CtEDO 12.12.2011 Auto

CATANA c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
12.12.2011
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CATANA c. ROUMANIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

Secțiunea a treia Cerere nr. 32072/06 Viorica CATANĂ împotriva României introdusă la 12 iulie 2006 EXPOSAT DE FAPT, reclamanta, M Viorica Catană, este un resortisant român, născut în 1949 și rezident în Craiova. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Oana Anghelescu, avocată la Craiova. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor, reclamanta era directoarea departamentului economic al societății comerciale Comcereal S.A. ( A efectuat controale în cadrul societății și a constatat, într-un proces verbal, că operațiunile financiare efectuate de societatea nu au fost înregistrate corect în registrul contabil. La 12 martie 1998, recurenta a fost pusă în detenție provizorie, pe motiv că era suspectată de a fi comis infracțiunile unor intelectuali falși, evaziune fiscală și abuz de funcție . La 7 aprilie 1998, a fost eliberată sub supraveghere judiciară. De către un rechizitoriu din 19 mai 1998, Parchetul din apropierea tribunalului județean Dolj ( În cazul în care o societate nu ar fi avut acces la un contract de credit sau la un contract de credit, aceasta ar fi trebuit să plătească o sumă de bani pe care societatea ar fi trebuit să o plătească în mod ilegal, în conformitate cu art. 2 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază. Societatea a fost introdusă în procedură ca parte responsabilă din punct de vedere civil și s-a constituit, de asemenea, parte civilă în procedură. Hotărârea nu s-a constituit parte civilă în procedură. Prin hotărârea din 4 iulie 2001, tribunalul departamental a condamnat-o pe reclamantă la o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiunile de fals intelectual și de evaziune fiscală și la Prin hotărârea din 5 noiembrie 2002, instanța de apel din Craiova a dat dreptul la recursul societății, pe motiv că aceasta fusese condamnată să repare prejudiciul părții civile în solidar cu inculpații, deși nu fusese convocată la audieri. La dosar au fost depuse dovezi de către părți, și anume documente ale societății, contracte comerciale și documente semnate de reclamantă și de ceilalți coincriși, un proces-verbal, facturi, expertiză contabilă și procesul-verbal întocmit de Hotărârea în urma controlului în cadrul societății. Tribunalul departamental a interogat reclamanta, ceilalți coinculpați și martorii. 10. printr-o hotărâre din 19 mai 2004, bazată pe art. 10 litera (c) din Codul de procedură penală ( 10 d) din CPP, tribunalul departamental a informat reclamanta șefului de abuz de funcție, pe motiv că elementele constitutive ale actului nu fuseseră dovedite în speță. Instanța a judecat că rezultă din interpretarea clauzelor contractuale semnate de reclamantă că nici un act de avantaj de funcțiune nu fusese efectuat în speță. El a adăugat că a reieșit dintr-o scrisoare a Direcției, care a fost depusă la dosarul cauzei în 2003, că operațiunile financiare au fost înregistrate în contabilitatea societății și că nu s-a produs niciun prejudiciu asupra bugetului statului, motiv pentru care aceasta nu intenționa să se constituie parte civilă în procedură. Prin urmare, tribunalul departamental concluzionează că evaziunea fiscală nu a avut loc în speță. 11. În ceea ce privește partea civilă a cauzei, tribunalul departamental a respins cererea societății, pe motiv că, în măsura în care era parte responsabilă din punct de vedere civil în cadrul procedurii, aceasta nu putea, în cadrul aceleiași proceduri, să solicite repararea prejudiciului său de către inculpați. 12. Parchetul interjet a recurs. 13. Prin hotărârea din 6 iulie 2005, Curtea de Apel din Craiova a încetat procedura împotriva recurentei șefului falsului intelectual, în vederea intervenției prescrierii răspunderii penale și a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță cu privire la executarea de către conducătorii de evaziune fiscală și de a abuza de funcție. Condamnarea reclamantei de către instanța de apel14 Acuzarea de judecată din apropierea instanței de recurs din Craiova și a societății au formulat acțiuni. 