SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL TURCIA (Cercetările nr. 16593/03 și 16600/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 mai 2007 DEFINITIVF 31/08/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Södüt c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președintă, dnii I. Cabral Barreto, R. Türmen, dnii Ugrekhelidze, dnii A. Mularoni, D. Jočienė, D. Popović, judecători, și dlui LENS ASSOS Graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 10 mai 2007, înmânați hotărârea pe care o prezentați, adoptată la această dată procedura La originea cazului se găsesc două cereri (n 16593/03 și 16600/03) îndreptate împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Muhammed Fesih Sö A. Erkul și C. Caoban, avocați în Batman.
Guvernul turc ( La 9 mai 2006, Curtea a decis să atașeze cererile, să le declare parțial inadmisibile și să comunice obiecțiile care decurg din necomunicarea avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație la Guvern. I. CIRCONSTANȚELE SPĂLĂTORILOR S-au născut în 1976 și, respectiv, 1963 și au locuit în Batman. La 17 aprilie 2001, în cadrul unei operațiuni împotriva organizației armate a Hizbullahului, reclamanții au fost arestați pentru apartenență la această organizație. La 20 aprilie 2001, reclamanții au fost audiați de poliție. Muhammed Fesih Söihüt a recunoscut că a aprobat ideile organizației. Hizbullah, dar a declarat că, în ultimii trei ani, nu mai era cazul. În ceea ce-l privește pe Zülfikar Sö În aceeași zi, reclamanții au fost auziți de judecător aproape de curtea de securitate a statului.
Au contestat declarațiile obținute în timpul arestării lor și au aprobat declarațiile făcute în fața Parchetului. Judecătorul a ordonat arestarea lor provizorie. printr-o hotărâre din 14 mai 2002, pe baza articolelor 168 din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, Curtea de Securitate a statului a condamnat fiecare reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni pentru apartenența la Hizbullah 10. La o dată nespecificată, reclamanții au formulat un recurs la Curtea de Casație. În plus, au solicitat o audiere pe fond. 11. La o dată nespecificată, procurorul general în apropierea Curții de Casație și-a prezentat avizul cu privire la fondul acțiunilor.
12. Acest aviz nu a fost comunicat reclamanților. 13. Prin hotărârea din 19 noiembrie 2002, după audierea părților, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. Legea și practica internă relevante în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în special în Hotărârea Göç c. Turcia ([GC], nr. 36590/97, § 58, CEDO 2002 V). 15. 4778, intrat în vigoare la 11 ianuarie 2003, a adăugat un nou paragraf la art. 316 din Codul de procedură penală, conform căruia avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație trebuie să fie notificat în prezent părților interesate. 4829, care a intrat în vigoare la 19 martie 2003, a precizat că avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație trebuie notificat în special inculpaților și apărătorilor săi și că aceștia din urmă pot răspunde la aceasta în termen de șapte zile de la notificarea avizului.
Aceste ultime modificări legale au fost introduse în noul Cod de procedură penală adoptat prin Legea nr. 5271 care a intrat în vigoare la 17 decembrie 2004 (a se vedea în special art. 297 din noul Cod de procedură penală). Reclamanții se plâng de lipsa de echitate în cadrul procedurii în fața Curții de Casație, în măsura în care nu au avut niciodată posibilitatea de a răspunde la avizul scris pe care procurorul general l-a prezentat Curții de Casație pe fondul recursului lor. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei.
17. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitatea 18. Curtea constată că cererile nu sunt în mod evident justificate în mod greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Guvernul atrage atenția Curții asupra faptului că Curtea de Casație, înainte de a confirma hotărârea de primă instanță, a desfășurat o ședință. În această privință, în opinia sa, înainte de desfășurarea acestei ședințe, reprezentantul reclamanților avea posibilitatea de a consulta dosarul cauzei și, astfel, de a fi informat cu privire la avizul procurorului general.
În plus, acesta din urmă își citește avizul în cadrul ședinței în cursul căreia reprezentantul reclamanților poate răspunde la avizul respectiv sau poate prezenta observații suplimentare. 20. Curtea amintește că a examinat un motiv similar celui prezentat de solicitanți și a concluzionat că a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție ca urmare a necomunicarii avizului procurorului general, având în vedere natura observațiilor acestuia și imposibilitatea unui justițiabil de a răspunde în scris la aceasta (a se vedea Göçc. Turcia [GC], nr. 36590/97, § 58 CEDH 2002 V). 21. Pe de altă parte, Curtea nu poate urma argumentul guvernului potrivit căruia reprezentantul reclamanților are posibilitatea de a examina dosarul cauzei înainte de desfășurarea ședinței și poate astfel să răspundă concluziilor în discuție verbal.
Întradevăr, Curtea amintește că, în cazul în care dreptul la o procedură contradictorie implică, în principiu, dreptul părților la proces, penal sau civil, de a lua cunoștință de toate înscrisurile sau observațiile prezentate judecătorului, chiar și de către un magistrat independent, procurorul general în acest caz, în vederea influențării deciziei sale și a discutării acesteia Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța, Hotărârea din 31 martie 1998, Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1998 II, § 103), Părțile trebuie, de asemenea, să aibă o posibilitate reală ibidem ) de a comenta aceste concluzii. În speță, reprezentantul reclamanților nu a putut să răspundă decât ex abrupto la așa-numitele concluzii pe care, în plus, a luat cunoștință, pentru prima dată și oral, de ședința în fața Curții de Casație.
În aceste circumstanțe, Curtea consideră că procedura urmată în fața Curții de Casație nu a oferit suficiente garanții reclamanților în ceea ce privește cerințele unui proces echitabil, în special respectarea principiului contradicției (a se vedea, în același sens, Saatir c. Turcia, n 37562/02, § 26, 19 octombrie 2006 22. Prin urmare, Curtea consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită de cea prevăzută pentru obiecțiuni identice (Göç, citată anterior, punctul 55). 23. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție în această privință. II.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 25. Reclamanții nu au prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să li se acorde o sumă în acest sens. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, CĂTRE UNANIMITATE, Declară restul cererilor admisibile A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris 31 mai 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
LENS ASSOS Tulkens Grefier Adjunct Președinte
AFFAIRE SÖĞÜT c. TURQUIE (Requêtes n os 16593/03 et 16600/03) ARRÊT STRASBOURG 31 mai 2007 DÉFINITIF 31/08/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Söğüt c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : M me F. Tulkens, présidente, MM. I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, M mes A. Mularoni, D. Jočienė, M. D. Popović, juges, et de M me F. E LENS -P ASSOS , greffière adjointe de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 mai 2007, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouvent deux requêtes (n os 16593/03 et 16600/03) dirigées contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, MM. Muhammed Fesih Söğüt et Zülfikar Söğüt (« les requérants »), ont saisi la Cour le 24 avril 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Les requérants sont représentés par M es A. Erkul et C. Çoban, avocats à Batman. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure.
3.Le 9 mai 2006, la Cour a décidé de joindre les requêtes, de les déclarer partiellement irrecevables et de communiquer les griefs tirés de la non-communication de l'avis du procureur général près la Cour de cassation au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire. EN FAIT
4. Les requérants sont nés respectivement en 1976 et 1963 et résident à Batman.
5.Le 17 avril 2001, dans le cadre d'une opération menée contre l'organisation armée du Hizbullah , les requérants furent arrêtés pour appartenance à cette organisation.
6.Le 20 avril 2001, les requérant furent entendus par la police. Muhammed Fesih Söğüt reconnut avoir approuvé les idées du Hizbullah mais déclara que, depuis trois ans, ce n'était plus le cas. Quant à Zülfikar Söğüt, il reconnut directement son appartenance au Hizbullah .
7.Le 21 avril 2001, ils furent entendus par le parquet près la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul (« la cour de sûreté de l'Etat »). Ils protestèrent de leur innocence et contestèrent les faits qui leur étaient reprochés.
8.Le même jour, les requérants furent entendus par le juge près la cour de sûreté de l'Etat. Ils contestèrent les dépositions obtenues lors de leur garde à vue et approuvèrent celles faites devant le parquet. Le juge ordonna leur mise en détention provisoire.
9.Par un arrêt du 14 mai 2002, sur le fondement des articles 168 du code pénal et 5 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme, la cour de sûreté de l'Etat condamna chacun des requérants à une peine d'emprisonnement de douze ans et six mois pour appartenance au Hizbullah .
10.A une date non précisée, les requérants formèrent un pourvoi devant la Cour de cassation. Au surplus, ils demandèrent la tenue d'une audience sur le fond de l'affaire.
11.A une date non précisée, le procureur général près la Cour de cassation présenta son avis sur le fond des recours.
12.Cet avis ne fut pas communiqué aux requérants.
13.Par un arrêt du 19 novembre 2002, après avoir entendu les parties, la Cour de cassation confirma l'arrêt attaqué.
14. La loi et la pratique interne pertinents en vigueur à l'époque des faits sont décrits notamment dans l'arrêt Göç c. Turquie ([GC], n o 36590/97, § 58, CEDH 2002 ‑ V).
15.La loi n o 4778, entrée en vigueur le 11 janvier 2003, a ajouté un nouvel alinéa à l'article 316 du code de procédure pénale, selon lequel l'avis du procureur général près la Cour de cassation doit être désormais notifié aux parties concernées. La loi n o 4829, entrée en vigueur le 19 mars 2003, a précisé que l'avis du procureur général près la Cour de cassation doit être notifié notamment aux accusés et à ses défenseurs et que ces derniers peuvent y répondre dans un délai de sept jours suivant la notification de l'avis. Ces dernières modifications légales ont été introduites dans le nouveau code de procédure pénale adopté par la loi n o 5271 entrée en vigueur le 17 décembre 2004 (voir notamment l'article 297 du nouveau code de procédure pénale). EN DROIT I.
16. Les requérants se plaignent du manque d'équité dans la procédure devant la Cour de cassation, dans la mesure où ils n'ont jamais eu la possibilité de répondre à l'avis écrit que le procureur général avait soumis à la Cour de cassation sur le fond de leur pourvoi. Ils y voient une violation de l'article 6 § 1 de la Convention, qui en sa partie pertinente, se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. »
17.Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. A. Sur la recevabilité
18.La Cour constate que les requêtes ne sont pas manifestement mal fondées au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celles-ci ne se heurtent à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables. B. Sur le fond
19.Le Gouvernement attire l'attention de la Cour sur le fait que la Cour de cassation, avant de confirmer l'arrêt de première instance, a tenu une audience. A cet égard, selon lui, avant la tenue de cette audience, le représentant des requérants avait la possibilité de consulter le dossier de l'affaire et ainsi de se tenir informé de l'avis du procureur général. Par ailleurs, ce dernier donne lecture de son avis lors de l'audience au cours de laquelle le représentant des requérants peut répondre à cet avis ou soumettre des observations supplémentaires.
20.La Cour rappelle avoir examiné un grief similaire à celui présenté par les requérants et avoir conclu à la violation de l'article 6 § 1 de la Convention du fait de la non-communication de l'avis du procureur général, compte tenu de la nature des observations de celui-ci et de l'impossibilité pour un justiciable d'y répondre par écrit (voir Göç c. Turquie [GC], n o 36590/97, § 58, CEDH 2002 ‑ V).
21.Par ailleurs, la Cour ne peut suivre l'argument du Gouvernement selon lequel le représentant des requérants a la possibilité d'examiner le dossier de l'affaire avant la tenue de l'audience et peut ainsi répliquer aux conclusions en question oralement. En effet, la Cour rappelle que le si le droit à une procédure contradictoire implique en principe « la faculté pour les parties aux procès, pénal ou civil, de prendre connaissance de toutes pièces ou observations présentées au juge, même par un magistrat indépendant, le procureur général en l'occurrence, en vue d'influencer sa décision et de la discuter » ( Reinhardt et Slimane-Kaïd c. France , arrêt du 31 mars 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ II, § 103), les parties doivent en outre avoir une « possibilité véritable » ( ibidem ) de commenter celles-ci. Or en l'espèce, le représentant des requérants n'a pu répliquer qu' ex abrupto aux dites conclusions dont, de surcroît, il a pris connaissance, pour la première fois et oralement, à l'audience devant la Cour de cassation. Dans ces circonstances, la Cour estime que la procédure suivie devant la Cour de cassation n'a pas offert suffisamment de garanties aux requérants eu égard aux exigences d'un procès équitable, notamment le respect du principe du contradictoire (voir, dans le même sens, Sağir c. Turquie , n o 37562/02, § 26, 19 octobre 2006).
22.Dès lors, la Cour considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente de celle énoncée pour des griefs identiques ( Göç , précité, § 55).
23.Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention à cet égard. II.
24. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. »
25.Les requérants n'ont présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu de leur octroyer de somme à ce titre. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare le restant des requêtes recevables ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention. Fait en français, puis communiqué par écrit le 31 mai 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. F. E LENS -P ASSOS F. Tulkens Greffière adjointe Présidente