BENZEA c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 1132/09 prezentată de Georgeta BENZEA împotriva României introdusă la 18 decembrie 2008 EXPOSAT DE FAPT, recurenta, dl Georgeta Benzea, este un resortisant român, născut în 1952, rezident la București. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. În noiembrie 2005, tatăl reclamantei a fost victima unui accident de circulație, care a murit a doua zi după ce au avut loc rănile și a fost inițiată o anchetă pentru omor prin imprudență împotriva șoferului vehiculului care a răsturnat victima. La 21 ianuarie 2008, Parchetul a ajuns la concluzia că nu a fost procesat în favoarea șoferului, considerând că accidentul a fost consecința comportamentului imprudent al victimei; reclamanta nu a fost informată în acest sens. La 21 februarie 2008, a solicitat procurorului general informații cu privire la desfășurarea anchetei și a aflat că plângerea sa a fost respinsă. În aceeași zi, ea a scris procurorului-șef pentru a contesta respingerea cererii. La 20 martie 2008, recurenta a contestat respingerea în fața procurorului-șef al Parchetului. La 7 aprilie 2008, acesta din urmă a respins plângerea și a informat reclamanta cu privire la aceasta. La 7 aprilie 2008, recurenta a contestat în fața Tribunalului de Primă Instanță din București respingerea Parchetului și respingerea plângerii sale de către procurorul-șef. Prin hotărârea din 24 iunie 2008, Tribunalul a respins plângerea ca fiind tardivă. Observând faptul că procurorul-șef nu a răspuns la prima contestație a recurentei, introdusă la 21 februarie 2008, în termenul legal de 20 de zile care i-a fost acordat, și anume până la 12 martie 2008, instanța apreciază că recurenta ar fi trebuit să sesizeze instanțele interne în termen de cel mult 20 de zile de la expirarea termenului acordat procurorului-șef, și anume cel târziu la 1 ianuarie 2008. În aprilie 2008, Tribunalul concluzionează că, prin introducerea acțiunii sale la 7 aprilie 2008, recurenta a depășit termenul legal pentru a se adresa instanțelor interne. Acesta a considerat că comunicarea tardivă a refuzului și omisiunea procurorului-șef de a răspunde plângerii recurentei în termenul legal nu au avut niciun impact asupra calculării termenului de introducere a acțiunii în fața instanțelor interne. Recurenta a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri care susținea o interpretare greșită a legii și susține, de asemenea, că interpretarea deosebit de riguroasă a legii la care avea dreptul să aibă acces la o instanță, garantată prin art. 6 alin. (1) din Convenție. Prin hotărârea definitivă din 31 iulie 2008, tribunalul departamental din București a respins recursul și a confirmat modul de calculare a termenului de procedură pentru contestarea ordonanței judecătorești. Dreptul și practica internă relevantă Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală (CPP) privind acțiunile disponibile pentru contestarea unei decizii a Parchetului sunt următoarele: art. 275 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1). ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: În cazul în care, în urma respingerii unei plângeri depuse în temeiul articolelor 275 și 278 din Codul de procedură penală împotriva unei hotărâri de nejudiciare pronunțate de procuror, persoana vătămată sau orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt afectate poate, în termen de 20 de zile de la data comunicării deciziei, să depună o plângere la instanța competentă pentru a soluționa cauza în primă instanță. Dacă procurorul-șef al Parchetului (...) nu a răspuns la plângere în termenul limită în termen de 20 de zile menționate la articolul (77), termenul de 20 de zile prevăzut la primul alineat pentru a sesiza instanțele se încheie de la expirarea termenului pe care procurorul l-a dispus să îl răspundă plângerii. În primul rând, în cazul în care procurorul-șef nu răspundea, nerespectarea termenului de 20 de zile pentru depunerea unei plângeri în fața instanțelor nu a dus la respingerea plângerii din cauza întârzierii și, prin urmare, judecătorii au fost obligați să examineze temeinicia acesteia. Alte instanțe și instanțe au adoptat poziția contrară și au considerat că, în absența unei plângeri în cadrul termenului de 20 de zile prevăzut în paragraful al doilea al acestui articol, .. ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Examinând cele două puncte de vedere, la 4 iunie 2008, Comisia pentru armonizarea practicii judiciare, compusă din represanții celor mai înalte autorități judiciare din țară, a decis că, în lipsa unui răspuns din partea procurorului-șef, interpretarea corectă a articolului 278 CPP a fost cea care a permis instanțelor interne să sesizeze instanțele interne cu privire la o măsură a Parchetului chiar și după expirarea termenului de douăzeci de zile menționat la paragraful al doilea. La 6 aprilie 2009, Secțiunile reunite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care examinau un recurs în interesul legii introduse de procurorul general, au luat în considerare faptul că, la expirarea termenului de douăzeci de zile, lacuiul avea dreptul de a sesiza instanțele cu privire la o plângere împotriva unei măsuri a Parchetului. GRIEF Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta se plânge de respingerea pentru întârzieri a contestației împotriva refuzului de a fi judecat. A existat o încălcare a dreptului recurentei de a avea acces la o instanță judecătorească, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, din cauza respingerii ca întârziere a contestației sale privind respingerea Parchetului

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

1132/09

présentée par Georgeta BENZEA

contre la Roumanie

introduite le 18 décembre 2008

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT

La requérante, M

me

Georgeta Benzea, est une ressortissante roumaine, née en 1952 et résidant à Bucarest.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 1

er

novembre 2005, le père de la requérante fut victime d’un accident de circulation. Il décéda le lendemain des suites des blessures. Une enquête fut ouverte pour homicide involontaire contre le conducteur du véhicule qui avait renversé la victime. La requérante se constitua partie civile à la procédure.

Le 21 janvier 2008, le parquet conclut à un non-lieu en faveur du conducteur, estimant que l’accident était la conséquence du comportement imprudent de la victime. La requérante n’en fut pas informée.

Le 21 février 2008, elle demanda au parquet des informations sur le déroulement de l’enquête et apprit que sa plainte avait été rejetée. Le même jour, elle écrivit au procureur en chef pour contester le non-lieu. Elle précisa qu’elle avait l’intention de motiver sa contestation après la communication du non-lieu.

Le 28 février 2008, le parquet lui communiqua officiellement le non-lieu.

Le 20 mars 2008, la requérante contesta le non-lieu devant le procureur en chef du parquet. Le 7 avril 2008, ce dernier rejeta la plainte et en informa la requérante.

Le 7 avril 2008, la requérante contesta devant le tribunal de première instance de Bucarest le non-lieu du parquet et le rejet de sa plainte par le procureur en chef.

Par un jugement du 24 juin 2008, le tribunal rejeta la plainte comme tardive.

Observant que le procureur en chef n’avait pas répondu à la première contestation de la requérante, introduite le 21 février 2008, dans le délai légal de vingt jours qui lui était imparti, à savoir jusqu’au 12 mars 2008, le tribunal estima que la requérante aurait dû saisir les juridictions internes au plus tard vingt jours après l’expiration du délai imparti au procureur en chef, à savoir au plus tard le 1

er

avril 2008.

Le tribunal conclut qu’en introduisant son action le 7 avril 2008, la requérante avait dépassé le délai légal pour s’adresser aux juridictions internes. Il jugea que la communication tardive du non-lieu et l’omission du procureur en chef de répondre à la plainte de la requérante dans le délai légal n’avaient pas d’incidence sur le calcul du délai d’introduction de l’action devant les juridictions internes.

La requérante forma un pourvoi contre ce jugement alléguant une mauvaise interprétation de la loi. Elle soutint également que l’interprétation particulièrement rigoureuse de la loi l’avait privée du droit d’accès à un tribunal, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention.

Par un arrêt définitif du 31 juillet 2008, le tribunal départemental de Bucarest rejeta le pourvoi et confirma le mode de calcul du délai de procédure pour contester l’ordonnance du parquet.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale (CPP) concernant les recours disponibles pour contester une décision du parquet sont les suivantes

:

Article 275 § 1 – Droit de déposer une plainte

«

Toute personne peut se plaindre d’une mesure ou d’un acte qui, dans le cadre des poursuites pénales, a porté atteinte à ses intérêts légitimes.

»

Article 277 – Délai de traitement de la plainte

«

Le procureur traite

la plainte dans un délai de vingt jours à compter de la date de sa réception et communique immédiatement sa décision au plaignant.

»

Article 278 – Plainte contre un acte du procureur

«

Une plainte contre une mesure ou un acte d’instruction pénale accomplis par le

procureur (...) donne lieu à une décision du procureur en chef du parquet.

»

La loi n

o

281 du 26 juin 2003 (publiée au Journal officiel le 1

er

juillet 2003) a introduit dans le CPP le nouvel article 278

1

, qui est ainsi libellé

:

Article 278

1

– Plainte auprès du tribunal contre une décision de non-lieu

rendue par le procureur

«

1.

Après rejet d’une plainte déposée en vertu des articles 275 et 278 du code de procédure pénale contre une décision de non-lieu rendue par le procureur, la personne

lésée ou toute autre personne dont les intérêts légitimes sont lésés peut, dans un délai de vingt jours à compter de la date de la communication de la décision, déposer une plainte auprès du tribunal

compétent pour trancher l’affaire en première instance.

2.

Si le procureur en chef du parquet (...) n’a pas répondu à la plainte dans le délai

de vingt jours mentionné à l’article 277, le délai de vingt jours prévu au premier

paragraphe pour saisir les juridictions court à compter de l’expiration du délai dont le procureur avait disposé pour répondre à la plainte.

»

S’agissant de l’interprétation et de l’application de l’article 278

1

du code de procédure pénale, la pratique judiciaire a connu deux points de vue. Selon le premier, en cas d’absence de réponse du procureur en chef du parquet, le non respect du délai de vingt jours pour introduire une plainte devant les juridictions n’entrainait pas le rejet de la plainte pour tardivité et, par conséquent, les juges étaient tenus d’examiner son bien-fondé. D’autres cours et tribunaux ont adopté la position contraire et considéraient qu’à défaut de plainte à l’intérieur du délai de vingt jours prévu par le second paragraphe de cet article, l’intéressé était forclos de contester une ordonnance du parquet.

Examinant les deux points de vue, le 4 juin 2008, la Commission pour l’harmonisation de la pratique judiciaire, composée des répresentants des plus hautes autorités judiciaires du pays, décida qu’en l’absence de réponse du procureur en chef, l’interprétation correcte de l’article 278

1

du CPP était celle qui autorisait l’intéressé à saisir les juridictions internes d’une plainte contre une mesure du parquet même après l’expiration du délai de vingt jours mentionné au second paragraphe.

Le 6 avril 2009, les Sections réunies de la Haute Cour de cassation et de Justice, examinant un pourvoi dans l’intérêt de la loi introduit par le procureur général, jugèrent qu’à l’expiration du délai de vingt jours, l’intéressé était déchu du droit de saisir les juridictions d’une plainte contre une mesure du parquet.

GRIEF

Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint du rejet pour tardivité de sa contestation contre le non-lieu. Elle allègue que ce rejet l’a privée du droit d’accès à un tribunal, dès lors qu’il a mis fin de manière arbitraire à la procédure à laquelle elle s’était constituée partie civile.

QUESTION AUX PARTIES

Y a-t-il eu violation du droit de la requérante d’accès à un tribunal, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, en raison du rejet comme tardive de sa contestation du non-lieu du parquet

?