- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 6 decembrie 2011
- Stat pârât
- NLD
- Concluzia
- Inadmisibil
Rengifo Alvarez împotriva Țărilor de Jos
Traducere în română Auto
Reclamantul, dna Diana Rengifo Alvarez, este un național colombian născut în 1979 și, în măsura în care Curtea este conștientă, locuiește în Luttelgeest. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna M.L. van Riel, avocat practicant în Alkmaar. Guvernul Țărilor de Jos (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afaceri Externe din Olanda. Reclamantul a călătorit în Țările de Jos prin Aruba din Bogotá, Columbia, la 22 și 23 februarie 2004. A solicitat azil la sosirea ei la aeroportul Amsterdam (Schiphol). La primul interviu (eerste gehoor), a avut loc pentru a determina identitatea și itinerarul reclamantului, a apărut că a fost în posesia unui permis de îmbarcare pentru un zbor de la Amsterdam la Tel Aviv.
Un alt interviu (nader gehoor) a avut loc la 26 februarie 2004 pentru a permite reclamantului să declare motive în susținerea cererii de azil. Reclamantul a declarat că a fost activă în departamentul Valle del Cauca ca membru al mișcării tinerilor a partidului politic MPU (Movimiento Popular Unido), vizitând orașele și satele din țară, pentru a răspândi propaganda politică. Dezlănțuit cu laxul și atitudinea de acoperă a liderilor ei politici față de mișcările de gherilă active din țară, inclusiv FARC (Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia, Forțele Armate Revoluționare din Columbia), ea și-a transferat fidelitatea și sprijinul candidatului prezidențial independent, dl Alvaro Uribe, care campania pe o platformă de acțiune robustă împotriva mișcărilor de gherilă.
Din cauza activității sale politice, ea a primit amenințări de moarte cu cuvinte brute prin telefon și scrisoare de membrii FARC. Reclamantul a fost supus unui interviu suplimentar (aanvullend gehoor) la 7 mai 2004, în care a fost interogată despre activitățile sale politice declarate. Ea a dat detalii despre acestea și despre amenințările de moarte despre care a vorbit mai devreme. Ea a căutat și a fost acordată protecție de poliție: ofițerii de poliție au venit să o viziteze din când în când, și unul i-a dat un număr de telefon mobil pentru a suna. Totuși, a decis să părăsească țara sa atunci când amenințările nu s-au redus. A obținut un bilet la Tel Aviv deoarece, spre deosebire de Olanda, Israel este accesibil la ea fără viză.
Reprezentantul reclamantului a prezentat corecții și adăugari la raportul interviului suplimentar la 10 iunie 2004, iar la 29 iunie, în plus față de dosar. La 22 iulie 2004, Ministrul Imigrației și integrării (ministrul voor Vreemdelingenzaken en Integratie, „ministrul” a anunțat motivat intenția ei (voornemen) de a refuza azilul reclamantului. Observațiile scrise (zienswijze) au fost prezentate în numele reclamantului la 17 septembrie 2004. Ministrul și-a dat decizia la 7 octombrie 2004, constatând că reclamantul a beneficiat de o protecție efectivă de către autoritățile colombiane, dar a dat-o până la călătorie în Țările de Jos. 10. Un recurs a fost depus în numele reclamantului la Curtea Regională (rechtbank) din Haga, care a stat la „s-Hertogenbosch, la 27 decembrie 2004. În diferite date din lunile următoare au fost prezentate diverse informații justificative.
Ministrul a depus o declarație scrisă de apărare la 12 septembrie 2005. Reprezentantul reclamantului a prezentat ulterior documente suplimentare. 11. Curtea Regională a desfășurat o audiere la 2 octombrie 2005. Acesta și-a pronunțat hotărârea la 16 martie 2006. Acesta a susținut că apelul reclamantului este fondat, deoarece protecția oferită admis de autoritățile colombiane a fost limitată la scurtele vizite de către poliție la domiciliul reclamantului și nu a putut fi considerată suficient de eficientă, având în vedere implicarea reclamantului în politică ca activist de partid politic, pentru a reduce orice risc pentru ea la proporții acceptabile. 12. Ministrul a depus un recurs la 14 aprilie 2006 către Divizia de Jurisdicție Administrativă (Afeling Bestuursrechtspraak) a Consiliului de Stat (Raad van State).
13. A fost depus un răspuns scris în numele reclamantului la 1 mai 2006. 14. În urma unei audieri la 31 august 2006, Divizia Jurisdicțională Administrativă a pronunțat hotărârea la 12 octombrie 2006 prin care a acceptat apelul ministrului și, hotărând din nou, respingând retrospectiv apelul reclamantului la Curtea Regională ca fiind nefondat. Acesta a susținut că protecția oferită de autoritățile colombiane nu a putut fi respinsă ca ineficientă, deoarece reclamantul a fugit din Columbia după primirea unei noi amenințări cu moartea, dar fără a oferi protecția o șansă de a fi eficace. 15. Ea a fost intervievată în legătură cu noile fapte și circumstanțe (gehoor nieuwe feiten en omstandigheden) în aceeași zi.
Ea a afirmat, printre altele, că o familie de va fi refugiați colombiani pe care s-a întâlnit în Țările de Jos în februarie 2004 a fost ucisă, aparent de FARC, după ce s-a întors în Columbia. 16. La 20 martie 2007, șeful Serviciului de Imigrație și Naturalizare (Immigratie- en naturalisatidienst) a anunțat motivat intenția de a respinge și această a doua cerere de azil, având în vedere că aceasta a rămas cazul că autoritățile colombiane s-au manifestat dispuși și capabile să ofere reclamantului protecția împotriva FARC.
17. La 21 martie 2007, ministrul Adjunct al Justiției (Staatssecretaris van Justitie, „ministrul Adjunct”), care până în acest moment a înlocuit ministrul pentru imigrație și integrare ca ministru responsabil pentru punerea în aplicare a legii extratereștrilor, a dat o decizie de respingere a celei de-a doua cereri de azil ale reclamantului ca fiind nefondate din motivul că, indiferent de valoarea noilor fapte declarate de solicitant, și chiar dacă acestea ar putea fi stabilite în mod legal, a rămas cazul în care autoritățile colombiane au fost pregătite să-și ofere protecția.
18. În temeiul articolului 29 din Legea privind extratereștrii din 2000 (Vreemdelingenwet 2000), un extraterestru este eligibil pentru permis de reședință în scopul azilului dacă, printre altele, este refugiat în sensul Convenției privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951 sau a stabilit că are motive bine fundamentate pentru a presupune că va avea un risc real de a fi supus la tortură sau la alte tratamente sau pedepsite crude sau degradante, dacă ar fi expus în țara de origine.
La 25 septembrie 2009, ministrul Adjunct al Justiției a adoptat un nou paragraf al Directivelor privind punerea în aplicare a Actului privind extratereștrii 2000 (Vreemingencirculaire 2000) care stabilește politica care urmează să fie respectată în ceea ce privește reclamanții de azil din Columbia (Staatscourant (Buletin Oficial) 2009, nr. 15037, publicată la 5 octombrie 2009). În ceea ce privește acest caz, se spune: „6.6 Protecția de către autoritățile din Columbia există o serie de programe de protecție pentru persoanele care se tem de persecuție de către una dintre părțile în luptă. Admiterea la unul dintre aceste programe nu este, totuși, posibilă pentru toată lumea. În plus, în un număr de cazuri nu va fi posibilă protecția efectivă.
Reclamanții de azil care pretind că se tem de persecuție de către una dintre părțile în luptă vor trebui să prezinte un caz în care nu pot fi calificați pentru protecție sau că nu este posibilă protecția efectivă în cazul lor. În principiu, reclamanții de azil care își raportează problemele autorităților pot fi așteptați să aștepte reacția autorităților. Persoanele care raportează autorităților și părăsesc Columbia imediat fără așteptare a unei motive vor trebui să furnizeze o explicație satisfăcătoare de ce nu au fost posibile să aștepte reacția autorităților.
În cazul în care reclamanții de azil nu ne pot satisface faptul că în cazul lor protecția nu poate fi furnizată, atunci nu există nici un motiv să le acorde un permis de reședință pentru scopuri de azil pe baza articolului 29 din Legea privind extratereștrii.” 19. Dl Alvaro Uribe, candidatul prezidențial susținut de solicitant, a fost ales pentru prima dată în mai 2002. El a câștigat un al doilea mandat în mai 2006. În iunie 2010, dl Juan Manuel Santos, care a fost ministru al apărării sub președintele Uribe, a fost ales președinte. 20. Potrivit raportului oficial al țării (ambtsbericht) despre Columbia publicat de Ministerul Țărilor de Afaceri Externe din septembrie 2008, președinția dlui Uribe a fost caracterizată de extinderea și consolidarea forțelor armate și a poliției colombiene.
Mișcările de guerrilie au fost în mare parte forțate înapoi în zonele rurale, deși acestea sunt încă predominante în anumite zone, inclusiv părți ale departamentului Valle del Cauca. Cu toate acestea, au existat programe de protecție; una dintre acestea, operată de Ministerul Internului și Justiție, a fost disponibilă pentru lideri sindicali, activiști ai drepturilor omului, primari și fosti primari, jurnaliști, martori de încălcări ale drepturilor omului, lideri ai organizațiilor sociale în general, membrii partidului patriotic al Uniunii din stânga (în prezent defunct) și Partidul Comunist, membri alegenților guvernamentale locale și ombudsmen locali. Acest program, pentru care 40 de milioane de dolari americani au fost rezervați în 2008, a protejat în acel moment 9.500 de persoane.
21. În 2010, Ministerul de Externe al Țărilor de Jos a publicat următorul sfat resortisanților Țărilor de Jos care călătoresc în Columbia: „... Terorismul În zonele rurale încă au loc confruntări între grupuri de guerrilie, noi grupuri armate ilegale, carteluri de droguri și forțele armate colombiane. Atacurile apar în mod regulat în țară, uneori și în zone urbane. Colombia este una dintre țările cu cel mai mare număr de victime ale minelor terestre din lume. În zonele rurale, în special cele la care trebuie evitate călătoriile neesențiale, vi se recomandă să urmați întotdeauna sfaturile locale cu privire la posibila prezență a minelor terestre. Crima gravă Crima gravă și terorismul merg de mână în Columbia.
Organizațiile teroriste FARC și ELN [Ejército de Liberación Nacională, Armata Națională de Eliberare], precum și cartele de droguri și așa-numitele noi grupuri armate ilegale sunt implicate în fabricarea și tranzacționarea de droguri, răpiri, extorcare, contrabandă și alte activități criminale grave. Sunteți sfătuit să fiți vigilenți în legătură cu posibilele atacuri în zonele ocupate și în apropierea clădirilor guvernamentale și militare… Zone nesigure Datorită prezenței și activității grupurilor armate ilegale, cum ar fi FARC și ELN, sunt sfătuite să nu călătoriți deloc în regiunile Putumayo, Nariño (neinclusiv Pasto), Norte de Santander (neinclusiv Cucuta), Caqueta (neinclusiv Florencia, cu condiția ca unul să călătorească acolo prin aer), Parcul Național Aurauca și La Macarena și în zona apropiată.
Vă sfătuiesc să evitați călătoriile neesențiale către zonele de frontieră rurale din Columbia, zonele rurale din Caqueta, Guaviare, sud și vest de Meta, Huila, Cauca, sud și vest de Valle del Cauca, Chocó, Bolivar, Sucre, Cesar, Antioquia și Sierra Nevada de Santa Marta. Vizitele la locurile turistice, cum ar fi zona de cafea („Eje cafetero”), Cartagena, Santa Marta, San Andrés, Provincia și Leticia, nu implică niciun risc de securitate atâta timp cât sunt luate precauții normale.
Acest lucru se aplică și celor mai abundenți cartiere din principalele orașe Bogotá, Medellín, Cali, Barranquilla, Popayán, Pasto și Villavicencio și departamentele Cundinamarca și Boyaca.” 22. Reclamantul a prezentat o listă, luată de Wikipedia, de atacuri pe care statele ea au fost efectuate de FARC în departamentul Valle del Cauca între 15 mai și 20 septembrie 2011. Aproape toate cele 108 de atacuri enumerate sunt îndreptate împotriva obiectivelor militare și de poliție, transporturile monetare și infrastructura (de exemplu drumurile, pilonii). Victimele sunt în mare parte soldați, uneori ofițeri de poliție; în două ocazii “politicieni”; în două ocazii lucrătorii petroliere. Civilii neidentificați sunt listați ca victime de trei atacuri.
23. Orientările privind eligibilitatea UNHCR pentru evaluarea necesităților internaționale de protecție a persoanelor interesate de azil din Columbia (27 mai 2010, HCR/EG/COL/10/2) conțin următoarele informații (pagina 4, referințe la nota de subsol omise): „Să urmeze decenii de luptă intensă, a avut loc un proces de pace negociat cu FARC între 1998 și 2002. Negocierile s-au desfășurat în februarie 2002 și conflictul a reluat, creând deplasări de populație mari. Din 2003, președintele Alvaro Uribe s-a angajat să înfrângă guerriglierii în conformitate cu „Politica de securitate și apărare democratică”.
Actualele eforturi militare, cum ar fi uciderea comandanților șef ai FARC și dezmembrarea structurii sale militare, au slăbit în mod semnificativ FARC.” Aceasta descrie unsprezece categorii în pericol, și anume „prezentare și fosti membri și sprijinitori a una dintre părțile la conflict”, „Autorități guvernamentale locale și regionale”, „Judecători și alte persoane implicate în administrarea justiției”, „Societate civilă și activiști ai drepturilor omului”, „Journaliști și alți profesioniști ai mediilor”, „Lideri comerciali”, „învățători, profesori universitari și studenți de colegiu”, „poi indigeni și afro-colombiani”, „femei cu anumite profiluri”, „Copilii cu anumite profile” și „grupuri sociale marginalizate”.
Categoria „Femeile cu anumite profile” include femeile victime de deplasare forțată, femeile victime de violență (abuz sexual și violență sexuală, tortură, mutilare, prostituție forțată, nuditate publică forțată) la mâinile grupurilor armate ilegale, femei recrutate forțate (adică femeile recrutate forțate). în scopuri cum ar fi servituirea sexuală, femeile indigene sau femeile de origine afro-colombiană și femeile care sunt victime de violență domestică (paginile 20-22).
1. The applicant, Ms Diana Rengifo Alvarez, is a Colombian national who was born in 1979 and, as far as the Court is aware, lives in Luttelgeest. She was represented before the Court by Ms M.L. van Riel, a lawyer practising in Alkmaar. The Netherlands Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr R.A.A. Böcker, of the Netherlands Ministry of Foreign Affairs. 2.
The applicant travelled to the Netherlands via Aruba from Bogotá, Colombia, on 22 and 23 February 2004. She applied for asylum upon her arrival at Amsterdam (Schiphol) Airport. At the first interview (eerste gehoor), held to determine the applicant’s identity and itinerary, it emerged that she was in possession of a boarding pass for an onward flight from Amsterdam to Tel Aviv.
A further interview (nader gehoor) was held on 26 February 2004 to enable the applicant to state grounds in support of her claim for asylum. The applicant stated that she had been active in the department of Valle del Cauca as a member of the youth movement of the political party MPU (Movimiento Popular Unido), visiting towns and villages in the countryside in order to spread political propaganda. Disappointed with the lax and accommodating attitude of her political leaders towards the guerrilla movements active in the country including FARC (Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia, Revolutionary Armed Forces of Colombia), she had transferred her allegiance and support to the independent presidential candidate Mr Alvaro Uribe, who was campaigning on a platform of robust action against the guerrilla movements. Because of her political activity, she had received crudely-worded death threats by telephone and letter from members of FARC.
The applicant was subjected to a supplementary interview (aanvullend gehoor) on 7 May 2004 in which she was questioned about her stated political activities. She gave details of these, and of the death threats about which she had spoken earlier. She had sought and been granted police protection: police officers had come to visit her from time to time, and one had given her a mobile telephone number to call. She had nonetheless decided to leave her country when the threats failed to diminish. She had obtained a ticket to Tel Aviv because, unlike the Netherlands, Israel was accessible to her without a visa.
The applicant’s representative submitted corrections and additions to the report of the supplementary interview on 10 June 2004, and again on 29 June, for addition to the file.
On 22 July 2004 the Minister for Immigration and Integration (Minister voor Vreemdelingenzaken en Integratie, “the Minister”) gave reasoned notice of her intention (voornemen) to deny the applicant asylum.
Written comments (zienswijze) were submitted on the applicant’s behalf on 17 September 2004.
The Minister gave her decision on 7 October 2004, finding that the applicant had actually enjoyed effective protection from the Colombian authorities but had given it up to travel to the Netherlands.
An appeal was lodged on behalf of the applicant with the Regional Court (rechtbank) of The Hague, sitting in ‘s-Hertogenbosch, on 27 December 2004. On various dates in the following months various supporting information was submitted. The Minister lodged a written statement of defence on 12 September 2005. The applicant’s representative afterwards submitted further documents.
The Regional Court held a hearing on 2 October 2005. It delivered its decision on 16 March 2006. It held the applicant’s appeal well-founded, as the protection admittedly offered by the Colombian authorities had been limited to brief visits by the police to the applicant’s home and could not, in the light of the applicant’s involvement in politics as a political party activist, be considered sufficiently effective to reduce any risk to her to acceptable proportions.
The Minister lodged an appeal on 14 April 2006 to the Administrative Jurisdiction Division (Afdeling bestuursrechtspraak) of the Council of State (Raad van State).
A written response was lodged on the applicant’s behalf on 1 May 2006.
Following a hearing on 31 August 2006, the Administrative Jurisdiction Division gave judgment on 12 October 2006 accepting the Minister’s appeal and, deciding anew, retrospectively rejecting the applicant’s appeal to the Regional Court as ill-founded. It held that the protection offered by the Colombian authorities could not be dismissed as ineffective, as the applicant had fled Colombia after receiving a new death threat but without giving the protection a chance to be effective.
The applicant lodged a second asylum application on 15 March 2007. She was interviewed in connection with new facts and circumstances (gehoor nieuwe feiten en omstandigheden) on the same day. She alleged, among other things, that a family of Colombian would-be refugees whom she had met in the Netherlands in February 2004 had been murdered, apparently by FARC, after having been returned to Colombia.
On 20 March 2007 the Head of the Immigration and Naturalisation Service (Immigratie- en naturalisatiedienst) gave reasoned notice of the intention to reject this second asylum request also, given that it remained the case that the Colombian authorities had shown themselves willing and able to offer the applicant protection against the FARC.
On 21 March 2007 the Deputy Minister of Justice (Staatssecretaris van Justitie, “the Deputy Minister”), who by this time had replaced the Minister for Immigration and Integration as the minister responsible for the implementation of aliens law, gave a decision rejecting the applicant’s second asylum request as unfounded on the ground that, whatever the value of the new facts stated by the applicant, and even if they could be lawfully established, it remained the case that the Colombian authorities had been prepared to offer her protection.
Under section 29 of the 2000 Aliens Act (Vreemdelingenwet 2000), an alien is eligible for a residence permit for the purposes of asylum if, inter alia, - he or she is a refugee within the meaning of the Convention relating to the Status of Refugees of 28 July 1951, or - he or she has established that he or she has well-founded reasons to assume that he or she will run a real risk of being subjected to torture or other cruel or degrading treatment or punishment if expelled to the country of origin. On 25 September 2009 the Deputy Minister of Justice adopted a new paragraph of the Aliens Act Implementation Guidelines 2000 (Vreemdelingencirculaire 2000) setting out the policy to be followed with regard to asylum seekers from Colombia (Staatscourant (Official Bulletin) 2009, no. 15037, published 5 October 2009). As relevant to the present case, it reads: “6.6 Protection by the authorities Within Colombia there exist a number of protection programmes for persons fearing persecution by one of the warring parties. Admission to one of these programmes is, however, not possible for everyone. In addition, in a number of cases effective protection will not be possible. Asylum seekers who claim to fear persecution by one of the warring parties will have to make out a case that they cannot qualify for protection or that effective protection is not possible in their case. In principle, asylum seekers who report their problems to the authorities can be expected to await the reaction of the authorities. Persons who report to the authorities and leave Colombia immediately without awaiting any reaction will have to provide a satisfactory explanation why it was not possible for them to await the authorities’ reaction. If asylum seekers cannot satisfy us that in their case protection cannot be provided, then there is no reason to grant them a residence permit for asylum purposes based on section 29 of the Aliens Act.”
Mr Alvaro Uribe, the presidential candidate supported by the applicant, was elected president of Colombia for the first time in May 2002. He won a second term in May 2006. In June 2010 Mr Juan Manuel Santos, who had been minister of defence under President Uribe, was elected president.
According to the official country report (ambtsbericht) on Colombia published by the Netherlands Ministry for Foreign Affairs in September 2008, the presidency of Mr Uribe was characterised by the expansion and strengthening of the Colombian armed forces and police. The guerrilla movements had largely been forced back into rural areas, although they were still predominant in certain areas including parts of the department of Valle del Cauca. However, protection programmes existed; one of these, operated by the Ministry of Internal Affairs and Justice, was available for trade union leaders, human rights activists, mayors and former mayors, journalists, witnesses of human rights violations, leaders of social organisations in general, members of the left-wing Union Patriótica party (now defunct) and the Communist Party, elected members of local government bodies and local ombudsmen. This programme, for which 40 million United States dollars had been reserved in 2008, protected 9,500 individuals at that time.
In 2010 the Netherlands Ministry for Foreign Affairs published the following advice to Netherlands nationals travelling to Colombia: “... Terrorism In the rural areas confrontations still occur between guerrilla groups, new illegally armed groups, drugs cartels and Colombian armed forces. Attacks occur regularly in the country, sometimes also in urban areas. Colombia is one of the countries with the highest numbers of landmine victims in the world. In rural areas, in particular those to which non-essential travel is to be avoided, you are therefore advised always to follow local advice about the possible presence of landmines. Serious crime Serious crime and terrorism go hand in hand in Colombia. The terrorist organisations FARC and ELN [Ejército de Liberación Nacional, National Liberation Army], as well as drugs cartels and so-called new illegally armed groups are involved in drugs manufacturing and trading, abductions, extortion, smuggling and other serious criminal activity. You are advised to be vigilant in connection with possible attacks in busy areas and in the vicinity of government and military buildings… Unsafe areas Owing to the presence and activity of illegally armed groups such as FARC and ELN you are advised not to travel at all to the regions of Putumayo, Nariño (not including Pasto), Norte de Santander (not including Cucuta), Caqueta (not including Florencia, provided that one travels there by air), Aurauca and La Macarena National Park and surrounding area. You are advised to avoid non-essential journeys to Colombia’s rural border areas, rural areas in Caqueta, Guaviare, the south and west of Meta, Huila, Cauca, the south and west of Valle del Cauca, Chocó, Bolivar, Sucre, Cesar, Antioquia and the Sierra Nevada de Santa Marta. Visits to the tourist spots, such as the coffee-growing area (‘Eje cafetero’), Cartagena, Santa Marta, San Andrés, Provincia and Leticia, involve no security risk as long as normal precautions are taken. This also applies to the more affluent quarters in the major cities Bogotá, Medellín, Cali, Barranquilla, Popayán, Pasto and Villavicencio and the departments of Cundinamarca and Boyaca.”
The applicant has submitted a list, taken from Wikipedia, of attacks which she states were carried out by FARC in the department of Valle del Cauca between 15 May and 20 September 2011. Almost all of the 108 attacks listed are directed against military and police targets, money transports and infrastructure (e.g. roads, pylons). The victims are mostly soldiers, sometimes police officers; on two occasions “politicians”; on two occasions oil workers. Unidentified civilians are listed as victims of three attacks.
The UNHCR Eligibility Guidelines for Assessing the International Protection Needs of Asylum-Seekers from Colombia (27 May 2010, HCR/EG/COL/10/2) contain the following information (page 4, footnote references omitted): “Following decades of intense fighting, a negotiated peace process with the FARC took place between 1998 and 2002. The negotiations eventually broke down in February 2002 and the conflict resumed, creating large population displacement. Since 2003, President Alvaro Uribe committed to defeat the guerrillas pursuant to the ‘Democratic Security and Defence Policy’. The current military efforts, such as the killing of FARC’s chief commanders and the dismantling of its military structure, have significantly weakened the FARC.” It describes eleven categories at risk, namely “Present and Former Members and Supporters of one of the Parties to the Conflict”, “Local and Regional Government Authorities”, “Judges and Other Persons Involved in the Administration of Justice”, “Civil Society and Human Rights Activists”, “Journalists and Other Media Professionals”, “Trade Union Leaders”, “Teachers, University Professors and College Students”, “Indigenous Peoples and Afro-Colombians”, “Women with Certain Profiles”, “Children with Certain Profiles” and “Marginalized Social Groups”. The category “Women with Certain Profiles” includes women victims of forced displacement, women victims of violence (sexual abuse and sexual violence, torture, mutilation, forced prostitution, forced public nudity) at the hands of illegal armed groups, forcibly recruited women (i.e. for purposes such as sexual servitude), indigenous women or women of Afro-Colombian descent, and women who are victims of domestic violence (pages 20-22).