Secțiunea a doua Cerere n 43903/09 prezentată de Hasan Yabansu și de alții împotriva Turciei introdusă la 3 august 2009 EXPOSAT DEFICIENTE DE FAPT Reclamanții sunt cetățeni turci cu reședința în Muș. Informațiile referitoare la aceștia sunt prezentate în tabelul din anexă. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către N. Erdal, avocat în Van. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Generarea cauzei la 5 martie 2007, în cursul serviciului său militar în cadrul celei de-a 3-a companii din Schemdinli, M.F.E., a fost trimisă la clinica psihiatrică a spitalului militar Van pentru examinări. Medicii au descoperit în casa lui un comportament antisocial însoțit de tulburări de anxietate. Ei au prescris medicamente și au indicat în raportul lor că a fost de preferat ca M.F.E. să servească fără arme și că a fost afectat unor sarcini de confidențialitate (geri hizmet) M.F.E. s-a alăturat companiei sale la 26 martie 2007. După o discuție cu el, comandantul companiei, căpitanul C.I., a decis să nu-i dea cu arma și să-l scutească de misiuni de pază. El i-a informat pe subordonații săi, inclusiv pe sergentul C.T. La 29 martie, căpitanul a părăsit secția împreună cu majoritatea oamenilor săi pentru o operațiune care trebuia să dureze 50 de zile și a lăsat comanda sergentului C.T. Având în vedere numărul mic de oameni de care dispunea, acesta din urmă a decis că M.F.E. va sta de pază ca și ceilalți soldați, că ar avea o armă al cărei încărcător ar fi gol, dar că un încărcător plin ar fi plasat într-una din buzunarele vestei sale tactice. La 15 aprilie 2007, după ce a fost tinut de custodia sa, dl F.E. S. a luat-o verbal la apelat pe Selevuk Yabansu, atrăgându-se să fie responsabil pentru o întârziere în detenție. El i-a trimis apoi un cent pe care el l-a ținut în mână. Oamenii prezenți au interpus și au rămas acolo în cele din urmă. A doua zi, cei doi bărbați au luat custodia în două puncte foarte apropiate și în aceleași ore. În jurul orei 13:00, s-a tras un foc de armă în zona punctelor de pază ale M.F.E. și Selevuk Yabansu. M.F.E. a fugit până la barăci și a strigat că Selchek era împușcat. În ciuda ajutorului care i-a fost adus, rănitul a murit la scurt timp după incident. Într-adevăr, decedatul a fost găsit cu propria lui armă în umăr, cu un set de siguranță inițiat. Nu a fost descoperit nici un reziduu de împușcare pe mâinile sale. În schimb, eșantioanele făcute pe mâinile lui M.F.E. și pe arma sa au dezvăluit prezența reziduurilor. În plus, Selçek fusese ucis cu arma lui M.F.E., care fusese găsită încărcată lângă cadavrul decedatului. M.F.E. a fost arestat în aceeași zi și apoi arestat preventiv a doua zi. Printr-un act de acuzare din 6 iulie 2007, Parchetul militar al lui Van l-a trimis pe M.F.E. și CT în judecată, primul pentru omor prin imprudență și al doilea pentru neglijență în exercitarea funcției sale. În ceea ce îl privește pe căpitanul C.I., Parchetul concluzionează că, nici o greșeală sau neglijență care nu putea fi imputată lui, nu a avut loc nicio urmărire penală împotriva sa. Tribunalul de Primă Instanță din Van, la 31 august 2007, tatăl defunctului s-a constituit președinte, printr-o hotărâre din 25 iulie 2008, instanța pronunțată de sergentul-șef C.T. S-a constatat că unitatea se afla într-o zonă de risc în care mai multe atacuri împotriva bazelor militare fuseseră șterse cu puțin timp înainte și că, având în vedere că puțini oameni pentru a asigura securitatea cazărmii, CT a fost forțat să-l supravegheze și pe M.F.E. Acesta concluzionează că, având în vedere cerințele de securitate specifice regiunii, nu putea fi imputată nicio neglijență întreprinderii CT. În ceea ce privește M.F.E., Tribunalul s-a declarat incompetent și a trimis cauza în fața instanțelor de aplicare a legii ordinare. La 28 iulie 2008, tatăl defunctului a formulat un recurs împotriva părții din hotărâre privind relaxarea. În observațiile sale din 30 august 2009, Parchetul General din apropierea