15. Dezbaterile au avut loc la 13 ianuarie 2006. Parchetul susținea că a reieșit din dovezile din dosar că reclamanta fusese achitată în mod eronat de șefii de evaziune fiscală și de a abuza de funcție. În special, acesta a indicat că a rezultat din dispozițiile contractuale, din scrierile și declarațiile martorilor, că recurenta contribuise la cheltuielile ilegale ale unui credit contractat în numele societății și că aceasta înregistrase în mod incorect în registrele societății anumite operațiuni financiare. 16. În observațiile sale ca răspuns la recursul instanței, avocatul recurentei a solicitat respingerea căilor de atac și menținerea hotărârilor pronunțate anterior în cauză. Reflectând la motivele prezentate de instanțele inferioare pentru achitare, recurenta a menționat în concluziile sale că, în conformitate cu documentele dosarului, în special rapoartele de expertiză realizate și declarațiile martorilor, aceasta nu a fost implicată în faptele reproșate. Aceasta a subliniat faptul că a reieșit dintr-o declarație a Direcției din 2003 că evaziunea fiscală nu a avut loc în speță, așa cum au constatat, de altfel, instanțele inferioare. 17. Recurenta, prezentă în instanță, nu a fost ascultată în persoană de către judecători. Nu s-a administrat nici un mijloc de probă. Recurenta, având ultimul cuvânt, a acceptat concluziile avocatului său. 18. Decizia a fost pusă în deliberare la 26 ianuarie 2006, apoi la 8 februarie și la 2 martie 2006. Hotărârea a avut loc la această ultimă dată, în absența părților. 19. Printr-o hotărâre definitivă din 2 martie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție (inclusiv Curtea Supremă de Justiție) a pronunțat hotărârile pronunțate de instanțele inferioare cu privire la acuzațiile de evaziune fiscală și de abuz de funcție. După examinarea probelor existente în dosar, Curtea Supremă a pronunțat o nouă hotărâre în fond. Comisia a considerat că, pe baza dovezilor depuse la dosar, recurenta utilizase creditul subvenționat al societății în alte scopuri decât cele prevăzute în contract, ceea ce constituia un abuz de funcție. Ulterior, Comisia a constatat că a reieșit din dovezile dosarului și din declarațiile martorilor audiați de instanțele inferioare, că recurenta a comis evaziunea fiscală, prin înregistrarea eronată a operațiunilor financiare efectuate de societate în scopul de a reduce sumele pe care aceasta din urmă ar fi trebuit să le plătească bugetului statului. 20. Înalta Curte a condamnat-o pe reclamantă a șefilor de evaziune fiscală și a abuzului de funcție la cinci ani de închisoare fermă și la plata, în solidar cu societatea, a 2 707 987 880 ROL pentru prejudiciul material în favoarea Direcției. Dreptul intern relevant 21. Dispozițiile Codului de procedură penală care reglementează sfera de competență a instanțelor judecătorești în urma unei căi de atac, cum ar fi cele în vigoare la data faptelor, precum și modificările aduse acestora prin Legea nr. 356 din 21 iulie 2006, sunt descrise în cauza Mihaiu c. România (n 442122/02, §§ 21 și 22, 4 noiembrie 2008). Invocând art. 6 din Convenție, recurenta se plânge de durata procedurii penale îndreptate împotriva ei, pe care o consideră nerațională 23. Pe aceeași bază, Comisia susține că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața Înaltei Curți, susținând că a fost condamnată pentru prima dată în recurs, după ce a fost achitată de instanțele inferioare, fără administrarea directă a probelor. Aceasta arată, de asemenea, că Curtea nu și-a motivat hotărârea, în măsura în care argumentele prezentate pentru condamnarea la închisoarea ladică nu au făcut decât să reia, aproape în mod legal, mijloacele de recurs ale Parchetului. Ea adaugă că Curtea nu a făcut nicio referire, nici măcar pentru a le respinge, la argumentele prezentate de apărare, argumente care au stat la baza aprecierii sale. 24. Citând art. 6 alineatul (2) din convenție, Comisia consideră că dreptul său la prezumția de nevinovăție a fost ignorat în speță, având în vedere defectele de echitate ale procedurii. În special, condamnarea recurentei de către instanța de recurs fără administrarea directă a probelor și fără a fi auzit în persoană este conformă cu această dispoziție?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă