CASE OF GEORGEL AND GEORGETA STOICESCU v. ROMANIA

Reclamantul s-a născut în 1929. S-a pensionat și a locuit în București înainte de moartea sa la 29 decembrie 2007. Pe 24 octombrie 2000, reclamantul, în vârstă de 71 de ani, a fost atacat, mușcat și lovit la sol de un pachet de aproximativ șapte câini rătăciți în fața casei sale, în cartierul Pajura, o zonă rezidențială din București. Ca urmare a căderii, reclamantul a suferit o leziune la cap și a fracturat osul coapsei stânge care a necesitat o spitalizare de patru zile în spitalul CFR din București. După ce a fost externată din spital, a fost prescris tratamentul medical care s-a dovedit a fi prea scump pentru ea. După incident, reclamantul a început să sufere de amnezie și dureri de umăr și coapsă și a avut dificultăți de mers pe jos. În plus, ea a trăit într-o stare constantă de anxietate și nu a părăsit casa pentru teamă de un alt atac. Până în 2003 ea a devenit complet imobile. La momentul incidentului, reclamantul și soțul ei au fost pensionate și întreaga lor venit lunar a constituit echivalentul în lei români (ROL) de 80 de euro. Ei susțin că această sumă este în totalitate insuficientă pentru tratamentul medical, și că a trebuit să trăiască la nivel de sustenabilitate. Prin urmare, reclamantul a pierdut greutatea. 10. Statul de sănătate al reclamantului a continuat să se deterioreze cu rezultatul că, la 4 iunie 2003, la doi ani și jumătate de la incident, ea a fost declarată dezactivată de un comitet medical al Consiliului Local din București și a fost oferită ajutor financiar și acces liber la asistența medicală și medicamente. 11. La 10 ianuarie 2001, reclamantul, reprezentat de soțul ei, a depus o acțiune civilă la Curtea de District din București (Judecătoria Sectorului 1) cerând daune ale ROL 100.000.000 EUR (4.000 EUR) în temeiul dispozițiilor Codului Civil privind răspunderea civilă pentru torturi și susținând că, ca urmare a atacului, a devenit invalidă. Reclamantul a depus acțiunea împotriva Oficiului Primarului București deoarece, potrivit cuvintelor înscrise pe ștampila folosită pe scrisoarea Agenției de Control al Animalelor (Administrația pentru Supravegherea Animalelor - ACA), acesta a fost un organism sub autoritatea Biroului Primarului. 12. La prima audiere, instanța a remarcat faptul că reclamantul nu a plătit taxa legală a instanței și a ordonat plata ROL 6.145.000 (250 EUR). Având în vedere faptul că nu a putut plăti această sumă, care a constituit tot venitul familiei sale timp de patru luni, reclamantul a plătit doar ROL 500.000 EUR (20 EUR), pe care a împrumutat-o de la diferite cunoștințe. 13. Prin hotărârea din 6 martie 2001, Curtea a declarat că acțiunile civile ale reclamantului nu au fost valabile pentru nepagarea taxei de judecată complete. 14. La 19 iunie 2001, Curtea de judecată din București (Tribunalul Bucuresti) a permis recursul reclamantului împotriva hotărârii din 6 martie 2001. Curtea județului a susținut că instanța de primă instanță ar fi trebuit să hotărească cazul în limitele taxei plătite de instanță și că, în orice caz, reclamantul a fost scutit de lege de a plăti o taxă judecătorească pentru acest tip de acțiune. Curtea a susținut, de asemenea, că suma deja plătită ar fi trebuit să fie tratată ca un depozit, care urmează să fie returnată la sfârșitul procedurii. În ceea ce privește fondurile cazului, instanța a susținut că ACA, un organism public sub autoritatea Oficiului primarului București, nu a luat, într-adevăr, toate măsurile necesare pentru a evita punerea în pericol vieții populației și pentru a-și păstra sănătatea și integritatea fizică și, prin urmare, a încălcat dispozițiile hotărârii Consiliului Municipal București nr. 38/1996. În conformitate cu această decizie, ACA a avut datoria de a captura, controla și steriliza toate câinii rătăciți pentru a preveni orice pericol pe care le pot pune la viață, sănătate și integritate fizică a populației. Curtea a susținut, de asemenea, că atacul a pus în pericol viața și sănătatea reclamantului, provocând suferințe fizice și psihologice și privand-o de o viață normală pentru că a fost atât de traumatizată încât ea nu a îndrăznit să părăsească apartamentul ei pentru teamă de un alt atac. În sfârșit, Tribunalul județului a ordonat Oficiului primarului București să plătească prejudiciu moral reclamantului, în limitele depozitului plătit, și anume ROL 10 000 000 (aproximativ 400 EUR), care era 10% din daunele solicitate de solicitant. 