- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 noiembrie 2011
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Stanciulescu împotriva României (nr. 2)
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Marin Stănciulescu, este un cetățen român care s-a născut în 1952 și locuiește în Pitești. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a lucrat ca consilier juridic al unei societăți private, T. La 7 decembrie 2001, angajatorul său și-a încheiat contractul de muncă pe motive disciplinare. Înainte de a fi semnată de directorul general, decizia de concediere a fost, de asemenea, aprobată de un alt consilier juridic, și anume M.N. Reclamantul a depus o plângere judiciară împotriva deciziei de concediere, pe care a câștigat-o în cele din urmă. În cadrul acestei proceduri, fostul său angajator a fost reprezentat de M.N. Când reclamantul a aflat că M.N.
în 1996 a dobândit o condamnare penală pentru a lua mită în timp ce ea lucrează ca funcționar public, el a început să abordeze această chestiune în fiecare ocazie disponibilă, în principal prin a face adăugari scrise manual la diferite documente, cum ar fi registrul de vizitatori al angajatorului său, copii ale deciziei de a pune capăt contractului său de ocupare a forței de muncă, și așa mai departe, în care el a scris „nu există persoane condamnate”, „convocate de a lua mită”, „pracționarea corupției”, „condamnat nedemonibil” și alte remarci similare. În diferitele argumente formulate de el în cadrul procedurii împotriva angajatorului său, el se referă în mod constant la M.N. în termeni care includeau „acuzat notoriu”, „criminal notoriu”, „convocat de a lua mită”, „deportat de cetățeni pentru corupție”, „să nu știe nimic”, „citățean de moralitate dublă”.
La 1 octombrie 2003, M.N. A depus o plângere penală împotriva reclamantului pentru difamare, de asemenea, depunând o cerere civilă de compensare pentru prejudiciu moral. Cazul a fost depus în judecată Curții de District Pitești. În apărarea sa, reclamantul a susținut că contractul său de ocupare a forței de muncă a fost încheiat ilegal de către reclamant și că a fost forțat să meargă la judecată împotriva unei persoane care nu dețin o diplomă de drept. El a susținut, de asemenea, că a avut un interes legitim să se referiască la M.N. în acest fel și că, în orice caz, ar putea dovedi că declarațiile pe care le-a făcut sunt adevărate. Într-o hotărâre de primă instanță din 24 iunie 2004, Curtea de District Pitești a constatat că reclamantul a fost vinovat de difamare și i-a amendat 10 000 000 de lei român (ROL), aproximativ 246 euro (EUR).
El a fost, de asemenea, ordonat să plătească M.N. ROL 25 000.000, aproximativ 615 EUR, în compensație pentru prejudiciu moral. Curtea de district a indicat că aplicarea sentinței minime pentru difamare a reclamantului, având în vedere că această propoziție reprezintă un avertisment suficient pentru el de a înceta să facă astfel de remarci despre reclamant. Curtea de district a constatat că reclamantul a transferat litigiul de lucru la un nivel personal și a încercat să discrediteze M.N. în fiecare ocazie disponibilă. El a examinat diferitele documente prezentate de părți, în care el a făcut trimiterile la M.N.. De asemenea, a remarcat că, în procedura anterioară acesteia, reclamantul a continuat să utilizeze aceleași expresii și cuvinte despre M.N.
10. În ceea ce privește afirmațiile reclamantului că a furnizat dovezi că declarațiile sunt adevărate, instanța de district a remarcat că reclamanta nu a demonstrat care este interesul legitim în repetarea obsesivă a declarațiilor, singurul său scop este de a provoca dificultăți M.N de fiecare dată când se întâlneau: la locul de muncă, în instanță, în stradă și chiar și atunci când era cu familia sa. 11. Reclamantul a depus un recurs, susținând că declarațiile sale sunt adevărate și că M.N., prin propriul comportament, s-a supus disprețului public. Avocatul a fost atribuit Curții de județ Hunedoara. Într-o ședință din 22 noiembrie 2005, reclamantul a ridicat o provocare constituțională față de articolele 206 și 207 din Codul Penal Român (CC).
Curtea județului și-a amânat hotărârea cu privire la dacă să se referă la Curtea Constituțională la 20 decembrie 2005. 12. Curtea județului Hunedoara, într-o hotărâre din 20 decembrie 2005 (prezentată la 31 ianuarie 2006) și-a respins recursul. Curtea județului a concluzionat că faptele au fost corect determinate de instanța de district și că argumentul său că declarațiile sale nu erau valabile, ținând cont de faptul că el nu a demonstrat un interes legitim pentru a face aceste declarații. De asemenea, a luat în considerare că reclamantul a continuat să facă aceleași observații despre M.N. chiar și atunci când în instanță pentru revizuirea cazului penal împotriva lui.
13. art. 206 din CC, astfel cum este în vigoare la momentul evenimentelor, a fost formulat după cum urmează: „Toată persoana care face orice declarație sau acuzație în public, cu orice mijloace, cu privire la o persoană anume, care, dacă ar fi adevărată, ar convinge persoana respectivă să fie responsabilă de o penalitate, administrativă sau disciplinară sau să le expună la disprețul public este responsabilă să fie încarcerată timp de trei luni sau trei ani sau la plata unei amenzi … ” 14. art. 207 din CC a citit după cum urmează: „Evidența adevărului unei astfel de declarații sau a unei astfel de afirmații este admisibilă atunci când declarația sau acuzația a fost formulată pentru a proteja un interes legitim.
În cazul în care adevărul declarației sau a alegației se dovedește, nu se va fi comis nicio infracțiune de insultă sau difamare”. 15. Curtea Constituțională, într-o hotărâre din 7 februarie 2002, a respins un motiv de neconstituționalitate a articolelor 205-207 din CC. În această hotărâre, Curtea a hotărât că posibilitatea de a furniza dovezi că declarațiile sau acuzațiile nerespectate au reprezentat o circumstanță specială pentru eliminarea răspunderii penale. Acesta a concluzionat că supunerea acestui test de adevăr cu condiția ca declarațiile sau acuzațiile să fie făcute cu un interes legitim să fie perfect în conformitate cu Constituția română, care prevede în art. 30 § 6 că libertatea de exprimare nu poate aduce atingere demnității, onoarei și vieții private a unei persoane.
16. Secțiunea 11 § 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale („Legea Curții Constituționale”) prevede că deciziile adoptate de Curtea Constituțională sunt în general obligatorii și eficace pentru viitor.
1. The applicant, Mr Marin Stănciulescu, is a Romanian national who was born in 1952 and lives in Pitești.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant worked as a legal advisor to a private company, T. On 7 December 2001 his employer terminated his work contract on disciplinary grounds. Before being signed by the general director, the dismissal decision was also endorsed by another legal advisor, namely M.N.
The applicant lodged a judicial complaint against the dismissal decision, which he eventually won. During these proceedings, his former employer was represented by M.N.
When the applicant found out that M.N. had acquired a criminal conviction in 1996 for taking bribes while she was working as a public servant, he started bringing up this issue on every available occasion, mainly by making handwritten additions to various documents, such as his employer’s register of visitors, copies of the decision to terminate his employment contract, and so on, in which he wrote “no convicted persons”, “convicted of taking bribes”, “practising corruption”, “unworthy convict” and other similar remarks. In the various submissions made by him in the proceedings against his employer, he constantly referred to M.N. in terms which included “notorious accused”, “notorious criminal”, “convicted of taking bribes”, “deported by citizens for corruption”, “not knowing anything”, “citizen of doubtful morality”.
On 1 October 2003, M.N. lodged a criminal complaint against the applicant for defamation, also submitting a civil claim for compensation for non-pecuniary damage. The case was referred to the Pitești District Court.
In his defence, the applicant argued that his employment contract had been unlawfully terminated by the plaintiff and that he had been forced to go to trial against a person not holding a law degree. He further submitted that he had a legitimate interest in referring to M.N. in this way and that in any event he could prove that the statements he made were true.
In a first-instance judgment of 24 June 2004, the Pitești District Court found the applicant guilty of defamation and fined him 10,000,000 Romanian lei (ROL), approximately 246 euros (EUR). He was also ordered to pay M.N. ROL 25,000,000, approximately EUR 615, in compensation for non-pecuniary damage. The district court indicated that it was applying the minimum sentence for defamation to the applicant, considering that this sentence represented a sufficient warning for him to cease making such remarks about the plaintiff.
The district court found that the applicant had transferred the work litigation to a personal level and attempted to discredit M.N. on every available occasion. It looked at the various documents submitted by the parties, in which he made the references to M.N. It also noted that in the proceedings before it the applicant continued to use the same expressions and words about M.N.
As regards the applicant’s claims that he had provided proof that the statements were true, the district court noted that the applicant had failed to show what was the legitimate interest in obsessively repeating the statements, his only purpose being to cause distress to M.N every time they met: at her workplace, in court, in the street and even when she was with her family.
The applicant lodged an appeal, arguing that his statements were true and that M.N. by her own conduct had subjected herself to public contempt. The appeal was assigned to Hunedoara County Court. In a hearing of 22 November 2005, the applicant raised a constitutional challenge to Articles 206 and 207 of the Romanian Criminal Code (CC). The county court postponed its ruling on whether to refer the case to the Constitutional Court to 20 December 2005.
The Hunedoara County Court, in a decision of 20 December 2005 (drafted on 31 January 2006) dismissed his appeal. The county court concluded that the facts were correctly determined by the district court and that his argument that his statements were true was not valid, taking into account that he failed to show a legitimate interest in making those statements. It also took note that the applicant continued to make the same remarks about M.N. even when in court for the review of the criminal case against him.
Article 206 of the CC, as in force at the time of events, was worded as follows: “Anyone who makes any statement or allegation in public, by any means, concerning a particular person, which if true would render that person liable to a criminal, administrative or disciplinary penalty or expose them to public contempt shall be liable to shall be imprisonment for between three months and three years or to the payment of a fine … ”
Article 207 of the CC read as follows: “Evidence of the truth of such a statement or allegation is admissible where the statement or allegation was made in order to protect a legitimate interest. Where the truth of the statement or allegation is proved, no offence of insult or defamation will have been committed.”
The Constitutional Court, in a decision of 7 February 2002, dismissed a plea of unconstitutionality of Articles 205-207 of the CC. In so ruling, it decided that the possibility of providing evidence that the impugned statements or allegations were true represented a special circumstance for removing criminal liability. It concluded that subjecting this test of truth to the condition that the statements or allegations were made with a legitimate interest was perfectly consistent with the Romanian Constitution, which provided in its Article 30 § 6 that freedom of expression shall not cause prejudice to the dignity, honour and private life of a person.
Section 11 § 3 of Law no 47/1992 on the Organisation and Functioning of the Constitutional Court (“the Constitutional Court Act”) provides that decisions delivered by the Constitutional Court are generally binding and effective for the future.