RENGIFO ALVAREZ v. THE NETHERLANDS

Reclamantul, dna Diana Rengifo Alvarez, este un național colombian născut în 1979 și, în măsura în care Curtea este conștientă, locuiește în Luttelgeest. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna M.L. van Riel, avocat practicant în Alkmaar. Guvernul Țărilor de Jos (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afaceri Externe din Olanda. Reclamantul a călătorit în Țările de Jos prin Aruba din Bogotá, Columbia, la 22 și 23 februarie 2004. A solicitat azil la sosirea ei la aeroportul Amsterdam (Schiphol). La primul interviu (eerste gehoor), a avut loc pentru a determina identitatea și itinerarul reclamantului, a apărut că a fost în posesia unui permis de îmbarcare pentru un zbor de la Amsterdam la Tel Aviv. Un alt interviu (nader gehoor) a avut loc la 26 februarie 2004 pentru a permite reclamantului să declare motive în susținerea cererii de azil. Reclamantul a declarat că a fost activă în departamentul Valle del Cauca ca membru al mișcării tinerilor a partidului politic MPU (Movimiento Popular Unido), vizitând orașele și satele din țară, pentru a răspândi propaganda politică. Dezlănțuit cu laxul și atitudinea de acoperă a liderilor ei politici față de mișcările de gherilă active din țară, inclusiv FARC (Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia, Forțele Armate Revoluționare din Columbia), ea și-a transferat fidelitatea și sprijinul candidatului prezidențial independent, dl Alvaro Uribe, care campania pe o platformă de acțiune robustă împotriva mișcărilor de gherilă. Din cauza activității sale politice, ea a primit amenințări de moarte cu cuvinte brute prin telefon și scrisoare de membrii FARC. Reclamantul a fost supus unui interviu suplimentar (aanvullend gehoor) la 7 mai 2004, în care a fost interogată despre activitățile sale politice declarate. Ea a dat detalii despre acestea și despre amenințările de moarte despre care a vorbit mai devreme. Ea a căutat și a fost acordată protecție de poliție: ofițerii de poliție au venit să o viziteze din când în când, și unul i-a dat un număr de telefon mobil pentru a suna. Totuși, a decis să părăsească țara sa atunci când amenințările nu s-au redus. A obținut un bilet la Tel Aviv deoarece, spre deosebire de Olanda, Israel este accesibil la ea fără viză. Reprezentantul reclamantului a prezentat corecții și adăugari la raportul interviului suplimentar la 10 iunie 2004, iar la 29 iunie, în plus față de dosar. La 22 iulie 2004, Ministrul Imigrației și integrării (ministrul voor Vreemdelingenzaken en Integratie, „ministrul” a anunțat motivat intenția ei (voornemen) de a refuza azilul reclamantului. Observațiile scrise (zienswijze) au fost prezentate în numele reclamantului la 17 septembrie 2004. Ministrul și-a dat decizia la 7 octombrie 2004, constatând că reclamantul a beneficiat de o protecție efectivă de către autoritățile colombiane, dar a dat-o până la călătorie în Țările de Jos. 10. Un recurs a fost depus în numele reclamantului la Curtea Regională (rechtbank) din Haga, care a stat la „s-Hertogenbosch, la 27 decembrie 2004. În diferite date din lunile următoare au fost prezentate diverse informații justificative. Ministrul a depus o declarație scrisă de apărare la 12 septembrie 2005. Reprezentantul reclamantului a prezentat ulterior documente suplimentare. 11. Curtea Regională a desfășurat o audiere la 2 octombrie 2005. Acesta și-a pronunțat hotărârea la 16 martie 2006. Acesta a susținut că apelul reclamantului este fondat, deoarece protecția oferită admis de autoritățile colombiane a fost limitată la scurtele vizite de către poliție la domiciliul reclamantului și nu a putut fi considerată suficient de eficientă, având în vedere implicarea reclamantului în politică ca activist de partid politic, pentru a reduce orice risc pentru ea la proporții acceptabile. 12. Ministrul a depus un recurs la 14 aprilie 2006 către Divizia de Jurisdicție Administrativă (Afeling Bestuursrechtspraak) a Consiliului de Stat (Raad van State). 13. A fost depus un răspuns scris în numele reclamantului la 1 mai 2006. 14. În urma unei audieri la 31 august 2006, Divizia Jurisdicțională Administrativă a pronunțat hotărârea la 12 octombrie 2006 prin care a acceptat apelul ministrului și, hotărând din nou, respingând retrospectiv apelul reclamantului la Curtea Regională ca fiind nefondat. Acesta a susținut că protecția oferită de autoritățile colombiane nu a putut fi respinsă ca ineficientă, deoarece reclamantul a fugit din Columbia după primirea unei noi amenințări cu moartea, dar fără a oferi protecția o șansă de a fi eficace. 