CtEDO 11.12.2012 Auto

AFFAIRE GINA IONESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
11.12.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 2 - Droit à la vie (Article 2-1 - Enquête efficace) (Volet procédural)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE GINA IONESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GINA IONESCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 1531/98/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 decembrie 2012 DEFINITIVF 11/03/2013 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Gina Ionescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 20 noiembrie 2012, a luat hotărârea în acest sens, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o rejudecare (n 1531/98/09) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Gina Ionê ( D. Cazacu Ganea, avocat în București. Guvernul român ( La 31 martie 2010, cererea a fost comunicată guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. În urma deportării domnului Corneliu Biersan, judecător ales în temeiul României (art. 28 din Regulamentul de procedură), președintele Camerei a desemnat M. Kristina Pardalos pentru a se afla în calitate de judecător ad hoc [art. 26 alineatul (4) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. Pe baza unui contract de colaborare, compania Romaero a pus la dispoziția companiei Exoline câțiva dintre angajații săi și mai multe hale de care deținea. Pentru instalarea panourilor publicitare, compania Exoline încheie un contract cu societatea Tornado Wind, specializată în alpinism industrial, care avea I.D.C., la fel de mult ca reclamanta. La 28 mai 2002, în timp ce lucra cu colegii săi într-o hală la aproximativ 10 metri deasupra solului, lacustul reclamantei a fost victima unei descărcări electrice provenind dintr-o bârnă metalică. El a murit în timpul transportului său la spital. La autopsie s-a ajuns la concluzia că a murit violent prin electrocutare. 10. În aceeași zi, un procuror s-a dus la locul faptei și, în prezența martorilor, a constatat circumstanțele accidentului și a emis un proces verbal. 11. reclamanta a depus o plângere penală cu constituirea unei părți civile împotriva responsabililor pentru decesul soțului ei. 12. Parchetul i-a interogat pe angajații celor trei societăți prezente la locul accidentului. L.D.S., directorul companiei Tornado Wind, a declarat că reprezentantul companiei Exoline l-a asigurat că societatea Romaero a scos hala din funcțiune, iar reprezentantul lui Expoline a considerat că vina revine societății Romaero care a omis să-i raporteze locațiile periculoase. În ceea ce-l privește pe reprezentantul lui Romaero, el a declarat că nimeni nu a solicitat scoaterea din funcțiune a părții holului unde a avut loc accidentul. 13. La 25 octombrie 2002, inspecția muncii din București (ITB) a emis un proces-verbal în urma cercetărilor efectuate asupra cauzelor decesului. 14. Procesul-verbal a identificat ca fiind cauza accidentului la mai puțin de o luare în considerare de către societatea Tornado Wind a factorilor de risc prezenți la locul de muncă. El a menționat că existența grindei metalice sub tensiune nu a fost semnalată în contractele de servicii și că nu a existat nici o cerere de scoatere din tensiune a halei. În conformitate cu legea 90/1996 privind securitatea la locul de muncă, la 5 noiembrie 2002, Parchetul a pus în mișcare acțiunea penală rem , șefi de omucidere involuntară și nerespectarea dispozițiilor legale privind securitatea la locul de muncă. 16. La 3 decembrie 2003, reclamanta a adresat audierea a patru persoane prezente la locul accidentului. Parchetul i-a auzit pe acești patru martori. 17. Printr-o ordonanță din 16 iunie 2005, Parchetul, spunând că accidentul a fost consecința eliberării de securitate a zonelor periculoase și a lipsei de informare cu privire la existența acestor zone, și că: nici o încălcare a normelor de securitate a muncii care ar putea fi pronunțate drept infracțiune conform legii nr. 90/1996 nu a putut fi evidențiat, concluzionează că faptele trebuiau examinate din perspectiva crimei involuntare, sancționată prin art. 178 din Codul Penal. El a trimis dosarul poliției pentru a continua investigațiile. 18. Cu privire la o contestație a reclamantei care îl acuza în principal pe directorul societății Tornado Wind de cauzarea morții soțului său, cu încălcarea normelor de securitate, procurorul-șef al Parchetului a confirmat ordonanța din 16 iunie 2005. La 31 ianuarie 2006, plângerea reclamantei a fost respinsă de instanța de primă instanță din București 19. La 20 martie 2007, reclamanta a fost convocată la sediul poliției pentru a fi informată cu privire la desfășurarea anchetei. Cu această ocazie, ea a declarat că nu a solicitat audierea altor martori sau administrarea de noi probe. 21. Începând cu decembrie 2007, recurenta a prezentat mai multe plângeri care demasca lentitatea și caracterul ineficac al anchetei. 22. La 28 ianuarie 2009, Parchetul consideră că plângerile recurentei au fost întemeiate din moment ce, începând din august 2007, nu a fost efectuată nici un act de punere în aplicare. Poliția a propus ca Parchetul să acționeze împotriva directorului companiei Tornado Wind pentru omor prin imprudență. Prin ordonanța din 6 mai 2009, procurorul a aprobat această propunere. O duzină de martori, angajați ai celor trei societăți, au fost ascultați. 24. Ancheta este încă în desfășurare până în prezent. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ 25. În esență, regimul răspunderii penale și civile delictuale în caz de accident de muncă, precum și Legea nr. 90/1996 privind securitatea la locul de muncă, în vigoare la momentul faptelor, sunt descrise în deciziile Draganschi c. România ((dec.), nr. 40890/04, § 18, 18 mai 2010) și Cucu c. România ((dec.), nr. 39442/07, § 31, 17 mai 2011). 26. La art. 124 din Codul penal prevede o formă de prescripție specială a răspunderii penale, care are loc indiferent de numărul de întreruperi ale procedurii, în cazul în care termenul de prescripție obișnuită de opt ani în cazul omuciderei involuntare este depășit cu o durată egală cu jumătatea sa. 27. La art. 19 din Codul de procedură penală prevede că victima unei infracțiuni poate sesiza instanța civilă pentru repararea prejudiciului său dacă nu este constituită parte civilă în procedura penală declanșată împotriva persoanei responsabile. În orice caz, se suspendă judecata acțiunii civile atâta timp cât nu a fost pronunțat definitiv asupra acțiunii publice atunci când aceasta a fost pusă în mișcare. Recurenta denunță neplăcerile, în special durata de anchetă a circumstanțelor accidentului care l-a costat pe soțul ei, menționează, în esență, art. 2 din Convenție, astfel cum a fost formulat Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege. (...) 29. Guvernul luptă această teză. Pe admisibilitate 30. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fondul Tezei părților 31. În plus, aceasta reproșează autorităților interne că nu a furnizat nicio explicație rezonabilă cu privire la durata anchetei. 32. În cele din urmă, amintindu-se că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru omucidere involuntară este de opt ani, ea a declarat că, din cauza întârzierii anchetei, persoanele responsabile de moartea soțului ei nu vor fi niciodată sancționate. 33. Guvernul consideră că ancheta efectuată de autorități îndeplinește condițiile de eficiență și de imparțialitate impuse de jurisprudența Curții. 34. Cu toate acestea, el susține că întârzierile se datorează în principal particularităților cazului, printre care și mai multe societăți comerciale, care ar fi necesitat o muncă grea. 35. În orice caz, a fost deschisă din oficiu o anchetă în ziua accidentului și procurorul general s-a mutat la fața locului și a interogat numeroși martori. În timpul procedurii, s-ar fi administrat alte dovezi, iar reclamanta ar fi fost informată în permanență cu privire la progresul anchetei. 36. Guvernul consideră astfel că autoritățile interne au acționat cu o anumită prudență și subliniază că procurorul care a constatat că ancheta nu a avansat a dat instrucțiuni pentru finalizarea acesteia. Evaluarea Curții 37. Curtea reamintește că lipsa unei răspunderi directe a persoanei aflate sub jurisdicția sa în momentul morții unei persoane care nu este implicată în aplicarea art. 2 și că, prin impunerea obligației de a lua măsurile necesare pentru protecția vieții persoanelor aflate sub jurisdicția sa, art. 2 alin. (1) îi impune acestuia obligația de a asigura dreptul la viață prin instituirea unei legislații penale concrete și a unui mecanism de punere în aplicare conceput pentru a preveni, reține și sancționa prejudiciile asupra persoanei respective. Curtea amintește, de asemenea, că această obligație impune, prin implicare, ca o anchetă oficială efectivă să se desfășoare atunci când sunt motive de a crede că o persoană a suferit răni potențial letale în circumstanțe ambigue. Această anchetă trebuie să permită stabilirea cauzei rănilor și de a identifica și sancționa persoanele responsabile. Aceasta are o importanță și mai mare în cazul decesului victimei, deoarece scopul esențial pe care îl urmărește este de a asigura punerea în aplicare efectivă a legislațiilor interne care protejează dreptul la viață (Pereira Henriques c. Luxemburg, nr 60255/00, § 56, 9 mai 2006). 38. Curtea reamintește apoi că este vorba despre o obligație care nu are rezultat, ci de mijloace ; autoritățile trebuie să fi luat măsurile care le-au fost accesibile în mod rezonabil pentru a se asigura că dovezile privind incidentul sunt colectate. Orice deficiență a anchetei slăbindu-și capacitatea de a stabili cauza decesului sau responsabilitățile riscă să conducă la concluzia că aceasta nu răspunde acestui standard. În acest context este implicită o cerință de promptitudine și de diligență (Voiculescu c. România, n 5325/03, § 30 și 31, 3 februarie 2009). 39. În speță, Curtea constată că a fost deschisă ancheta în ziua în care reclamanta a decedat și că, până în prezent, la zece ani după accidentul fatal, aceasta este încă în curs de desfășurare. chiar, care au contribuit la prelungirea duratei anchetei, și anume supraîncărcarea muncii și schimbările de personal ale poliției, precum și transferul dosarului între mai mulți procurori. 40. Curtea consideră că aceste motive, imputabile autorităților, nu pot justifica durata excesivă a anchetei. 