AFFAIRE SAĞIR c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

19.10.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédures nationale et de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE SAĞIR c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

TURCIA (solicitarea nr. 37562/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 octombrie 2006 DEFINITIVF 19/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din convenție. El poate suferi modificări de formă. În cazul Saicher c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, J. Hedigan, R. Türmen, C. Bîrsan, A. Gyulumyan, dnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători, și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 septembrie 2006, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 37562/02) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Nurullah Sa a) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. În decembrie 2005, Curtea (a treia secțiune) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe lipsa comunicării către reclamant a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1955 și își are reședința în Izmir. La 12 ianuarie 2000, reclamantul A fost arestat și reținut, în special pentru că a fondat o asociație de răufăcători și pentru că s-a implicat în activități precum șantajul, șantajul, tentativa și incitarea la crimă, instigarea la acuzația de rănire, sechestrarea și încălcarea legii nr. 6136 privind armele de foc și armele albe. La 19 ianuarie 2000, reclamantul a fost pus în arest provizoriu de către judecătorul-șef în apropierea Curții de Securitate a statului Izmir pentru că a fondat o asociație de răufăcători și pentru șantaj. La 18 februarie 2000, avocatul reclamantului sesizează Curtea de Securitate a statului cu privire la o cerere de eliberare provizorie. În cererea pe care a depus-o în acest scop, acesta a contestat competența Curții de Securitate a statului în ceea ce privește natura infracțiunilor reproșate, precum și aplicarea legii nr. 4422 privind lupta împotriva asociațiilor de răufăcători, intrată în vigoare la aproape cinci ani după realizarea faptelor reprobabile. În plus, el s-a plâns de caracterul secret al educației, susținând că nu a putut, prin urmare, să ia cunoștință de faptele reproșate clientului său. La 2 mai 2000, reclamantul a fost trimis în fața judecătorului-sef pentru acuzații de crimă, comiterea de răniri, complicitate la extorcare, sechestrare, șantaj și încălcare a Legii nr. 6136. La 24 aprilie 2001, avocatul reclamantului și-a depus memoriul în apărare și a răspuns rechizițiilor procurorului Republicii, care solicită condamnarea reclamantului în temeiul Legii nr. 4422. 10. La 25 aprilie 2001, Curtea de Securitate a statului l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de conducerea unei asociații de răufăcători și l-a condamnat la trei ani și patru luni de închisoare în temeiul articolului 1 alineatul (2) din Legea nr. 4422. În plus, aceasta pronunță, cu titlu de pedeapsă secundară, confiscarea tuturor bunurilor infracționale, fructelor, obiectelor și mijloacelor de activități ilegale în temeiul art. 1 alin. (4) din Legea nr. 4422, precum și confiscarea unui vehicul în temeiul art. 36 din Codul penal. În aceeași zi, reclamantul a fost eliberat. 12. La 13 iunie 2001, avocatul reclamantului s-a ocupat de casarea sa în scopul infirmării deciziei de primă instanță. 13. La 23 octombrie 2001, procurorul general aproape de Curtea de Casație a transmis Curții de Casație avizul său privind recursul, care nu a fost comunicat reclamantului. 14. La 30 ianuarie 2002, Curtea de Casație a organizat o audiere în cursul căreia a examinat avizul procurorului general. 15. Prin hotărârea din 20 februarie 2002, pronunțată la 27 februarie 2002, Curtea de Casație, hotărând în ședință publică, l-a decăzut pe reclamant din recurs și a confirmat decizia de primă instanță. 16. La 6 martie 2002, avocatul reclamantului sesizează procurorul general cu privire la o acțiune în rectificarea hotărârii, care rămâne în curs. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 17. Reclamantul se plânge de lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. În acest sens, invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel formulat Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 18. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitatea 19. Guvernul invită Curtea să respingă, pentru nerespectarea termenului de șase luni prevăzut la art. 35 din convenție, argumentul reclamantului și susține în acest sens că Curtea de Casație a desfășurat o ședință la 30 În ianuarie 2002, în cursul căreia a efectuat lectura avizului procurorului general, acesta concluzionează că reclamantul ar fi trebuit să-și depună cererea în termen de șase luni de la data la care a luat cunoștință de avizul procurorului general, și anume în termen de șase luni de la ședința din 30 ianuarie 2002. Reclamantul contestă teza guvernului 21. Curtea arată că decizia internă definitivă care trebuie luată în considerare pentru compilarea termenului de șase luni este hotărârea Curții de Casație cu privire la cazul reclamantului. În această privință, Curtea arată că prezenta cerere a fost introdusă la 6 august 2002, fie în termen de șase luni de la decizia internă definitivă. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Çiraklar c. Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998, Rec., p. 23. Guvernul susține că avocatul reclamantului ar fi trebuit să examineze dosarul cauzei înainte de audierea în fața Curții de Casație, ceea ce i-ar fi permis să aibă acces la avizul procurorului general, deoarece acesta din urmă este vărsat la dosar. Acesta susține, de asemenea, că Curtea de Casație a desfășurat o ședință în cursul căreia reclamantul sau avocatul său ar fi putut răspunde la avizul procurorului general. În plus, reclamantul ar fi putut contesta acest aviz în momentul pronunțării hotărârii sau în timpul acțiunii sale în revizuire 24. Reclamantul contestă argumentele guvernului și susține că nu a avut cunoștință de avizul procurorului general 25. Curtea amintește că a examinat un motiv identic cu cel prezentat de reclamant și a concluzionat că a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție ca urmare a necomunicarii avizului procurorului general, având în vedere natura observațiilor acestuia și imposibilitatea unui justițiabil de a răspunde în scris la aceasta (a se vedea Göçc. Turcia [GC], nr 36590/97, § 55, CEDH 2002 V). 26. În plus, Comisia observă că guvernul nu prezintă niciun element care să susțină declarațiile potrivit cărora o lectură a avizului în litigiu ar fi fost făcută în cursul ședinței în fața Curții de Casație. Astfel, la citirea documentelor dosarului, în cazul în care se constată că avizul procurorului general a fost examinat de Curtea de Casație în ședința din 30 iunie 2011, În ianuarie 2002, niciun element din dosar nu permite să se stabilească că reclamantul a avut posibilitatea de a lua cunoștință de acest lucru și de a-l comenta în condiții satisfăcătoare, verbale sau printr-o notă deliberată, în conformitate cu cerințele jurisprudenței în materie (a se vedea, printre altele, Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța, Hotărârea din 31 martie 1998, Rec., 1998 II, p. 665-666, § 105-106 și Prin urmare, Curtea consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită de cea prevăzută pentru obiecțiuni identice (Göç, citată anterior, punctul 55). 28. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 31. Guvernul contestă aceste pretenții. 32. Potrivit jurisprudenței sale constante în cauze similare, Curtea consideră că constatarea sa de încălcare constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru pretinsa pagubă morală (Göç, citată anterior, § 41, și Kömürcü c. Turcia, n 77432/01, § 24, 22 iunie 2006). 33. Reclamantul solicită 2 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 34. Guvernul contestă aceste pretenții. 35. Statuând în echitate, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru toate cheltuielile și o acordă reclamantului. Interese moratoriu 36. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că prezenta hotărâre constituie, prin sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral Spune că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 500 EUR (mii de mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 19 octombrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele