DE LA FLOR CABRERA c. ESPAGNE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
DE LA FLOR CABRERA c. ESPAGNE (CtEDO, 2011)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE a cererii nr. 10764/09 prezentată de José Luis de FLOR CABRRA împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 22 noiembrie 2011 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători, și Marialena Tsirli; graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 20 decembrie 2008, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie: reclamantul, dl José Luis de La Flor Cabrera, este un cetățean spaniol cu reședința în Sevilla. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: La 19 septembrie 1997, reclamantul a fost lovit de o mașină în timp ce se plimba pe bicicletă. După accident, el a inițiat o procedură civilă de despăgubire împotriva șoferului și a companiei de asigurări M. din cauza efectelor secundare, și anume o nevroză posttraumatică care i-ar provoca o teamă intensă de a conduce vehicule. În cadrul procesului în fața judecătorului de primă instanță n 4 din Sevilla, compania de asigurări M. oferă ca dovadă a videoclipurilor în care se prezentau scene din viața de zi cu zi a reclamantului, când se afla în spații publice, care ar nega existența fricii invocate. Videoclipurile au fost înregistrate de o firmă de detectivi particulari angajați de persoana care face obiectul anchetei, fără consimțământul reclamantului. După încheierea acestei prime proceduri, reclamantul a inițiat o procedură civilă în fața societății de asigurări pentru încălcarea dreptului său la viață privată și la imagine (art. 18 din Constituție) și a solicitat nu numai despăgubiri, ci și ca societatea să-i dea toate înregistrările originale și copiile materialelor video vizate. La rândul său, pârâta a susținut că înregistrarea videoclipurilor a fost justificată de scopul urmărit, și anume de contestarea anumitor afirmații ale reclamantului în cadrul primei proceduri, precum și de faptul că înregistrarea a avut loc în spații publice și se referea numai la activitățile zilnice ale reclamantului. Printr-o hotărâre din 28 mai 2001, judecătorul de primă instanță nr. 22 din Sevilla a respins pretențiile reclamantului. El a indicat că Codul de procedură civilă spaniolă admitea utilizarea ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. În plus, judecătorul a reamintit că Tribunalul Suprem a admis utilizarea unor mijloace de probă similare în cadrul procedurilor legate de dreptul muncii. Având în vedere această jurisprudență, judecătorul a considerat că dovada contestată în speță urmărea un scop legitim, captarea laturii reclamantului fiind efectuată exclusiv în spații publice și în timp ce desfășura activități zilnice. În special, judecătorul a indicat că imaginile îl arătau pe reclamant că conducea el însuși o motocicletă în deplasările sale, singur sau însoțit de terți. Judecătorul a subliniat, de asemenea, că mai nimic nu fusese luat într-un spațiu privat sau că nu putea fi considerat intim. În cele din urmă, judecătorul nota că imaginile captate nu îl prezentau pe reclamant într-o stare care ar fi putut fi considerată nedemnă și că videoclipurile au fost utilizate numai în timpul procedurii civile și nu au fost niciodată difuzate public. din Sevilla. El susținea că procedura în fața judecătorului de primă instanță trebuie anulată, din cauza dreptului la anumite norme procedurale, precum și a dreptului reclamantului de a se apăra. Pe de altă parte, reclamantul se plângea că motivarea hotărârii era insuficientă și că îi afecta dreptul la acțiune. Prin hotărârea din 16 ianuarie 2002, l . l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a respins recursul. În ceea ce privește încălcarea sancționată a dreptului la laimagine, aceasta a considerat că înregistrarea reclamantului a fost justificată în cazul de speță de scopul urmărit de compania de asigurări, care trebuia să fie considerat legitim, precum și de persoanele care au efectuat înregistrarea, și anume de detectivi profesioniști. L a declarat, de asemenea, că imaginile au fost destinate exclusiv utilizării ca mijloc de probă și că nu aveau vocație de a fi făcute publice. În cele din urmă, la mai, audiencia a respins recursul întemeiat pe presupusa lipsă de motivare a hotărârii a quo Reclamantul s-a ocupat de casarea la Tribunalul Suprem, care a declarat recursul inadmisibil printr-o decizie din 4 aprilie 2006. Printr-o decizie notificată la 20 iunie 2008, Înalta Instanță a respins recursul pe motiv că a fost lipsit de conținut constituțional care merita o decizie pe fond din partea instanței. Dreptul intern relevant Constituție art. 18 alineatul (1) Dreptul la onoare, la viața privată și de familie și la propria sa imagine este garantat. art. 24 alineatul (1) Orice persoană are dreptul de a obține protecția efectivă a judecătorilor și instanțelor în exercitarea drepturilor și intereselor sale legitime, fără ca apărarea să poată fi limitată în nici un caz Legea organică 1/1982 din 5 mai privind protecția civilă a dreptului la onoare, la intimitate personală și familială și la propria imagine art. 7 vor fi considerate ca intromisiuni ilegale (...) În sensul prezentului acord, dispozițiile prezentului acord se citesc cu următoarele adaptări: Reclamantul invocă articolele 6 și 8 din convenție. El se plânge de lipsa motivării hotărârilor judecătorești de primă instanță și de la: Audiencia Provincial În plus, consideră că înregistrarea imaginii sale de către compania de asigurări în timpul primului proces, precum și utilizarea acestor videoclipuri în procedura și conservarea lor de către societatea de asigurări au afectat dreptul său la viață privată. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că deciziile judecătorului de primă instanță și ale instanței de judecată nu sunt suficient de motivate. În părțile sale relevante, dispoziția invocată prevede Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea amintește că, în cazul în care art. 6 alineatul (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, această obligație nu se poate înțelege ca solicitând un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea Van de Hurk c. Țările de Jos, 19 aprilie 1994, § 61, seria A n 288. Astfel, prin respingerea unei acțiuni, instanța de apel poate, în principiu, să se limiteze la a-și face propriile motive ale deciziei atacate (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 29, CEDH 1999 I). În speță, Curtea constată că instanțele interne au explicat suficient motivele pe care se bazau pentru a respinge acțiunile reclamantului, și anume scopul înregistrărilor și utilizarea lor limitată la cadrul procesului. Prin urmare, cerințele jurisprudenței Curții în această privință au fost respectate. În pofida dezacordului reclamantului cu hotărârile pronunțate, Curtea nu a conchis că acestea păcătuiau din lipsă de motivare. În consecință, acest motiv trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) litera (a) și 4 din Convenție. Grief al reclamantului privind presupusa încălcare a dreptului său la viață privată Reclamantul consideră că înregistrările video, efectuate fără consimțământul său și utilizate ulterior în proces, sunt contrare dreptului său la onoare, intimitate personală și familială și la propria imagine, garantate prin art. 8 din Convenție. El solicită recuperarea originalelor casetelor. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței sale. Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele public să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte