GOK c. TURQUIE

Secțiunea a doua Cerere nr. 60485/10 Burhan GÖK împotriva Turciei introdusă la 18 august 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Burhan Gök, este un resortisant turc, născut în 1984 și rezident în Mardin. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul, suspectat de a fi implicat într-o organizație teroristă, ar fi fost arestat și arestat la 29 ianuarie 2008. La 2 februarie 2008, reclamantul s-a prezentat în fața Tribunalului Penal din Mardin, care a dispus detenția sa, având în vedere faptul că există suspiciuni puternice cu privire la comisia de către acesta pentru încălcarea dreptului comunitar și cu privire la faptul că: a fost săvârșită o încălcare prevăzută la art. 100 alineatul (3) din Codul de procedură penală. Printr-un act de punere sub acuzare din 6 mai 2008, procurorul Republicii Diyarbakir l-a acuzat pe reclamant de o organizație teroristă. La 26 mai 2008, tribunalul din Diyarbakir a acceptat actul de acuzare și a dispus prelungirea detenției reclamantului, având în vedere faptul că există suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar și la faptul că a avut loc o încălcare a dreptului comunitar prevăzută la art. 100 alineatul (3) din Codul de procedură penală. În perioada 23 iunie 2008 - 3 decembrie 2010, tribunalul a organizat 15 audieri în cadrul cărora a dispus menținerea în detenție a reclamanților. Aceasta se pronunță astfel ținând cont fie de existența faptelor în sprijinul suspiciunilor puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar și de faptul că aceasta se referă la o infracțiune menționată la art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, fie ținând cont de natura infracțiunii, de starea probei și de faptul că aceaceasta este o infracțiune menționată la art. 3 din Codul de procedură penală. La 10 martie 2011, reclamantul a solicitat eliberarea sa. La 17 martie 2011, această cerere a fost respinsă de instanța de judecată, având în vedere faptele care stau la baza faptului că există suspiciuni puternice împotriva reclamantului și faptul că încălcarea dreptului comunitar a fost reglementată de art. 100 alineatul (3) din Codul de procedură penală. La 14 martie 2011, reclamantul a formulat o opoziție împotriva deciziei din 10 martie 2011 a Curții cu privire la menținerea sa în detenție. La 25 martie 2011, instanța de judecată, hotărând la dosar după obținerea avizului scris al procurorului Republicii, a respins această opoziție. La data la care a fost trimisă ultima scrisoare a reclamantului, la data de 9 iunie 2011, legislația națională relevantă era încă în curs de desfășurare în fața aceleiași instanțe la data la care a fost trimisă ultima scrisoare a reclamantului. În conformitate cu art. 100 din Codul de procedură penală turcesc, detenția provizorie a unei persoane este posibilă dacă există suspiciuni puternice cu privire la comisia de către persoana vizată de încălcarea dreptului comunitar și dacă există un motiv de detenție, și anume riscul de scurgere sau de deversare a probelor. Cu toate acestea, pentru anumite infracțiuni deosebit de grave, printre care se numără și infracțiunea reprobabilă reclamantului, art. 100 alineatul (3) din lege indică faptul că lanurile pot include existența unor motive de detenție (riscul de evadare și/sau de decădere a probelor) atunci când există motive plauzibile de a fi comis o infracțiune. GRIFS Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de detenție și de durata acesteia și se plânge, de asemenea, de insuficiența motivelor reținute de instanța de judecată pentru a ordona menținerea sa în detenție, precum și de utilizarea unor motive stereotipe. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge de neajunsuri procedurale în cadrul acțiunii în opoziție împotriva menținerii sale în detenție. El reproșează instanței de judecată că a examinat opozițiile sale la dosar, fără a fi ținut în detenție și fără ca acesta sau reprezentantul său să aibă posibilitatea de a participa la procedură. Durata detenției provizorii suferită de reclamant a fost compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil, în sensul art. 5 alin. (3) din Convenție Procedura de declarare a opoziției prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii a fost conformă cu cerințele art. 5 alin. (4) din Convenție?

