Baysan împotriva Turciei

Secțiunea a doua Cerere nr. 31264/10 Yusuf Kenan BAYSAN împotriva Turciei introdusă la 7 aprilie 2010 EXPOSAT DEFICIENTUL, dl Yusuf Kenan Baysan, este un cetățean turc, născut în 1976 și rezident în Elaz Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 9 octombrie 2009, reclamantul, care a fost acuzat de a obține profituri ilegale și de a comite fraude în licitațiile publice, a fost arestat și pus în custodie.

La 11 octombrie 2009, acesta a prezentat în fața instanței judecătorești din diyarbakr, care a dispus arestarea sa, având în vedere existența unor suspiciuni puternice cu privire la comisia de către el de către el a culpei reprovocate, a naturii de lacătoase și a statului de probe și ținând seama, de asemenea, de existența unui risc de . un risc de … Prin actul de punere sub acuzare din 2 decembrie 2009, procurorul Republicii Diyarbakćr l-a inculpat pe reclamant în fața unei organizații criminale în scopul de a obține profituri ilegale și de a comite fraude în cadrul procedurilor publice de ofertare și a solicitat condamnarea acestuia în temeiul articolelor 220 § 2 și 63 din Codul penal, precum și triplul său condamnat în temeiul articolelor 235 § 1 și 53 din Codul penal.

La 22 decembrie 2009, reprezentantul reclamantului a formulat o opoziție împotriva menținerii în detenție a reclamantului, fără a preciza decizia atacată și a solicitat eliberarea sa pentru a-i permite să-l însoțească pe tatăl său care a avut un atac de cord. La 25 decembrie 2009, tribunalul din Diyarbakr a respins această opoziție, ținând cont de natura dreptului de proprietate, de starea dovezilor, de existența unor suspiciuni puternice cu privire la acuzarea de către mai multe părți ale dreptului de proprietate și de faptul că aceasta face parte din infracțiunile enumerate la art. 100 din Codul de procedură penală pentru care se consideră că motivele de detenție sunt întemeiate. Curtea a stat la dosar după ce a obținut avizul scris al procurorului.

La 3 februarie 2010, reprezentantul reclamantului a formulat o nouă opoziție împotriva menținerii în detenție a clientului său, fără a preciza decizia atacată, susținând că elementele materiale ale infracțiunilor reproșate nu au fost reunite. Dosarul nu oferă niciun element cu privire la continuarea dat de instanța judecătorească care a stat la baza acestei opoziții. La 5 februarie 2010, instanța de judecată și-a ținut prima audiere. La sfârșitul acestei audieri, instanța de judecată a decis să elibereze reclamantul, ținând cont de absența unui risc de detenție a probelor și a timpului petrecut deja în detenție. La cauza era încă în curs de desfășurare în fața acestei din urmă instanțe la data introducerii cererii.

Dreptul intern relevant În conformitate cu art. 100 din Codul de procedură penală, detenția provizorie a unei persoane este posibilă dacă există suspiciuni puternice cu privire la comisia de către persoana vizată de încălcarea dreptului comunitar și dacă există un motiv de detenție, și anume un risc de deviere sau de deviere a probelor. Cu toate acestea, pentru anumite infracțiuni deosebit de grave, printre care se numără și infracțiunea reprobabilă a reclamantului, art. 100 alineatul (3) arată că lanurile pot presupune existența unor motive de detenție (riscul de evadare și/sau de decădere a probelor) în cazul în care există motive plauzibile de a fi comis infracțiunea. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge de neajunsuri procedurale în cadrul acțiunii în opoziție împotriva menținerii sale în detenție.

El reproșează instanței de judecată că și-a examinat opoziția la dosar, fără a fi ținut de cuvânt și fără ca acesta sau reprezentantul său să aibă posibilitatea de a participa la procedură. În acest sens, Comitetul consideră că o încălcare a principiului contradicției și al egalității armelor. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de lipsa de echitate a procedurii, fără a furniza nici un element în acest sens. El susține că, la cererea procurorului, tribunalul ar fi decis confidențialitatea dosarului anchetei care îl împiedică pe reprezentantul său să aibă acces la dosar. Această situație, în opinia sa, aduce atingere principiului egalității armelor.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Procedura de opoziție prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii a fost conformă cu cerințele prevăzute la art. 5 alineatul (4) din convenție În măsura în care reclamantul prezintă că a fost luată o decizie privind limitarea dreptului său sau a dreptului său de a avea acces la dosarul de anchetă, a fost luată această împrejurare privat de posibilitatea de a contesta în mod eficient menținerea sa în detenție provizorie

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 31264/10 Yusuf Kenan BAYSAN contre la Turquie introduite le 7 avril 2010

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT Le requérant, M. Yusuf Kenan Baysan, est un ressortissant turc, né en 1976 et résidant à Elazığ. Il a été représenté devant la Cour par M e M.S. Tanrıkulu, avocat à Diyarbakır. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 9 octobre 2009, le requérant, soupçonné d’appartenir à une organisation criminelle aux fins d’obtenir des profits illégaux et de commettre des fraudes dans les appels d’offres publics, fut arrêté et placé en garde à vue.

Le 11 octobre 2009, il comparut devant le tribunal d’instance pénal de Diyarbakır, lequel ordonna sa mise en détention compte tenu de l’existence de forts soupçons quant à la commission par lui de l’infraction reprochée, de la nature de l’infraction et de l’état des preuves et compte tenu aussi de l’existence d’un risque d’altération des preuves du fait que toutes les preuves n’étaient pas recueillies et qu’il y avait des suspects en fuite dans le cadre de l’enquête. Par un acte d’accusation du 2 décembre 2009, le procureur de la République de Diyarbakır inculpa le requérant d’appartenance à une organisation criminelle aux fins d’obtenir des profits illégaux et de commettre des fraudes dans les appels d’offres publics et requit sa condamnation en vertu des articles 220 § 2 et 63 du code pénal ainsi que sa triple condamnation au titre des articles 235 § 1 et 53 du code pénal.

Le 22 décembre 2009, le représentant du requérant forma une opposition contre le maintien en détention du requérant sans préciser la décision attaquée et demanda sa libération afin de lui permettre d’accompagner son père qui avait eu une crise cardiaque. Le 25 décembre 2009, la cour d’assises de Diyarbakır rejeta cette opposition compte tenu de la nature de l’infraction, de l’état des preuves, de l’existence de forts soupçons quant à la commission par l’intéressé de l’infraction reprochée et du fait que l’infraction reprochée fait partie des délits énumérés à l’article 100 du code de procédure pénale pour lesquels les motifs de détention sont présumés. La cour statua sur dossier après avoir obtenu l’avis écrit du procureur.

Le 3 février 2010, le représentant du requérant forma une nouvelle opposition contre le maintien en détention de son client, sans préciser la décision attaquée, en soutenant que les éléments matériels des délits reprochés n’étaient pas réunis. Le dossier ne donne aucun élément sur la suite donnée par la cour d’assises à cette opposition. Le 5 février 2010, la cour d’assises tint sa première audience. Au terme de cette audience, la cour d’assises décida la remise en liberté du requérant compte tenu de l’absence de risque d’altération des preuves et du temps déjà passé en détention. L’affaire était toujours pendante devant cette dernière juridiction à la date de l’introduction de la requête.

B. Le droit interne pertinent Selon l’article 100 du code de procédure pénale, la mise en détention provisoire d’une personne n’est possible que s’il existe de forts soupçons quant à la commission par la personne concernée de l’infraction reprochée et s’il existe un motif de détention, à savoir un risque de fuite ou d’altération des preuves. Cela étant, pour certains délits particulièrement graves parmi lesquels figure celui reproché au requérant, l’article 100 § 3 indique que l’on peut présumer l’existence de motifs de détention (risque de fuite et/ou d’altération des preuves) lorsqu’il existe des raisons plausibles de soupçonner l’intéressé d’avoir commis l’infraction. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant se plaint de manquements procéduraux dans le cadre du recours en opposition contre son maintien en détention.

Il reproche à la cour d’assises d’avoir examiné son opposition sur dossier, sans avoir tenu d’audience et sans que lui ou son représentant ait la possibilité de participer à la procédure. Il allègue à cet égard une atteinte au respect du principe du contradictoire et de l’égalité des armes. Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint aussi du manque d’équité de la procédure, sans en fournir aucun élément. Il allègue que la cour d’assises, à la demande du procureur, aurait décidé de la confidentialité du dossier de l’enquête empêchant ainsi son représentant d’accéder au dossier. Cette circonstance, selon lui, porte atteinte au principe de l’égalité des armes.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La procédure d’opposition au travers de laquelle le requérant a cherché à contester la légalité de sa détention provisoire était-elle conforme aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention ? 2. Dans la mesure où le requérant expose qu’une décision relative à la limitation de son droit ou de celui de son avocat d’accéder au dossier d’enquête a été prise, cette circonstance a-t-elle privé l’intéressé de la possibilité de contester efficacement son maintien en détention provisoire ?