15. Ea a fost intervievată în legătură cu noile fapte și circumstanțe (gehoor nieuwe feiten en omstandigheden) în aceeași zi. Ea a afirmat, printre altele, că o familie de va fi refugiați colombiani pe care s-a întâlnit în Țările de Jos în februarie 2004 a fost ucisă, aparent de FARC, după ce s-a întors în Columbia. 16. La 20 martie 2007, șeful Serviciului de Imigrație și Naturalizare (Immigratie- en naturalisatidienst) a anunțat motivat intenția de a respinge și această a doua cerere de azil, având în vedere că aceasta a rămas cazul că autoritățile colombiane s-au manifestat dispuși și capabile să ofere reclamantului protecția împotriva FARC. 17. La 21 martie 2007, ministrul Adjunct al Justiției (Staatssecretaris van Justitie, „ministrul Adjunct”), care până în acest moment a înlocuit ministrul pentru imigrație și integrare ca ministru responsabil pentru punerea în aplicare a legii extratereștrilor, a dat o decizie de respingere a celei de-a doua cereri de azil ale reclamantului ca fiind nefondate din motivul că, indiferent de valoarea noilor fapte declarate de solicitant, și chiar dacă acestea ar putea fi stabilite în mod legal, a rămas cazul în care autoritățile colombiane au fost pregătite să-și ofere protecția. 18. În temeiul articolului 29 din Legea privind extratereștrii din 2000 (Vreemdelingenwet 2000), un extraterestru este eligibil pentru permis de reședință în scopul azilului dacă, printre altele, este refugiat în sensul Convenției privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951 sau a stabilit că are motive bine fundamentate pentru a presupune că va avea un risc real de a fi supus la tortură sau la alte tratamente sau pedepsite crude sau degradante, dacă ar fi expus în țara de origine. La 25 septembrie 2009, ministrul Adjunct al Justiției a adoptat un nou paragraf al Directivelor privind punerea în aplicare a Actului privind extratereștrii 2000 (Vreemingencirculaire 2000) care stabilește politica care urmează să fie respectată în ceea ce privește reclamanții de azil din Columbia (Staatscourant (Buletin Oficial) 2009, nr. 15037, publicată la 5 octombrie 2009). În ceea ce privește acest caz, se spune: „6.6 Protecția de către autoritățile din Columbia există o serie de programe de protecție pentru persoanele care se tem de persecuție de către una dintre părțile în luptă. Admiterea la unul dintre aceste programe nu este, totuși, posibilă pentru toată lumea. În plus, în un număr de cazuri nu va fi posibilă protecția efectivă. Reclamanții de azil care pretind că se tem de persecuție de către una dintre părțile în luptă vor trebui să prezinte un caz în care nu pot fi calificați pentru protecție sau că nu este posibilă protecția efectivă în cazul lor. În principiu, reclamanții de azil care își raportează problemele autorităților pot fi așteptați să aștepte reacția autorităților. Persoanele care raportează autorităților și părăsesc Columbia imediat fără așteptare a unei motive vor trebui să furnizeze o explicație satisfăcătoare de ce nu au fost posibile să aștepte reacția autorităților. În cazul în care reclamanții de azil nu ne pot satisface faptul că în cazul lor protecția nu poate fi furnizată, atunci nu există nici un motiv să le acorde un permis de reședință pentru scopuri de azil pe baza articolului 29 din Legea privind extratereștrii.” 19. Dl Alvaro Uribe, candidatul prezidențial susținut de solicitant, a fost ales pentru prima dată în mai 2002. El a câștigat un al doilea mandat în mai 2006. În iunie 2010, dl Juan Manuel Santos, care a fost ministru al apărării sub președintele Uribe, a fost ales președinte. 20. Potrivit raportului oficial al țării (ambtsbericht) despre Columbia publicat de Ministerul Țărilor de Afaceri Externe din septembrie 2008, președinția dlui Uribe a fost caracterizată de extinderea și consolidarea forțelor armate și a poliției colombiene. Mișcările de guerrilie au fost în mare parte forțate înapoi în zonele rurale, deși acestea sunt încă predominante în anumite zone, inclusiv părți ale departamentului Valle del Cauca. Cu toate acestea, au existat programe de protecție; una dintre acestea, operată de Ministerul Internului și Justiție, a fost disponibilă pentru lideri sindicali, activiști ai drepturilor omului, primari și fosti primari, jurnaliști, martori de încălcări ale drepturilor omului, lideri ai organizațiilor sociale în general, membrii partidului patriotic al Uniunii din stânga (în prezent defunct) și Partidul Comunist, membri alegenților guvernamentale locale și ombudsmen locali. Acest program, pentru care 40 de milioane de dolari americani au fost rezervați în 2008, a protejat în acel moment 9.500 de persoane. 21. În 2010, Ministerul de Externe al Țărilor de Jos a publicat următorul sfat resortisanților Țărilor de Jos care călătoresc în Columbia: „... Terorismul În zonele rurale încă au loc confruntări între grupuri de guerrilie, noi grupuri armate ilegale, carteluri de droguri și forțele armate colombiane. Atacurile apar în mod regulat în țară, uneori și în zone urbane. Colombia este una dintre țările cu cel mai mare număr de victime ale minelor terestre din lume. În zonele rurale, în special cele la care trebuie evitate călătoriile neesențiale, vi se recomandă să urmați întotdeauna sfaturile locale cu privire la posibila prezență a minelor terestre. Crima gravă Crima gravă și terorismul merg de mână în Columbia. Organizațiile teroriste FARC și ELN [Ejército de Liberación Nacională, Armata Națională de Eliberare], precum și cartele de droguri și așa-numitele noi grupuri armate ilegale sunt implicate în fabricarea și tranzacționarea de droguri, răpiri, extorcare, contrabandă și alte activități criminale grave. Sunteți sfătuit să fiți vigilenți în legătură cu posibilele atacuri în zonele ocupate și în apropierea clădirilor guvernamentale și militare. ... Zone nesigure Datorită prezenței și activității grupurilor armate ilegale, cum ar fi FARC și ELN, sunt sfătuite să nu călătoriți deloc în regiunile Putumayo, Nariño (neinclusiv Pasto), Norte de Santander (neinclusiv Cucuta), Caqueta (neinclusiv Florencia, cu condiția ca unul să călătorească acolo prin aer), Parcul Național Aurauca și La Macarena și în zona apropiată. Vă sfătuiesc să evitați călătoriile neesențiale către zonele de frontieră rurale din Columbia, zonele rurale din Caqueta, Guaviare, sud și vest de Meta, Huila, Cauca, sud și vest de Valle del Cauca, Chocó, Bolivar, Sucre, Cesar, Antioquia și Sierra Nevada de Santa Marta. Vizitele la locurile turistice, cum ar fi zona de cafea („Eje cafetero”), Cartagena, Santa Marta, San Andrés, Provincia și Leticia, nu implică niciun risc de securitate atâta timp cât sunt luate precauții normale. Acest lucru se aplică și celor mai abundenți cartiere din principalele orașe Bogotá, Medellín, Cali, Barranquilla, Popayán, Pasto și Villavicencio și departamentele Cundinamarca și Boyaca.” 22. Reclamantul a prezentat o listă, luată de Wikipedia, de atacuri pe care statele ea au fost efectuate de FARC în departamentul Valle del Cauca între 15 mai și 20 septembrie 2011. Aproape toate cele 108 de atacuri enumerate sunt îndreptate împotriva obiectivelor militare și de poliție, transporturile monetare și infrastructura (de exemplu drumurile, pilonii). Victimele sunt în mare parte soldați, uneori ofițeri de poliție; în două ocazii “politicieni”; în două ocazii lucrătorii petroliere. Civilii neidentificați sunt listați ca victime de trei atacuri. 23. Orientările privind eligibilitatea UNHCR pentru evaluarea necesităților internaționale de protecție a persoanelor interesate de azil din Columbia (27 mai 2010, HCR/EG/COL/10/2) conțin următoarele informații (pagina 4, referințe la nota de subsol omise): „Să urmeze decenii de luptă intensă, a avut loc un proces de pace negociat cu FARC între 1998 și 2002. Negocierile s-au desfășurat în februarie 2002 și conflictul a reluat, creând deplasări de populație mari. Din 2003, președintele Alvaro Uribe s-a angajat să înfrângă guerriglierii în conformitate cu „Politica de securitate și apărare democratică”. Actualele eforturi militare, cum ar fi uciderea comandanților șef ai FARC și dezmembrarea structurii sale militare, au slăbit în mod semnificativ FARC.” Aceasta descrie unsprezece categorii în pericol, și anume „prezentare și fosti membri și sprijinitori a una dintre părțile la conflict”, „Autorități guvernamentale locale și regionale”, „Judecători și alte persoane implicate în administrarea justiției”, „Societate civilă și activiști ai drepturilor omului”, „Journaliști și alți profesioniști ai mediilor”, „Lideri comerciali”, „învățători, profesori universitari și studenți de colegiu”, „poi indigeni și afro-colombiani”, „femei cu anumite profiluri”, „Copilii cu anumite profile” și „grupuri sociale marginalizate”. Categoria „Femeile cu anumite profile” include femeile victime de deplasare forțată, femeile victime de violență (abuz sexual și violență sexuală, tortură, mutilare, prostituție forțată, nuditate publică forțată) la mâinile grupurilor armate ilegale, femei recrutate forțate (adică femeile recrutate forțate). în scopuri cum ar fi servituirea sexuală, femeile indigene sau femeile de origine afro-colombiană și femeile care sunt victime de violență domestică (paginile 20-22).