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

60485/10

Burhan GÖK

contre la Turquie

introduite le 18 août 2010

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT

Le requérant, M. Burhan Gök, est un ressortissant turc, né en 1984 et résidant à Mardin.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant, soupçonné d’appartenir à une organisation terroriste, aurait été arrêté et placé en garde à vue le 29 janvier 2008.

Le 2 février 2008, le requérant comparut devant le tribunal pénal d’instance de Mardin, lequel ordonna son placement en détention compte tenu de l’existence des forts soupçons quant à la commission par lui de l’infraction reprochée et du fait qu’il s’agissait d’une infraction visée par l’article 100 § 3 du code de procédure pénale.

Par un acte d’accusation du 6 mai 2008, le procureur de la République de Diyarbakir inculpa le requérant d’appartenance à une organisation terroriste.

Le 26 mai 2008, la cour d’assises de Diyarbakir accepta l’acte d’accusation et ordonna la prolongation de la détention du requérant compte tenu de l’existence de forts soupçons quant à la commission de l’infraction reprochée et du fait qu’il s’agissait d’une infraction visée par l’article 100 §

3 du code de procédure pénale.

Entre le 23 juin 2008 et le 3 décembre 2010, la cour d’assises tint quinze audiences à l’issue desquelles elle ordonna le maintien en détention des requérants. Elle se prononça ainsi soit compte tenu de l’existence des faits à l’appui des forts soupçons quant à la commission de l’infraction reprochée et du fait qu’il s’agissait d’une infraction visée par l’article 100 § 3 du code de procédure pénale, soit compte tenu de la nature de l’infraction, de l’état des preuves et du fait qu’il s’agissait d’une infraction visée par l’article 100 §

3 du code de procédure pénale.

Le 10 mars 2011, le requérant demanda sa remise en liberté. Le 17 mars 2011, cette demande fut rejetée par la cour d’assises compte tenu des faits à l’appui de l’existence de forts soupçons à l’encontre du requérant et du fait que l’infraction reprochée était visée par l’article 100 § 3 du code de procédure pénale. La cour d’assises statua sur dossier après avoir obtenu l’avis écrit du procureur de la République.

Le 14 mars 2011, le requérant forma opposition contre la décision du 10

mars 2011 de la cour d’assises sur son maintien en détention. Le 25 mars 2011, la cour d’assises, statuant sur dossier après avoir obtenu l’avis écrit du procureur de la République, rejeta cette opposition.

L’affaire était toujours pendante devant la même juridiction à la date de l’envoi du dernier courrier du requérant, daté du 9 juin 2011.

B.

Le droit interne pertinent

Selon l’article 100 du code de procédure pénale turc, la mise en détention provisoire d’une personne n’est possible que s’il existe de forts soupçons quant à la commission par la personne concernée de l’infraction reprochée et s’il existe un motif de détention, à savoir le risque de fuite ou d’altération des preuves. Cela étant, pour certains délits particulièrement graves parmi lesquels figure celui reproché au requérant, l’article 100 § 3 de la loi indique que l’on peut présumer l’existence de motifs de détention (risque de fuite et/ou d’altération des preuves) lorsqu’il existe des raisons plausibles de soupçonner l’intéressé d’avoir commis l’infraction.

GRIEFS

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de sa mise en détention et de la durée de celle-ci. Il se plaint aussi de l’insuffisance des motifs retenus par la cour d’assises pour ordonner son maintien en détention ainsi que de l’utilisation de motivations stéréotypées.

Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant se plaint des manquements procéduraux dans le cadre du recours en opposition contre son maintien en détention. Il reproche à la cour d’assises d’avoir examiné ses oppositions sur dossier, sans avoir tenu d’audience et sans que lui ou son représentant ait la possibilité de participer à la procédure.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

La longueur de la détention provisoire subie par le requérant était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «

délai raisonnable

», au sens de l’article 5 § 3 de la Convention

?

2.

La procédure d’opposition au travers de laquelle le requérant a cherché à contester la légalité de sa détention provisoire était-elle conforme aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention

?