AFFAIRE C.C. c. ESPAGNE

AFFAIRE C.C. c. ESPAGNE (CtEDO, 2009)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA C. C. c. SPANIA (solicitarea nr. 1425/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 octombrie 2009 DEFINITIVF 06/01/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza C. C. c. Spania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (partea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 septembrie 2009, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 1425/06) îndreptată împotriva Regatului Spaniei și al cărui resortisant al acestui stat, domnul C. C. C., a sesizat Curtea la 10 ianuarie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Președintele Camerei a acceptat cererea de nedivulgare a identității sale formulată de solicitant [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Reclamantul este reprezentat de domnul I. Prieto Curto, avocat din Salamanca. Guvernul spaniol (atît) este reprezentat de agentul său, domnul I. Blasco Lozano, șeful Serviciului juridic pentru drepturile omului din Ministerul Justiției. Reclamantul susținea că dreptul la respectarea vieții sale private a fost încălcat ca urmare a divulgării identității sale, asociată cu starea sa de sănătate, într-o hotărâre de primă instanță care îl privește. 3 din Convenție s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA SPECIE Reclamantul s-a născut în 1971 și locuiește în Salamanca. Reclamantul era infectat cu HIV și suferea de o altă boală gravă. La 27 ianuarie 2000, acesta a aprobat o poliță de asigurare de viață pe lângă o companie de asigurări. La 21 octombrie 2002, acesta a fost declarat incompetent de muncă permanentă absolută și a solicitat societății sale de asigurări la plata despăgubirii prevăzute în poliția sa în această privință. Această societate a refuzat să plătească sumele solicitate, el a atribuit aceasta civilului în fața judecătorului de primă instanță nr. 4 din Salamanca ( Pârâta a solicitat ca dosarul medical complet al reclamantului să fie solicitat de la Spitalul Universitar din Salamanca și de la Securitatea Socială și apoi vărsat la dosarul procedurii. Judecătorul a acceptat această cerere și documentele în cauză au fost depuse acolo. La 9 decembrie 2003, reclamantul a considerat că plata acestor înscrisuri la dosar a adus atingere dreptului său la intimitate personală, iar judecătorul l-a rugat pe judecător să spună că acestea nu erau relevante în scopul procedurii și să elimine orice mențiune privind identitatea sa și HIV în documentele din dosar, precum și în hotărârea care urma să fie pronunțată. Pe de altă parte, el a solicitat ca încuviințarea să aibă loc cu ușile închise și ca numele său să nu fie menționat în toate scrisorile în hotărârile judecătorești. 10. printr-o decizie din 24 decembrie 2003, judecătorul de primă instanță a respins pretențiile reclamantului, pe motiv că nici o publicitate nu ar fi dată informațiilor medicale în afara procedurii. 11. La 9 ianuarie 2004, reclamantul a prezentat un recurs de repausción, susținând, printre altele, următoarele: Întrucât protecția vieții private a [reclamantului] este în joc, refuzul ușilor închise încalcă art. 138 alineatul (2) din Codul de procedură civilă și menținerea mențiunii de identitate și de boală în actele de procedură încalcă art. 18 alineatul (1) din Constituție, precum și art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. (...) Pentru a proteja dreptul încălcat, nu este necesar să se facă o procedură (...): este suficient să se șteargă orice mențiune a numelui [reclamantului] și a bolii sale în actele de procedură, și să se asigure că aceasta din urmă se desfășoară cu ușile închise 12. Prin hotărârea din 20 mai 2004, judecătorul de primă instanță a respins recursul pentru nefondare, pe motiv că, în momentul subscrierii contractului de asigurare de viață, recurentul nu declarase că a fost deja bolnav. El a precizat că aceste boli nu puteau fi considerate ca nefiind grave, cu atât mai mult cu cât și mai mult a fost vorba despre un limfom și o infecție cu HIV. El a luat în considerare, printre altele, următoarele elemente . Un limfom a fost diagnosticat la [reclamantul (cu litere) ] în 1997 (...) și acesta a fost infectat cu HIV (...) . Nu a informat niciodată societatea de asigurări de sănătate, de limfom (...) și de infecția cu HIV la care a ajuns 13. Reclamantul a făcut apel. Prin Hotărârea din 28 septembrie 2004, ladiencia provincială Salamanca l-a dezlegat și a confirmat hotărârea atacată în ceea ce privește fondul, fără a implica totuși identitatea reclamantului cu infecția cu HIV. În ceea ce privește obiecțiunile referitoare la dreptul său la viață privată, Comisia a considerat că, având în vedere obiectul litigiului și relevanța, în scopul rezoluției sale, a datelor medicale referitoare la solicitant, aceasta nu avea competența, în apel, de a declara nulitatea procedurii în primă instanță pentru încălcarea dreptului la intimitate al reclamantului 14. Invocând art. 18 alin. (1) (de la dreptul la intimitate personală) din Constituție, reclamantul a formulat o acțiune în fața Tribunalului Constituțional, în special în ceea ce privește transferul la dosarul de informații medicale care îl privesc, asocierea de către instanța de primă instanță între identitatea sa și boala sa și caracterul public al procesului. Printr-o decizie din 20 iunie 2005, notificată la 12 iulie 2005, Înalta Instanță a respins această acțiune și a reamintit că, în cazul în care drepturile fundamentale nu erau absolute și nelimitate, limitele lor prin lege trebuiau să respecte principiul proporționalității. În acest sens, litigiul care are ca obiect sănătatea lai, Tribunalul Constituțional a considerat că secretul informațiilor care îl privesc nu putea fi opus societății de asigurări. Pe de altă parte, el a remarcat că decizia judecătorului de primă instanță a precizat că aceste informații nu vor fi utilizate în afara procedurii și a constatat că instanța de primă instanță era închisă. În plus, a precizat că hotărârile instanțelor inferioare erau suficient de motivate și nu păreau arbitrare. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE Dreptul și practica internă relevante 15. Iată articolul relevant din Constituția spaniolă art. 120 1. Actele judiciare sunt publice, cu excepția cazurilor prevăzute de legile privind procedura. 2. Procedura este în principal orală, în special în materie penală. 3. Hotărârile sunt întotdeauna motivate și pronunțate în ședință publică. 16. Legea organică 15/99 din 13 decembrie 1999 privind protecția datelor cu caracter personal este astfel formulată în părțile relevante ale acesteia, art. 7 alineatul (3). Datele cu caracter personal care se referă la originea rasială, sănătatea și viața sexuală pot fi colectate, prelucrate și transferate numai dacă, din motive de interes general, legea prevede acest lucru sau dacă persoana respectivă își dă consimțământul în mod expres 17. Legea organică 6/1985 din 1 iulie 1985 privind autoritatea judiciară ( art. 186 Judecătorii și instanțele (...) pronunță hotărârile și hotărârile în instanță publică (...) art. 205 alineatul (6) Judecătorul raportor (...) (6) pronunță hotărârile în instanță publică art. 232 1. Procedura judiciară este publică, cu excepția cazului în care se prevede în codurile de procedură. (2) În mod excepțional, din motive de ordine publică și de protecție a drepturilor și libertăților, judecătorii și instanțele pot, printr-o decizie motivată, să limiteze sfera de aplicare a publicității și să decidă că procedura va fi secretă, parțial sau integral, art. 235 Orice persoană interesată are acces la registrele, arhivele și registrele judiciare neconfidențiale, prin intermediul formelor de publicare stabilite prin lege, [în special prin] expediție (testimonio (...) art. 265 Sub responsabilitatea grefierului, tribunalele țin o carte a hotărârilor, în care figurează, semnate, toate hotărârile și hotărârile definitive și opiniile separate, clasificate cronologic. art. 266 alineatul (1) (astfel cum a fost formulat în L.O. 19/2003 din 23 decembrie 2003) (...) Accesul la textul hotărârilor și hotărârilor judecătorești sau la unele dintre părțile acestora poate, atunci când este relevant să facă acest lucru, să fie limitat în cazul în care există riscul de a afecta dreptul la intimitate, drepturile persoanelor care au nevoie de protecție specială sau de garantarea de pe internet a victimelor sau a persoanelor vătămate, precum și, în general, pentru a evita ca hotărârile sau hotărârile să poată fi utilizate în scopuri contrare legii 18. Acestea sunt dispozițiile relevante ale Codului de procedură civilă art. 138 1. Administrația probei, precum și audierile și audierile care au ca obiect audierea părților înainte de a pronunța o decizie se desfășoară în instanță publică. 2. [Ele] pot totuși să se desfășoare cu ușile închise, dacă acest lucru este necesar, într-o societate democratică, pentru protecția ordinii publice sau a securității naționale, dacă interesele minorilor sau protecția vieții private a părților sau a altor drepturi și libertăți la (3) Înainte de a acorda sau nu ținerea cu ușile închise a oricărei acțiuni judiciare, instanța sesizează părțile (...) art. 140 1. Grefierii și personalul competent în serviciul Curților și al tribunalelor facilitează oricărei persoane care are un interes legitim asupra accesului la informații pe care aceasta le poate adresa cu privire la situația procedurii judiciare, pe care o poate examina (...) (3) Cu toate acestea, instanțele și instanțele pot pronunța, prin ordonanță, confidențialitatea întregului dosar judiciar sau a unei părți a acestuia, atunci când o astfel de măsură este justificată de circumstanțele menționate în alin. (2) din art. 138. Părțile confidențiale ale dosarului sunt cunoscute numai părților și reprezentanților și apărătorilor acestora, (...) Persoanele care au un interes legitim pot accesa cutiile și arhivele judiciare neconfidențiale și pot obține, pe cheltuiala lor, expedierea documentelor pe care le vor indica. art. 212 alineatul (1) Hotărârile și alte hotărâri definitive, după ce au fost semnate de către Judecătorul sau Judecătorul (Judecătorii) care le-a pronunțat, sunt notificate și clasificate în modulul Tribunalului. Publicitatea le este dată în forma prevăzută sau ordonată de Constituție și de lege. art. 213 Instanțele țin, sub responsabilitatea grefierului, o carte de hotărâri, în care figurează, semnate, toate hotărârile și deciziile definitive, precum și opiniile separate formulate, clasificate cronologic 19. Legea 41/2002 din 14 noiembrie 2002 privind autonomia pacientului și drepturile și obligațiile referitoare la informațiile și dosarele medicale, se citește astfel în părțile relevante ale acesteia, art. 16 alineatul (3). Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2002 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 2002/46/CE (JO L 328, 17.12.2002, p. Accesul la dosarul medical în acest scop impune protecția identității personale și clasificarea, separat de datele medicale, a pacientului. Astfel, în general, se asigură anonimatul, cu excepția cazului în care pacientul este de acord să nu fie clasificat separat. Cu excepția cazurilor în care autoritățile judiciare impun ca datele de identificare personală să fie asociate cu datele medicale. Judecătorii și instanțele vor indica modalitățile de asociere a acestor elemente în fiecare caz. Accesul la datele și documentele din dosarul medical este strict limitat în scopul specific al cazului concret 20. Acestea sunt extrase relevante din jurisprudența Curții Constituționale (hotărârea 114/2006 din 5 aprilie 2006) Tribunalul Constituțional are ca practică obișnuită de a pondera și de a identifica în mod obligatoriu interesele specifice care trebuie luate în considerare pentru a justifica sau nu o excepie de la publicitatea integrală a unei decizii. Această practică este conformă, de asemenea, cu criteriile urmate de alte instanțe străine, supranaționale și internaționale și, în special, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel cum s-a precizat deja în primul considerent al deciziei sale 516/2004 din 20 decembrie 2004, Tribunalul Constituțional, luând în considerare în același timp în deciziile sale nici o informație personală care nu ar fi strict necesară raționamentului și încheierii sale, (...) s . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; fie atunci când este necesar (...) să se protejeze minorii (...). Această regulă (...) reflectă, de asemenea, practica Curții Europene a Drepturilor Omului care decurge atât din regulamentul său, cât și din jurisprudența sa. Astfel, în versiunea sa consolidată în vigoare de la 1 În decembrie 2005, regulamentul Curții Europene prevede, la art. 47 alineatul (3), că reclamanții care nu doresc ca identitatea lor să fie dezvăluită trebuie să solicite și să expună motivele care stau la baza acestora și că președintele camerei n mai sunt de acord cu această excepție de la principiul general al publicității procedurii numai în cazuri excepționale și justificate în mod corespunzător. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea sa din 25 februarie 1995, Z. Finlanda, declarase deja că existența unui interes general de a asigura transparența procedurilor judiciare pentru menținerea încrederii publicului în justiție (§ 77) (...) în ceea ce privește violarea dispozițiilor art. 8 din Convenție 21. Reclamantul susține că dreptul la respectarea vieții sale private a fost încălcat ca urmare a divulgării identității sale, care figura în toate scrisorile în hotărârile judecătorești pronunțate în speță și care, în special, era asociată cu starea sa de sănătate în hotărârea pronunțată în primă instanță. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței sale. Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această ingerință este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) pentru protecția drepturilor și a libertăților ce le revin. 22. Guvernul respinge această teză. Cu privire la admisibilitate 23. Curtea constată că rejudecarea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond Argumentele părților 24. Recurentul susține că a invocat în primul rând în fața judecătorului de primă instanță riscul de încălcare a dreptului său la viață privată în cursul desfășurării procedurii și apoi a tras în fața tribunalului: Audiencia provincială a încălcării săvârșite în ciuda avertismentelor sale că, în mod direct și în repetate rânduri, hotărârea pronunțată de judecătorul inferior a avut asociat reclamantului cu boala sa și observă, de asemenea, că hotărârile și hotărârile pronunțate de instanțele interne sunt publicate și accesibile persoanelor interesate. 25. Guvernul ia notă de faptul că încălcarea în cauză ar fi fost săvârșită în cadrul unei proceduri conduse de solicitant împotriva unei societăți de asigurare care refuzase să plătească despăgubiri pentru că îi disimulase starea de sănătate. În cazul în care dosarul său medical a fost depus împotriva voinței sale la dosarul procedurii, l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Or, astfel de date nu ar fi decât aduse la cunoștința organelor judiciare, ceea ce ar distinge prezenta specie de cauza Z c. Finlanda (hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997 I), invocată de solicitant. Prin urmare, din avizul guvernului, nu a existat nicio încălcare a dreptului recunoscut de art. 8 din Convenție. 26. Curtea constată că măsura incriminată constituia, fără îndoială, o ingerință a unei autorități publice Aceasta urmărește unul sau mai multe obiective legitime în temeiul alineatului (2) și, în plus, dacă este necesară într-o societate democratică, pentru a le atinge (a se vedea, printre altele, Petra c. România, Hotărârea din 23 septembrie 1998, § 36, Rec., 1998-VII). 28. În ceea ce privește prima dintre condițiile menționate mai sus, Curtea nu recunoaște niciun element care să sugereze că măsura în cauză nu era conformă cu dreptul intern (a se vedea în special punctele 15, 17 și 18 de mai sus) și nici că efectele legislației relevante nu erau suficient de previzibile pentru a îndeplini cerința calitativă pe care o presupune exprimarea. În ceea ce privește finalitatea și necesitatea unei ingerințe, Curtea arată mai întâi că reclamantul a solicitat, printre altele, fără a obține câștig de cauză, ca conținutul dosarului său medical și orice trimitere la HIV să fie excluse din procedură. În această privință și chiar dacă nu se plânge în fața Curții de respingere a cererii sale de către instanța internă, aceasta constată că procedura în cauză tindea să stabilească dacă societatea de asigurare trebuia să îi plătească sau nu o despăgubire din cauza incapacității sale de muncă permanentă și absolută. Prin urmare, dosarul medical al reclamantului era necesar pentru soluționarea cauzei. Prin urmare, Curtea consideră că măsura contestată de acesta viza să permită accesul părții adverse la informații care îl privesc și care constituie obiectul procedurii. Judecătorul trebuia, de asemenea, să aibă acces la aceasta în măsura în care trebuia să aibă suficientă cunoștință de cauză pentru a se pronunța asupra temeiniciei pretențiilor. Prin urmare, măsurile în cauză au fost destinate să asigure buna desfășurare a procedurii și, prin urmare, au avut drept scop să: protejarea drepturilor și a libertăților d În fața Curții, recurentul se plânge că judecătorii naționali, în special judecătorul de primă instanță, și-au divulgat identitatea în toate scrisorile în hotărârile lor judiciare și că, astfel, și seropozitivitatea sa a fost făcută publică, chiar dacă a solicitat în mod expres ca identitatea sa să rămână confidențială. Prin urmare, Curtea trebuie să stabilească dacă ingerința de care se plânge reclamantul, și anume divulgarea identității sale în măsura în care era asociată stării sale de sănătate, era necesară, într-o societate democratică Pentru a atinge obiectivele legitime urmărite, și anume dacă motivele invocate de instanțele interne pentru a o justifica sunt relevante și suficiente și dacă era proporțională cu aceste urmăriri. 31. În această privință, Curtea trebuie să țină seama de rolul fundamental pe care îl joacă protecția datelor cu caracter personal - în special informațiile privind starea de sănătate - în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie. Respectarea caracterului confidențial al acestor informații constituie un principiu esențial al sistemului juridic al tuturor părților contractante la Convenție și este esențial nu numai pentru protejarea vieții private a bolnavilor, ci și pentru menținerea încrederii lor în corpul medical și în serviciile de sănătate în general. În lipsa unei astfel de protecții, persoanele care necesită îngrijire medicală ar putea fi descurajate să furnizeze informațiile cu caracter personal și intim necesare prescrierii tratamentului adecvat și chiar să consulte un medic, ceea ce le-ar putea pune în pericol sănătatea sau, în cazul bolilor transmisibile, pe cea a comunității (Finlanda) , 25 februarie 1997, punctul 95, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1997 I). 