CtEDO 10.05.2012 AI

AFFAIRE R.I.P. ET D.L.P. c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
10.05.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 3 - Interdiction de la torture (Article 3 - Enquête efficace) (Volet procédural)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE R.I.P. ET D.L.P. c. ROUMANIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA

CAUZA R.I.P. ȘI D.L.P. c. ROMÂNIA

(Cerere nr. 27782/10)

10 mai 2012

10/08/2012

Această hotărâre deveniseîdefinitivă în vertu articolului 44 § 2 din Convenție. Ea poate fi supusă unor retușuri de formă.

În cauza R.I.P. și D.L.P. c. România,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), ședință într-o cameră compusă din:

Josep Casadevall,

președinte,

Egbert Myjer,

Ján Šikuta,

Ineta Ziemele,

Nona Tsotsoria,

Mihai Poalelungi,

Kristina Pardalos,

judecători,

și Santiago Quesada,

grefieria secțiunii,

După deliberări în camera de sfat pe 10 aprilie 2012,

Pronunță hotărârea pe care o adoptă la această dată:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 27782/10) îndreptată împotriva României și pe care doi cetățeni ai acestui stat, doi copii minori, doamna R.I.P. și d-l D.L.P. («reclamanții»), au sesizat Curtea prin intermediul mamei lor, doamna G.R., pe 13 aprilie 2010 în vertu articolului 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («Convenția»). Președintele camerei a decis de oficiu nedivulgarea identității reclamanților (art. 47 § 3 din regulament).

2.

Reclamanții, care fuseseîadmiși beneficiarii asistenței judiciare, sunt reprezentați de doamna Roxana-Maria Ionescu, avocat la Slatina. Guvernul român («Guvernul») a fost reprezentat de agenta sa, doamna Irina Cambrea, din ministerul Afacerilor Externe.

3.

Reclamanții se plâng în particular de durata excesivă și de lacunele anchetei cu privire la plângerea penală pentru viol depusă de mama lor, în numele lor.

4.

Pe 14 martie 2011, petiția a fost comunicată Guvernului. Cum permite art. 29 § 1 din Convenție, de asemenea s-a decis ca camera se pronunțe în același timp asupra admisibilității și fondului.

5.

Ca urmare a recuzării d-lui Corneliu Bîrsan, judecător ales în temeiul României (art. 28 din Regulamentul Curții), președintele camerei a desemnat pe d-l Mihai Poalelungi pentru a sta în calitate de judecător ad hoc (articolele 26 § 4 din Convenție și 29 § 1 din regulament).

I.

6.

Reclamanții, sora și fratele, s-au născut respectiv în 1997 și 2000. Locuiesc la Slatina.

7.

În 1996, mama reclamanților s-a căsătorit cu C.L.P. Din această căsătorie s-au născut reclamanții. Într-o dată neprecizată, mama lor a părăsit domiciliul conjugal pe care îl partaja și cu părinții soțului ei, luând cu ea cei doi copii, cei doi reclamanți.

8.

Printr-o sentință din 19 decembrie 2003, tribunalul de prima instanță Calafat a acceptat acțiunea de divorț formată de tatăl reclamanților. Custodia celor doi reclamanți i-a fost încredințată acestuia. La apelul mamei lor, prin hotărâre definitivă din 14 septembrie 2004, curtea de apel Craiova anulaîsentința pronunțată în prima instanță privind custodia copiilor, care furîastfel încredințată mamei. Curtea de apel constatase că aceasta nu fusesseîcitată regulat în prima instanță și nu putusseîparticipa la procedură. Mai mult, curtea de apel estimase că era în interesul celor doi copii ca custodia să fie acordată mamei, pe motiv că, la tatăl lor, cunoscuseraîo atmosferă dominată de violență și agresivitate verbală din partea acestuia, probleme agravate de abuzul de alcool.

A.

Plângerea penală și ancheta inițială

9.

Pe 1 aprilie 2004, mama reclamanților, atunci în curs de divorț, formă, în numele reclamanților, o plângere penală pentru viol împotriva d-lui P., bunicul paternal al acestora. Mama a indicat că fiul cel mic, al doilea reclamant, îi confesaseîa fi fost agresat sexual de bunicul său, în timp ce părinții fuseseîplecați la muncă.

10.

Investigații fuseseîîncepute la acest sens.

11.

Pe 6 aprilie 2004, examen medical a fost practicat pe cei doi copii.

12.

Raportul medico-legal din 7 aprilie 2004 indică că R.I.P., atunci în vârstă de 7 ani, prezintă urme locale care expun «contacte sexuale anale repetate». Aceste urme fuseseîdescrise pe scurt.

13.

Un raport medico-legal din aceeași dată indicase că D.L.P., atunci în vârstă de trei ani, prezintă aceleași semne fiziologice, fără alte urme de violență.

14.

Mama reclamanților a fost audiată pe 9 aprilie 2004.

15.

Pe 19 aprilie 2004, tatăl celor doi copii minori a fost audiat de poliție. A declarat că atenția i-a fost atrasă de soția lui asupra faptului că copiii susțineau a fi suferit agresiuni sexuale din partea bunicului lor, dar a indicat că nu voia să creadă aceste acuzații ruși și că erau la originea disputelor între el și soția lui.

16.

Un supliment de raport medico-legal din 18 mai 2004 confirmare natura violentă și repetată a leziunilor anale prezente la R.I.P., precum și faptul că nu puteau fi cauzate de autoscărmănare și precizase că, datorită caracterii repetate, nu era posibil să stabilească data últimei agresiuni.

17.

Din 26 mai la 22 iunie 2004, cei doi reclamanți fuseseîospitalizați la spitalul județean al Olt pentru tulburări psihologice după o presupusă abuz sexual. Documentele medicale referitoare la spitalizarea lor fuseseîversate în dosarul anchetei penale, la fel ca și documentele privind evaluările psihologice confirmare ipoteza agresiunii sexuale pe cei doi reclamanți.

18.

Audiat de poliție, d-l P. neagă a fi perpetrat agresiuni împotriva nepoților săi.

19.

Pe 22 iulie 2004 raport de expertiză utilizând tehnica poligrafu (detector de minciuni) furîemiși de laborator indicând comportament simulat al d-lui P., în timp ce răspunsesseînegând agresiunea sexuală asupra nepoatei sale.

20.

Pe 18 aprilie 2005, medicul și psihologul care examinaseîcopiii precum și o asistentă socială fuseseîaudiați de poliția judiciară. Ei fecerăîstare din observațiile lor cu privire la urme de agresiuni la copii și referitor la relatări ale mamei.

21.

Prin hotărâre din 14 decembrie 2006, procurorul F. al parchetului la tribunalul județean Dolj a ordonat deschiderea urmăririi penale împotriva d-lui P., sub acuzația de viol. Procurorul a ordonat ca vecini și apropiați ai familiei să fie auziți, la fel ca și acuzatul și părțile vătămate.

22.

Prin scrisoare din 29 ianuarie 2007, parchetul trimitere dosarul la poliția judiciară Dolj precizând că din cauza vechierii plângerii, ancheta ar trebui să fie finalizată pentru 28 februarie 2007.

23.

Pe 30 martie 2007, medicul și psihologul care examinaseîcopiii și asistenta socială fuseseîdin nou auziți de poliția judiciară. Pe 2 aprilie 2007, tatăl celor doi copii a fost audiat de poliția judiciară. Au menținut declarațiile inițiale.

24.

Prin raport de terminare a urmăririi penale (referat de terminare a urmăririi penale) din 2 aprilie 2007, poliția judiciară remitere parchetului propunerea sa de renvoi în judecată al d-lui P. pe baza mai multor probe, inclusiv rapoartele medico-legale din 7 aprilie și 18 mai 2004 și rapoartele psihologice menționate afecțiuni proprii sechelei după abuzuri sexuale la copii.

25.

Mama reclamanților a fost informată progreselor anchetei, pentru prima dată, pe 17 mai 2007, dată la care se vazut notificată decizia de oprire a urmăririi penale (scoaterea de sub urmărire penală) redată de parchetul la tribunalul județean Dolj.

B.

Prima oprire a urmăririi penale și completarea anchetei ordonată prin hotărâre a tribunalului județean din 5 februarie 2009

26.

Hotărârea din 17 mai 2007 indicase că vinovăția d-lui P., bunicul paternal al celor doi copii, nu putea fi reținută în absența unor probe suficiente. Această hotărâre menționa că d-l P. negase a perpetra aceste fapte și că declarația celui de-al doilea reclamant nu putea fi considerată credibilă, văzut vârsta și contextul conflictual violent existând în familie. Procurorul observase de asemenea că, conform unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică din 18 mai 2004, R.I.P. prezintă «tulburări de comunicare cu mutism selectiv» și dificultăți relaționale majore, de când avea trei ani. În sfârșit, procurorul conchiuse că «leziunile prezentate de minore [R.I.P.], la nivel anal, producere în circumstanțe care exclud răspunderea penală». Nu furnizase alte precizări cu privire la aceste circumstanțe.

27.

La contestare mamei reclamanților, pe 29 iunie 2007, neînsolarea furîmeninutmut de procurorul șef al parchetului Dolj.

28.

Mama reclamanților recurse la tribunalul județean Dolj împotriva neînsolării.

29.

Prin hotărâre din 5 februarie 2009, tribunalul județean acceptaîacestă contestare și ordona completare anchetei pentru a completa lacunele inițiale.

30.

Parchetul formă recurs împotriva acestei hotărâri.

31.

Pe 17 martie 2009, curtea de apel Craiova respinsese recursul parchetului și menținuse hotărârea tribunalului județean.

C.

A doua completare a anchetei ordonată prin hotărâre a tribunalului județean din 3 iunie 2010

32.

După redeschiderea anchetei, pe 12 februarie 2010, același procuror al parchetului la tribunalul județean Dolj, care redaseîdecizia de opire a urmăririi penale, redă o nouă decizie de opire a urmăririi penale (scoatere de sub urmărire penală), pentru aceleași motive ca pe 17 mai 2007. Această hotărâre a făcusseîîn plus referință la un raport medico-legal din 3 decembrie 2009 care indicase că nu putea fi stabilit cu certitudine dacă acuzatul era sau nu impotent și dacă fuseseîcapabil sau nu de a avea relații sexuale în cursul anului 2004.

Hotărârea nu faceîreferință la prezența leziunilor agresiunii sexuale repetate la R.I.P.

33.

Pe 25 martie 2010, procurorul-șef al parchetului Dolj confirmare neînsolarea.

34.

Mama reclamanților recurse împotriva acestei neînsolări.

35.

Prin hotărâre din 3 iunie 2010, tribunalul județean Dolj acceptaîcontestarea și trimitereaîdosarul parchetului pentru completare anchetei din cauza lacunelor persista după hotărârile de justiție din 5 februarie și 17 martie 2009. Recursul parchetului furîrespins printr-o hotărâre din 22 decembrie 2010 a curții de apel Craiova.

36.

Conform Guvernului, pe 11 iulie 2011, ancheta era încă pendintă. Conform reclamanților, ei nu fuseseînici ciți nici informați progresul acesteia de atunci.

37.

Reclamanții nu s-au încă constituit parți civile în cadrul acestei proceduri penale.

II.

A.

Dispozițiile codului penal

38.

art. 197 din codul penal, așa cum era redactat la epoca faptelor, se citește după cum urmează:

«Actul sexual, indiferent de natură, cu o persoană de sex diferit sau același sex, comis prin constrângere sau profitând de incapacitate sa de a se apăra sau atunci când se află în incapacitate să-și exprime consimțământul este pedepsit cu trei la zece ani de închisoare feră (...)»

B.

Dispozițiile codului de procedură penală și practica judiciară

39.

Dispozițiile legislativ relevante privind plângerea prealabilă și recursul împotriva deciziilor parchetului sunt descrise în hotărârile Macovei și alții c. România (nr. 5048/02, §§ 34-35, 21 iunie 2007) și Iorga și alții c. România (nr. 26246/05, §§ 39-40, 25 ianuarie 2011).

40.

art. 49 § 4 din codul de procedură penală abordează incompatibilități vizând procurorul.

Inițial, așa cum era redactat înaintea schimbării legislative intervenit prin legea nr. 356/2006 din 6 septembrie 2006, art. 49 § 4 prevedea că persoana care efectuaseîurmărirea penală era incompetentă să o completeze sau refacă, când era ordonat de tribunal să fie completată sau refăcută.

41.

De la schimbarea legislativă intervenit prin legea nr. 356/2006, art. 49 § 4 prevede că:

«Persoana care efectuaseîurmărirea penală este incompatibilă să procedeze refacere acesteia, când refacere este dispusă instanță.» (Persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanță).

42.

Prin hotărârea nr. 11 din 9 februarie 2009, Înalta Curte Casație și Justiție faceîdrept unui recurs în interesul legii (recurs în interesul legii) al procurorului general și indică că art. 49 § 4 ar trebui interpretat în sensul că nu existase incompatibilitate pentru procurorul care efectuaseîurmărire penală cunoaștere din nou afară după trimiterea afară de tribunal pentru redeschidere și completare anchetă, bazată art. 278 1 § 8 b) raportă la 273 § 1 1 din codul de procedură penală.

C.

Alte dispozițiii legislative

43.

Prin legea nr. 18/1990 din 27 septembrie 1990, România a ratificat Convenția Națiunilor Unite asupra drepturilor copilului. Acest tratat, adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pe 20 noiembrie 1989, are forță obligatorie în dreptul internațional pentru statele contractante, inclusiv toți membrii Consiliului Europei.

Această Convenție cere statelor să ia toate măsurile necesare pentru a proteja copiii împotriva oricărei forme violență, inclusiv violență sexuală și pentru facilita readaptarea și reintegrarea socială a victimelor.

44.

art. 3 § 1 din Convenția Națiunilor Unite se citește în felul următor:

«În toate deciziile care privesc copiii, fie că sunt făcute instituții publice private protecție socială, tribunale, autorități administrative organe legislative, interesul superior copilului trebuie fie considerare primordială.»

45.

Alte dispozițiii relevante din această Convenție Națiunilor Unite se citesc în felul următor:

art. 19

«1. Statele părți ia toate măsurile legislative, administrative, sociale și educative potrivite pentru a proteja copilul împotriva oricărei forme violență, rănire sau brutalități fizice mentale, abandon sau neglijență, mautrament exploatare, inclusiv violență sexuală, în timp ce se află sub cinstea părinților sau unuia din ei, din sau reprezentantul legal sau orice altă persoană care i se încredințează.

art. 34

«Statele părți se angajează proteja copilul împotriva tuturor formelor exploatare sexuală violență sexuală. În acest scop, statele ia în particular toate măsurile potrivite pe planele național, bilateral multilateral pentru a preveni:

a)

ca copiii se încurajați constrângi se angajeze activitate sexuală ilegală;

(...)»

46.

Comitetul drepturilor copilului interpreteazăîConvenția în observațiile sale generale. Ultima Observație Generală nr. 13 (2011) privind dreptul copilului de fi protejat împotriva tuturor formelor violență, Comitetul ia notă măsurile luate de guverne scopul prevenirii și reprimării violență împotriva copiilor. Cu toate acestea, constată deficiență în special în aplicare legilor:

«12. (...) În ciuda acestor eforturi, măsurile existente sunt în general insuficiente. În majoritatea statelor părți, cadrele juridice în loc încă nu interzic toate formele violență copii și, când legile există, sunt adesea prost aplicate.»

Comitetul estimează că în vertu art. 19 din Convenție, statele părți sunt strict obligate ia «toate măsurile [...] potrivite» implementare pleină a acestui drept pentru toți copiii (§37 din Observație Generală).

47.

Prin legea nr. 252/2010 din 14 decembrie 2010, România ratificare Convenția Consilului Europei asupra protecției copiilor împotriva exploatării și abuzurilor sexuale.

I.

48.

Reclamanții se plâng absența anchetei efective cu privire la plângerea lor pentru viol. Ei invocă expresz art. 6 din Convenție și, în substanță, articolele 3 și 8 din Convenție și se plâng în particular de durata nerezonabilă anchetei care a început în 2004 și care nu era încă finalizată în iulie 2011 în ciuda dovezilor științifice existând în dosar confirmând alegerile agresiune sexuală. Denunță de asemenea non-comunicare de birou, cum prevede legea, non-solărilor, care ar fi fost comunicată doar la cerere mamei victimelor și din faptul că nu fuseseîregulat informați progresele anchetei.

49.

Curtea estimează că întrebări ridicate trebuie examinate sub aspectul procedural al art. 3 din Convenție care consacre obligație pentru autoritățile competente de a conduce o anchetă eficace în caz atingere la integritatea fizică mentală persoanelor situații în jurisdicția lor și, în particular, copiilor altor persoane vulnerabile (a se vedea A. c. Regatul Unit, 23 septembrie 1998, § 22, Recueil des arrêts et décisions 1998-VI, M.C. c. Bulgaria, nr. 39272/98, § 151, CEDO 2003-XII, Denis Vassiliev c. Rusia, nr. 32704/04, § 99, 17 decembrie 2009, și M.B. c. România, nr. 43982/06, § 57, 3 noiembrie 2011).

Curtea observă că reclamanții nu critică dispozițiile legislative care sancționează violul, dar se plâng absență anchetei efective susceptibile permite identificare și pedeapsă a persoanei responsabile viol. Curtea nu estimă deci necesar a se plasa, de surcroît, pe terenul art. 8 din Convenție (M.B., precitată, § 45, și a contrario M.C., precitată, § 151).

50.

art. 3 din Convenție se citește în felul următor:

art. 3

«Nimeni nu poate fi supus la tortură sau la pedepse sau tratamente inumane sau degradante.»

A.

Privind admisibilitatea

51.

Curtea constată că petiția nu este manifestă lipsă de temei în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. Curtea observă prin urmare că nu se ciocnește cu nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.

B.

Pe fond

52.

Reclamanții susțin că numeroase omisiuni și întârzieri nejustificate compromiseîefectivitatea anchetei și se tem de clasare dosarului din cauza prescripției.

53.

Guvernul se opune acestei teze. Afirmă că o anchetă a fost deschisă rapid, de îndată ce faptele fuseseîaduse la cunoștință autorităților. El estimează că ancheta a fost eficace și adecvată și contestațiile formulate reclamanți conducere efectiv la redeschidere anchetei, în 2011.

54.

Guvernul indică, de asemenea, că în vertu art. 49 § 4 din codul de procedură penală, cum interpretat prin hotărârea nr. 11 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți Casație și Justiție, nu există incompatibilitate pentru procurorul care efectuaseîurmărire penală cunoaștere din nou afară după trimiterea tribunal pentru redeschidere și completare anchetă.

55.

Curtea reamintește că, atunci când persoană formează o alegație apărabilă atingere la integritatea fizică mentală, autoritățile trebuie prompt deschidere o anchetă capabilă identifica și pedepsi persoanele responsabile. O asemenea obligație nu putea fi limitată doar cazuri mautrament infligite de agenii Statului (a se vedea M.C., precitată, § 151).

56.

Sigur, nu este o obligație rezultate, ci de mijloace. Autoritățile trebuie ia măsuri raționale la dispoziția lor obținere dovezi relative faptele în chestiune, inclusiv declarație victimă, depuneri martori, expertize și certificate medicale susceptibile furniza un relat complet precis rănilor și o analiză obiectivă a observațiilor medicale. Orice deficiență anchetă slăbind capacitate stabili responsabilități risca nu se conformeze cerințelor art. 3 din Convenție (Batı și alții c. Turcia, nr. 33097/96 și 57834/00, § 134, CEDO 2004-IV (extrase), și Šečić c. Croația, nr. 40116/02, § 54, 31 mai 2007).

57.

Mai mult, pentru o anchetă putea trece pentru eficace, necesar ca cea condusă cu celeritate diligență raționale. O răspuns rapid autorități esențial pentru păstra încredere public respectare principiu legalității și evita orice aparență complicitate toleranță acte ilegale (Membri (97) din Congregația martorilor lui Iehova Gldani c. Georgia, nr. 71156/01, § 97, 3 mai 2007).

58.

Curtea reamintește în particular că, în cazul persoanelor vulnerabile, din care fac parte copii, autoritățile trebuie demonstra atenție specială și trebuie asigura victimelor o protecție crescută din cauza capacitate sau voință sa se plâmgă care se găsesc adesea slăbit (a se vedea, mutatis mutandis, Batı și alții, precitată, § 133, M.C., precitată, § 150, și M. și C. c. România, nr. 29032/04, § 111, 27 septembrie 2011).

59.

Curtea observă, la acest sens, că România a ratificat Convenția Națiunilor Unite asupra drepturilor copilului, prevede obligație pentru state preveni și reprimă violență copii, precum și Convenția Consilului Europei asupra protecției copiilor împotriva exploatării și abuzurilor sexuale.

60.

Ea observă că în prezenta cauză purtând alegerile violul pe doi copii vârstă mică, o anchetă a fost deschisă urmare plângerii depuse mama lor, pe 1 aprilie 2004. Conform informațiilor submise de Guvern în iulie 2011, această anchetă era încă pendintă, atunci mai mult șapte ani au trecut de la faptele incriminate.

61.

Luând în considerare obligație pozitivă, inerentă art. 3 din Convenție, autoritățile interne ar fi trebuit folosi, cel mai devreme, toate posibilități care se deschisese lor pentru stabili circumstanțele violului susținut. Dar, ancheta continuă în speță de mai mult șapte ani.

Această durată se dovedește a fi excesiv de lungă, luând în considerare faptul că este vorba despre o cauză de violul susținut implicând minori și în care dovezi științifice clar, concludente și necontrazise de alte dovezi decât singurele declarații acuzat fu stabilite din primele etape anchetei (M. și C., precitată, § 120).

62.

Curtea constată pe baza dosarului anchetei submitrare de Guvern că nici act anchetă nu pare fi fost efectuat în cursul o perioadă din an jumătate, între 22 iulie 2004 și 14 decembrie 2006, cu excepția declarații martori luate pe 18 aprilie 2005. De altfel, o cerere expres procurorul ancheta finalizată înainte din 28 februarie 2007 nu fue respectată.

63.

De surcroît, lacune anchetă au fost relevate de două hotărâri de justiție definitive din 5 februarie 2009 și 3 iunie 2010, ordinând completări anchetă. La acest sens, Curtea observă că decizia procurorul opire urmărire penale pe 12 februarie 2010 nu aducă explicații plauzibile pe prezența leziuni agresiuni sexuale repetate la R.I.P. (a se vedea, mutatis mutandis, Stoica c. România, nr. 42722/02, § 77, 4 martie 2008). La ochii Curții, apariția a unei a doua hotărâri de justiție statuând că lacune anchetă deja constatat anterior de tribunal nu fuseseîcompletate arunce îndoieli puternice seriozitate demers a anchetatori.

64.

În sfârșit, Curtea observă că, în ciuda obligație iunire la procedură reprezentanta legală a victimelor minore, și anume mama care obținute custodia lor prin hotărâre de justiție definitivă din 14 septembrie 2004, nici o explicație nu fost avansată cu privire la absența totală informații cu privire la ancheta înainte din 17 mai 2007.

65.

Curtea concluzionează prin urmare că existat, în speță, încălcare obligațiile pozitive care revin statului pârât în vertu aspectul procedural art. 3 din Convenție.

II.

66.

Potrivit art. 41 din Convenție,

«Dacă Curtea declară că a existat o încălcare Convenției sau Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante interesate nu permite decât repararea imperfectă consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, după caz, o satisfacție echitabilă.»

A.

Prejudiciul

67.

Reclamanții cer fiecare 10.000 de euro (EUR), ca titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.

68.

Guvernul estimează că această sumă este excesivă.

69.

Curtea estimează că reclamanții trebuie să fi experimentat o detresă puternică legată la deficiență constatat în demersul autorităților competente (a se vedea, mutatis mutandis, M.C., precitată, § 194, și M. și C., precitată, § 154). Statuând în echitate, ea acordă interesaților suma cerută.

B.

Frais și drepturi

70.

Dincolo sumă versată de Consilul Europei avocatei lor, ca titlu asistență judiciară, reclamanții cer de asemenea 65 de EUR pentru frais și drepturi angajate la Curt, facturi pentru servicii traducere fotocoptare în sprijin.

71.

Guvernul estimează că nu există legătură cauzalitate între încălcare susținut și frais cerut.

72.

Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea frais și drepturi decât în măsura în care se găsesc stabilit realitate, necesitate și caracter rezonabildity tabelul lor.

73.

În speță și luând în considerare documentele în posesia și criterii susmenționat, Curtea estimează că frais reclamată fu real angajate, că corespundeau o necesitate și că sunt rezonable ca valoare. Prin urmare, ea acordă interesaților suma cerută.

C.

Dobânzi de întârziere

74.

Curtea consideră potrivit a calca rata dobânzi de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

1.

Declară

cerere admisibilă;

2.

Declară

că existat o încălcare art. 3 din Convenție sub aspectul ei procedural;

3.

Declară

că nu există motiv examinare grievele trase articolele 6 și 8 din Convenție;

4.

Declară

a)

că Statul pârât trebuie versa fiecăreia din cei doi reclamanți 10.000 EUR (zece mii de euro) în decurs din trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform art. 44 § 2 din Convenție, de convertit în moneda națională statului pârât la cursul aplicabil la data reglementării;

b)

că Statul pârât trebuie versa în comun reclamanților 65 de EUR (șaizeci și cinci de euro), plus orice sumă putând fi datorată ca titlu de impozit reclamanți, pentru frais și drepturi, de convertit în moneda națională statului pârât la cursul aplicabil la data reglementării;

c)

că de la expirarea acestui termen și până plată, aceste sume vor fi majorate de o dobândă simplă la un curs egal cu cel al facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabil în această perioadă, majorat cu trei puncte procentuale.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris pe 10 mai 2012, în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefieria

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă