazette of the Republic of Croatia nos. 56/1990, 135/1997, 8/1998 (consolidated text), 113/2000, 124/2000 (consolidated text), 28/2001 and 41/2001 (consolidated text), 55/2001 (corrigendum) and 76/2010) read as follows: “The right to appeal against decisions adopted in the first-instance proceedings before a court or other authorised body shall be guaranteed.

The right of appeal may exceptionally be excluded in cases provided by law if other legal protection is ensured.” “In the determination of his rights and obligations or of any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair hearing within a reasonable time by an independent and impartial court established by law.” “Every national of the Republic of Croatia shall have the right, under equal conditions, to take part in the conduct of public affairs, and to be admitted to public service.” 13. In its decisions no. U-III-1733/2000 of 24 November 2004 (published in the Official Gazette no. 179/2004 of 17 December 2004), no. U-III-2808/2007 of 13 February 2008 (published in the Official Gazette no. 26/2008 of 29 February 2008) and no. U-III-3071/2006 (published in the Official Gazette no. 42/2009 of 6 April 2009) the Constitutional Court held that in cases where the first-instance courts had wrongly informed parties on legal remedies by indicating longer time-limits for lodging appeals against their decisions than those provided in the relevant legislation, and the parties lodged their appeals outside of the statutory time-limits but within the time-limits indicated by the first-instance courts, those appeals could not be declared inadmissible as lodged out of time.

To do so would run contrary to the constitutional right to appeal guaranteed by Article 18(1) of the Constitution, and the constitutional right to a fair hearing, in its part concerning access to court, guaranteed by Article 29(1) of the Constitution (see preceding paragraph). 14. In its judgment no. Zpa-5/2004-5 of 2 December 2004, following a request for the protection of a constitutionally guaranteed right (see paragraph 34 below) the Administrative Court quashed the decision of the National Judicial Council on appointment of a municipal court judge. It held that every candidate satisfying the statutory requirements had the right to equal participation in a competition for public office.

Therefore, by appointing a candidate who did not satisfy the statutory requirements for appointment as a judge of a municipal court, the National Judicial Council violated the other candidate’s constitutional right to “equal access to public service” guaranteed by Article 44 of the Constitution (see paragraph 12 above).

15. The relevant provision of the 1999 Constitutional Act on the Constitutional Court of the Republic of Croatia (Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske, Official Gazette of the Republic of Croatia no. 99/1999 of 29 September 1999 – “the Constitutional Court Act”), as amended by the 2002 Amendments (Ustavni zakon o izmjenama i dopunama Ustavnog zakona o Ustavnom sudu Republike Hrvatske, Official Gazette of the Republic of Croatia no. 29/2002 of 22 March 2002), which entered into force on 15 March 2002, reads as follows: “(1) Anyone may lodge a constitutional complaint with the Constitutional Court if he or she deems that the decision of a state authority, local or regional government, or a legal person invested with public authority, on his or her rights or obligations, or as regards suspicion or accusation of a criminal offence, has violated his or her human rights or fundamental freedoms, or the right to local or regional government, guaranteed by the Constitution (‘constitutional right’)...

(2) If another legal remedy is available in respect of the violation of the constitutional right [complained of], a constitutional complaint may be lodged only after this remedy has been used. (3) In matters in which an administrative action or, in civil and non-contentious proceedings, an appeal on points of law [revizija] is available, remedies shall be considered to have been exhausted only after a decision on these legal remedies has been given.” 16. In its decision no. U-III-4364/2005 of 19 December 2005 (Official Gazette no. 6/2006 of 13 January 2006) the Constitutional Court held that a request for the protection of a constitutionally guaranteed right under section 66 of the Administrative Disputes Act (see paragraph 34 below) must be lodged against a decision of the State Attorneys Council on appointment of a deputy state attorney before a constitutional complaint under section 62 of the Constitutional Court Act.

17. The relevant provisions of the Constitutional Act on the Rights of National Minorities (Zakon o pravima nacionalnih manjina, Official Gazette of the Republic of Croatia nos. 155/2002 and 80/2010), which entered into force on 23 December 2002, read as follows: “(2) The representation of members of national minorities in the organs of State administration and judicial organs shall be secured in accordance with special legislation, and taking into account the proportion of members of national minorities in the total population at the level in respect of which the organ of state administration or judicial organ is established, and acquired rights.