41. Dimpotrivă, circumstanțe precum cele din speță, în care există riscul ca prescrierea specială a răspunderii penale să împiedice exercitarea eventualelor responsabilități, ar fi trebuit să determine autoritățile interne să dea dovadă de mai multă rigoare în ancheta lor asupra cauzelor accidentului și în căutarea unor persoane responsabile (a se vedea mutatis mutandis) Asocieation mai mult de 21 decembrie 1989 mai 1989 și altele c. România, n 33810/07 și 18817/08, § 144, 24 mai 2011 și Creiniceanu și Brumușanu c. România, n 12442/04, § 93, 24 aprilie 2012). 42. Curtea constată că, la rândul său, recurenta a manifestat diligență fără a abuza de acțiunile puse la dispoziția sa. În această privință, Comisia observă că plângerile recurentei cu privire la lentoarea anchetei au fost primite și că Comisia a renunțat la audierea unor martori suplimentari și la administrarea unor noi probe, ceea ce ar fi putut determina autoritățile să dea dovadă de mai multă diligență. 43. Curtea poate admite că cauza prezenta o anumită complexitate. Cu toate acestea, aceasta constată că, în pofida atitudinii de cooperare a recurentei, ancheta nu a încheiat încă și aceasta în pofida deciziei Parchetului de a finaliza ancheta în patruzeci și cinci de zile (punctul 22 de mai sus). 44. În ceea ce privește existența căilor de drept civil deschise recurentei pentru ca aceasta să poată fi examinată răspunderea întreprinderilor sau a angajaților acestora în decesul soțului său și pentru a obține condamnarea lor la plata despăgubirilor, Curtea constată că, în temeiul articolelor 998 și 999 din Codul civil în vigoare la momentul respectiv, victimele de la locul de muncă pot solicita angajatorului lor repararea prejudiciului suferit (Draganschi, § 30, și Cucu, § 45, deciziile menționate mai sus). Cu toate acestea, Comisia constată că, în speță, având în vedere principiul conform căruia penalitatea deține civilul în stare de fapt și a autorității de lucru judecat în fața instanței civile, o acțiune civilă împotriva angajatorului nu oferea o șansă reală de succes înainte de încheierea definitivă a acțiunii penale cu constituirea unei părți civile (punctul 27 de mai sus). 45. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că autoritățile naționale nu au acționat cu diligența necesară în temeiul art. 2 din Convenție. În consecință, aceasta concluzionează că această dispoziție este încălcată sub aspectul său procedural. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă că Ö imprejmuie pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă p ă r ț ii Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Ea susține că, de la moartea soțului ei, ea trăiește într-o stare permanentă de nesiguranță și de neliniște profundă și în privarea de sprijinul financiar și moral pe care soțul său l-ar fi oferit atât ei, cât și copilului lor de vârstă mică 48. Guvernul își exprimă regretele cu privire la decesul reclamantei, referindu-se la jurisprudența Curții în această privință, el consideră totuși că suma solicitată este excesivă. 49. Curtea consideră că încălcarea articolului 2 sub aspectul său procedural a cauzat recurentei un prejudiciu moral, punând-o într-o situație de suferință și frustrare. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile care decurg din jurisprudența sa, Curtea apreciază în mod rezonabil suma de 15 000 EUR pentru daune morale și acordul acordat recurentei. Recurenta, care a beneficiat de asistența judiciară acordată de Consiliul Europei, nu solicită o rambursare suplimentară a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Interese moratorii 51. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L 000 EUR (cinsprezece mii de euro) pentru daune morale, care trebuie convertite în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data decontării, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 11 decembrie 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2012-12-11
0,95
AFFAIRE BANU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BANU c. ROUMANIE (Requête n o 60732/09) ARRÊT STRASBOURG 11 décembre 2012 DÉFINITIF 11/03/2013 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En
CtEDO 2011-06-07
0,95
AFFAIRE BALDOVIN c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BALDOVIN c. ROUMANIE (Requête n o 11385/05) ARRÊT STRASBOURG 7 juin 2011 DÉFINITIF 07/09/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l
CtEDO 2012-11-06
0,95
AFFAIRE MIU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE MIU c. ROUMANIE (Requête n o 7088/03) ARRÊT STRASBOURG 6 novembre 2012 DÉFINITIF 06/02/2013 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’a
CtEDO 2012-05-10
0,94
AFFAIRE R.I.P. ET D.L.P. c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE R.I.P. ET D.L.P. c. ROUMANIE (Requête n o 27782/10) ARRÊT STRASBOURG 10 mai 2012 DÉFINITIF 10/08/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de for
CtEDO 2011-11-03
0,94
AFFAIRE M.B. c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE M. B. c. ROUMANIE (Requête n o 43982/06) ARRÊT STRASBOURG 3 novembre 2011 DÉFINITIF 03/02/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En
Sursă