ERBAS c. TURQUIE
ERBAS c. TURQUIE (CtEDO, 2012)
Secțiunea a doua Cerere nr. 59845/10 Hasan Hüseyin ERBAȘ împotriva Turciei introdusă la 20 septembrie 2010 EXPOSAT DE FĂCUT pe reclamant, dl Hasan Hüseyin Erbaș, este un cetățean turc, născut în 1975 și reședința în Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 martie 2005, reclamantul a fost arestat și arestat pentru că a fost suspectat de furt cu violență. La 29 martie 2005, acesta a fost prezentat în fața instanței judecătorești din statul de drept al statului de executare, care a dispus detenția sa. Având în vedere natura și calificarea de a fi acuzată și starea probelor colectate în dosar printr-un act de acuzare din 21 aprilie 2005, procurorul Republicii D a acuzat reclamantul de furt cu violență. La 2 mai 2005, Curtea de Securitate a statului a înscris cauza la rolul său și a dispus prelungirea detenției reclamantului, având în vedere că pedeapsa maximă prevăzută pentru infracțiunile săvârșite a fost mai mare de șapte ani de închisoare, precum și starea probelor și riscul de evadare. Ca urmare a anulării cursurilor de securitate de stat, procedura penală a continuat în fața tribunalului în litigiu. La sfârșitul audierilor din 24 aprilie 2008, 24 februarie 2009, 30 iunie 2009 și 16 martie 2010, ale căror procese-verbale sunt furnizate de reclamant în dosar, tribunalul din statul membru în cauză a dispus menținerea în detenție a reclamantului, având în vedere conținutul dosarului, persistența unor suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar și faptul că încălcarea dreptului comunitar a fost reglementată de art. 100 Õ 3 din Codul de procedură penală. Între timp, la 10 martie 2010, reprezentantul reclamantului a formulat o opoziție împotriva deciziei de menținere în detenție a reclamantului pe care Curtea a adoptat-o la 5 martie 2010 pe dosar. În lipsa unui răspuns din partea instanței judecătorești de judecată, la 5 aprilie 2010, reprezentantul reclamantului își va reiterea opoziția împotriva menținerii în detenție a reclamantului. La 14 aprilie 2010, Curtea, care a acționat la dosar după obținerea avizului scris al procurorului republicii, a respins această opoziție pe motiv că aceasta fusese deja luată în considerare la tribunalul din 16 martie 2010 și cu privire la conținutul dosarului, la persistența unor suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar reprovocată și la faptul că actul reprovocat era prevăzut la art. 100 alineatul (3) din Codul de procedură penală. La 18 mai 2010, reprezentantul reclamantului a formulat o opoziție împotriva deciziei din 15 mai 2010 a instanței judecătorești în materie de detenție. La 25 mai 2010, instanța de judecată, hotărând la dosar după obținerea avizului scris al procurorului republicii, a respins această opoziție ținând cont de natura încălcării dreptului comunitar, de starea probelor, de persistența unor elemente faptice în dreptul dreptului comunitar și de conținutul întregului dosar. În acest caz, instanța a fost în continuare pendinte în fața instanței la data la care a fost introdusă cererea. Dreptul intern relevant În conformitate cu art. 100 din Codul de procedură penală turcesc, detenția provizorie a unei persoane este posibilă dacă există suspiciuni puternice cu privire la comisia de către persoana vizată de încălcarea dreptului comunitar și dacă există un motiv de detenție, și anume riscul de scurgere sau de deversare a probelor. Cu toate acestea, pentru anumite infracțiuni deosebit de grave, printre care se numără și infracțiunea reprobabilă a reclamantului, art. 100 alineatul (3) arată că lanurile pot cuprinde existența motivelor de deținere (riscul de evadare și/sau de decădere a probelor) în cazul în care există motive plauzibile de a fi comis infracțiunea. GRIFS Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii și se plânge, de asemenea, de insuficiența motivelor reținute de instanța de judecată pentru a-i ordona menținerea în detenție, precum și de utilizarea motivațiilor stereotipe. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge de neajunsuri procedurale în cadrul acțiunii în opoziție împotriva menținerii sale în detenție. El reproșează instanței de judecată că și-a examinat opoziția la dosar, fără a fi ținut de cuvânt și fără ca acesta sau reprezentantul său să aibă posibilitatea de a participa la procedură. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale care a fost intentată împotriva sa. Invocând art. 6 alin. (2) din Convenție, recurentul declară că durata sa lungă de detenție constituie o încălcare a prezumției sale de nevinovăție. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o acțiune efectivă pentru a-și prezenta obiecțiile întemeiate pe articolul în cele din urmă, invocând art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge că a suferit o discriminare atunci când a examinat opozițiile sale împotriva menținerii sale în detenție. Durata detenției provizorii suferită de reclamant a fost compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil, în sensul art. 5 alin. (3) din Convenție Procedura de declarare a opoziției prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii a fost conformă cu cerințele art. 5 alin. (4) din Convenție? Durata procedurii penale urmate în speță a fost compatibilă cu condiția de hotărâre într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție?