CASE OF SÎRGHI v. ROMANIA

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

13.12.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF SÎRGHI v. ROMANIA (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Mihai Sîrghi, este un național român care s-a născut în 1957 și trăiește în Timișoara. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul evenimentelor, reclamantul a fost un ofițer militar junior activ (maistru militar) care lucrează ca tehnician cu experiență cu instalații electrice speciale în aviație. La 4 decembrie 2002, reclamantul a participat la un exercițiu la baza aeriană militară unde lucrează. Sarcina sa a fost de a porni motoarele aeronavelor militare prin utilizarea unui dispozitiv electric special care a fost transportat de un vehicul militar. În acea zi, șoferul vehiculului a fost A.C. Reclamantul a fost, de asemenea, îndrumarea vehiculului între avioanele prin efectuarea de semnale convenționale de mână. În conformitate cu procedurile, fiecare avion a fost păzit de o persoană care stătea în fața ei în timpul inițierii. D.C., care a fost unul dintre gărzi în acea zi, a fost rănit fatal de vehiculul militar în timp ce squatting de către avion, împotriva reglementărilor. Oficiul Procurorului Militar Timisoara (“Procurorul Militar”) a început o anchetă asupra accidentului. Într-o declarație dată la 13 februarie 2003 procurorului militar, reclamantul a recunoscut că a avut obligația de a ghida vehiculul în timp ce a fost de susținere dintr-un avion și apoi deplasarea spre următorul avion. El a reiterat declarațiile sale la 22 aprilie 2003. La 18 iunie 2003, Procurorul Militar a angajat reclamantul pentru asasinare involuntară în temeiul articolului 178 § 2 din Codul Penal și nerespectarea reglementărilor privind siguranța. A fost considerat că, în temeiul Legii nr. 90/1996 privind siguranța la locul de muncă (protecția munzii) și al Ordinului nr. 330/8 iunie 1998 de aprobare a normelor privind siguranța la locul de muncă în transportul intern („Legea nr. 90/1996” și „Ordinul nr. 330”), reclamantul a avut obligația de a ghida vehiculul militar în timpul manevrei între avioane. Înainte de Curtea Militară Timișoara, Ministerul Apărării, numit ca partid care are responsabilitatea civilă pentru actele comise de către solicitant, a susținut că Ordinul nr. 330, invocat de procuror, nu era aplicabil, deoarece reglementările speciale au avut prioritate. Ei au susținut că reglementările speciale în vigoare în acel moment nu impune reclamantului obligația de a ghida vehiculul militar. Reclamantul a reiterat că, ca o regulă nescrisă, a dictat că a condus vehiculul în timp ce a fost susținut de un avion și apoi deplasat spre următorul avion. La 17 decembrie 2003, Curtea Militară a achitat reclamantul. Părțile relevante ale hotărârii se citesc după cum urmează: „Dovada din dosar demonstrează fără îndoială că [reclamantul] nu a avut nici o datorie concretă de a ghida [vehicul militar] ... Numai din cauza practicii care se dezvoltaseră în momentul în care tehnicianul, în acest caz persoana acuzată, a condus șoferul atunci când a sprijinit vehiculul; instrucțiunile tehnice și normele specifice aplicabile nu impun o astfel de obligație ... În plus, martorul B.A., care are aceleași sarcini ca persoana acuzată într-o bază militară similară, a declarat că nu există reglementări specifice în aviația militară privind orientarea vehiculelor militare. În plus, atunci când a avut loc evenimentele, persoana acuzată nu a făcut nimic diferit de ceea ce a făcut în alte operațiuni similare, unele dintre acestea au fost desfășurate în condiții mai grave pe care cea examinată; totuși, în ocaziile anterioare ... victima a respectat regulamentele, spre deosebire de cazul în cauză.” 