(4) In filling the posts referred to in paragraphs 2 and 3 of this section, priority shall be given under the same conditions to members of national minorities.” 18. On 23 March 2006 the Administrative Court delivered its judgment in case no. Zpa-39/2005, where an aggrieved candidate, member of a national minority, lodged a request for the protection of a constitutionally guaranteed right under section 66 of the Administrative Disputes Act (see paragraph 34 below) against a decision of the National Judicial Council on appointment of a municipal court judge. He argued that the contested decision had breached his right guaranteed by Article 44 of the Constitution (see paragraph 12 above) in conjunction with section 22(4) of the Constitutional Act on the Rights of National Minorities (see paragraph 17 above).

The Administrative Court dismissed his request (only) because in his application for the post of a municipal court judge he had not expressed the wish to be treated as a member of a national minority and had not relied on section 22(4) of the Constitutional Act on the Rights of National Minorities. 19. The relevant provision of the State Attorneys Act (Zakon o državnom odvjetništvu, Official Gazette of the Republic of Croatia nos. 51/2001, 16/2007, 20/2007 (corrigendum), 146/2008), as in force at the material time, provided as follows: “(1) Deputy state attorneys shall be appointed in a manner, under the conditions and according to a procedure that guarantees they possess the expertise, independence and moral standing necessary to discharge the duty of a state attorney.

(2) Any Croatian national who holds a law degree and has passed the bar exam may be appointed a deputy state attorney.” “A person may be appointed a deputy state attorney in a county state attorney’s office if he or she has, as a holder of public office in the judiciary, exercised judicial duties, or has been an advocate, notary public or notary public’s assessor, or lecturer of law courses at a law faculty for at least ten years, or has worked in another legal profession for at least twenty years after passing the bar exam.” 20. The State Attorneys Act provided that decisions of the State Attorneys Council rendered in disciplinary proceedings (section 114) and decisions on removal from the office of a state attorney (section 118(5)) could be challenged by instituting administrative disputes proceedings before the Administrative Court in the form of an action under section 23 of the Administrative Disputes Act.

However, the State Attorneys Act had no provisions on remedies available against decisions of the State Attorneys Council on appointment of state attorneys. 21. In its decision no. Us-6683/2004 of 17 November 2004 the Administrative Court held for the first time that a decision of the State Attorneys Council on appointment of a deputy state attorney was not an administrative act within the meaning of section 6(2) of the Administrative Disputes Act. It also held that such a decision could only be contested before that court by lodging a request for the protection of a constitutionally guaranteed right under section 66 of the Administrative Disputes Act (see paragraph 34 below). 22. The Administrative Disputes Act (Zakon o upravnim sporovima, the Official Gazette of the Socialist Federal Republic of Yugoslavia no. 4/1977, and the Official Gazette of the Republic of Croatia nos.

53/1991, 9/1992 and 77/1992) in its relevant part provides as follows: 23. Section 6(1) provides that administrative dispute proceedings may be initiated only against an administrative act. 24. Section 6(2) provides that an administrative act, within the meaning of the Act, is an act whereby a State organ, in the exercise of public authority, decides on a right or obligation of an individual or an organisation in an administrative matter. 25. Section 10(1) provides that an administrative act may be challenged for: (a) misapplication of substantive law, (b) lack of jurisdiction, or (c) procedural errors or incorrect findings of fact. 26. Section 23 provides that administrative dispute proceedings are instituted by bringing an action.

27. Section 24(1) provides that the action has to be brought within thirty days from the service on the plaintiff of the administrative act (that is, a decision) being contested by the action. 28. Section 27(1) provides that a statement of claim must contain: (a) the first and last name, or the name and the seat, of the plaintiff; (b) the administrative act being contested by the action; (c) a brief statement of the cause of action; as well as (d) to which direction and to what extent it is proposed to quash the administrative act, and (e) the signature of the plaintiff. The statement of claim must be accompanied by the original or a copy of the contested act. 29. Section 29(1) provides that if the action is incomplete or incomprehensible, the president of the panel shall invite the plaintiff to rectify the shortcomings within a certain time-limit.

In doing so, the president should instruct the plaintiff as to what has to be done and how and warn him or her of the consequences of failing to comply with the court’s request. 30. Section 29(2) provides that if the plaintiff does not rectify the shortcomings in his action within the time-limit fixed, and they are of such a nature as to prevent the court proceeding with the case, the court shall declare the action inadmissible as deficient. 31. Section 30 provides that the Administrative Court must declare an action inadmissible if, inter alia, the contested decision does not constitute an administrative act within the meaning of section 6 of that Act. 32. Sections 52-59 provide for the remedy of reopening of proceedings before the Administrative Court and regulate the procedure following a petition for reopening.

33. Section 60 provides that if the Administrative Disputes Act does not contain specific provisions on the procedure before the Administrative Court (that is, in administrative disputes), the provisions of the Civil Procedure Act should apply mutatis mutandis.

34. Section 66 reads as follows: “A request for the protection of a constitutionally guaranteed right or freedom ... if such a right or freedom has been violated by a final individual act [that is, a decision], and no other judicial protection is ensured, shall be decided by the [Administrative Court], by applying the provisions of this Act mutatis mutandis.” 35. According to the conclusion reached at the plenary session of judges of the Administrative Court held on 26 October 1987, an action against an administrative act is to be considered a request for judicial protection within the meaning of section 66 of the Administrative Disputes Act if from the content of the action it transpires that it may concern a breach of rights or freedoms guaranteed by the Constitution.

In such cases the Administrative Court could not review every breach of procedural or substantive law but only those that amount to breaches of constitutionally guaranteed rights or freedoms. 36. According to the Administrative Court’s case-law (judgment no. Zpa-5/2004-5 of 2 December 2004), the requirements for affording judicial protection under section 66 of the Administrative Disputes Act, which must be met in their totality, are: (a) the request has to concern rights or freedoms expressly guaranteed by the Constitution, (b) those rights or freedoms were allegedly breached by a final decision which does not have the characteristics of an administrative act, and (c) the legal system does not provide for another judicial avenue of redress.

If the request lodged under section 66 of the Administrative Disputes Act does not concern a right or freedom guaranteed by the Constitution, it should be declared inadmissible (decision no. Zpa-4/2003 of 15 December 2004). The time-limit for lodging such a request is the same as the time-limit for bringing an action against an administrative act under section 23 of the Administrative Disputes Act (see paragraphs 26-27 above), that is, thirty days from the service of the contested decision (Zpa-9/05 of 13 April 2005). 37. The relevant provisions of the Administrative Procedure Act (Zakon o općem upravnom postupku, the Official Gazette of the Socialist Federal Republic of Yugoslavia 47/1986 (consolidated text), and the Official Gazette of the Republic of Croatia no. 53/1991) provide as follows: “(1) By notice on legal remedies a party is informed whether he or she may lodge an appeal against the decision or institute administrative dispute proceedings or other judicial proceedings.

(3) Where administrative dispute proceedings may be instituted against the decision, the notice shall indicate in which court and within what time-limit the action should be brought. Where other judicial proceedings may be instituted, it [the notice] shall indicate before which court and within what time-limit the proceedings should be instituted. (4) When incorrect information has been given, a party may follow the legislation in force or the notice. A party which followed the incorrect information shall not suffer any adverse consequences as a result.” 38. In its decision no. Zpa-9/2005-4 of 13 April 2005 the Administrative Court held that an incorrect information as regards the remedies available against a decision of the State Attorneys Council did not give rise to the rights stipulated in section 210 of the Administrative Procedure Act (see preceding paragraph).

39. The relevant provision of the Civil Procedure Act (Zakon o parničnom postupku, Official Gazette of the Socialist Federal Republic of Yugoslavia nos. 4/1977, 36/1977 (corrigendum), 36/1980, 69/1982, 58/1984, 74/1987, 57/1989, 20/1990, 27/1990 and 35/1991, and Official Gazette of the Republic of Croatia nos.

53/1991, 91/1992, 58/1993, 112/1999, 88/2001, 117/2003, 88/2005, 2/2007, 84/2008 and 123/2008) reads as follows: “(1) When the European Court of Human Rights has found a violation of a human right or fundamental freedom guaranteed by the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms or additional protocols thereto ratified by the Republic of Croatia, a party may, within thirty days of the judgment of the European Court of Human Rights becoming final, file a petition with the court in the Republic of Croatia which adjudicated in the first instance in the proceedings in which the decision violating the human right or fundamental freedom was rendered, to set aside the decision by which the human right or fundamental freedom was violated.

(2) The proceedings referred to in paragraph 1 of this section shall be conducted by applying, mutatis mutandis, the provisions on the reopening of proceedings. (3) In the reopened proceedings the courts are required to respect the legal opinions expressed in the final judgment of the European Court of Human Rights finding a violation of a fundamental human right or freedom.”