Erbas împotriva Turciei

Secțiunea a doua Cerere nr. 59845/10 Hasan Hüseyin ERBAȘ împotriva Turciei introdusă la 20 septembrie 2010 EXPOSAT DE FĂCUT pe reclamant, dl Hasan Hüseyin Erbaș, este un cetățean turc, născut în 1975 și reședința în Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 martie 2005, reclamantul a fost arestat și arestat pentru că a fost suspectat de furt cu violență. La 29 martie 2005, acesta a fost prezentat în fața instanței judecătorești din statul de drept al statului de executare, care a dispus detenția sa. Având în vedere natura și calificarea de a fi acuzată și starea probelor colectate în dosar printr-un act de acuzare din 21 aprilie 2005, procurorul Republicii D a acuzat reclamantul de furt cu violență.

La 2 mai 2005, Curtea de Securitate a statului a înscris cauza la rolul său și a dispus prelungirea detenției reclamantului, având în vedere că pedeapsa maximă prevăzută pentru infracțiunile săvârșite a fost mai mare de șapte ani de închisoare, precum și starea probelor și riscul de evadare. Ca urmare a anulării cursurilor de securitate de stat, procedura penală a continuat în fața tribunalului în litigiu. La sfârșitul audierilor din 24 aprilie 2008, 24 februarie 2009, 30 iunie 2009 și 16 martie 2010, ale căror procese-verbale sunt furnizate de reclamant în dosar, tribunalul din statul membru în cauză a dispus menținerea în detenție a reclamantului, având în vedere conținutul dosarului, persistența unor suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar și faptul că încălcarea dreptului comunitar a fost reglementată de art. 100 Õ 3 din Codul de procedură penală.

Între timp, la 10 martie 2010, reprezentantul reclamantului a formulat o opoziție împotriva deciziei de menținere în detenție a reclamantului pe care Curtea a adoptat-o la 5 martie 2010 pe dosar. În lipsa unui răspuns din partea instanței judecătorești de judecată, la 5 aprilie 2010, reprezentantul reclamantului își va reiterea opoziția împotriva menținerii în detenție a reclamantului. La 14 aprilie 2010, Curtea, care a acționat la dosar după obținerea avizului scris al procurorului republicii, a respins această opoziție pe motiv că aceasta fusese deja luată în considerare la tribunalul din 16 martie 2010 și cu privire la conținutul dosarului, la persistența unor suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar reprovocată și la faptul că actul reprovocat era prevăzut la art. 100 alineatul (3) din Codul de procedură penală.

La 18 mai 2010, reprezentantul reclamantului a formulat o opoziție împotriva deciziei din 15 mai 2010 a instanței judecătorești în materie de detenție. La 25 mai 2010, instanța de judecată, hotărând la dosar după obținerea avizului scris al procurorului republicii, a respins această opoziție ținând cont de natura încălcării dreptului comunitar, de starea probelor, de persistența unor elemente faptice în dreptul dreptului comunitar și de conținutul întregului dosar. În acest caz, instanța a fost în continuare pendinte în fața instanței la data la care a fost introdusă cererea. Dreptul intern relevant În conformitate cu art. 100 din Codul de procedură penală turcesc, detenția provizorie a unei persoane este posibilă dacă există suspiciuni puternice cu privire la comisia de către persoana vizată de încălcarea dreptului comunitar și dacă există un motiv de detenție, și anume riscul de scurgere sau de deversare a probelor.

Cu toate acestea, pentru anumite infracțiuni deosebit de grave, printre care se numără și infracțiunea reprobabilă a reclamantului, art. 100 alineatul (3) arată că lanurile pot cuprinde existența motivelor de deținere (riscul de evadare și/sau de decădere a probelor) în cazul în care există motive plauzibile de a fi comis infracțiunea. GRIFS Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii și se plânge, de asemenea, de insuficiența motivelor reținute de instanța de judecată pentru a-i ordona menținerea în detenție, precum și de utilizarea motivațiilor stereotipe. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge de neajunsuri procedurale în cadrul acțiunii în opoziție împotriva menținerii sale în detenție.

El reproșează instanței de judecată că și-a examinat opoziția la dosar, fără a fi ținut de cuvânt și fără ca acesta sau reprezentantul său să aibă posibilitatea de a participa la procedură. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale care a fost intentată împotriva sa. Invocând art. 6 alin. (2) din Convenție, recurentul declară că durata sa lungă de detenție constituie o încălcare a prezumției sale de nevinovăție. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o acțiune efectivă pentru a-și prezenta obiecțiile întemeiate pe articolul în cele din urmă, invocând art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge că a suferit o discriminare atunci când a examinat opozițiile sale împotriva menținerii sale în detenție.

Durata detenției provizorii suferită de reclamant a fost compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil, în sensul art. 5 alin. (3) din Convenție Procedura de declarare a opoziției prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii a fost conformă cu cerințele art. 5 alin. (4) din Convenție? Durata procedurii penale urmate în speță a fost compatibilă cu condiția de hotărâre într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție?

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 59845/10 Hasan Hüseyin ERBAȘ contre la Turquie introduite le 20 septembre 2010

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT Le requérant, M. Hasan Hüseyin Erbaș, est un ressortissant turc, né en 1975 et résidant à İstanbul. Il a été représenté devant la Cour par M e N. Sansur, avocat à İstanbul. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 25 mars 2005, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue parce qu’il était soupçonné de vol avec violence. Le 29 mars 2005, il comparut devant le tribunal d’instance pénal d’Istanbul, lequel ordonna son placement en détention compte tenu de la nature et de la qualification de l’infraction reprochée et de l’état des preuves recueillies dans le dossier . Par un acte d’accusation du 21 avril 2005, le procureur de la République d’Istanbul inculpa le requérant de vol avec violence.

Le 2 mai 2005, la cour de sûreté de l’État inscrivit l’affaire à son rôle et ordonna la prolongation de la détention du requérant compte tenu du fait que la peine maximale prévue pour les infractions reprochées était de plus que sept ans d’emprisonnement, ainsi que de l’état des preuves et du risque de fuite. Suite à la suppression des cours de sûreté de l’État, la procédure pénale se poursuivit devant la cour d’assises d’Istanbul. A l’issue des audiences du 24 avril 2008, du 24 février 2009, du 30 juin 2009 et du 16 mars 2010, dont le requérant fournit les procès-verbaux dans le dossier, la cour d’assises ordonna le maintien en détention du requérant au vu du contenu du dossier, de la persistance de forts soupçons quant à la commission de l’infraction reprochée et du fait que l’infraction reprochée était visée par l’article 100 § 3 du code de procédure pénale.

Entre-temps, le 10 mars 2010, le représentant du requérant avait formé opposition contre la décision de maintien en détention du requérant que la cour avait adoptée le 5 mars 2010 sur dossier. En l’absence de suite de la part de la cour d’assises, le 5 avril 2010 le représentant du requérant réitéra son opposition contre le maintien en détention du requérant. Le 14 avril 2010, la cour d’assises, statuant sur dossier après avoir obtenu l’avis écrit du procureur de la République, rejeta cette opposition au motif qu’elle avait déjà été prise en compte à l’audience du 16 mars 2010 et en se référant au contenu du dossier, à la persistance de forts soupçons quant à la commission de l’infraction reprochée et au fait que l’infraction reprochée était visée par l’article 100 § 3 du code de procédure pénale.

Le 18 mai 2010, le représentant du requérant forma opposition contre la décision du 15 mai 2010 de la cour d’assises sur la détention. Le 25 mai 2010, la cour d’assises, statuant sur dossier après avoir obtenu l’avis écrit du procureur de la République, rejeta cette opposition compte tenu de la nature de l’infraction, de l’état des preuves, de la persistance d’éléments factuels caractérisant l’infraction et du contenu de l’ensemble du dossier. L’affaire était toujours pendante devant cette juridiction à la date de l’introduction de la requête. B. Le droit interne pertinent Selon l’article 100 du code de procédure pénale turc, la mise en détention provisoire d’une personne n’est possible que s’il existe de forts soupçons quant à la commission par la personne concernée de l’infraction reprochée et s’il existe un motif de détention, à savoir du risque de fuite ou d’altération des preuves.

Cela étant, pour certains délits particulièrement graves parmi lesquels figure celui reproché au requérant, l’article 100 § 3 indique que l’on peut présumer l’existence des motifs de détention (risque de fuite et/ou d’altération des preuves) lorsqu’il existe des raisons plausibles de soupçonner l’intéressé d’avoir commis l’infraction. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa détention provisoire. Il se plaint aussi de l’insuffisance des motifs retenus par la cour d’assises pour ordonner son maintien en détention ainsi que de l’utilisation de motivations stéréotypées. Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant se plaint de manquements procéduraux dans le cadre du recours en opposition contre son maintien en détention.

Il reproche à la cour d’assises d’avoir examiné son opposition sur dossier, sans avoir tenu d’audience et sans que lui ou son représentant ait la possibilité de participer à la procédure. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale diligentée contre lui. Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant allègue que sa longue durée de détention constitue une violation de sa présomption d’innocence. Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas disposer d’un recours effectif pour présenter ses griefs tirés de l’article 5. Enfin, invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir subi une discrimination lors de l’examen de ses oppositions contre son maintien en détention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La longueur de la détention provisoire subie par le requérant était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 5 § 3 de la Convention ? 2. La procédure d’opposition au travers de laquelle le requérant a cherché à contester la légalité de sa détention provisoire était-elle conforme aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention ? 3. La durée de la procédure pénale suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ?