Secțiunea a treia Cerere n 1330/03 prezentată de Viorel Adrian MERGĂRIT împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 15 iunie 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 decembrie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, domnul Viorel Adrian Mărgărit, este un resortisant român, născut în 1981 și are reședința la București. El este reprezentat în fața Curții de către tatăl său, dl Eugen Gabriel Mărgărit. Guvernul român ( La 24 iulie 2001, reclamantul a fost chemat la secția de poliție pentru a fi interogat în legătură cu acuzațiile de furt al diverselor accesorii auto. În timpul interogatoriului său de către poliție, reclamantul ar fi fost lovit cu pumni de trei polițiști, care cereau recunoașterea faptelor. În seara zilei de 24 iulie 2001, reclamantul a fost prezentat de tatăl său mai întâi spitalului de neurochirurgie Bagdasar din București, apoi unui medic legist, în jurul orei 21:30. În urma examinării efectuate la 24 iulie 2001, s-a constatat că reclamantul a suferit în aceeași zi mai multe contuzii prin agresiune, și anume traumatism cranian-cerebral minor. Certificatul medico-legal a constatat, de asemenea, că reclamantul prezenta o cefalee marcată, amețeli, greață și stare de anxietate. S-a afirmat, de asemenea, că reclamantul nu prezenta fracturi. La 1 august 2001, procurorul a ordonat plasarea reclamantului în arest provizoriu. Detenția provizorie a reclamantului a continuat până la 18 ianuarie 2002, data la care a fost condamnat în primă instanță. La o dată nespecificată, reclamantul a depus plângere împotriva a trei polițiști, din cauza violenței suferite la 24 iulie 2001. Noiembrie 2001, Parchetul militar teritorial de la Bucuresti l-a informat pe tatal reclamantului ca a fost pronuntat un refuz impotriva celor trei politisti. Prin scrisoarea din 12 aprilie 2002, sectia Parchetului Militar din apropierea Curtii Supreme de Justitie l-a informat pe tatal reclamantului ca contestatia sa impotriva refuzului de a fi judecat a fost respinsa. Prin rechiziționarea din 10 septembrie 2001 a Parchetului lângă Tribunalul de Primă Instanță din București, reclamantul și coinculpatul său au fost revocați în judecată de către șeful a trei infracțiuni de furt comise în ședință. Prin hotărârea din 18 ianuarie 2002, reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și șase luni, a șefului de zbor calificat. 10. La 26 aprilie 2002, apelul reclamantului a fost primit printr-o decizie a tribunalului departamental din București și sentința sa a fost redusă la un an și opt luni de închisoare, pe motiv că nu avea antecedente penale și că valoarea prejudiciului era modestă. Prin Hotărârea din 20 iunie 2002 a Curții de Apel de la București, recursul în recurs al reclamantului a fost, de asemenea, respins. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plângea că a fost supus violenței de către ofițerii de poliție care l-au intervievat la 24 iulie 2001 pentru a-l forța să recunoască că a comis infracțiunile reproșate. De asemenea, s-a plâns de faptul că ancheta ulterioară nu a explicat rănile constatate la el printr-un certificat medico-legal imediat după interogatoriul său de către poliție. 12. Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul se plângea de arestarea sa din 24 iulie 2001 și de arestarea sa provizorie, care a început la 1 august 2001. 13. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plângea în sfârșit că a fost condamnat în absența unor dovezi suficiente pentru a-și dovedi vinovăția și, în plus, susținea că instanțele au refuzat să audă martori cu descărcare de gestiune pe care i-a propus. Curtea arată că nu este necesar să se examineze în continuare acțiunea introdusă de reclamant din următoarele motive. 15. La 12 octombrie 2009, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la 25 noiembrie 2009, care a fost invitată să își transmită observațiile în răspuns înainte de 8 februarie 2010. 2010, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a expirat și că nu a fost solicitată nicio prelungire a termenului respectiv. Comisia a indicat că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, poate anula o cerere privind rolul în cazul în care, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și subliniază că această scrisoare a fost primită de reclamant la 25 februarie 2010 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns 17. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. 18. , Curtea consideră că nicio circumstană specială privind respectarea drepturilor garantate de Convenie sau de protocoalele sale nu impune continuarea examinării cererii. Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea de rol. Santiago Quesada Josep Casadevell Premier
Requête n
o
1330/03
présentée par Viorel Adrian MĂRGĂRIT
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant le 15 juin 2010 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président
,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
juges
,
et de Santiago Quesada,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 décembre 2002,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Viorel Adrian Mărgărit, est un ressortissant roumain, né en 1981 et résidant à Bucarest. Il est représenté devant la Cour par son père M.
Eugen Gabriel Mărgărit. Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Les circonstances de l'espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le 24 juillet 2001, le requérant fut appelé au commissariat de police afin d'être interrogé au sujet des accusations de vol par effraction de divers accessoires de voitures.
Lors de son interrogatoire par la police, le requérant aurait été frappé à coups de poing par trois policiers, qui exigeaient qu'il reconnaisse les faits.
4.
Dans la soirée du 24 juillet 2001, le requérant fut présenté par son père tout d'abord à l'hôpital de neurochirurgie Bagdasar de Bucarest, puis à un médecin légiste, vers 21h30.
5.
Dans le certificat médicolégal établi le 1
er
août 2001, à la suite de l'examen réalisé le 24 juillet 2001, il était constaté que le requérant avait subi le même jour de multiples contusions par agression, à savoir un traumatisme crânien-cérébral mineur. Le certificat médicolégal constatait également que le requérant présentait une céphalée marquante, des vertiges, des nausées et un état d'anxiété. Il était également indiqué que le requérant ne présentait pas de fractures.
6.
Le 1
er
août 2001, le procureur ordonna le placement du requérant en détention provisoire. La détention provisoire du requérant continua jusqu'au 18 janvier 2002, date à laquelle il fut condamné en première instance.
7.
A une date non-précisée, le requérant porta plainte contre trois policiers, en raison des violences qu'il avait subies le 24
juillet 2001. Par lettre du 13
novembre 2001, le parquet militaire territorial de Bucarest informa le père du requérant qu'un non-lieu avait été rendu à l'égard des trois policiers. Par lettre datée du 12 avril 2002, la section des parquets militaires près la Cour suprême de Justice informa le père du requérant que sa contestation contre le non-lieu avait été rejetée.
8.
Par réquisitoire du 10 septembre 2001 du parquet près le tribunal de première instance de Bucarest, le requérant et son coïnculpé furent renvoyés en jugement du chef de trois infractions de vol commises en réunion.
9.
Par jugement du 18 janvier 2002, le requérant fut condamné à une peine d'emprisonnement de trois ans et six mois, du chef de vol qualifié.
10.
Le 26 avril 2002, l'appel du requérant fut accueilli par décision du tribunal départemental de Bucarest et sa peine fut réduite à un an et huit mois de prison, au motif qu'il n'avait pas d'antécédents pénaux et que la valeur du préjudice était modeste. Par arrêt du 20 juin 2002 de la cour d'appel de Bucarest, le pourvoi en recours du requérant fut également rejeté.
11.
Invoquant l'article 3 de la Convention, le requérant se plaignait d'avoir été soumis à des violences par les agents de police qui l'ont interrogé le 24 juillet 2001 afin de le forcer à avouer qu'il avait commis les infractions reprochées. Il se plaignait également de ce que l'enquête subséquente n'avait pas expliqué les blessures constatées chez lui par un certificat médicolégal, juste après son interrogatoire par la police.
12.
Invoquant l'article 5 de la Convention, le requérant se plaignait de son arrestation du 24 juillet 2001 et de sa détention provisoire ayant commencé le 1
er
août 2001.
13.
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaignait enfin d'avoir été condamné en absence de preuves suffisantes pour établir sa culpabilité. En outre, il faisait valoir que les tribunaux avaient refusé d'entendre des témoins à décharge qu'il avait proposés.
14.
La Cour relève qu'il n'y a pas lieu d'examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants.
15.
Le 12 octobre 2009, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 25 novembre 2009, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 8 février 2010.
16.
Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 18
février
2010, la Cour a attiré l'attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu'aucune prorogation de ce délai n'a été sollicitée. Elle a indiqué qu'aux termes de l'article 37 § 1 a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l'espèce, les circonstances donnent à penser qu'un requérant n'entend pas maintenir sa requête. Elle relève que cette lettre a bien été reçue par la partie requérante le 25
février
2010 et constate qu'à ce jour elle est restée sans réponse.
17.
A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que le requérant n'entend plus maintenir sa requête au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention.
18.
Par ailleurs, conformément à l'article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n'exige la poursuite de l'examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l'affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président