Comunicat la 17 aprilie 2014 Secțiunea a treia Cerere nr. 19181/09 Marinica SRGHI împotriva României introdusă la 20 martie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Marinica Sîrghi, este un resortisant român născut în 1973 și rezident în Verbania (Italia). Este reprezentat în fața Curții de către domnul I. Virciu, avocat la Arad. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: în 2006, reclamantul a fost angajat ca mecanic de către o societate de reparații pentru vehicule dad. În noaptea de 8-9 iulie 2006, în jurul orei 2:00, a fost arestat de poliție, în timp ce conducea un tractor pe autostrada publică. El a fost condus imediat la spitalul județ dad în vederea unei examinări de alcoolemie care a dezvăluit o rată de 1,35 grame de alcool pe litru de sânge la ora 3:20 și 1,20 grame de alcool pe litru de sânge la ora 4:20. La o dată nespecificată, Parchetul din apropierea tribunalului de primă instanță din Arad (inclusiv biroul de judecată) a inițiat procedurile penale împotriva sa. În aceeași zi, reclamantul a făcut două declarații la Parchet, fără să fi fost informat cu privire la acuzațiile împotriva sa, nici cu privire la dreptul de a fi reprezentat de un avocat. La început, el a negat că a comis acte reprovocate de lege, dar apoi, sub presiunea procurorilor, a recunoscut că a luat tractorul angajatorului său și l-a condus pe calea publică. Nu reiese clar din elementele depuse la dosar dacă reclamantul era privat de libertate sau nu atunci când a făcut aceste declarații. Prin rechizitoriul din 19 iunie 2007, Parchetul l-a trimis pe reclamant înapoi la judecata șefilor de zbor și de conducere ai unui vehicul aflat în stare de ebrietate. Prin hotărârea din 31 ianuarie 2008, Tribunalul l-a condamnat pe reclamant la trei ani de închisoare pentru furt și un an pentru conducere în stare de ebrietate și, prin aplicarea normelor privind recidiva, l-a condamnat la șase ani de închisoare fermă. Instanța s-a bazat pe procesul-verbal al poliției și pe declarațiile mai multor martori, precum și pe declarația de vinovăție a reclamantului făcută în timpul anchetei. Astfel, părțile relevante ale instanței sunt redactate Instanța consideră că instanța nu a furnizat o explicație logică în ceea ce privește modificarea declarației pe care a făcut-o în timpul anchetei. Prin urmare, el va îndepărta declarația de la acuzare în fața instanței deoarece este inexactă (nereală) și contradictorie, ceea ce dovedește lipsa sa de sinceritate și de rea credință. Recurentul a făcut apel, susținând, printre altele, o încălcare a dreptului său la apărare, din cauza lipsei de informații cu privire la acuzațiile împotriva sa și la lipsa unui avocat în declarația sa inițială. Prin hotărârea din 29 mai 2008, tribunalul județean al lui Arad a respins apelul său ca nefondat. Tribunalul nu a răspuns argumentelor reclamantului întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, ci a considerat că, în lumina elementelor de probă la dosar, Tribunalul de Primă Instanță a respins pe bună dreptate declarația reclamantului prin care negase faptele care îi erau reproșate. Prin hotărârea din 11 decembrie 2008, Curtea de Apel din Timișoara și-a respins recursul ca fiind nefondat. Instanța de apel a examinat argumentele sale, dar le-a înlăturat, pe motiv că nu a fost găsit în una dintre situațiile în care art. 171 din Codul de procedură penală (a se vedea mai jos) a făcut obligatoriu asistența juridică. Dreptul și practica internă relevantă Astfel, dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală sunt formulate în art. 6 Autoritățile judiciare au obligația de a informa persoana suspectată și acuzată, înainte de prima declarație, de dreptul de a fi asistat de un consiliu, menționând în procesul-verbal de audiere. În cazurile și condițiile prevăzute de lege, autoritățile judiciare au obligația de a face ceea ce este necesar pentru a asigura asistența juridică a suspectului sau a inculpatului nu are un avocat ales de el. Suspectul sau acuzatul are dreptul de a fi asistat de un avocat pe parcursul întregii anchete penale și a procesului, iar autoritățile judiciare au obligația de a informa acest