SECȚIUNEA A DOUA RĂSPUNSURI NR 23646/08 prezentate de Murat OKȘAȘ împotriva Turciei introduse la 12 mai 2008 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Murat Okșaș, este un cetățean turc născut în 1987 și rezident în Kulp, Diyarbakr. Este reprezentat în fața Curții de către dl Akmeșe, avocat în Istanbul. La 25 martie 2006, reclamantul și o altă persoană, suspectată de jaf armat, au fost arestați și reținuți. La 26 martie 2006, reclamantul a fost adus în fața procurorului general al Republicii Bakköy. La sfârșitul audierii sale, el a fost eliberat fără să fi fost sesizat în fața judecătorului. Printr-un act de acuzăre din 19 decembrie 2006, procurorul a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului în fața instanței de judecată din Bakurköy (adică instanța de asediu) și a solicitat condamnarea sa pentru jaf armat. La data de 3 aprilie 2007, tribunalul a emis un mandat de arestare împotriva reclamantului pentru neautenție la audieri. La data de 20 iunie 2007, reclamantul a fost arestat la Diyarbakr. În aceeași zi, acesta a fost adus în fața instanței penale din Diyarbakr, care a dispus plasarea în detenție provizorie a acestuia. În noiembrie 2007, reclamantul a formulat o opoziție împotriva deciziei de menținere provizorie pronunțată la 26 octombrie 2007 la 15 noiembrie 2007, al doilea tribunal din Bak Prin hotărârea din 15 februarie 2008, instanța de judecată a condamnat la 10 ani închisoarea pentru jaf armat. La 15 februarie 2008, reclamantul s-a ocupat de casare. Prin hotărârea din 30 iunie 2009, Curtea de Casație a infirmat hotărârea din 15 februarie 2008. La 17 martie 2010, reclamantul a formulat o acțiune împotriva deciziei de a rămâne în detenție provizorie adoptată la 16 martie 2010. La 17 martie 2010, a doua instanță judecătorească din Bakurköy a respins această acțiune, fără a ține cont de încuviințare și după ce a luat o decizie din partea procurorului, care nu a fost comunicată reclamantului. Prin hotărârea din 28 mai 2010, tribunalul a condamnat reclamantul la o pedeapsă cu închisoarea de șase ani și opt luni și a dispus eliberarea sa provizorie. Până în prezent, procedura penală este în continuare pendinte în fața Curții de Casație. În primul rând, reclamantul susține că plasarea sa în detenție provizorie în locul eliberării sale sub control judiciar n a fost justificată de niciun argument legitim. În acest sens, se referă la art. 5 alineatul (3) din convenție. Invocând întotdeauna art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamantul se plânge de durata detenției provizorii. § 4 și 13 din Convenție, de asemenea, se plânge de lipsa unor căi de atac eficiente prin care ar fi putut să-și susțină obiecțiile întemeiate pe o lipsă de legalitate a detenției sale provizorii. În plus, invocând în acest sens art. 5 alineatul (5) din Convenție, el se plânge că nu a dispus de nici o acțiune pentru a obține despăgubiri. Invocând apoi art. 6 alineatul (1) din Convenție, se plânge de durata procedurii penale împotriva sa și denunță, de asemenea, o încălcare a articolului 13 pe motiv că nu dispune de o cale de atac în dreptul intern care i-ar fi permis să-și exercite dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil. Invocând art. 6 alineatul (3) litera (d) și art. 13 din Convenție, se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în măsura în care nu ar fi avut posibilitatea de a interoga o persoană a cărei mărturie o considera necesară. În cele din urmă, el susține că menținerea sa în detenție, în lipsa oricărei dovezi, a încălcat principiul prezumției de nevinovăție garantat prin art. 6 alin. (2) din Convenție. A avut reclamantul la dispoziția sa, conform dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Convenție, o procedură efectivă prin care putea contesta nelegalitatea detenției sale? În special, lipsa de cuvânt și necomunicarea avizului procurorului districtual al Republicii în cadrul procedurii de opoziție au fost conforme cu cerințele prevăzute la art. 5 alineatul (4) din convenție În conformitate cu art. 5 alineatul (5) din Convenție, reclamantul avea un drept efectiv și sancționat în justiie de a obține despăgubiri pentru detenia sa, pe care îl consideră contrar articolului 5 din Convenie, durata procedurii penale urmate în speță este compatibilă cu obligaia de judecată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenie? A avut reclamantul la dispoziția sa, conform dispozițiilor art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care și-ar fi putut formula interdicția de necunoaștere a art. 6 alin. (1) din Convenție?
Requête n
o
23646/08
présentée par Murat OKȘAȘ
contre la Turquie
introduite le 12 mai 2008
Le requérant, M. Murat Okșaș, est un ressortissant turc né en 1987 et résidant à Kulp, Diyarbakır. Il est représenté devant la Cour par M
e
İ.
Akmeșe, avocat à Istanbul.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 25 mars 2006, le requérant et une autre personne, soupçonnés de vol à main armée, furent arrêtés et placés en garde à vue.
Le 26 mars 2006, le requérant fut traduit devant le procureur de la République de Bakırköy («
le procureur
»). Au terme de son audition, il fut libéré sans avoir être déféré devant le juge.
Par un acte d’accusation du 19 décembre 2006, le procureur engagea une action pénale à l’encontre du requérant devant la cour d’assises de Bakırköy («
la cour d’assises
») et requit sa condamnation pour vol à main armée.
A l’audience du 3 avril 2007, la cour d’assises émit un mandat d’arrêt à l’encontre du requérant pour défaut de comparution aux audiences. Le 20
juin 2007, le requérant fut arrêté à Diyarbakır. Le même jour, il fut traduit devant le tribunal d’instance pénal de Diyarbakır, qui ordonna le placement en détention provisoire de l’intéressé.
Le 1
er
novembre 2007, le requérant forma une opposition contre la décision de maintien en détention provisoire prononcée le 26 octobre 2007. Le 15 novembre 2007, la deuxième cour d’assises de Bakırköy rejeta ce recours, sans tenir d’audience et après avoir recueilli l’avis du procureur, avis qui ne fut pas communiqué au requérant.
Par un jugement du 15 février 2008, la cour d’assises condamna l’intéressé à une peine d’emprisonnement de dix ans pour vol à main armée.
Le 15 février 2008, le requérant se pourvut en cassation.
Par un arrêt du 30 juin 2009, la Cour de cassation infirma le jugement du 15 février 2008.
Le 17 mars 2010, le requérant forma un recours contre la décision de son maintien en détention provisoire prise le 16 mars 2010. Le 17 mars 2010, la deuxième cour d’assises de Bakırköy rejeta ce recours, sans tenir d’audience et après avoir pris l’avis du procureur, lequel ne fut pas communiqué au requérant.
Par un jugement du 28 mai 2010, la cour d’assises condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de six ans et huit mois et ordonna sa mise en liberté provisoire.
A ce jour, la procédure pénale est toujours pendante devant la Cour de cassation.
Tout d’abord, le requérant allègue que son placement en détention provisoire au lieu de sa mise en liberté sous contrôle judiciaire n’était justifié par aucun argument légitime. Il invoque à cet égard l’article 5 § 3 de la Convention.
Invoquant toujours l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa détention provisoire.
Sur le terrain des articles
5
4.et 13 de la Convention, il se plaint également de l’absence de voies de recours effectives au travers desquelles il aurait pu faire valoir ses griefs tirés d’un défaut de légalité de sa détention provisoire. En outre, invoquant à cet égard l’article 5 § 5 de la Convention, il se plaint de n’avoir disposé d’aucun recours pour obtenir réparation.
Invoquant ensuite l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaint de la durée de la procédure pénale engagée à son encontre. Il dénonce aussi une violation de l’article 13 au motif qu’il ne disposait d’une voie de recours en droit interne qui lui aurait permis de faire valoir son droit à un procès équitable dans un délai raisonnable.
Invoquant de surcroît les articles 6 § 3 d) et 13 de la Convention, il se plaint de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable dans la mesure où il n’aurait pas eu la possibilité d’interroger une personne dont il tenait le témoignage pour nécessaire.
Enfin, il soutient que son maintien en détention, en l’absence selon lui de toute preuve, a méconnu le principe de la présomption d’innocence garanti par l’article 6 § 2 de la Convention.
1.
Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 5 § 4 de la Convention, une procédure effective au travers de laquelle il pouvait contester le défaut de légalité de sa détention
?
En particulier, l’absence d’audience et la non-communication de l’avis du procureur de la République dans le cadre de la procédure d’opposition étaient-elles conformes aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention
?
2.
Le requérant avait-il, comme l’exige l’article 5 § 5 de la Convention, un droit effectif et sanctionnable en justice à obtenir réparation pour sa détention, qu’il estime contraire à l’article 5
?
3.
La durée de la procédure pénale suivie en l’espèce est-elle compatible avec l’obligation de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
?
4.
Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 6 § 1 de la Convention
?