CASE OF MAJSKI v. CROATIA (No.2)

Reclamantul, care este de origine sârbă, s-a născut în 1949 și trăiește în Vukovar. La 28 octombrie 2004, reclamantul a depus o cerere de post de procuror de stat adjunct în biroul procurorului de stat al județului Vukovar. El s-a bazat pe art. 22 alineatul (2) din Legea constituțională privind drepturile minorităților naționale și art. 63 alineatul (2) din Legea procurorilor de stat (a se vedea punctele 17 și 19 de mai jos). La 11 ianuarie 2005, Consiliul Procurorilor de Stat (Državnoodvjetničko vijeće), după un vot secret, a adoptat în unanimitate o decizie de numire a procurorului de stat Adjunct D.K.I. în biroul procurorului de Stat Vukovar. S-a constatat că ambii candidați îndeplinesc cerințele legale de a fi desemnați adjunct de procuror de stat, dar au acordat prioritate D.K.I., având în vedere experiența sa extinsă de a lucra la cazurile de drept civil și administrativ. Hotărârea conține un anunț de informare (pouka o pravnom lijeku) în sensul că procedurile administrative de litigiu ar putea fi instituite împotriva acestuia prin introducerea unei acțiuni în Curtea Administrativă (Upravni sud Republike Hrvatske) în termen de treizeci de zile de la serviciul său. Prezentul aviz de informare se menționează după cum urmează: „În schimbul acestei decizii se poate institui un litigiu administrativ prin introducerea unei acțiuni în Curtea Administrativă în termen de treizeci de zile de la serviciul deciziei.” 8. La 4 februarie 2005, reclamantul a instituit un proces de litigiu administrativ în cadrul Curții de Administrație prin introducerea unei acțiuni în temeiul articolului 23 din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctul 26 mai jos) împotriva hotărârii Consiliului de Procurori de Stat din 11 ianuarie 2005. El a invocat din nou art. 22 alineatul (2) din Legea Constituțională privind drepturile minorităților naționale. La 16 martie 2005, Curtea Administrativă a declarat acțiunea reclamantului inadmisibilă, declarând că decizia atacată nu constituie un „act administrativ” în sensul articolului 6 alineatul (2) din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctul 24 de mai jos). Prin urmare, în loc de instituirea unei proceduri administrative de litigiu prin introducerea unei acțiuni (contra un act administrativ), reclamantul ar fi trebuit să depună „o cerere de protecție a unui drept garantat constituțional” (zahtjev zaštitut ustavom zajamčenog prava), o soluție prevăzută la art. 66 din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctul 34 de mai jos). De asemenea, Curtea Administrativă a susținut că acțiunea reclamantului nu ar fi putut fi, chiar și în fond, considerată o astfel de cerere, deoarece nu se bazase pe nicio dispoziție a Constituției, ci numai pe Actul constituțional privind drepturile minorităților naționale. 10. La 18 iulie 2005, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională (Ustavni sud Republike Hrvatske) împotriva hotărârii Curții Administrative. În acest sens, Tribunalul Constituțional a respins plângerea constituțională a reclamantului, susținând încălcarea dreptului său de acces la instanță, a invocat art. 6 § 1 din Convenție. 11. La 13 februarie 2008, Curtea Constituțională a respins plângerea reclamantului. Partea relevantă a acestei decizii se citește după cum urmează: „Curtea Constituțională constată că drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu au fost încălcate în cadrul procedurii dinainte de Curtea Administrativă, deoarece Curtea Administrativă nu a procedut împotriva opiniilor juridice stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea acestei dispoziții la cazurile individuale. ... Curtea Constituțională remarcă că, în practică, a stabilit regula că există un remediu în fața Curții Administrative (o cerere în temeiul art. 66 din Legea privind litigiile administrative) împotriva unei hotărâri privind numirea unui avocat adjunct, și că acest remediu trebuie utilizat înainte de depunerea unei plângeri constituționale la Curtea Constituțională (decizie nr. U-III-4364/2005 din 19 decembrie 2005)” 12. Dispozițiile relevante ale Constituției Republicii Croației (Ustav Republike Hrvatske, Gazette Oficială a Republicii Croației nos. 56/1990, 135/1997, 8/1998 (text consolidat), 113/2000, 124/2000 (text consolidat), 28/2001 și 41/2001 (text consolidat), 55/2001 (corregdul) și 76/2010) se citesc după cum urmează: „Dreapta de a face apel împotriva deciziilor adoptate în procedura de primă instanță în fața unei instanțe sau a unui alt organism autorizat este garantată. Dreptul de recurs poate fi exclus în mod excepțional în cazurile prevăzute de lege în cazul în care este asigurată o altă protecție juridică.” „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale sau a oricărei acuzații penale împotriva sa, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă într-un timp rezonabil de către o instanță independentă și imparțială stabilită prin lege.” „Toată națională a Republicii Croației are dreptul, în condiții egale, să participe la desfășurarea afacerilor publice și să fie admisă la serviciul public.” 13. În deciziile sale nr. U-III-1733/2000 din 24 noiembrie 2004 (publicate în Monitorul Oficial nr. 179/2004 din 17 decembrie 2004), nr. U-III-2808/2007 din 13 februarie 2008 (publicate în Monitorul Oficial nr. 26/2008 din 29 februarie 2008) și nr. U-III-3071/2006 (publicate în Gazetteul Oficial nr. 42/2009 din 6 aprilie 2009) Curtea Constituțională a susținut că, în cazurile în care instanțele de primă instanță au informat în mod incorect părțile cu privire la remediile legale prin indicarea unor termene mai lungi pentru a depune recursuri împotriva deciziilor lor decât cele prevăzute în legislația relevantă, și părțile au depus apeluri în afara termenelor legale, dar în termenele indicate de instanțele de primă instanță, aceste apeluri nu au putut fi declarate inadmisibile, astfel cum au fost depuse în afara termenelor legale. În acest sens ar fi contrar dreptului constituțional de recurs garantat de art. 18 alin. (1) din Constituție și dreptul constituțional la o audiere echitabilă, în partea sa privind accesul la instanță, garantat de art. 29 alin. (1) din Constituție (a se vedea alin. (1) anterior). 14. În hotărârea sa nr. Zpa-5/2004-5 din 2 decembrie 2004, în urma unei cereri de protecție a unui drept garantat constituțional (a se vedea punctul 34 de mai jos) Curtea administrativă a anulat decizia Consiliului Național de Justiție privind numirea unui judecător al instanței municipale. Prin urmare, prin numirea unui candidat care nu a îndeplinit cerințele legale de numire ca judecător al unei instanțe municipale, Consiliul Național Judiciar a încălcat dreptul constituțional al celuilalt candidat la „accesul egal la serviciul public” garantat de art. 44 din Constituție (a se vedea punctul 12 de mai sus). 15. Dispoziția relevantă a Actului Constituțional din 1999 privind Curtea Constituțională a Republicii Croației (Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske, Gazette Oficială a Republicii Croației nr. 99/1999 din 29 septembrie 1999 – „Legea Curții Constituționale”), astfel cum a fost modificată de Amendamentele din 2002 (Ustavni zakon o izmjenama i dopunama Ustavnog zakona o Ustavnom sudu Republike Hrvatske, Gazette Oficială a Republicii Croației nr. 29/2002 din 22 martie 2002), care a intrat în vigoare la 15 martie 2002, se citește după cum urmează: „(1) Oricine poate depune o plângere constituțională la Curtea Constituțională în cazul în care consideră că decizia unei autorități de stat, guvernului local sau regional, sau a unei persoane juridice investite cu autoritatea publică, cu privire la drepturile sau obligațiile sale, sau în ceea ce privește suspiciunile sau acuzațiile asupra unei infracțiuni, a încălcat drepturile sau libertățile fundamentale ale omului sau dreptul la guvernul local sau regional, garantat de Constituție (denumit în continuare „dreptul constituțional”)... (2) În cazul în care este disponibil un alt remediu legal în ceea ce privește încălcarea dreptului constituțional [reclamat de], o plângere constituțională poate fi depusă numai după ce acest remediu a fost utilizat. (3) În cazurile în care este disponibilă o acțiune administrativă sau, în proceduri civile și necontențioase, un recurs privind punctele de drept [revizija], se consideră că remediile au fost epuizate numai după adoptarea unei decizii cu privire la aceste remedii juridice.” 16. În decizia sa nr. U-III-4364/2005 din 19 decembrie 2005 (Gazette Oficial nr. 6/2006 din 13 ianuarie 2006) Curtea Constituțională a susținut că o cerere de protecție a unui drept garantat constituțional în temeiul articolului 66 din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctul 34 de mai jos) trebuie depusă împotriva unei hotărâri a Consiliului Procurorilor de Stat privind numirea unui avocat adjunct în fața unei plângeri constituționale în temeiul articolului 62 din Legea Curții Constituționale. 17. Dispozițiile relevante ale Actului Constituțional privind drepturile minorităților naționale (Zakon o pragma nacionalnih manjina, Gazette Oficiale a Republicii Croației nos. 155/2002 și 80/2010), care au intrat în vigoare la 23 decembrie 2002, se citesc după cum urmează: „(2) Reprezența membrilor minorităților naționale în organele administrației de stat și în organele judiciare este asigurată în conformitate cu legislația specială și ținând seama de proporția membrilor minorităților naționale în totalul populației la nivelul căruia este stabilit organul administrației de stat sau organul judiciar și de drepturile achiziționate. (4) În completarea posturilor menționate la alineatele (2) și (3) din prezenta secțiune, se acordă prioritate membrilor minorităților naționale în aceleași condiții.” 18. La 23 martie 2006, Curtea Administrativă și-a pronunțat hotărârea în cazul nr. Zpa-39/2005, în cazul în care un candidat acuzat, membru al unei minorități naționale, a depus o cerere de protecție a unui drept garantat constituțional în temeiul articolului 66 din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctul 34 de mai jos) împotriva unei hotărâri a Consiliului Național de Justiție cu privire la numirea unui judecător al instanței municipale. El a susținut că decizia atacată și-a încălcat dreptul garantat de art. 44 din Constituție (a se vedea punctul 12 mai sus), coroborat cu art. 22 alineatul (4) din Actul constituțional privind drepturile minorităților naționale (a se vedea punctul 17 mai sus). Curtea Administrativă și-a respins cererea (numai) deoarece, în cererea sa de judecător municipal, nu a exprimat dorința de a fi tratat ca membru al unei minorități naționale și nu s-a bazat pe art. 22 alineatul (4) din Legea constituțională privind drepturile minorităților naționale. 19. Dispoziția relevantă a Legii Procurorilor de Stat (Zakon o državnom odvjetništvu, Gazette Oficiale a Republicii Croația nos. 51/2001, 16/2007, 20/2007 (corrigendum), 146/2008), în vigoare la momentul material, cu condiția următoarea: „(1) Avocații adjuncți de stat se numesc într-un mod, în condițiile și în conformitate cu o procedură care garantează că dețin expertiză, independență și stare morală necesară pentru îndeplinirea datoriei unui avocat de stat. (2) Orice cetățen croat care deține o diplomă de drept și a trecut examenul de bar poate fi numit avocat adjunct de stat.” „O persoană poate fi numit avocat adjunct de stat într-un birou de procuror de stat, dacă are, ca titular de oficiu public în justiție, a exercitat sarcini judiciare, sau a fost avocat, notar public sau notar public, sau profesor de cursuri de drept la o facultate de drept de cel puțin zece ani, sau a lucrat într-o altă profesie juridică timp de cel puțin douăzeci de ani după trecerea examenului de bar.” 20. Legea procurorilor de stat prevede că deciziile Consiliului procurorilor de stat pronunțate în cadrul procedurilor disciplinare (art. 114) și deciziile privind îndepărtarea din biroul unui procuror de stat (art. 118 alineatul (5)) pot fi contestate prin instituirea procedurilor administrative de litigii în fața Curții administrative sub forma unei acțiuni în temeiul articolului 23 din Legea privind litigiile administrative. Cu toate acestea, Legea procurorilor de stat nu are nici o dispoziție privind căile de recurs disponibile împotriva deciziilor Consiliului procurorilor de stat privind numirea avocaților de stat. 21. În decizia sa nr. Noi-6683/2004 din 17 noiembrie 2004 Curtea Administrativă a reținut pentru prima dată că o decizie a Consiliului Procurorilor de Stat privind numirea unui avocat adjunct nu a fost un act administrativ în sensul articolului 6 alineatul (2) din Legea privind litigiile administrative. De asemenea, aceasta a susținut că o astfel de decizie nu poate fi contestată decât în fața instanței respective prin depunerea unei cereri de protecție a dreptului garantat constituțional în temeiul articolului 66 din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctul 34 de mai jos). 22. Legea privind litigiile administrative (Zakon o upravnim sporovima, Gazette Oficiale a Republicii Socialiste Federale Iugoslavie nr. 4/1977, și Gazetteul Oficial al Republicii Croația nr. 53/1991, 9/1992 și 77/1992) în partea sa relevantă prevede următoarele: 23. Secțiunea 6 alineatul (1) prevede că procedurile administrative de litigiu pot fi inițiate numai împotriva unui act administrativ. 24. Secțiunea 6 alineatul (2) prevede că un act administrativ, în sensul actului, este un act prin care un organ de stat, în exercitarea autorității publice, decide cu privire la dreptul sau obligația unei persoane sau a unei organizații într-o chestiune administrativă. 25. Secțiunea 10 alineatul (1) prevede că un act administrativ poate fi contestat pentru: (a) aplicarea greșită a legii de fond, (b) lipsa competenței sau (c) erori de procedură sau constatări incorecte de fapt. 26. Secțiunea 23 prevede că procedurile administrative de litigiu sunt instituite prin introducerea unei acțiuni. 27. Secțiunea 24 alineatul (1) prevede că acțiunea trebuie inițiată în termen de treizeci de zile de la serviciul reclamantului actului administrativ (adică, o decizie) fiind contestată de acțiune. 28. Secțiunea 27 alineatul (1) prevede că o declarație de reclamație trebuie să conțină: (a) primul și numele de familie, sau numele și ședința reclamantului; (b) actul administrativ care este contestat de acțiune; (c) o declarație scurtă a cauzei acțiunii; și (d) în care direcție și în ce măsură se propune să anuleze actul administrativ și (e) semnarea reclamantului. Declarația depunerii trebuie să fie însoțită de originalul sau de o copie a actului atacat. 29. Secțiunea 29 alineatul (1) prevede că, în cazul în care acțiunea este incompletă sau incomprensible, președintele comitetului invită reclamantul să rectifice deficiențele într-un anumit termen. În acest sens, președintele ar trebui să informeze reclamantul cu privire la ceea ce trebuie făcut și la modul în care și să-l avertizeze asupra consecințelor de a nu îndeplini cererea instanței. 30. Secțiunea 29 alineatul (2) prevede că, în cazul în care reclamantul nu corectează deficiențele din acțiunile sale în termenul stabilit, și acestea sunt de o natură de a împiedica instanța de procedură cu acest caz, instanța declară acțiunea inadmisibilă ca fiind deficientă. 31. Secțiunea 30 prevede că Curtea Administrativă trebuie să declare o acțiune inadmisibilă în cazul în care, printre altele, hotărârea atacată nu constituie un act administrativ în sensul articolului 6 din această acțiune. 32. Secțiunea 52-59 prevede soluția de redeschidere a procedurii în fața Curții Administrative și reglementează procedura în urma unei cereri de redeschidere. 33. Secțiunea 60 prevede că, în cazul în care Legea privind litigiile administrative nu conține dispoziții specifice privind procedura dinaintea Curții administrative (care este, în cazul disputelor administrative), dispozițiile Legii de procedură civilă ar trebui să se aplice mutatis mutandis. 34. Secțiunea 66 se citește după cum urmează: „O cerere de protecție a unui drept sau a unei libertati garantate constituțional ... în cazul în care un astfel de drept sau libertate a fost încălcat de un act individual final [care este o decizie] și nu este asigurată nici o altă protecție judiciară, este hotărât de [Curtea administrativă], prin aplicarea dispozițiilor prezentei acte mutatis mutandis.” 35. Potrivit concluziei la sesiunea plenară a judecătorilor Curții administrative, care a avut loc la 26 octombrie 1987, o acțiune împotriva unui act administrativ trebuie considerată o cerere de protecție judiciară în sensul articolului 66 din Legea privind litigiile administrative, în cazul în care, din conținutul acțiunii pe care aceasta o transpiră, ar putea avea ca obiect o încălcare a drepturilor sau libertăților garantate de Constituție. În astfel de cazuri, Curtea Administrativă nu a putut revizui orice încălcare a legii procedurale sau de fond, ci numai cele care constituie încălcarea drepturilor sau libertăților garantate constituțional. 36. Potrivit jurisprudenței Curții Administrative (jurisprudenței nr. Zpa-5/2004-5 din 2 decembrie 2004), cerințele pentru acordarea protecției judiciare în temeiul articolului 66 din Legea privind litigiile administrative, care trebuie îndeplinite în totalitate, sunt: (a) cererea trebuie să se ocupe de drepturile sau libertățile garantate în mod expres de Constituție; (b) aceste drepturi sau libertăți au fost încălcate de o decizie finală care nu are caracteristicile unui act administrativ, și (c) sistemul juridic nu prevede o altă cale judiciară de recurs. În cazul în care cererea depusă în temeiul articolului 66 din Legea privind litigiile administrative nu se referă la un drept sau libertate garantat de Constituție, aceasta ar trebui declarată inadmisibilă (decizie nr. Zpa-4/2003 din 15 decembrie 2004). Termenul pentru depunerea unei astfel de cereri este la fel ca termenul pentru adoptarea unei acțiuni împotriva unui act administrativ în temeiul articolului 23 din Legea privind litigiile administrative (a se vedea punctele 26-27 de mai sus), adică treizeci de zile de la serviciul deciziei atacate (Zpa-9/05 din 13 aprilie 2005). 37. Dispozițiile relevante ale Legii de procedură administrativă (Zakon o općem upravnom postupku, Gazettea Oficială a Republicii Socialiste Federale Iugoslavia 47/1986 (text consolidat) și Gazettea Oficială a Republicii Croația nr. 53/1991) prevede următoarele: „ (1) Prin avizul privind remediile juridice, o parte este informată dacă poate depune recurs împotriva deciziei sau instituie proceduri administrative de litigiu sau alte proceduri judiciare. (3) În cazul în care se poate institui o procedură de litigiu administrativ împotriva deciziei, notificarea indică în care instanță și în ce termen ar trebui introdusă acțiunea. În cazul în care se poate institui o altă procedură judiciară, aceasta [avisul] indică în fața în care instanță și în ce termen ar trebui inițiat procedura. (4) Atunci când au fost furnizate informații incorecte, o parte poate urma legislația în vigoare sau anunțul. O parte care a urmat informații incorecte nu poate suferi consecințe negative ca urmare.” 38. În decizia sa nr. Zpa-9/2005-4 din 13 aprilie 2005 Curtea Administrativă a susținut că o informație incorectă în ceea ce privește căile de recurs disponibile împotriva unei hotărâri a Consiliului procurorilor de stat nu a dat naștere drepturilor prevăzute la art. 210 din Legea privind procedura administrativă (a se vedea punctul anterior). 39. Dispoziția relevantă a Legii de procedură civilă (Zakon o parničnom postupku, Gazette Oficiale a Republicii Socialiste Federale Iugoslave nr. 4/1977, 36/1977 (corrigendum), 36/1980, 69/1982, 58/1984, 74/1987, 57/1989, 20/1990, 27/1990 și 35/1991 și Gazette Oficiale a Republicii Croația nr. 53/1991, 91/1992, 58/1993, 112/1999, 88/2001, 117/2003, 88/2005, 2/2007, 84/2008 și 123/2008) citește următoarele: „(1) Când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a dreptului omului sau a libertății fundamentale garantate de Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale sau protocoale suplimentare ratificate de Republica Croația, o parte poate, în termen de treizeci de zile de la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului devenind finală, depune la instanța din Republica Croația o cerere care a stat în prima instanță în cadrul căre a fost pronunțată hotărârea violarea dreptului omului sau a libertății fundamentale, să pună deoparte hotărârea prin care a fost încălată dreptul omului sau libertatea fundamentală. (2) Procedura menționată la alineatul (1) din prezenta secțiune se desfășoară prin aplicarea, mutatis mutandis, a dispozițiilor privind redeschiderea procedurii. (3) În cadrul procedurii redeschise, instanțele trebuie să respecte avizele juridice exprimate în hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului care constată o încălcare a dreptului uman fundamental sau a libertății.”