Curții de Casație Militară concluzionează că este necesar să se cenzureze hotărârea. În opinia sa, comunicarea era incompletă, întrucât documentele referitoare la diferitele puncte de gardă ale cazărmii nu au fost solicitate de instanță, ceea ce nu ar fi permis să se răspundă la întrebarea dacă pârâtul ar fi putut sau nu să organizeze serviciul de pază într-un alt mod, astfel încât să se evite furnizarea unei arme către M.F.E. Parchetul a adăugat că, de altfel, dosarul conținea informații care lasă să se înțeleagă că există puncte de pază fără curaj. Lacul era pendinte în fața instanței militare înalte în ziua în care a fost introdusă cererea. Procesul M.F.E. în fața instanțelor de aplicare a legii obișnuite Între timp, la 27 ianuarie 2009, Curtea a Uniunii Europene l-a recunoscut pe domnul F.E. vinovat de omor intenționat și a condamnat la 25 de ani de închisoare. Cererea de despăgubire și procedura referitoare la aceasta în paralel cu procedurile penale, reclamanții au introdus o cale de atac administrativă obligatorie la Ministerul Apărării în vederea obținerii unei despăgubiri din cauza decesului rudelor lor. Cererea lor a fost trimisă prin recomandare cu confirmare de primire la 14 aprilie 2008 și a ajuns la administrație la data de 21 aprilie următoare. În fața tăcerii administrației timp de mai mult de două luni, echivalente cu un refuz implicit, ei au introdus o acțiune în deplină instanță în fața Înaltei Curți Administrative Militare. La 28 ianuarie 2009, Înalta Instanță Militară a respins recursul, pe baza concluziilor contrare ale avocatului general, pentru nerespectarea termenului de un an acordat pentru a formula acțiunea administrativă obligatorie. Înalta Curte a luat ca punct de plecare a termenului data decesului lui Selçuk. În ceea ce privește dies ad quem , Comisia a considerat că data acțiunii administrative prealabile nu a fost data la care a fost trimisă cererea de către poștă, ci data la care aceasta a ajuns la administrație. Aceasta a precizat că a acționat nu numai într-o jurisprudență bine stabilită și constantă a Înaltei Curți, ci și într-un principiu general al justiției administrative. La 15 aprilie 2009, Comisia a respins, de asemenea, cererea de rectificare a hotărârii. Dreptul intern relevant în temeiul articolului 43 din Legea nr. 1602 privind Înalta Curte Administrativă Militară Persoanele care doresc să sesizeze Înalta Curte Administrativă Militară trebuie, în prealabil, să introducă o acțiune administrativă împotriva actului prin care se pronunță în termen de un an începând de la data notificării actului sau de la data la care au aflat despre existența actului și, în orice caz, în termen de cinci ani de la data notificării actului. GRIFS Invocând art. 2 din Convenție, reclamanții se plâng de moartea rudelor lor și, în special, susțin că autoritățile nu au luat toate măsurile necesare pentru a proteja viața acestuia și că, dimpotrivă, ei sunt expuși unui risc prin încredințarea unei arme unei persoane numite tulburări psihologice. Aceștia se plâng, de asemenea, de respingerea recursului lor administrativ pentru nerespectarea termenului și consideră că acesta este o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță în sensul articolului 6 din convenție. În plus, aceștia susțin că acțiunea lor ar fi trebuit să fie examinată de o instanță administrativă ordinară și nu de Înalta Curte Administrativă Militară, ale cărei judecători nu prezentau, în opinia lor, toate garanțiile de independență și de imparțialitate necesare. În cele din urmă, ei se plâng că nu au beneficiat de o cale de atac eficientă pentru a-și exercita drepturile. În acest sens, se bazează pe art. 13 din Convenție. Anexă Prenume și nume Data nașterii Legătura de rudenie cu Selevuk Yabansu Hasan Yabansu 16 martie 1936 Părinte Muhteber Yabansu 5 martie 1941 Maica Herdem Kartal 16 februarie 1965 Soră Yabansu 12 martie 1968 Șerafettin Yabansu 10 iunie 1970 Frate Yüksel Yabansu 20 noiembrie 1976 