SIMNOS c. GRÈCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
SIMNOS c. GRÈCE (CtEDO, 2011)
SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 13575/09 prezentate de Sotirios SIMNOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care a avut loc la 13 septembrie 2011 într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinte, Anatoly Kovler, Peer Lorenzen, Elisabeth Steiner, Mirjana Lazarova Trajkovska, Linos-Ander Sicilianos, Erik Møse, judecători; și de Søren Nielsen, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 februarie 2009, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Sotirios Simnos, este un resortisant grec, născut în 1955 și rezident în Atena. El este reprezentat în fața Curții de către dl S. Bregiannos, avocat la Atena. Guvernul grec ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost angajat ca inspector forestier de către inspectarea pădurilor din insula Poros, în perioada 25 ianuarie 2005-3 martie 2005. La 5 august 2005, unul dintre subordonații săi a depus plângere împotriva sa pentru calomnie și nerespectarea îndatoririlor sale. La 19 septembrie 2008, procurorul districtual din Pireu l-a trimis pe reclamant în judecată la Tribunalul Corecțional Pireu al șefului infracțiunilor menționate mai sus. La 1 octombrie 2008, reclamantul l-a sesizat, prin intermediul avocatului său, pe procurorul districtual în apropierea instanței de apel din Pireu cu privire la o acțiune împotriva citației din 19 octombrie 2008. În acest scop, acesta completează formularul de cerere preimprimată. El a indicat să fie prezentat în fața grefierului Parchetului Tribunalului Corecțional și a declarat recurs împotriva citației procurorului în apropierea tribunalului corecțional pentru motivele redactate de avocatul său și incluse într-o anexă la cerere, datată 29 September 2008, care conținea motivele invocate în sprijinul acțiunii sale și care constituia, împreună cu cererea, un document unic. Anexa a fost semnată de reclamant și de grefier, dar semnăturile lor erau înscrise pe o pagină separată a anexei. Prin decizia din 30 octombrie 2008, procurorul a respins recursul reclamantului ca inadmisibil în acest sens. În conformitate cu art. 322 alineatul (1) din Codul de procedură penală, pârâtul citat pentru a fi judecat în fața tribunalului corecțional poate, în termen de zece zile de la notificarea citației, să sesizeze procurorul în apropierea instanței judecătorești cu privire la o cale de atac dacă consideră că rejudecarea sa în instanță este greșită din motive de fond sau de formă. Pentru a exercita această acțiune, care constituie o cale de atac extraordinară (...) trebuie să se redacteze o cerere în fața grefierului Parchetului (...), care trebuie să menționeze mijloacele de atac. Dacă cererea nu menționează aceste motive sau dacă acestea sunt conținute într-un document depus separat sau anexat cererii (...), recursul este nul și trebuie respins ca inadmisibil, în conformitate cu art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală (...) Mai precis, cererea menționată anterior trebuie să respecte cerințele menționate la art. 148 din Codul de procedură penală, și anume să fie semnată de reclamant și de grefierul Parchetului (...). Aceaceasta este singura modalitate de a exercita acțiunea și nu este permis să se procedeze altfel, de exemplu prin depunerea unui document separat grefierului Parchetului, chiar dacă acest document este semnat de reclamant și de reprezentantul acestuia. În cazul în care un stat membru consideră că un act de procedură nefondat nu îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din prezentul articol, acesta poate fi considerat drept un act de procedură nefondat. În speță, citatul a fost adresat pârâtului la 24 septembrie 2008, iar acesta a introdus, prin intermediul avocatului său (...), pe lângă grefierul Parchetului lângă Tribunalul Corecțional Pireu și la timp (...) acțiunea menționată anterior. Cu toate acestea, această acțiune nu menționează niciun motiv. [L acuzat în acest sens] indică doar faptul că: el își expune mijloacele într-un document anexat pe care l-a depus și pe care îl numește în mod direct, dar fără ca acest document să poarte numele și semnătura grefierului competent pentru redactarea cererii, conform dispozițiilor art. 322 din Codul de procedură penală; prin urmare, acest document nu constituie o cerere. În consecință, acțiunea care a fost formulată în fața grefierului Parchetului (...) și care nu menționează nici un motiv trebuie respinsă ca inadmisibilă. Reclamantul nu are la dispoziție nici o acțiune împotriva acestei decizii. Prin hotărârea din 19 februarie 2009, instanța corecțională a reclamantului. Dreptul și practica internă relevantă la art. 322 din Codul de procedură penală dispunea de dreptul și practica internă relevantă la care se face referire la art. 322 din Codul de procedură penală. Acuzatul, care a fost citat direct în fața instanței de corecție, are dreptul, după ce a fost informat cu privire la concluziile anchetei preliminare, de a sesiza procurorul competent în apropierea instanței de judecată, în termen de zece zile de la notificarea citatului (...) Această acțiune se introduce prin intermediul unei instanțe scrise în fața grefierului Parchetului (...) care are obligația de a informa procurorul în acest sens în apropierea instanței de corecție și de a-i prezenta în același timp cererea. Procurorul general are obligația de a se pronunța în termen de zece zile de la primirea acțiunii, fie prin respingerea acesteia, fie prin organizarea unei anchete preliminare sau a unei anchete suplimentare, în locul cărora poate fie să respingă recursul, fie să supună cauza camerei de acuzare. El poate, de asemenea, ordona o instrucțiune, pe care se aplică dispozițiile art. 308 alin. (3), fără a se permite o nouă acțiune (...). Decizia procurorului care respinge recursul este notificată pârâtului în conformitate cu art. 155 și următoarele. În cazul în care termenul scurs între notificare și data laminării este egal cu cel puțin jumătate din termenul de citație, pârâtul are obligația de a contesta pentru a fi judecat fără a fi citat din nou. În conformitate cu jurisprudența, pentru ca acțiunea împotriva citației să fie admisibilă, este necesar ca cererea, care constituie actul din statul membru în cauză, să indice motivele invocate în sprijinul acțiunii (Curtea de Casație, 1211/1994, 753/2000 și 1039/2000). Mijloacele conținute în observațiile ulterioare nu pot remedia cauza care decurge din lipsa mijloacelor în cadrul cererii, cu excepția cazului în care cererea este depusă în același timp cu mai puțin de un document separat care conține aceste motive și care este semnat atât de persoana care exercită acțiunea, cât și de grefierul Parchetului (Curtea de Casație 753/2000 și 1620/2000). În plus, art. 148 alineatele (2) din același cod prevede că "confirmatul de primire" [ekthesi] este documentul întocmit de un funcționar care intervine în procedura penală, prin care acesta certifică actele pe care le-a efectuat el însuși (...) GRIEF Invouchat la art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță. Recurentul se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță, pe motiv că procurorul aflat în apropierea instanței de recurs ar fi dat dovadă de o declarație excesivă prin declararea recursului său inadmisibil și pe care l-ar fi refuzat să examineze fondul afirmațiilor sale. În acest sens, acesta invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, a cărui parte relevantă în speță este astfel formulată Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. Guvernul susține că art. 6 alin. (1) nu se aplică în speță. Acesta arată că acțiunea prevăzută la art. 322 din Codul de procedură penală nu este îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești sau a unei hotărâri a camerei de judecată și că procurorul care se pronunță asupra acestei acțiuni verifică legalitatea și regularitatea deciziei prin care procurorul din apropierea tribunalului corecțional l-a rejudecat pe acesta. El adaugă că, în cazul în care procurorul se află în apropierea instanței judecătorești, acesta introduce cazul în fața camerei de judecată a tribunalului corecțional, care ar decide să retrimită sau nu acuzarea în instanță, la sfârșitul unei propuneri a procurorului în apropierea tribunalului corecțional, făcută în deplină independență față de procurorul din apropierea instanței judecătorești. În cazul în care procurorul respinge acțiunea în apropierea instanței judecătorești, decizia de respingere ar fi notificată pârâtului. În continuare, guvernul arată că, atunci când procurorul se află în apropierea instanței judecătorești, acesta acceptă recursul pârâtului, puterea sa se limitează la a transmite cauza camerei de judecată, căreia îi revine decizia de a retrimite acuzatul în judecată sau de a renunța la acuzații. 17083/90, decizia din 8 aprilie 1991, în care Comisia a ajuns la concluzia că o ordonanță de trimitere era pur pregătitoare, că nu a legat în niciun fel instanța de fond și că nu a luat nicio hotărâre cu privire la drepturile și obligațiile cu caracter civil sau la temeinicia unei acuzații în materie penală. La rândul său, reclamantul susține că, prin art. 322 din Codul de procedură penală, legiuitorul a extins domeniul de aplicare al articolului 6 din Convenție pentru a include opusul dreptului de a avea acces la o instanță, fie, după părerea sa, dreptul de a nu fi rejudecat în instanță. Pentru aceasta, legiuitorul i-ar fi permis acestuia să se adreseze unei autorități judiciare superioare, procurorul aproape de instanță, și să conteste acuzațiile aduse împotriva sa într-un stadiu anterior celui în fața judecătorului din fond. Potrivit reclamantului, cazul său se deosebește de cazul Mosboux menționat anterior. : în aceasta din urmă, la .. ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În cele din urmă, potrivit reclamantului, faptul că este vorba de o cameră de acuzare care se pronunță asupra temeiniciei acuzației, și nu de procurorul care se află lângă tribunalul judecătoresc nu este suficient pentru a concluziona că nu se aplică art. 6: de fapt, acceptarea acțiunii de către procuror ar constitui primul pas spre relaxarea pârâtului. Curtea amintește că art. 6 are ca scop principal, în materie penală, de a asigura un proces echitabil în fața unui tribunal competent să decidă cu privire la temeinicia acuzației, dar că nu rezultă din aceasta că: el nu se interesează de fazele care se desfășoară înainte de procedura de judecată. Astfel, anumite cerințe de la art. 6 pot juca un rol înainte de sesizarea judecătorului din fond dacă și în măsura în care lipsa lor inițială de observare riscă să compromită grav caracterul echitabil al procesului (Imbrioscia c. Elveția, Hotărârea din 24 noiembrie 1993, §§ 36-38, seria A n 275). Curtea ia notă de faptul că acțiunea instituită prin art. 322 din Codul de procedură penală nu constituie o cale de atac penală, în sensul clasic al termenului, ci o măsură înainte de a spune drept, adică o măsură pur pregătitoare. În plus, camera de acuzare nu este legată în niciun fel de acțiunea procurorului în apropierea instanței de recurs (a se vedea mutatis mutandis Mosbeux c. Belgia Pe de altă parte, Curtea amintește în această privință că procurorul îl întruchipează pe reprezentantul autorităților publice însărcinat cu apărarea interesului general (Gugue și SGEN-CFDTc. Franța (dec.), nr. 59821/00, 6 ianuarie 2004) și, într-o procedură penală, constituie una dintre cele două părți care se află în boxă, cea care reprezintă acuzația (zervakis c. Grecia (dec.), 64321/01, 29 noiembrie 2001 Cu alte cuvinte, procurorul nu hotărăște cu privire la o acuzație în materie penală pe bună dreptate, în aceste condiții, Curtea consideră că art. 6 alin. (1) din Convenție nu găsește nici o cale de a aplica în speță. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.