Secțiunea a treia Cerere nr. 1159/08 Gabriela BARBU împotriva României introdusă la 19 decembrie 2007 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, dl Gabriela Barbu, este un resortisant român născut în 1949 și rezident în București. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. În iulie 2001, reclamanta a fost atacată și mușcată de un câine de rasă pitbull aparținând vecinilor săi, soții O., soții T. și M.B.I. În aceeași zi, reclamanta a fost internată la spitalul de urgență din secțiunea chirurgie plastică. ; ea suferă o intervenție chirurgicală acolo pentru a curăța numeroasele răni la nivelul ochilor și feței și pentru a reconstrui pleoapele ochiului stâng. Conform certificatului medico-legal eliberat la 11 septembrie 2001, ea a avut nevoie de douăzeci și cinci de zile de îngrijire medicală. Potrivit unui certificat eliberat la 28 iunie 2005 de către spitalul de urgență oftalmologică, recurenta a păstrat cicatrici la nivelul ochilor și canalele lacrimale ale ochiului stâng trebuie reconstruite. Un certificat medico-legal din 7 septembrie 2005 a confirmat prejudiciul estetic și invaliditatea recurentei. În opinia sa, reconstrucția canalelor lacrimale, care nu putea fi realizată în România, a fost foarte costisitoare și nu a putut suporta costurile aferente. De asemenea, recurenta are un sindrom depresiv posttraumatic pe care îl atestă prin numeroase certificate medicale. Procedura penală pentru încălcarea gravă a integrității corporale La 19 iulie 2001, recurenta a formulat o plângere penală împotriva vecinilor săi pentru încălcarea gravă a integrității sale corporale. Ea i-a acuzat că și-a înjunghiat câinele pitbull în atac, din cauza conflictelor lor anterioare. La o dată nespecificată, Parchetul din apropierea tribunalului de primă instanță de la București (inclusiv statul de drept) a adoptat o decizie de nejudiciare. La plângerea recurentei, printr-o decizie din 26 ianuarie 2005, Parchetul a decis să continue ancheta. În martie 2005, poliția a auzit-o pe reclamantă, care își reiterează plângerea. În martie 2005, ea a fost supusă unei noi expertize criminalistice (a se vedea §4 de mai sus). La o dată nespecificată, poliția a informat vecinii care au declarat că câinele nu a fost agresiv și că l-au eutanasiat după incident. 10. La 21 martie 2006, poliția a transmis la Parchet o propunere de a nu fi soluționat cazul, pe motiv că vecinii nu fuseseră obligați să pună în pericol integritatea corporală a reclamantei. 11. La 5 februarie 2007, Parchetul a adoptat o nouă decizie de nelocare. Această soluție a fost confirmată la 24 aprilie 2007. Recurenta susține că a contestat hotărârile Parchetului în fața Tribunalului de Primă Instanță din București, care nu a examinat contestația sa, dar a ajuns la Parchet. Procedura civilă pentru despăgubiri 13. La 25 iunie 2004, recurenta sesizează tribunalul departamental din București ( A fost o acțiune civilă împotriva vecinilor săi și le-a solicitat suma de 50 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul fizic pe care câinele i l-a cauzat. 14. Tribunalul a decis să suspende judecarea în mai multe rânduri în cursul procedurii. Recurenta precizează că suspendarea a fost motivată fie prin desfășurarea procedurii penale inițiate împotriva vecinilor săi, fie prin absența nejustificată a părților. 15. printr-o hotărâre din 26 februarie 2010, Tribunalul a făcut parte din dreptul la acțiune și i-a condamnat în solidar pe soții O., soții T. și B.I. să plătească recurentei suma de 5 000 EUR. Tribunalul a reținut că vecinii aveau obligația de a lua toate măsurile necesare pentru ca animalul lor să nu aducă prejudicii nimănui. 16. Recurenta și vecinii au solicitat recurs în fața instanței de apel de la București ( Prin hotărârea din 15 noiembrie 2010, Curtea de apel a respins cererea recurentei, a soților T. și a domnului B.I. și a acordat dreptul la cererea soților O. Curtea de apel a respins acțiunea reclamantei împotriva soților O., pe motiv că aceștia din urmă nu erau proprietarii câinelui. Curtea de apel a reținut în schimb că soții T. și M. B.I. au fost proprietarii câinelui și suma stabilită de instanță a fost rezonabilă având în vedere documentele depuse la dosar. În cele din urmă, Curtea de apel a condamnat reclamanta să plătească cheltuielile de judecată suportate de soții O. 18. Recurenta a formulat un recurs în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție ( Prin hotărârea din 21 februarie 2012, Înalta Curte a formulat recursul recurentei, a clasat hotărârea din 15 noiembrie 2010 a Tribunalului de Primă Instanță și i-a transmis cauza. Înalța Curte i-a solicitat să efectueze o nouă evaluare a prejudiciului corporal și estetic suferit de recurentă 20. Printr-o decizie înainte de a spune dreptul din 3 decembrie 2012, instanța de apel a adresat Institutului Național de Medicină Legală Institutul de Medicină Legală să efectueze o nouă expertiză a reclamantei. În decizia sa, Tribunalul a precizat opt întrebări la care ar trebui să răspundă competența, inclusiv gravitatea leziunilor, a rănilor și a cicatricilor recurentei, precum și evoluția stării sale de sănătate. 21. La data faptelor, nu exista nicio reglementare specială privind detenția câinilor. 55/2002 privind regimul de detenție al câinilor periculoși sau agresivi a fost adoptată ulterior. La art. 11 din ordonanță se prevede că omisiunea unui proprietar al unui câine de a lua măsurile necesare pentru a preveni un atac canin asupra unei persoane a fost o infracțiune care ar putea fi pedepsită cu închisoarea sau cu închisoarea. Printr-o decizie din 6 iulie 2010, Curtea Constituțională a declarat acest articol neconstituțional pe motiv că a fost imprecise și că a prevăzut sancțiuni care nu au fost suficient de coordonate cu cele ale Codului Penal. GRIEF Invocând articolele 2 și 6 din convenție, recurenta se plânge de durata procedurilor pe care le-a formulat ca urmare a atacului cu care a fost victima, precum și de pasivitatea autorităților din statul care și-au trimis dosarele, fără a le examina temeinic. A existat vreo încălcare a dreptului recurentei la respectarea vieții sale private, în sensul articolului 8 din convenție, în special în ceea ce privește obligațiile pozitive, de natură legislativă sau procedurală, inerente respectării efective a vieții private pe care această dispoziție le impune statelor (a se vedea, mutatis mutandis, Georgel și Georgeta Stoicescu c. România, nr. 9718/03, §§ 52 și 61-62, 26 iulie 2011)
Requête n
o
1159/08
Gabriela BARBU
contre la Roumanie
introduite le 19 décembre 2007
1.
La requérante, M
me
Gabriela Barbu, est une ressortissante roumaine née en 1949 et résidant à Bucarest.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le 1
er
juillet 2001, la requérante fut attaquée et mordue par un chien de race pitbull appartenant à ses voisins, les époux O., les époux T. et M
me
B.I. Le même jour, la requérante fut hospitalisée à l’Hôpital d’urgences dans la section de chirurgie plastique
; elle y subit une intervention chirurgicale afin de nettoyer ses nombreuses plaies au niveau des yeux et du visage et de reconstruire la paupière de l’œil gauche. Selon le certificat médico-légal, délivré le 11 septembre 2001, elle eut besoin de vingt-cinq jours de soins médicaux.
4.
Selon un certificat délivré le 28 juin 2005 par l’Hôpital d’urgences ophtalmologiques, la requérante gardait des cicatrices au niveau des yeux et les canaux lacrymaux de son œil gauche devaient être reconstruits. Un certificat médico-légal du 7 septembre 2005 confirma le préjudice esthétique et l’invalidité de la requérante. À ses dires, la reconstruction des canaux lacrymaux, qui ne pouvait pas être réalisée en Roumanie, était très coûteuse et elle ne pouvait pas en assumer les frais.
5.
La requérante présente également un syndrome dépressif post
‑
traumatique dont elle atteste par de nombreux certificats médicaux.
1.
La procédure pénale pour atteinte grave à l’intégrité corporelle
6.
Le 19 juillet 2001, la requérante forma une plainte pénale contre ses voisins pour atteinte grave à son intégrité corporelle. Elle les accusa d’avoir incité leur chien pitbull à l’attaquer, en raison de leurs conflits antérieurs.
7.
À une date non précisée, le parquet près le tribunal de première instance de Bucarest («
le parquet
») adopta une décision de non-lieu.
8.
Sur plainte de la requérante, par une décision du 26 janvier 2005, le parquet décida de continuer l’enquête.
9.
Le 1
er
mars 2005, la police entendit la requérante qui réitéra sa plainte. En mars 2005, elle subit une nouvelle expertise médico-légale (voir paragraphe 4 ci-dessus). À une date non précisée, la police entendit les voisins qui déclarèrent que le chien n’était pas agressif et qu’ils l’avaient euthanasié après l’incident.
10.
Le 21 mars 2006, la police transmit au parquet une proposition de non-lieu, au motif que les voisins n’avaient pas eu l’intention de nuire à l’intégrité corporelle de la requérante.
11.
Le 5 février 2007, le parquet adopta une nouvelle décision de non
‑
lieu. Cette solution fut confirmée le 24 avril 2007.
12.
La requérante allègue avoir contesté les ordonnances du parquet devant le tribunal de première instance de Bucarest qui n’a pas examiné sa contestation, mais l’a renvoyée au parquet.
2.
La procédure civile pour dommages et intérêts
13.
Le 25 juin 2004, la requérante saisit le tribunal départemental de Bucarest («
le tribunal
») d’une action civile contre ses voisins. Elle leur réclamait la somme de 50
000 euros (EUR) au titre du préjudice physique que lui avait causé le chien.
14.
Le tribunal décida de sursoir à statuer à plusieurs reprises au cours de la procédure. La requérante précise que le sursis a été motivé soit par le déroulement de la procédure pénale engagée contre ses voisins, soit par l’absence injustifiée des parties.
15.
Par un jugement du 26 février 2010, le tribunal fit partiellement droit à l’action et condamna solidairement les époux O., les époux T. et M
me
B.I. à payer à la requérante la somme de 5
000 EUR. Le tribunal retint que les voisins avaient l’obligation de prendre toutes les mesures nécessaires afin que leur animal ne cause de préjudice à personne.
16.
La requérante et les voisins interjetèrent appel devant la cour d’appel de Bucarest («
la cour d’appel
»).
17.
Par un arrêt du 15 novembre 2010, la cour d’appel rejeta l’appel de la requérante, des époux T. et de M
me
B.I. et fit droit à l’appel des époux O. La cour d’appel rejeta l’action de la requérante contre les époux O., au motif que ces derniers n’étaient pas les propriétaires du chien. La cour d’appel retint en revanche que les époux T. et M
me
B.I. étaient propriétaires du chien et que la somme fixée par le tribunal était raisonnable compte tenu des documents versés au dossier. Enfin, la cour d’appel condamna la requérante à payer les frais de justice encourus par les époux O.
18.
La requérante forma un pourvoi en recours devant la Haute Cour de cassation et de justice («
la Haute Cour
»).
19.
Par un arrêt du 21 février 2012, la Haute Cour fit droit au pourvoi de la requérante, cassa l’arrêt du 15 novembre 2010 de la cour d’appel et lui renvoya l’affaire. La Haute Cour lui enjoignit de procéder à une nouvelle évaluation du préjudice corporel et esthétique subi par la requérante.
20.
Par une décision avant dire droit du 3 décembre 2012, la cour d’appel demanda à l’Institut national de médicine légale de procéder à une nouvelle expertise de la requérante. La cour d’appel, dans sa décision, précisa huit questions auxquelles l’expertise devait répondre, dont la gravité des lésions, des séquelles et des cicatrices de la requérante ainsi que l’évolution de son état de santé.
21.
L’affaire est pendante devant la cour d’appel.
B.
Le droit interne pertinent
22.
Les dispositions du Code pénal régissant les infractions à l’intégrité corporelle sont décrites dans l’affaire
Macovei et autres c. Roumanie
(n
o
5048/02, § 33, 21 juin 2007).
23.
À la date des faits, il n’y avait pas de réglementation spéciale concernant la détention des chiens. L’ordonnance d’urgence du Gouvernement n
o
55/2002 sur le régime de détention des chiens dangereux ou agressifs a été adoptée ultérieurement. L’article 11 de l’ordonnance disposait que l’omission d’un propriétaire d’un chien de prendre les mesures nécessaires à la prévention d’une attaque canine sur une personne était une infraction susceptible d’une peine de prison ou d’amende. Par une décision du 6 juillet 2010, la Cour Constitutionnelle déclara cet article inconstitutionnel au motif qu’il était imprécis et qu’il prévoyait des sanctions qui n’avaient pas été suffisamment coordonnées avec celles du Code pénal.
GRIEF
Invoquant les articles 2 et 6 de la Convention, la requérante se plaint de la durée des procédures qu’elle a formées à la suite de l’attaque dont elle a été victime ainsi que de la passivité des autorités de l’Etat qui se sont renvoyé ses dossiers, sans examiner leur bien fondé.
Y a-t-il eu violation du droit de la requérante au respect de sa vie privée, au sens de l’article 8 de la Convention eu égard, notamment, aux obligations positives, de nature législative ou procédurale, inhérentes au respect effectif de la vie privée que cette disposition fait peser sur les Etats (voir,
mutatis mutandis, Georgel et Georgeta Stoicescu c. Roumanie
, n
o
9718/03, §§
48
‑
52 et 61-62, 26 juillet 2011)
?