drept. (2) În cazul în care persoana suspectată sau acuzată este minor, plasat într-un centru de reeducare sau într-un institut medico-educativ, atunci când este arestată sau în detenție provizorie, chiar și într-o altă cauză, atunci când face obiectul unei măsuri de securitate medicală sau a fost obligat să urmeze un tratament medical, chiar și într-un alt caz, sau când autoritatea responsabilă de ancheta penală sau judecătorul consideră că persoana suspectată sau acuzată nu poate să-și asigure singură apărarea sau în alte cazuri prevăzute de lege. (3) În fața judecătorului, asistența juridică este obligatorie și în cazurile în care legea prevede detenția pe viață sau o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani sau mai mult. (4) Atunci când asistența juridică este obligatorie, în cazul în care persoana suspectată sau acuzată nu a ales un avocat, un consiliu este desemnat din oficiu. GRIEF Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (a) și (c) din Convenție, reclamantul se plânge de dreptul de a fi reprezentat de un avocat, pe motiv că nu a fost informat în momentul în care a făcut prima sa declarație privind acuzațiile aduse împotriva sa și nici de dreptul de a fi reprezentat de un avocat. Acuzarea penală împotriva reclamantului a fost examinată în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) și la art. 3 litera (c) din convenție, în special având în vedere lipsa unui avocat atunci când reclamantul și-a făcut declarațiile inițiale în fața Parchetului Guvernul pârât este invitat să precizeze dacă reclamantul a fost privat de libertate atunci când a făcut declarațiile în cauză (Creanga c. România [GC], n 29226/03, § 92, 23 februarie 2012).
Communiquée le 17 avril 2014
Requête n
o
19181/09
Marinică SÎRGHI
contre la Roumanie
introduite le 20 March 2009
Le requérant, M. Marinică Sîrghi, est un ressortissant roumain né en
1973 et résidant à Verbania (Italie). Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
En 2006, le requérant était employé comme mécanicien par une société de réparation de véhicules d’Arad.
Dans la nuit du 8 au 9 juillet 2006, vers 2 heures, il fut arrêté par la police, alors qu’il conduisait un tracteur sur la voie publique. Il fut immédiatement conduit à l’hôpital départemental d’Arad en vue d’un examen d’alcoolémie qui révéla un taux de 1,35 gramme d’alcool par litre de sang à 3h20 et 1,20
gramme d’alcool par litre de sang à 4h20.
À une date non précisée, le parquet près le tribunal de première instance d’Arad («
le parquet
») déclencha les poursuites pénales à son encontre. Le même jour, le requérant fit deux déclarations au parquet, sans avoir été informé ni des accusations à son encontre, ni du droit à être représenté par un avocat. Dans un premier temps, il nia avoir commis des actes réprimés par la loi, mais ensuite, sous la pression des procureurs, il reconnut avoir soustrait le tracteur de son employeur et l’avoir conduit sur la voie publique. Il ne ressort pas clairement des éléments versés au dossier si le requérant était privé de liberté ou non lorsqu’il a fait ces déclarations.
Par un réquisitoire du 19 juin 2007, le parquet renvoya le requérant en jugement des chefs de vol et de conduite d’un véhicule en état d’ivresse.
L’affaire fut enregistrée par le tribunal de première instance d’Arad qui entendit le requérant. Il rétracta sa déclaration de culpabilité faite devant le parquet, au motif qu’il l’avait effectuée sous pression et en l’absence d’un avocat. Par un jugement du 31 janvier 2008, le tribunal condamna le requérant à des peines de trois ans de prison pour vol et d’un an pour conduite en état d’ivresse et, en faisant application des règles relatives à la récidive, le condamna à une peine de six ans de prison ferme. Le tribunal se fonda sur le procès-verbal de la police et sur les déclarations de plusieurs témoins, ainsi que sur la déclaration de culpabilité du requérant faite pendant l’enquête. Les parties pertinentes du jugement sont ainsi rédigées
:
«
Le tribunal estime que l’inculpé n’a pas fourni d’explication logique s’agissant de la modification de la déclaration qu’il a faite pendant l’enquête.
Partant, il écartera la déclaration de l’inculpé devant le tribunal car inexacte (
nereală
) et contradictoire, ce qui prouve son défaut de sincérité et sa mauvaise foi.
»
Le requérant interjeta appel, en alléguant notamment une violation de ses droits de la défense, en raison de l’absence d’information relatives aux accusations à son encontre et à l’absence d’un avocat lors de sa déclaration initiale.
Par un arrêt du 29 mai 2008, le tribunal départemental d’Arad rejeta son appel comme mal fondé. Le tribunal ne répondit pas aux arguments du requérant tiré de la violation des droits de la défense, mais estima qu’à la lumière des éléments de preuve au dossier, le tribunal de première instance avait à juste titre écarté la déclaration du requérant par laquelle il niait les faits qui lui était reprochés.
Le requérant se pourvut en recours, en réitérant les arguments soulevés en appel. Par un arrêt du 11 décembre 2008, la cour d’appel de Timișoara rejeta son pourvoi comme mal fondé. La cour d’appel examina ses arguments, mais les écarta, au motif qu’il ne s’était pas trouvé dans l’une des situations dans lesquelles l’article 171 du code de procédure pénale (voir ci-dessous) rendait l’assistance juridique obligatoire.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale sont ainsi libellées
:
Article 6 – Garantie du droit à un défenseur
«
(1)
Le droit à un défenseur est garanti au suspect, à l’inculpé et aux autres parties pendant le procès pénal. [...]
(4)
Toute partie au procès pénal a le droit d’être assistée par un avocat pendant l’intégralité du procès.
(5)
Les autorités judiciaires ont l’obligation d’informer le suspect et l’inculpé, avant la première déclaration, du droit d’être assisté par un conseil, en en faisant mention dans le procès-verbal d’audition. Dans les cas et les conditions prévus par la loi, les autorités judiciaires ont l’obligation de faire le nécessaire pour assurer l’assistance juridique du suspect ou de l’inculpé s’il n’a pas un avocat de son choix.
»
Article 171 – L’assistance du suspect ou de l’inculpé
«
(1)
Le suspect ou l’inculpé a le droit d’être assisté par un avocat pendant l’intégralité de l’enquête pénale et du procès et les autorités judiciaires ont l’obligation de l’informer de ce droit.
(2)
L’assistance judiciaire est obligatoire quand le suspect ou l’inculpé est mineur, placé dans un centre de rééducation ou dans un institut médico-éducatif, quand il est placé en garde à vue ou en détention provisoire, même dans une autre affaire, quand il fait l’objet d’une mesure de sûreté d’internement médical ou à été obligé de suivre un traitement médical, même dans une autre affaire, ou quand l’autorité en charge de l’enquête pénale ou le juge estime que le suspect ou l’inculpé ne peut pas assurer seul sa défense ou dans d’autres cas prévus par la loi.
(3)
Devant le juge, l’assistance judiciaire est obligatoire également dans les cas où la loi prévoit pour l’infraction en cause la détention à vie ou une peine de prison de cinq ans ou plus.
(4)
Quand l’assistance juridique est obligatoire, si le suspect ou l’inculpé n’a pas choisi un avocat, un conseil est désigné d’office.
»
GRIEF
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 a) et c) de la Convention, le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure, au motif qu’il n’a pas été informé lorsqu’il a fait sa première déclaration des accusations portées à son encontre, ni du droit à se faire représenter par un avocat.
Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention, eu égard notamment à l’absence d’un avocat lorsque le requérant a fait ses déclarations initiales devant le parquet
?
Le Gouvernement défendeur est invité à préciser si le requérant était ou non privé de liberté lorsqu’il a fait les déclarations en question (
Creangă c.
Roumanie
[GC], n
o
29226/03, § 92, 23 février 2012).