15. Primăria București a interzis un recurs asupra punctelor de drept (recurs) împotriva hotărârii din 19 iunie 2001, susținând că nu are capacitate juridică ca acuzată pentru că ACA a fost plasată sub autoritatea Consiliului Municipal București, nu a Biroului Primarului București. 16. Prin o hotărâre finală din 17 decembrie 2001, Curtea de Apel din București a permis recursul asupra punctelor de drept și a respins acțiunea reclamantului din cauza faptului că a fost depusă împotriva unei părți care nu avea capacitate juridică în calitate de acuzată. Curtea a constatat că ACA a fost creată prin hotărâre nr. 38/1996 al Consiliului Municipal de la București și, prin urmare, ultima instituție a fost cea împotriva căreia reclamantul ar fi trebuit să-și fi înaintat acțiunile judiciare. 17. La 28 iunie 2002, reclamantul, reprezentat de soțul ei, a depus o acțiune civilă la Curtea de District de la București, cerând daune ale ROL 500.000 000 000 (2000 EUR) de la ACA și de la Consiliul Municipal de la București. La 3 decembrie 2002, Curtea de District din București a respins acțiunea, declarând că Consiliul Municipal din București nu are drept acuzat. În ceea ce privește ACA, instanța a constatat că, la 31 octombrie 2001, Consiliul Municipal a adoptat hotărârea nr. 287 prin care ACA a fost închisă și controlul câinilor rătăciți a fost transferat în birourile primarului din șase districte București. 19. Prin o hotărâre finală din 13 martie 2003, Curtea de Apel a respins un recurs asupra punctelor de drept depuse de reclamant și a susținut hotărârea instanței de primă instanță. 20. În temeiul articolului 5 din Legea privind administrația publică locală din 1991 (Legea nr. 69/1991), autogovernarea locală a fost conferită consiliilor locale în calitate de autorități legislative și birourile primarului în calitate de autorități executive. 21. Acea Lege a fost înlocuită la 23 aprilie 2001 cu o nouă Lege a Administrației Publice Locale (Legea nr. 215/2001). Secțiunea 21 din această lege prevede: „Autoritățile administrației publice locale care asigură autonomia locală în municipalități și orașe sunt autoritățile municipale și consiliile municipale locale în calitate de autoritățile legislative și sediile primarilor în calitate de autoritățile executive.” 22. Secțiunea 39 din Legea nr. 60 din 29 octombrie 1974 prevedea că autoritățile locale ale fiecărei departamente sunt responsabile de asigurarea unei activități veterinare adecvate și, prin urmare, au dreptul, printre altele, să „organizeze capturarea și distrugerea câinilor rătăciți”. 23. Secțiunea 39 din Legea nr. 60/1974 a fost modificată la 28 august 1998 pentru a prevedea că autoritățile locale se ocupă de „organizarea captării câinilor rătăciți și de utilizarea, în acest scop, a tehnicilor specifice autorizate prin normele veterinare internaționale”. 24. La 13 decembrie 2001, decretul de urgență nr.155/2001 privind programul de gestionare a câinilor rătăciți a intrat în vigoare. Dispozițiile sale relevante prevăd: „1. Consiliile locale trebuie să creeze, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului decret, servicii specializate pentru a gestiona situația câinilor rătăciți. [...] 4. Câinii stray trebuie capturați și transportați la adăposturile de servicii specializate înființate [în acest scop], unde vor fi păstrați până la șapte zile [...]. (1) După examinarea medicului veterinar, orice câini rătăciți care sunt agresivi sau suferă de boli cronice sau incurabile trebuie eutanasiați imediat [...]. (1) Câinii care nu au fost reclamați sau adoptati după expirarea termenului de șapte zile menționat la art. 4 de mai sus sunt eutanasiați. [...]. 25. Secțiunea 1 alineatul (2) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, care a intrat în vigoare la 24 iunie 2004, cu condiția ca normele care reglementează câinii rătăciți pe teritoriul României să fie adoptate prin intermediul unei legi specifice. 26. La 15 ianuarie 2008, Legea nr. 9/2008, de modificare a Legii nr. 205/2004, să intre în vigoare. În noiembrie 2009, un proiect de lege privind câinii rătăciți a fost introdus în agenda Parlamentului. Proiectul, care prevedea, printre altele, o obligație pentru autoritățile de a captura și eutaniza toți câinii rătăciți pentru a păstra siguranța și sănătatea populației, a fost respins de Senat la 25 noiembrie 2009. În prezent, aceasta este în așteptare în fața Camerei Deputaților, fără nici o dată stabilită pentru discuția sa până în prezent, în conformitate cu pagina web a Camerei de Deputați din România. 28. art. 1 din Decizia nr. 38 din 2 ianuarie 1996 al Consiliului Municipal de la București privind reproducerea, întreținerea și circulația animalelor din București prevede următoarele: „Cu efect de la data prezentei decizii, Serviciul Municipal de Knackers se numește Agenția de Control al Animalelor, un organism public cu statut juridic care funcționează sub autoritatea Consiliului Municipal de la București și cu personalul de 33 până la 50 de angajați.” 29. Anexa nr. 1, capitolul 1 din Decizia nr. 75 din 16 mai 1996 a Consiliului Municipal din București privind reproducerea, întreținerea și circulația animalelor din București prevede, în părțile sale relevante, după cum urmează: „a) furnizorul de servicii din cadrul Agenției de Control al Animalelor are obligația de a captura câinii rătăciți pe baza plângerilor scrise primite de persoane private sau juridice. ... c) Animalele capturate trebuie sterilizate, vaccinate, disinfestate și identificate într-o bază de date integrată, cu excepția celor care urmează să fie eutanizate. d) Câinii se returnează în zona în cauză la cerere de către comunitate (persoanele private sau juridice); acești câini au statutul protejat al câinilor comunitari (câini comunitari). e) Responsabilitatea pentru câinii comunitari este asumată de comunitatea care solicită returnarea câinilor.” 30. art. 2 din Decizia nr. 82 din 19 aprilie 2001, eliberat de Consiliul General de la București în ceea ce privește programul de sterilizare a câinilor rătăciți din București, prevede: „În vederea faptului că Agenția de Control al Animalelor este plasată sub autoritatea Consiliului General de la București, analiza, supravegherea și monitorizarea respectării programului de sterilizare a câinilor rătăciți din București este acum încredințată comisiei create în acest scop prin Decizia nr.149/2000 ....” 31. art. 1 din Decizia nr. 287 din 31 octombrie 2001 a Consiliului Municipal de la București privind îmbunătățirea activităților ACA prevede: „Agenția de Control al Animalelor își încetează activitatea începând cu 15 noiembrie 2001. De la această dată, organizarea, controlul și monitorizarea animalelor se desfășoară de către birourile primare ale districtelor de la București nr. 32. art. 1 din Decizia nr. 105 din 10 aprilie 2003 a Consiliului Municipal din București privind funcționarea ACA prevede următoarele: „Cu efect de la 15 aprilie 2003, Agenția de Control al Animalelor, în calitate de persoană juridică cu scopul menționat anterior, este plasată sub autoritatea Consiliului Municipal din București.” 33. art. 12 din Convenția europeană pentru protecția animalelor de companie, ratificată de România la 6 august 2004 (ETS nr.125 – Strasbourg, 13 noiembrie 1987), prevede: „Când o parte consideră că numărul animalelor rătăcite prezintă o problemă, ia măsurile legislative și/sau administrative adecvate necesare pentru a reduce numărul acestora într-un mod care nu provoacă durere, suferință sau suferință evitabile. un astfel de măsuri trebuie să includă cerințele care: i dacă aceste animale trebuie capturate, acest lucru se face cu minimul suferințelor fizice și mentale adecvate pentru animal; ii dacă animalele capturate sunt păstrate sau ucise, acest lucru se face în conformitate cu principiile prevăzute în prezenta convenție; b părțile se angajează să ia în considerare: i prevederea identificării permanente a câinilor și pisicilor prin unele mijloace adecvate care provoacă durere, suferință sau de nedurare, precum tatuajul, precum și înregistrarea numelor într-un registr împreună cu numele și a adresele proprietăților lor; ii reducând reproducția neplanificată a câinilor și pisicilor prin promovarea neuterizării acestor animale; iii încurajarea găsirii unui câine sau a unei pisici rătări să-l raporteze autorității competente.” 34. De la mijlocul anilor 1990, media română și străină tipărită, on-line și audiovizuală au raportat în mod regulat numărul mare de câini rătăciți pe stradă și problemele care au urmat: atacurile de câini răniți care au determinat leziuni grave pentru mulți oameni sau chiar moartea în unele cazuri; indignație imensă cauzată în România și în străinătate de o serie de acțiuni luate de autoritățile și cu scopul de a eutaniza unele dintre câinii răniți; organizarea campaniilor de donație în favoarea sterilizării câinilor răniți, și așa mai departe. Până în anul 2000, populația de câini rătăciți din orașul București a numărat doar aproximativ 200.000. În martie 2001, primarul București a decis să recurgă la eutanasia, având în vedere statisticile pentru orașul București, indicând că populația de câini rătăciți s-a dublat între 1996 și 2001; că în 2000 aproximativ 22.000 de persoane au primit asistență medicală după atacurile de câini răniți; că de la începutul anului 2001, peste 6.000 de persoane au fost morți de câini răniți; și că persoanele cele mai vulnerabile la astfel de atacuri și grave rănite sunt copii și persoane în vârstă. Media internațională a raportat în mare măsură asupra încercării primarului de a aborda această problemă, precum și a celorlalte soluții prevăzute de candidați în alegerile locale din toată țara, și a criticilor la măsurile de eutanasia de către anumite cifre publice internaționale, cum ar fi actrița Brigitte Bardot, care în 2001 a donat vreo 100.000 de euro orașului București în scopul sterilizării câinilor rătăciți în loc de a-i ucide. Campania de eutanasia din București s-a oprit în 2003, după eutanasiarea a aproximativ 80.000 de câini. În 2005, media a raportat că populația de câini rătăciți au crescut din nou în mod alarmant, iar între 40 și 50 de plângeri de atacuri de câine au fost înregistrate zilnic de serviciul de control al animalelor din Primăria Bucureștilor. Cu privire la situația câinilor rătăciți din România, în calitate de problemă de sănătate publică, precum și la modalitățile propuse de abordare a acesteia prin măsuri legislative, au fost susținute de diferite politicieni români cu organisme ale Uniunii Europene. 35. incidente specifice au fost, de asemenea, acoperite în mod larg și regulat de mass-media din anul 2000. Astfel, ziarele naționale cum ar fi Evenimentul Zilei, Ziua și Adevărul au raportat pe paginile lor internet moartea unui om de afaceri japonez de șaizeci și opt de ani după ce a fost mușcat de un câine rătăcit în centrul București și moartea unui băiețel de doi ani și a unui schizofrenic de patruzeci de ani, amândoi morți de câini rătăciți din Craiova. Mai multe agenții de știri, cum ar fi Mediafax și Ziare.com, și majoritatea ziarelor au raportat moartea într-o situație similară a unei fete de șase ani și a altor două persoane în vârstă din diferite orașe majore din România. În ianuarie 2011, o femeie în vârstă a fost moartă la moarte de câini rătăciți în centrul București. 36. Potrivit agenției de știri Hotnews, numărul de persoane morți de câini rătăciți din București a continuat să crească în fiecare an; de exemplu, se raportează că între noiembrie 2009 și februarie 2010, aproximativ 10.000 de persoane au fost morți de câini rătăciți numai în București. 37. Guvernul nu a prezentat nici o statistică oficială sau rapoarte privind problema câinilor rătăciți din România. 38. La 13 octombrie 2009, organul consultativ al prefectului, Colegiul Prefectural, s-a întâlnit și a discutat, printre altele, despre problema câinilor rătăciți pe străzile București. Într-o declarație publicată pe site-ul Oficiului Prefectului București după această întâlnire, prefectul a declarat că problema câinilor rătăciți nu a fost încă rezolvată și a menționat că: „... Deși au fost sterilizate și au un microchip de identificare, ele pot încă mușca și, prin urmare, constituie o amenințare pentru sănătatea noastră, sănătatea copiilor noștri și pentru vizitatorii București.” Prefectul București a afirmat în continuare că datele primite de la Institutul de Boli Infective din București au fost îngrijoratoare și au arătat că un total de 9.178 de persoane au fost morți de câini rătăciți în București în primele șase luni din 2009, dintre care 1.678 au fost copii. De asemenea, el a citat un raport al Agenției de Control al Animalelor, conform căruia 38% din câinii colectați de autoritatea respectivă din străzile București din prima jumătate a anului 2009 au fost infestați cu leptospiroză, o boală infecțioasă transmisibilă oamenilor și care poate provoca meningită, leziuni hepatice și insuficiență renală. 39. La 2 februarie 2010, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Oficiului Prefectului București, același prefect a declarat că în București existau aproape 100.000 de câini rătăciți și că peste 10.000 de oameni erau mușcați în fiecare an. 40. Într-un interviu din 27 aprilie 2010 prefectul București a indicat că, potrivit ultimelor statistici, numărul de câini rătăciți din străzile București a fost între 40 000, potrivit ONG-urilor și 100.000, conform administrației locale, că în 2009 aproximativ 7 000 de persoane au fost morți în București de câini rătăciți, că în primele patru luni ale anului 2010, numărul de persoane morbite de câini rătăciți a fost de peste 2.000, iar costurile pentru tratamentul acestor persoane erau de aproximativ 400.000 de euro pe an. Prefectul a mai indicat că a propus un proiect de lege care permite eutanasia câinii rătăciți în anumite circumstanțe.