32. Legislația internă trebuie să ofere, prin urmare, garanții adecvate pentru a împiedica orice comunicare sau divulgare a datelor cu caracter personal referitoare la sănătate care nu ar fi conforme cu garanțiile prevăzute la art. 8 din convenție. 33. Aceste considerații sunt deosebit de importante atunci când este vorba despre protejarea confidențialității informațiilor referitoare la seropozitivitate. Într-adevăr, divulgarea unor astfel de informații poate avea consecințe devastatoare asupra vieții private și familiale a persoanei în cauză și asupra situației sale sociale și profesionale, care pot fi legate la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Finlanda menționată anterior, § 96). Interesul pe care îl are de a proteja confidențialitatea unor astfel de informații cântărește, prin urmare, foarte mult în balanță, atunci când este vorba de a determina dacă intervenția era proporțională cu scopul legitim urmărit, știind că o astfel de interferență nu se poate concilia cu art. 8 din Convenție decât dacă urmărește să apere un aspect esențial al interesului public. 34. Având în vedere caracterul extrem de intim și de sensibil al informațiilor referitoare la seropozitivitate, orice măsură luată de un stat pentru a obliga un stat să comunice sau să divulge astfel de informații fără consimțământul persoanei vizate necesită o examinare a celor mai riguroase din partea Curții, care trebuie să evalueze cu o atenție egală garanțiile menite să asigure o protecție eficientă ( Z c. Finlanda, citată anterior, § 96). 35. În ceea ce privește aspectele legate de accesibilitatea la nivel public a datelor cu caracter personal, Curtea recunoaște că este necesar să se acorde autorităților naționale competente o anumită libertate pentru a stabili un echilibru corect între protecția publicității procedurilor judiciare, necesară pentru a menține încrederea în curți și în instanțe (Pretto și alții c. Italia , 8 decembrie 1983, § 21, seria A n 71), pe de o parte, și interesul unei părți sau al unei persoane care vede astfel de date rămâne confidențială, pe de altă parte. La amploarea marjei de apreciere în acest domeniu depinde de factori cum ar fi natura și importanța intereselor implicate și gravitatea ingerinței (a se vedea, de exemplu, Leander c. Suedia , 26 martie 1987, § 58, seria A n 116). 36. În speță, Curtea trebuie să caute dacă există motive suficiente pentru a justifica, în textul hotărârii pronunțate de instanța de primă instanță, divulgarea identității reclamantului în toate literele și a seropozitivității sale. 37. În conformitate cu dispozițiile relevante ale legislației spaniole (a se vedea mai sus, partea intitulată "A se vedea" Dreptul și practica internă relevante mai întâi), instanța judecătorească care a indicat identitatea reclamantului în toate literele în hotărârea sa ar fi putut limita domeniul de aplicare a publicității acestei informații pe baza motivelor de ordine publică și pe baza protecției drepturilor și libertăților prevăzute la art. 232 alineatul (2) din LOPJ. Pe de altă parte, art. 266 alineatul (1) din LOPJ permite, de asemenea, limitarea accesului la text al hotărârilor și hotărârilor care riscă să aducă atingere dreptului la intimitate sau la garantarea de pe internet. În conformitate cu această dispoziție, funcționarul însărcinat cu grefa este răspunzător pentru aprecierea de la caz la caz a necesității de a limita accesul la dosar în funcție de interesul legitim al persoanei care solicită acest lucru (a se vedea mai sus § 18). 38. Curtea ia notă în acest sens că, în recursul său de repausción din 9 ianuarie 2004, reclamantul a solicitat eliminarea oricărei mențiuni a numelui său în actele de procedură în măsura în care boala sa era asociată cu aceasta. Înlocuirea numelui său în toate literele cu inițialele în actele de procedură accesibile publicului și în hotărâre i-ar fi dat satisfacție. Această soluție ar fi permis evitarea problemelor care ar putea apărea ulterior în ceea ce privește accesul persoanelor interesate (și definirea interesului acestora) la dosarul procedurii și la textul hotărârii. 39. Curtea observă, de asemenea, că practica care constă în a se abține, dacă este cazul, de a identifica anumite persoane în deciziile sale este urmată de Tribunalul Constituțional spaniol (a se vedea mai sus, § 20). Curtea urmează și ea această practică. Într-adevăr, deși publicitatea este regula de principiu a procedurii în fața ei, președintele camerei poate, în temeiul art. 33 din Regulamentul său de procedură, să se retragă în cazul în care, printre altele, protecția vieții private a părților sau a oricărei alte persoane în cauză o cere. Având în vedere circumstanțele speciale ale prezentei cauze, în special principiul protecției speciale a confidențialității informațiilor referitoare la seropozitivitate, Curtea consideră că publicarea în toate scrisorile a identității reclamantului, asociată cu starea sa de sănătate, în hotărârea pronunțată de instanța de primă instanță nu a fost justificată de niciun motiv imperativ. 41 Prin urmare, publicarea acestor elemente a adus atingere dreptului reclamantului de a-și respecta viața privată și de familie, garantat prin art. 8 din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pacat 43. Reclamantul solicită 12 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 44. 45. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral. Având în vedere circumstanțele cauzei și acționând în mod corect conform dispozițiilor art. 41 din Convenție, Curtea decide să îi acorde suma de 5 000 EUR. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 46. Justificative pe suport, reclamantul solicită, de asemenea, 2 006,80 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile sale suportate în fața instanțelor interne și 1 392 EUR pentru cele angajate în fața Curții, respectiv un total de 3 398,80 EUR. În plus, acesta solicită 900 EUR pentru cheltuieli diverse. 47. Guvernul consideră că sumele solicitate sunt excesive. 48. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 398 EUR și acordul reclamantului. Interese moratorii 49. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚIA, ÎN L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune morale (ii. 398 EUR (trei mii trei sute optzeci și opt de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 6 octombrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

C. C. c. ESPAGNE

(Requête n

o

1425/06)

ARRÊT

STRASBOURG

6 octobre 2009

DÉFINITIF

06/01/2010

Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire C. C. c. Espagne,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 septembre 2009,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

1425/06) dirigée contre le Royaume d’Espagne et dont un ressortissant de cet Etat, M. C. C. («

le requérant

»), a saisi la Cour le 10 janvier 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»). Le président de la chambre a accédé à la demande de non-divulgation de son identité formulée par le requérant (article 47 § 3 du règlement).

2.

Le requérant est représenté par M

e

I. Prieto Curto, avocat à Salamanque. Le gouvernement espagnol («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. I. Blasco Lozano, chef du service juridique des droits de l’homme au ministère de la Justice.

3.

Le requérant alléguait que le droit au respect de sa vie privée avait été violé du fait de la divulgation de son identité, associée à son état de santé, dans un jugement de première instance le concernant. Il invoque l’article 8 de la Convention.

4.

Le 27 novembre 2008, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29

§

3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

5.

Le requérant est né en 1971 et réside à Salamanque.

6.

Le requérant était infecté par le VIH et souffrait d’une autre maladie grave. Le 27 janvier 2000, il souscrivit une police d’assurance vie auprès d’une compagnie d’assurances.

7.

Le 21 octobre 2002, il fut déclaré en incapacité de travail permanente absolue et réclama à sa compagnie d’assurances l’indemnisation prévue dans sa police à cet égard. Cette compagnie ayant refusé de verser les montants réclamés, il assigna cette dernière au civil devant le juge de première instance n

o

4 de Salamanque («

le juge de première instance

»).

8.

La partie défenderesse demanda que le dossier médical complet du requérant fût réclamé à l’Hôpital universitaire de Salamanque et à la Sécurité sociale puis versé au dossier de la procédure. Le juge fit droit à cette demande et les documents en cause y furent versés.

9.

Le 9 décembre 2003, estimant que le versement de ces pièces au dossier avait porté atteinte à son droit à l’intimité personnelle, le requérant pria le juge de dire qu’elles étaient sans pertinence aux fins de la procédure et de supprimer toute mention de son identité et du VIH dans les documents figurant au dossier ainsi que dans le jugement qui serait rendu. Par ailleurs, il demanda que l’audience se déroulât à huis clos et que son nom ne fût pas cité en toutes lettres dans les décisions judiciaires.

10.

Par une décision du 24 décembre 2003, le juge de première instance rejeta les prétentions du requérant, au motif qu’aucune publicité ne serait donnée aux informations médicales en dehors de la procédure.

11.

Le 9 janvier 2004, le requérant présenta un recours

de reposición

, faisant valoir entre autres ce qui suit

:

«

La protection de la vie privée du [requérant] étant en jeu, le refus du huis clos viole l’article 138 § 2 du code de procédure civile et le maintien de la mention de son identité et de sa maladie dans les actes de procédure viole l’article 18 § 1 de la Constitution, ainsi que l’article 8 de la Convention européenne des droits de l’homme et l’article 12 de la Déclaration universelle des droits de l’homme.

(...)

Il n’est pas nécessaire, pour protéger le droit violé, d’entamer (...) une procédure (...)

: il suffit tout simplement d’effacer toute mention du nom du [requérant] et de sa maladie dans les actes de procédure, et faire en sorte que cette dernière se déroule à huis clos

».

12.

Par un jugement du 20 mai 2004, le juge de première instance rejeta le recours pour défaut de fondement, au motif que, au moment de la souscription du contrat d’assurance vie, le requérant n’avait pas déclaré qu’il était déjà malade. Il précisa que «

ces maladies ne [pouvaient] être qualifiées de non graves, d’autant plus qu’il s’agissait d’un lymphome et d’une infection par le VIH

». Il prit en considération, entre autres, les éléments suivants

:

«

6

e

. Un lymphome avait été diagnostiqué chez [le requérant (nom en toutes lettres)] en 1997 (...) et celui-ci était infecté par le virus VIH (...)

7

e

. Jamais, que ce soit antérieurement ou postérieurement à la souscription de la police d’assurance vie, [le requérant (en toutes lettres)] n’a informé la compagnie d’assurances des maladies, du lymphome (...) et de l’infection au VIH dont il était atteint

».

13.

Le requérant fit appel. Par un arrêt du 28 septembre 2004, l’

Audiencia provincial

de Salamanque le débouta et confirma le jugement attaqué quant au fond, sans toutefois associer l’identité du requérant à son infection par le VIH. Concernant les griefs de l’intéressé relatifs à son droit à la vie privée, elle estima que, compte tenu de l’objet du litige et de la pertinence, aux fins de sa résolution, des données médicales relatives au requérant, elle n’avait pas le pouvoir, en appel, de déclarer la nullité de la procédure en première instance pour violation du droit à l’intimité du requérant.

14.

Invoquant l’article 18 § 1 (droit à l’intimité personnelle) de la Constitution, le requérant forma un recours d’

amparo

auprès du Tribunal constitutionnel. Il se plaignait notamment du versement au dossier d’informations médicales le concernant, de l’association faite par le jugement de première instance entre son identité et sa maladie, et du caractère public du procès. Par une décision du 20 juin 2005, notifiée le 12 juillet 2005, la haute juridiction rejeta ce recours. Elle rappela que, si les droits fondamentaux n’étaient pas absolus et illimités, leurs limitations par la loi devaient respecter le principe de la proportionnalité. En l’occurrence, le litige ayant pour objet la santé de l’intéressé, le Tribunal constitutionnel estima que le secret des informations le concernant ne pouvait pas être opposé à la compagnie d’assurances. Par ailleurs, il nota que la décision du juge de première instance avait précisé que ces informations n’allaient pas être utilisées en dehors de la procédure et constata que l’audience s’était déroulée à huis clos. Au demeurant, il précisa que les décisions des tribunaux inférieurs étaient suffisamment motivées et ne paraissaient pas arbitraires.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

B.

Le droit et la pratique interne pertinents

15.

Voici l’article pertinent de la Constitution espagnole

:

Article 120

«

»

16.

La loi organique 15/1999 du 13 décembre 1999, portant sur la protection des données à caractère personnel, est ainsi libellée dans ses parties pertinentes

:

Article 7 § 3

«

Les données à caractère personnel se rapportant à à l’origine raciale, à la santé et à la vie sexuelle ne peuvent être recueillies, traitées et transférées que si, pour des raisons d’intérêt général, la loi le prévoit ou si l’intéressé y donne son consentement de façon expresse

».

17.

La Loi organique 6/1985 du 1

er

juillet 1985, relative au pouvoir judiciaire («

la LOPJ

»), est ainsi libellée dans ses parties pertinentes

:

Article 186

«

Les juges et tribunaux (...) prononcent les jugements et arrêts en audience publique (...)

»

Article 205 § 6

«

Il incombe au juge rapporteur (...)

:

(...)

».

Article 232

«

».

Article 235

«

Toute personne intéressée a accès aux livres, archives et registres judiciaires non confidentiels, par les formes de publication établies par la loi, [notamment par] expédition (

testimonio

)

(...)

».

Article 265

«

Les tribunaux tiennent, sous la responsabilité du greffier, un livre des arrêts, dans lequel figurent, signés, l’ensemble des arrêts et décisions définitifs et des opinions séparées, classés chronologiquement.

»

Article 266 § 1 (tel que libellé dans la L.O. 19/2003 du 23 décembre 2003)

«

».

18.

Voici les dispositions pertinentes du code de procédure civile

:

Article 138

«

»

Article 140

«

(...)

Les parties confidentielles du dossier ne sont connues que des parties et de leurs représentants et défenseurs, (...) »

Article 141

«

Les personnes qui justifient d’un intérêt légitime peuvent accéder aux recueils et archives judiciaires non confidentiels et obtenir, à leurs frais, expédition des documents qu’ils indiqueront ».

Article 212 § 1

«

Les arrêts et autres décisions définitives, après avoir été signés par le ou les Juge(s) les ayant rendus, sont notifiés et classés au Greffe du tribunal. Publicité leur est donnée selon la forme prévue ou ordonnée par la Constitution et les lois.

»

Article 213

«

Les tribunaux tiennent, sous la responsabilité du greffier, un livre d’arrêts, dans lesquels figurent, signés, tous les arrêts et décisions définitifs, ainsi que les opinions séparées formulées, classés chronologiquement.

»

19.

La loi 41/2002, du 14 novembre 2002, sur l’autonomie du patient et sur les droits et obligations relatifs aux informations et dossiers médicaux, se lit ainsi dans ses parties pertinentes

:

Article 16 § 3

«

L’accès au dossier médical à des fins judiciaires, épidémiologiques, de santé publique, d’investigation ou d’enseignement est régi par la Loi organique 15/1999, du 13 décembre 1999, sur la protection des données à caractère personnel, par la loi générale 14/1986 de santé publique ainsi que par d’autres normes applicables. L’accès au dossier médical à ces fins impose la protection de l’identité personnelle et le classement, séparément des données médicales, du patient. Ainsi, d’une façon générale, l’anonymat est assuré, sauf si le patient consent à ne pas être classé séparément. Font exception les cas d’investigations par l’autorité judiciaire dans lesquels il est indispensable d’associer les données d’identification personnelle aux données médicales. Les juges et tribunaux indiqueront les modalités d’association de ces éléments dans chaque cas. L’accès aux données et aux documents du dossier médical est strictement limité aux fins spécifiques du cas concret.

»

20.

Voici des extraits pertinents de la jurisprudence du Tribunal constitutionnel (arrêt 114/2006, du 5 avril 2006)

:

«

Le Tribunal constitutionnel a pour pratique habituelle de pondérer et d’identifier nécessairement les intérêts spécifiques à prendre en considération pour justifier ou non l’exception à la publicité intégrale d’une décision. Cette pratique est conforme aussi aux critères suivis par d’autres tribunaux étrangers, supranationaux et internationaux et, particulièrement, par la Cour européenne des droits de l’homme. Comme il l’a déjà indiqué dans le premier considérant de sa décision 516/2004 du 20 décembre 2004, le Tribunal constitutionnel, tout en prenant garde à n’inclure dans ses décisions aucune donnée personnelle qui ne serait pas strictement nécessaire à son raisonnement et à sa conclusion, (...) s’abstient d’identifier certaines personnes mentionnées dans ses décisions, soit lorsqu’il faut garantir de l’anonymat des victimes ou des personnes lésées dans certains cas (...)

; soit lorsqu’il faut (...) protéger les mineurs (...).

Cette règle (...) fait aussi écho à la pratique de la Cour européenne des droits de l’homme découlant tant de son règlement que de sa jurisprudence. Ainsi, dans sa version consolidée en vigueur depuis le 1

er

décembre 2005, le règlement de la Cour européenne prévoit, en son article 47 § 3, que les requérants ne souhaitant pas que leur identité soit révélée doivent demander et exposer les raisons justifiant l’anonymat, et que le président de chambre n’autorise cette exception au principe général de la publicité de la procédure que dans des cas exceptionnels et dûment justifiés. Egalement, la Cour européenne des droits de l’homme, dans son arrêt du 25 février 1995, Z. c. Finlande, avait déjà déclaré l’existence d’un intérêt général à garantir la transparence des procédures judiciaires pour préserver la confiance du public en la justice (§ 77) (...)

»

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 8 DE LA CONVENTION

21.

Le requérant allègue que le droit au respect de sa vie privée a été violé du fait de la divulgation de son identité, qui figurait en toutes lettres dans les décisions judiciaires rendues en l’espèce et qui, notamment, était,associée à son état de santé dans le jugement rendu en première instance. Il invoque l’article 8 de la Convention, ainsi libellé

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.

2.

Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire (...) à la protection des droits et libertés d’autrui.

»

22.

Le Gouvernement récuse cette thèse.

A.

Sur la recevabilité

23.

La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.

Sur le fond

1.

Arguments des parties

24.

Le requérant fait valoir qu’il a d’abord évoqué devant le juge de première instance le risque de violation de son droit à la vie privée pendant le déroulement de la procédure, puis tiré grief devant l’

Audiencia provincial

de la violation commise malgré ses avertissements du fait que, directement et à plusieurs reprises, le jugement rendu par le juge inférieur

avait

associé le requérant à sa maladie. Il note par ailleurs que les jugements et arrêts rendus par les juridictions internes sont publiés et accessibles aux personnes intéressées.

25.

Le Gouvernement note que la violation en question aurait été commise dans le cadre d’une procédure dirigée par le requérant contre une compagnie d’assurances qui avait refusé de lui verser une indemnisation parce qu’il avait dissimulé son état de santé. Lorsque son dossier médical a été versé contre son gré au dossier de la procédure, l’intéressé aurait demandé que toute information relative à son infection par le virus VIH fût éliminée du dossier. Son état de santé, et notamment le fait de savoir s’il était ou non infecté par le VIH, aurait précisément été l’objet de la procédure en question. Or pareilles données ne seraient portées qu’à la connaissance des organes juridictionnels, ce qui distinguerait la présente espèce de l’affaire

Z c. Finlande

(arrêt du 25

février 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997

‑

I), invoquée par le requérant. Par conséquent, de l’avis du Gouvernement, il n’y a eu aucune violation du droit reconnu par l’article 8 de la Convention.

Appréciation de la Cour

26.

La Cour observe que la mesure incriminée constituait sans doute une «

ingérence d’une autorité publique

» dans l’exercice du droit de l’intéressé au respect de sa «

vie privée

», consacré par le paragraphe 1 de l’article 8 de la Convention.

27.

Pareille ingérence méconnaît l’article 8 sauf si, «

prévue par la loi

», elle poursuit un ou des buts légitimes au regard du paragraphe 2 et, de plus, si elle est «

nécessaire, dans une société démocratique

», pour les atteindre (voir, parmi bien d’autres précédents,

Petra c. Roumanie

, arrêt du 23

septembre 1998, §

36,

Recueil

1998-VII).

28.

Quant à la première des conditions énumérées ci-dessus, la Cour ne discerne aucun élément donnant à penser que la mesure en question n’était pas conforme au droit interne (voir, en particulier, les paragraphes 15, 17 et 18 ci-dessus) ni que les effets de la législation pertinente n’étaient pas suffisamment prévisibles pour satisfaire à l’exigence qualitative que suppose l’expression «

prévue par la loi

» figurant au paragraphe 2 de l’article 8.

29.

Pour ce qui est de la finalité et de la nécessité de l’ingérence, la Cour relève tout d’abord que le requérant avait demandé entre autres, sans obtenir gain de cause, que le contenu de son dossier médical et toute référence au VIH fussent écartés de la procédure. A cet égard, et bien que l’intéressé ne se plaigne pas devant la Cour du rejet de sa demande par le juge interne, elle observe que la procédure en question tendait à déterminer si la compagnie d’assurances devait ou non lui verser une indemnisation en raison de son incapacité de travail permanente et absolue. Le dossier médical du requérant était donc nécessaire à la solution de l’affaire. La Cour estime par conséquent que la mesure contestée par lui visait à permettre l’accès de la partie adverse à des informations le concernant et constituant l’objet de la procédure. Le juge devait aussi pouvoir y accéder dans la mesure où il devait avoir une connaissance suffisante de l’affaire pour se prononcer sur le bien-fondé des prétentions. Les mesures en cause étaient donc destinées à assurer le bon déroulement de la procédure et tendaient dès lors à «

la protection des droits et libertés d’autrui

», en l’espèce ceux de la partie adverse.

30.

Devant la Cour, le requérant se plaint de ce que les juges nationaux, et en particulier le juge de première instance, ont divulgué son identité en toutes lettres dans leurs décisions judiciaires et de ce que, ainsi, sa séropositivité a elle aussi été rendue publique, alors même qu’il avait expressément demandé à ce que son identité demeurât confidentielle.

La Cour doit donc déterminer si l’ingérence dont se plaint le requérant, à savoir la divulgation de son identité dans la mesure où elle était associée à son état de santé, était «

nécessaire, dans une société démocratique

», pour atteindre les buts légitimes poursuivis, c’est-à-dire si les motifs invoqués par les juridictions internes pour la justifier sont pertinents et suffisants, et si elle était proportionnée à ces poursuivis.

31.

A cet égard, la Cour doit tenir compte du rôle fondamental que joue la protection des données à caractère personnel - surtout les informations relatives à l’état de santé - dans l’exercice du droit au respect de la vie privée et familiale. Le respect du caractère confidentiel de ces informations constitue un principe essentiel du système juridique de toutes les Parties contractantes à la Convention. Il est capital non seulement pour protéger la vie privée des malades mais également pour préserver leur confiance dans le corps médical et les services de santé en général. Faute d’une telle protection, les personnes nécessitant des soins médicaux pourraient être dissuadées de fournir les informations à caractère personnel et intime nécessaires à la prescription du traitement approprié et même de consulter un médecin, ce qui pourrait mettre en danger leur santé voire, dans le cas des maladies transmissibles, celle de la collectivité (

Z.

c.

Finlande

, 25 février 1997, § 95,

Recueil des arrêts et décisions

1997

‑

I).

32.

La législation interne doit donc ménager des garanties appropriées pour empêcher toute communication ou divulgation de données à caractère personnel relatives à la santé qui ne serait pas conforme aux garanties prévues à l’article 8 de la Convention.

33.

Ces considérations valent particulièrement lorsqu’il s’agit de protéger la confidentialité des informations relatives à la séropositivité. En effet, la divulgation de tels renseignements peut avoir des conséquences dévastatrices sur la vie privée et familiale de la personne concernée et sur sa situation sociale et professionnelle, pouvant l’exposer à l’opprobre et à un risque d’exclusion (

Z.

c.

Finlande

,

précité, § 96). L’intérêt qu’il y a à protéger la confidentialité de telles informations pèse donc lourdement dans la balance lorsqu’il s’agit de déterminer si l’ingérence était proportionnée au but légitime poursuivi, sachant qu’une telle ingérence ne peut se concilier avec l’article 8 de la Convention que si elle vise à défendre un aspect primordial de l’intérêt public.

34.

Compte tenu du caractère extrêmement intime et sensible des informations se rapportant à la séropositivité, toute mesure prise par un État pour contraindre à communiquer ou à divulguer pareil renseignement sans le consentement de la personne concernée appelle un examen des plus rigoureux de la part de la Cour, qui doit apprécier avec un soin égal les garanties visant à assurer une protection efficace (

Z c. Finlande

, précité, §

96).

35.

En ce qui concerne les questions relatives à l’accessibilité au public de données à caractère personnel, la Cour reconnaît qu’il convient d’accorder aux autorités nationales compétentes une certaine latitude pour établir un juste équilibre entre la protection de la publicité des procédures judiciaires, nécessaire pour préserver la confiance dans les cours et tribunaux (

Pretto et autres c. Italie

, 8 décembre 1983, § 21, série A n

o

71), d’une part, et celle des intérêts d’une partie ou d’une tierce personne à voir de telles données rester confidentielles, d’autre part. L’ampleur de la marge d’appréciation en la matière est fonction de facteurs tels que la nature et l’importance des intérêts en jeu et la gravité de l’ingérence (voir, par exemple,

Leander c. Suède

, 26 mars 1987, § 58, série A n

o

116).

36.

En l’espèce, la Cour doit rechercher s’il existait des raisons suffisantes pour justifier, dans le texte du jugement rendu par le juge de première instance, la divulgation de l’identité du requérant en toutes lettres et de sa séropositivité.

37.

Selon les dispositions pertinentes de la législation espagnole (voir, ci-dessus, la partie intitulée «

Le droit et la pratique internes pertinents

»), le juge d’instance qui a indiqué l’identité du requérant en toutes lettres dans son jugement aurait pu

limiter la portée de la publicité de cette information

en se fondant sur des raisons d’ordre public et sur la protection des droits et libertés énoncées à l’article 232 § 2 de la LOPJ. Par ailleurs, l’article 266 § 1 de la LOPJ permet également de limiter l’accès au texte des jugements et arrêts qui risquent de porter atteinte au droit à l’intimité ou à la garantie de l’anonymat. Conformément à cette disposition, il revient au fonctionnaire chargé du greffe d’apprécier au cas par cas la nécessité de limiter l’accès au dossier en fonction de l’intérêt légitime de la personne qui le demande (voir, ci-dessus, § 18).

38.

La Cour note à cet égard que, dans son recours de

reposición

du 9 janvier 2004, le requérant a demandé la suppression de toute mention de son nom dans les actes de procédure dans la mesure où sa maladie y était associée. Le remplacement de son nom en toutes lettres par des initiales dans les actes de procédure accessibles au public et dans le jugement lui aurait donné satisfaction. Cette solution aurait permis d’éviter les problèmes pouvant se présenter ultérieurement concernant l’accès des personnes intéressées (et la définition de leur «

intérêt

» pour ce faire) au dossier de la procédure et au texte du jugement.

39.

La Cour observe au demeurant que la pratique consistant à s’abstenir le cas échéant d’identifier certaines personnes dans ses décisions est suivie par le Tribunal constitutionnel espagnol lui-même (voir, ci-dessus, § 20). La Cour suit elle aussi cette pratique. En effet, bien que la publicité soit la règle de principe de la procédure devant elle, le président de chambre peut, en vertu de l’article 33 de son règlement, s’en écarter lorsque, entre autres, «

la protection de la vie privée des parties ou de toute autre personne concernée l’exige

». Il peut par ailleurs autoriser l’anonymat ou même l’accorder d’office (article 47 § 3 du règlement).

40.

Eu égard aux circonstances particulières de la présente affaire, notamment au principe de protection spéciale de la confidentialité des informations relatives à la séropositivité, la Cour estime que la publication en toutes lettres de l’identité du requérant, associée à son état de santé, dans le jugement rendu par le juge de première instance n’était justifiée par aucun motif impérieux.

41.

Dès lors, la publication de ces éléments a porté atteinte au droit du requérant au respect de sa vie privée et familiale, garanti par l’article 8 de la Convention.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

42.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

43.

Le requérant réclame 12

000 euros (EUR) pour le préjudice moral qu’il aurait subi.

44.

Le Gouvernement estime excessif le montant réclamé et sollicite le rejet de la demande.

45.

La Cour estime que le requérant a subi un préjudice moral. Eu égard aux circonstances de la cause et statuant en équité comme le veut l’article

41 de la Convention, elle décide de lui octroyer la somme de 5

000

EUR.

B.

Frais et dépens

46.

Justificatifs à l’appui, le requérant demande également 2

006,80

EUR pour ses frais et dépens engagés devant les juridictions internes et 1

392 EUR pour ceux engagés devant la Cour, soit un total de 3

398,80 EUR. Il demande en outre 900 EUR pour frais divers.

47.

Le Gouvernement juge excessive les sommes réclamées.

48.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 3

398 EUR et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

49.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 8 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention

:

i.

5

000 EUR (cinq mille euros) pour dommage moral

;

ii.

3

398 EUR (trois mille trois cent quatre-vingt dix-huit euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 octobre 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président