Alabalik împotriva Turciei

SECȚIUNEA A DOUA RĂSPUNSURI NR. 59619/09 SAB Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 septembrie 2006, reclamantul a fost arestat la sfârșitul percheziției efectuate la domiciliu. În timpul percheziției, poliția a confiscat zeci de arme de foc și muniție.

La 10 septembrie 2006, reclamantul a fost adus în fața judecătorului în apropierea tribunalului din jurul tribunalului din ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś ś La 5 decembrie 2006, procurorul general al Republicii lângă tribunalul special l-a acuzat pe reclamant.

În cursul celor cinci audieri dintre 8 mai 2007 și 1 În decembrie 2008, instanța de judecată i-a inclus pe inculpați, pe reclamanți și pe martori în declarațiile lor. La sfârșitul fiecărei audieri, aceasta a respins cererile de extindere ale reclamantului și a dispus menținerea sa în detenție provizorie, ținând cont de persistența unor suspiciuni puternice, de conținutul dosarului și de faptul că … 100 alin. (3) din Legea privind procedurile penale. În lacul din 21 aprilie 2009, instanța de judecată a respins din nou cererea de extindere a reclamantului și a dispus menținerea sa în detenție provizorie din aceleași motive. La 28 aprilie 2009, avocatul reclamantului a formulat o opoziție împotriva deciziei din 21 aprilie 2009 și a dus la extinderea clientului său, dacă este necesar prin instituirea unui control judiciar.

Cu această ocazie, acesta a solicitat să se țină o ședință de judecată și comunicarea avizului procurorului pentru a putea răspunde la acesta. La 29 aprilie 2009, tribunalul a invitat procurorul Republicii să își prezinte avizul scris privind cererea de extindere. Ca răspuns, acesta a invitat instanța să respingă opoziția. La 8 mai 2009, hotărând la dosar și în conformitate cu avizul procurorului, instanța de judecată a respins opoziția, având în vedere natura și calificarea infracțiunilor reprobabile, starea probelor și, în cele din urmă, din cauza faptului că acesta și-a asumat obligațiile prevăzute la art. 100 din Legea privind procedurile penale. La 20 mai, 19 iunie și 17 iulie 2009, în cadrul procedurilor din oficiu, tribunalul de judecată a dispus menținerea în detenție provizorie a reclamantului.

În cadrul celor patru ședințe desfășurate între 17 septembrie 2009 și 28 septembrie 2010, instanța de judecată a respins cererile de extindere ale reclamantului și a dispus prelungirea detenției sale din motivele menționate anterior. Dreptul intern relevant În dreptul turc, detenția provizorie este reglementată de art. 100 și următoarele din Legea nr. 5271 din 4 decembrie 2004 privind procedura penală, care a intrat în vigoare la 1 iunie 2005. În conformitate cu art. 100 din această lege, detenția provizorie a unei persoane este posibilă dacă există suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar și dacă există un motiv de detenție, și anume un risc de scurgere sau de deviere a probelor.

Aceste condiții sunt cumulative. Cu toate acestea, pentru anumite infracțiuni deosebit de grave, printre care se numără și infracțiunea reprobabilă a reclamantului, art. 100 alineatul (3) din lege se referă la existența motivelor de deținere (riscul de evadare și/sau de eliberare a probelor) în cazul în care există motive plauzibile pentru a se considera că au comis infracțiunea în cauză. GRIFS Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii și se plânge în această privință de insuficiența motivelor reținute de instanță pentru a ordona menținerea sa în detenție, precum și de utilizarea unor motive stereotipe. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge că acțiunea în opoziție împotriva deciziei din 21 aprilie 2009 și că motivele reținute de instanță cu această ocazie sunt insuficiente.

În acest sens, el subliniază că instanța de judecată a examinat acțiunea sa în opoziție fără a ține de cuvânt și nici el și nici avocatul său au avut posibilitatea de a se prezenta în fața acestei instanțe chemate să se pronunțe cu privire la opoziție. El adaugă că instanța de judecată a luat cu această ocazie avizul scris al procurorului republicii și că nu a primit notificarea acestui aviz și, prin urmare, nu a avut posibilitatea de a comenta oral sau în scris. Reclamantul se plânge în cele din urmă de deciziile privind detenția provizorie, adoptate din oficiu de instanța de judecată. Invocând art. 5 alin. (5) din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o acțiune în despăgubire. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale împotriva sa.

Reclamantul declară, de asemenea, o încălcare a art. 6 alin. (2) din Convenție din cauza duratei detenției sale provizorii. În cele din urmă, invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o acțiune efectivă pentru a-și prezenta obiecțiile întemeiate pe art. 5 și 6. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Lungimea detenției provizorii suferite de reclamant era compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil, în sensul art. 5 alin. (3) din Convenție?

Procedura acțiunii în opoziție prin care reclamantul a încercat să conteste decizia de menținere în detenție provizorie din 21 aprilie 2009 a fost conformă cu cerințele articolului 5 alineatul (4) din convenție În conformitate cu art. 5 alineatul (5) din Convenție, reclamantul a avut un drept efectiv și sancționat în justiie de a obține despăgubiri pentru detenia sa pe care o consideră contrară articolului 5 alineatele (3) și (4) Durata procedurii penale urmate în speță era compatibilă cu condiia de judecată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenie? A avut reclamantul la dispoziția sa, după cum se prevede la art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care și-ar fi putut formula interdicția de necunoaștere a art. 6 din Convenție?

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 59619/09 Sabır ALABALIK contre la Turquie introduite le 30 octobre 2009

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT Le requérant, M. Sabır Alabalık, est un ressortissant turc, né en 1972. Il a saisi la Cour le 30 octobre 2009. Il est représenté devant la Cour par M e H. Çalıșçı, avocat à Istanbul. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 7 septembre 2006, le requérant fut arrêté au terme de la perquisition menée à son domicile. Lors de la perquisition, la police saisit des dizaines d’armes à feu et des munitions. Le 10 septembre 2006, le requérant fut traduit devant le juge près la cour d’assises spéciale d’Istanbul qui ordonna son placement en détention provisoire compte tenu de l’existence de forts soupçons quant à la commission des infractions reprochées – appartenance à l’organisation terroriste PKK (Parti des travailleurs du Kurdistan) et possession d’armes à feu – et du fait qu’il s’agissait d’infractions prévues par l’article 100 § 3 de la loi sur la procédure pénale.

Le 5 décembre 2006, le procureur de la République près la cour d’assises spéciale inculpa le requérant. Au cours des cinq audiences tenues entre le 8 mai 2007 et le 1 er décembre 2008, la cour d’assises entendit les accusés, les plaignants et les témoins en leurs déclarations. A l’issue de chaque audience, elle rejeta les demandes d’élargissement du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire compte tenu de la persistance de forts soupçons, du contenu du dossier et du fait qu’il s’agissait d’infractions visées par l’article 100 § 3 de la loi sur la procédure pénale. A l’audience du 21 avril 2009, la cour d’assises écarta à nouveau la demande d’élargissement du requérant et ordonna son maintien en détention provisoire pour les mêmes motifs.

Le 28 avril 2009, l’avocat du requérant forma opposition contre la décision du 21 avril 2009 et demanda l’élargissement de son client, au besoin en mettant en place un contrôle judiciaire. A cette occasion, il demanda la tenue d’une audience et la communication de l’avis du procureur pour pouvoir répondre à celui-ci. Le 29 avril 2009, la cour d’assises invita le procureur de la République à présenter son avis écrit sur la demande d’élargissement. En réponse, celui-ci invita la cour à rejeter l’opposition. Le 8 mai 2009, statuant sur dossier et conformément à l’avis du procureur, la cour d’assises rejeta l’opposition, vu la nature et la qualification des infractions reprochées, l’état des preuves et enfin parce qu’il s’agissait d’infractions prévues par l’article 100 de la loi sur la procédure pénale.

Le 20 mai, le 19 juin et le 17 juillet 2009, dans le cadre d’examens d’office, la cour d’assises ordonna le maintien en détention provisoire du requérant. Lors des quatre audiences tenues entre le 17 septembre 2009 et le 28 septembre 2010, la cour d’assises rejeta les demandes d’élargissement du requérant et ordonna la prolongation de sa détention pour les motifs énoncés précédemment. B. Le droit interne pertinent En droit turc, la détention provisoire est régie par les articles 100 et suivants de la loi n o 5271 du 4 décembre 2004 sur la procédure pénale (« loi sur la procédure pénale »), entrée en vigueur le 1 er juin 2005. Selon l’article 100 de cette loi, le placement en détention provisoire d’une personne n’est possible que s’il existe de forts soupçons quant à la commission de l’infraction reprochée et s’il existe un motif de détention, à savoir un risque de fuite ou d’altération des preuves.

Ces conditions sont cumulatives. Cela étant, pour certains crimes particulièrement graves parmi lesquels figure celui reproché au requérant, l’article 100 § 3 de la loi présume l’existence des motifs de détention (risque de fuite et/ou d’altération des preuves) lorsqu’il y a des raisons plausibles de soupçonner l’intéressé d’avoir commis l’infraction en question. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa détention provisoire. Il se plaint à cet égard de l’insuffisance des motifs retenus par la cour d’assises pour ordonner son maintien en détention ainsi que de l’utilisation de motivations stéréotypées. Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant se plaint de l’ineffectivité du recours en opposition contre la décision du 21 avril 2009 et de l’insuffisance des motifs retenus par la cour d’assises à cette occasion.

Il allègue une atteinte au respect du principe du contradictoire et de l’égalité des armes. A cet égard, il fait remarquer que la cour d’assises a procédé à l’examen de son recours en opposition sans tenir d’audience et ni lui ni son avocat n’ont eu la possibilité de comparaître devant cette juridiction appelée à se prononcer sur l’opposition. Il ajoute que la cour d’assises a pris à cette occasion l’avis écrit du procureur de la République et qu’il n’a pas reçu notification de cet avis et n’a donc pas eu la possibilité de le commenter oralement ou par écrit. Le requérant se plaint enfin des décisions relatives à la détention provisoire, adoptées d’office par la cour d’assises. Invoquant l’article 5 § 5 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas disposer d’un recours en indemnisation.

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale diligentée contre lui. Le requérant allègue également une violation de l’article 6 § 2 de la Convention en raison de la durée de sa détention provisoire. Enfin, invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas disposer d’un recours effectif pour présenter ses griefs tirés des articles 5 et 6.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La longueur de la détention provisoire subie par le requérant était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 5 § 3 de la Convention ? 2. La procédure du recours en opposition au travers de laquelle le requérant a cherché à contester la décision de maintien en détention provisoire du 21 avril 2009 était-elle conforme aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention ? 3. Le requérant avait-il, comme l’exige l’article 5 § 5 de la Convention, un droit effectif et sanctionnable en justice à obtenir réparation pour sa détention qu’il estime contraire à l’article 5 §§ 3 et 4 ? 4. La durée de la procédure pénale suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ? 5. Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 6 de la Convention ?