Frate Mayican Türeli 16 septembrie 1981 sora ? În special, autoritățile militare au făcut tot ce se putea aștepta în mod rezonabil de la ele pentru a împiedica materializarea unui risc sigur și imediat pentru viața fiului reclamantului, de care aveau sau ar fi trebuit să aibă cunoștință Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață, ancheta efectuată de autoritățile interne a îndeplinit cerințele art. 2 din Convenție? Care este incidența asupra acestei chestiuni a punctelor menționate în observațiile sale de către avocatul general din apropierea Curții de Casație Militară? Respingerea cererii de despăgubire a reclamanților pentru nerespectarea normelor de formă a adus atingere dreptului acestora din urmă de a avea acces la o instanță? În special, faptul de a considera ca dies ad quem data decesului celui apropiat al reclamanților, mai degrabă decât data la care aceștia din urmă au sau se presupune că au luat cunoștință de o posibilă neglijență sau de o abatere a administrației, respectă dreptul de acces la o instanță în sensul art. 6 În plus, decizia Înaltei Curți de a lua ca dată de introducere data la care cererea a fost depusă în fața administrației, mai degrabă decât data de trimitere de către poștă a adus atingere aceluiași drept Reclamanții au dispus de o cale de atac eficientă în sensul art. 13 din Convenție pentru a-și exercita obiecțiile care decurg din art. 2 din Convenție Părțile sunt invitate să furnizeze copii ale tuturor documentelor din dosarele celor trei proceduri care fac obiectul cererii. În plus, guvernul este invitat să furnizeze o prezentare a jurisprudenței Înaltei Curți Administrative Militare, însoțită de copii ale hotărârilor judecătorești cu privire la problema stabilirii datei de introducere menționate la punctul 3.
Requête n
o
43903/09
présentée par Hasan YABANSU et autres
contre la Turquie
introduite le 3 août 2009
Les requérants sont des ressortissants turcs résidant à Muș. Les informations les concernant sont exposées dans le tableau figurant en annexe. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
1.
La genèse de l’affaire
Le 5 mars 2007, au cours de son service militaire au sein de la 3
e
compagnie d’infanterie motorisée de Șemdinli, M.F.E. fut envoyé à la clinique psychiatrique de l’hôpital militaire de Van pour des examens. Les médecins décelèrent chez lui un comportement antisocial accompagné de troubles d’anxiété. Ils lui prescrivirent des médicaments et indiquèrent dans leur rapport qu’il était préférable que M.F.E. servît sans arme et qu’il fût affecté à des tâches d’intendance (
geri hizmet
).
M.F.E. rejoignit sa compagnie le 26 mars 2007. Après un entretien avec l’intéressé, le commandant de la compagnie, le capitaine C.I., décida de ne pas lui faire porter d’arme et de le dispenser des missions de garde. Il en informa ses subordonnés, dont le sergent-chef C.T.
Le 29 mars suivant, le capitaine quitta la caserne avec la majorité de ses hommes pour une opération devant durer cinquante jours. Il laissa le commandement au sergent-chef C.T.
Eu égard au faible nombre d’hommes dont il disposait, ce dernier décida que M.F.E. monterait la garde comme les autres soldats, qu’il disposerait d’une arme dont le chargeur serait vide mais qu’un chargeur plein serait placé dans l’une des poches de son gilet tactique.
Le 15 avril 2007, après sa garde, M.F.E. s’en prit verbalement à l’appelé Selçuk Yabansu, l’accusant d’être responsable d’un retard dans la relève. Il l’insulta puis lui lança un ceinturon qu’il tenait dans la main. Les personnes présentes s’interposèrent et l’affrontement en resta là.
Le lendemain, les deux hommes montèrent la garde sur deux points très proches et aux mêmes heures.
Vers 13 heures, un coup de feu fut tiré dans la zone des points de garde de M.F.E. et de Selçuk Yabansu.
M.F.E. courut jusqu’à la caserne en criant que Selçuk s’était tiré dessus.
Malgré les secours qui lui furent portés, le blessé décéda peu après l’incident.
2.
L’instruction menée par le parquet militaire
L’enquête révéla que Selçuk avait été tué par M.F.E. En effet, le défunt avait été trouvé avec sa propre arme à l’épaule, cran de sécurité enclenché. Aucun résidu de tir n’avait été découvert sur ses mains. En revanche, les prélèvements effectués sur les mains de M.F.E. ainsi que sur son arme avaient révélé la présence de résidus. De plus, Selçuk avait été tué avec l’arme de M.F.E., laquelle avait été retrouvée chargée près du corps du défunt.
M.F.E. fut placé en garde à vue le jour même puis en détention préventive le lendemain.
Par un acte d’accusation du 6 juillet 2007, le parquet militaire de Van renvoya M.F.E. et C.T. en jugement, le premier pour homicide volontaire et le second pour négligence dans l’exercice de ses fonctions. Quant au capitaine C.I., le parquet conclut que, aucune faute ou négligence ne pouvant lui être imputée, il n’y avait pas lieu d’exercer des poursuites à son encontre.
Le non-lieu concernant le capitaine devint définitif, faute d’opposition des requérants.
3.
La procédure pénale devant les juridictions militaires
Lors de la première audience devant le tribunal militaire de Van, le 31
août 2007, le père du défunt se constitua partie intervenante.
Par un arrêt du 25 juillet 2008, le tribunal prononça la relaxe du sergent-chef C.T. Il releva que la caserne se trouvait dans une zone à risque où plusieurs attaques contre des bases militaires avaient été essuyées peu de temps auparavant et que, n’ayant que peu d’hommes pour assurer la sécurité de la caserne, C.T. avait été contraint de faire également monter la garde à M.F.E. Il conclut que, eu égard aux impératifs de sécurité propres à la région, aucune négligence ne pouvait être imputée à C.T.
En ce qui concerne M.F.E., le tribunal se déclara incompétent et renvoya l’affaire devant les juridictions répressives ordinaires.
Le 28 juillet 2008, le père du défunt forma un pourvoi contre la partie du jugement concernant la relaxe.
Dans ses observations du 30 août 2009, le parquet général près la Cour de cassation militaire conclut à la nécessité de censurer le jugement. Selon lui, l’instruction était incomplète en ce que les documents relatifs aux divers points de garde de la caserne n’avaient pas été demandés par le tribunal, ce qui n’aurait pas permis de répondre à la question de savoir si le prévenu aurait ou non pu organiser le service de garde d’une autre manière, de façon à éviter de fournir une arme à M.F.E. tout en assurant un niveau de sécurité équivalent. Le parquet ajouta que, par ailleurs, le dossier contenait des informations laissant penser qu’il existait des points de garde dépourvus d’arme.
L’affaire était pendante devant la haute juridiction militaire au jour de l’introduction de la requête.
4.
Le procès de M.F.E. devant les juridictions répressives ordinaires
Entre-temps, le 27 janvier 2009, la cour d’assises d’Ağrı avait reconnu M.F.E. coupable d’homicide volontaire et l’avait condamné à vingt-cinq ans d’emprisonnement. Elle s’était fondée notamment sur un rapport de l’institut de médecine légale concluant à la responsabilité pénale de l’accusé.
Le dossier ne contient aucune information concernant un éventuel pourvoi contre cet arrêt.
5.
La demande d’indemnisation et la procédure y relative
Parallèlement aux procédures pénales, les requérants avaient formé un recours administratif préalable obligatoire auprès du ministère de la Défense en vue d’obtenir une indemnisation en raison du décès de leur proche.
Leur demande avait été envoyée en recommandé avec accusé de réception le 14 avril 2008 et était parvenue à l’administration le 21 avril suivant.
Face au silence de l’administration pendant plus de deux mois, équivalant à un refus implicite, ils introduisirent un recours de plein contentieux devant la Haute Cour administrative militaire.
Le 28 janvier 2009, la haute juridiction militaire rejeta le recours, sur conclusions contraires de l’avocat général, pour non-respect du délai d’un
an imparti pour former le recours administratif préalable obligatoire. La Haute Cour prit comme point de départ du délai la date du décès de Selçuk. Quant au
dies ad quem
, elle considéra que la date du recours administratif préalable était non pas la date d’envoi de la demande par la poste mais sa date d’arrivée à l’administration. Elle précisa qu’il s’agissait là non seulement d’une jurisprudence bien établie et constante de la Haute Cour mais également d’un principe général de la justice administrative.
Le 15 avril 2009, elle rejeta également la demande de rectification d’arrêt.
B.
Le droit interne pertinent
Aux termes de l’article 43 de la loi n
o
1602 relative à la Haute Cour administrative militaire
:
«
Les personnes souhaitant saisir la Haute Cour administrative militaire doivent au préalable former un recours administratif contre l’acte faisant grief dans un délai d’un an commençant à courir à la date de la notification de l’acte ou à la date à laquelle elles ont appris l’existence de l’acte et, dans tous les cas, dans les cinq années suivant l’acte.
»
Invoquant l’article 2 de la Convention, les requérants se plaignent du décès de leur proche. Plus particulièrement, ils soutiennent que les autorités n’ont pas pris toutes les mesures nécessaires pour protéger la vie de celui-ci et qu’ils l’ont au contraire exposé à un risque en confiant une arme à un appelé souffrant de troubles psychologiques.
Ils se plaignent également du rejet de leur recours administratif pour non-respect du délai et y voient une atteinte à leur droit d’accès à un tribunal au sens de l’article 6 de la Convention.
Ils soutiennent en outre que leur recours aurait dû être examiné par une juridiction administrative ordinaire et non par la Haute Cour administrative militaire dont les magistrats ne présentaient pas, à leurs yeux, toutes les garanties d’indépendance et d’impartialité requises.
Enfin, ils se plaignent de ne pas avoir bénéficié d’une voie de recours effective pour faire valoir leurs droits. Ils se fondent à cet égard sur l’article
13 de la Convention.
Annexe
Prénom et nom
Date de naissance
Lien de parenté avec Selçuk Yabansu
Hasan Yabansu
16 mars 1936
Père
Muhteber Yabansu
5 mars 1941
Mère
Herdem Kartal
16 février 1965
Sœur
İhsan Yabansu
12 mars 1968
Frère
Șerafettin Yabansu
10 juin 1970
Frère
Yüksel Yabansu
20 novembre 1976
Frère
Mayican Türeli
16 septembre 1981
sœur
İlyas Yabansu
3 mars 1985
Frère
Aslihan Temel
8 juin 1987
Sœur
1.
Le droit à la vie du proche des requérants, consacré par l’article 2 de la Convention, a-t-il été violé en l’espèce
? En particulier, les autorités militaires ont-elles fait tout ce que l’on pouvait raisonnablement attendre d’elles pour empêcher la matérialisation d’un risque certain et immédiat pour la vie du fils du requérant, dont elles avaient ou auraient dû avoir connaissance
?
2.
Eu égard à la protection procédurale du droit à la vie, l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 2 de la Convention
? Quelle est l’incidence sur cette question des points relevés dans ses observations par l’avocat général près la Cour de cassation militaire
?
3.
Le rejet de la demande d’indemnisation des requérants pour non-respect des règles de forme a-t-il porté atteinte au droit de ces derniers d’accéder à un tribunal
? Plus particulièrement, le fait de considérer comme
dies ad quem
la date du décès du proche des requérants plutôt que celle à laquelle ces derniers ont, ou sont supposés avoir, pris connaissance d’une possible négligence ou faute de l’administration respecte-t-il le droit d’accès à un tribunal au sens de l’article 6
? Par ailleurs, la décision de la Haute Cour de prendre comme date d’introduction la date d’arrivée de la demande à l’administration plutôt que la date d’envoi par la poste a-t-elle porté atteinte à ce même droit
?
4.
Les requérants ont-ils disposé d’une voie de recours effective au sens de l’article 13 de la Convention pour faire valoir leurs griefs tirés de l’article
2 de la Convention
?
Les parties sont priées de fournir des copies de toutes les pièces des dossiers des trois procédures faisant l’objet de la requête. Par ailleurs, le Gouvernement est invité à fournir une présentation de la jurisprudence de la Haute Cour administrative militaire accompagnée de copies d’arrêts sur la question de la détermination de la date d’introduction évoquée au point 3.