9. La 11 martie 2004, Curtea Militară Territorială de la București a respins recursul depus de Procurorul Militar și de văduva victimei împotriva hotărârii de mai sus. 10. La 26 noiembrie 2004, Curtea Militară de Apel a examinat recursul în casă (recurs) de către Procurorul Militar. Acesta a reexaminat faptele și a constatat, pe baza documentelor din dosar, că reclamantul a fost de facto responsabil cu conducerea vehiculului militar. De asemenea, a considerat că Legea nr. 90/1996 și normele generale privind siguranța la locul de muncă, inclusiv art. 15 din Ordinul nr. 330, sunt aplicabile cazului. „În conformitate cu art. 3 din „Regulamentul privind organizarea și cursul activităților de siguranță la locul de muncă în Ministerul Apărării”, activitățile legate de pornirea avioanelor au fost reglementate prin Legea nr. 90/1996 privind siguranța la locul de muncă și prin normele generale și specifice privind siguranța la locul de muncă (inclusiv, astfel, Ordinea nr. 330/1998). ... În declarațiile sale, acuzatul a admis că a fost responsabilitatea sa de a ghida vehiculul ...” 11. Curtea de Apel a concluzionat că reclamantul și victima au făcut fiecare o contribuție de 50 % la accident. 12. Prin urmare, a anulat hotărârea, a constatat că reclamantul a fost vinovat și i-a dat o sentință suspendată de șase luni. Acesta a ordonat reclamantului să plătească, împreună cu Ministerul Apărării, 100.000.000 de lei români (ROL) în daune pentru partidul civil și ROL 1.000.000 în costuri. 13. Curtea de Apel a hotărât, de asemenea, că instanța de primă instanță ar trebui să examineze propunerea sa, problema dacă reclamantul ar trebui să fie ordonat să plătească contribuții lunare pentru menținerea celor doi copii minori ai victimei. Prin urmare, aceasta a făcut trimitere la Curtea Militară Timișoara, care l-a respins într-o decizie finală la 2 martie 2005. 14. Legea nr. 90/1996 privind siguranța la locul de muncă constituie dreptul general privind siguranța la locul de muncă. În conformitate cu articolele 4 și 5, Ministerul Apărării a avut obligația de a organiza, coordona și de a controla punerea în aplicare a unor reglementări specifice privind siguranța muncii. În art. 38 se prevede că ignoranța privind siguranța la locul de muncă, dacă poate duce la un accident, constituie o infracțiune și este pedepsită cu o condamnare la închisoare. 15. Ordinea nr. 330/8 iunie 1998 stabilește normele privind siguranța la locul de muncă în transportul intern. În art. 15 se prevede că, atunci când este necesar, în situații periculoase, vehiculele se îndrumă sau trebuie să existe posturi de supraveghere și de orientare a traficului. 16. art. 178 § 2 din Codul Penal prevede că uciderea involuntară ca urmare a ignoranței reglementărilor privind siguranța la locul de muncă este pedepsită cu o condamnare la închisoare.

The applicant, Mr Mihai Sîrghi, is a Romanian national who was born in 1957 and lives in Timișoara. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Răzvan-Horațiu Radu, of the Ministry of Foreign Affairs. 2. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 3. At the time of the events the applicant was an active junior military officer (maistru militar) working as an experienced technician with special electrical installations in aviation. 4. On 4 December 2002 the applicant was participating in an exercise at the military air base where he was working. His task was to start the engines of military aircraft by using a special electric device which was transported by a military vehicle. That day, the driver of the vehicle was A.C. The applicant was also guiding the vehicle between the aircraft by making conventional hand signals. In accordance with the procedures, each plane was guarded by a person standing in front of it during start-up. D.C., who was one of the guards that day, was fatally injured by the military vehicle while squatting by the plane, against regulations. 5. The Timisoara Military Prosecutor’s Office (“the Military Prosecutor”) started an investigation into the accident. In a statement given on 13 February 2003 to the Military Prosecutor, the applicant admitted that he had had an obligation to guide the vehicle while it was backing up from one plane and then moving forward to the next plane. He reiterated his statements on 22 April 2003. 6. On 18 June 2003 the Military Prosecutor’s Office committed the applicant for trial for involuntary manslaughter under Article 178 § 2 of the Criminal Code and non-compliance with safety regulations. It considered that, under Law no. 90/1996 on Safety at Work (protecția muncii) and Order no. 330/8 June 1998 approving the Rules for Safety at Work in internal transport (“Law no. 90/1996” and “Order no. 330”), the applicant had had an obligation to guide the military vehicle during the manoeuvre between planes. 7. Before the Timișoara Military Court, the Ministry of Defence, called as the party bearing civil responsibility for the acts committed by the applicant, argued that Order no. 330, relied upon by the prosecution, was not applicable, as special regulations took precedence. They submitted that the special regulations in place at that time did not impose an obligation on the applicant to guide the military vehicle. The applicant reiterated that as an unwritten rule custom dictated that he guided the vehicle while it was backing away from one plane and then moving forward to the next plane. 8. On 17 December 2003 the Military Court acquitted the applicant. The relevant parts of the judgment read as follows: “The evidence in the file demonstrates beyond doubt that [the applicant] did not have any concrete duty to guide the [military vehicle] ... It was only because of the practice that had developed at the time that the technician, in this case the accused person, guided the driver when he was backing up the vehicle; the technical instructions and the specific rules applicable do not impose such an obligation ... Furthermore, the witness B.A., who has the same duties as the accused person at a similar military airbase, declared that there were no specific regulations in military aviation on guiding the military vehicles. In addition, when the events occurred, the accused person did not do anything different from what he had done in other similar operations, some of which had been carried out in worse conditions that the one under examination; however, on the previous occasions ... the victim had complied with the regulations, unlike in the case at hand.” 9. On 11 March 2004 the Bucharest Territorial Military Court rejected the appeal lodged by the Military Prosecutor and the victim’s widow against the above judgment. 10. On 26 November 2004 the Military Court of Appeal examined the appeal in cassation (recurs) by the Military Prosecutor. It re-examined the facts and found, on the basis of the documents in the file, that the applicant had been de facto in charge of guiding the military vehicle. It also considered that Law no. 90/1996 and the general rules on safety at work, including Article 15 of Order no. 330, were applicable to the case. It found: “According to Article 3 of the ‘Rules on the organisation and the course of activities for safety at work in the Ministry of Defence’, the activities connected to starting the airplanes were regulated by Law no. 90/1996 on Safety at Work and by the general and specific Rules on Safety at Work (including, thus, Order no. 330/1998). ... In his statements the accused admitted that it had been his responsibility to guide the vehicle...” 11. The Court of Appeal concluded that the applicant and the victim had each made a 50 % contribution to the accident. 12. It therefore reversed the judgment, found the applicant guilty as charged and gave him a six-month suspended sentence. It ordered the applicant to pay, together with the Ministry of Defence, 100,000,000 Romanian lei (ROL) in damages to the civil party and ROL 1,000,000 in costs. 13. The Court of Appeal also decided that the firstinstance court should examine of its own motion the issue whether the applicant should be ordered to pay monthly contributions for the maintenance of the victim’s two minor children. It therefore referred that matter back to the Timișoara Military Court, which dismissed it in a final decision on 2 March 2005. 14. Law no. 90/1996 on Safety at Work constitutes the general law on safety at work. According to its Articles 4 and 5, the Ministry of Defence had the obligation to organise, coordinate and control the implementation of specific work safety regulations. In its Article 38 it states that ignorance of the safety at work regulations, if it may result in an accident, constitutes a crime and is punishable by a prison sentence. 15. Order no. 330/8 June 1998 sets out the rules for Safety at Work in internal transport. In its Article 15 it provides that when necessary, in dangerous situations, the vehicles shall be guided or there shall be posts for overseeing and guiding the traffic. 16. Article 178 § 2 of the Criminal Code states that involuntary manslaughter as a consequence of ignorance of the safety at work regulations is punishable by a prison sentence.

§ Cauze similare