Secțiunea a treia Cerere nr. 71711/10 Liliana PETR împotriva României introdusă la 26 noiembrie 2010 EXPOSAT DE FAPTE CENTRALĂ, M Liliana Petre, este un resortisant român născut în 1972 și rezident în Suceava. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: În decembrie 2004, Parchetul din apropierea tribunalului din Suceava a deschis o anchetă penală în urma unui accident rutier care a avut loc la 24 decembrie 2004 și care a cauzat o traumă cerebrală și mai multe fracturi fiului recurentei, la vârsta de opt ani. Investigațiile au fost efectuate de biroul de investigații al poliției din Suceava și au vizat A.G., șoferul mașinii care a răsturnat minorul, care era polițist în Suceava și al cărui tată era comandant șef al poliției din același oraș. Prin decizia din 24 mai 2005, Parchetul a emis o decizie de nelocalizare cu privire la A.G. În urma plângerilor succesive ale recurentei, această decizie a fost menținută printr-o decizie a Parchetului ierarhic superior și printr-o hotărâre din 10 august 2008 a Tribunalului de Primă Instanță din Suceava. La 4 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a primit o nouă cerere de trimitere a cauzei pe care reclamanta o făcuse pe motiv că soția lui A.G. a fost judecător în cadrul Tribunalului din Suceava și sora lui A.G. era judecător în cadrul aceleiași instanțe. Cu toate acestea, Înalta Curte a decis că actele de procedură efectuate înainte de 4 octombrie 2005 rămâneau dobândite în dosarul cauzei. Printr-o hotărâre din 21 decembrie 2005, Tribunalul de Primă Instanță din București, care a devenit competent să examineze cauza, a anulat hotărârile de nelocalizare a Parchetului în apropierea tribunalului din Suceava, pe care l-a considerat insuficient susținut, și a retrimis cauza la Parchet în apropierea tribunalului de primă instanță din București, enumerând actele de procedură pe care acesta trebuia să le întreprindă pentru ca ancheta să poată fi considerată efectivă. La 26 iulie 2007, Tribunalul de Primă Instanță din București și-a declinat competența în favoarea Parchetului lângă Tribunalul de Primă Instanță din Suceava, care, la rândul său, și-a declinat competența, la 16 august 2007, în favoarea Parchetului lângă tribunalul departamental din Suceava. În perioada 2007-2010, în urma deciziilor succesive ale Tribunalului de Primă Instanță din Suceava și ale tribunalului județ din București privind competența autorităților responsabile cu examinarea cauzei, dosarul a fost trimis de mai multe ori la tribunalul de primă instanță din București la tribunalul județ din Suceava și viceversa și la tribunalul județ din Suceava la Parchetul de Primă Instanță din Suceava. La 8 septembrie 2009, un procuror general al Parchetului din Suceava a confirmat această hotărâre de nejudiciare. La plângerea reclamantei, aceste hotărâri de nejudiciare au fost anulate printr-o hotărâre a Tribunalului de Primă Instanță din București, din 25. În iunie 2010, care a trimis cauza la Parchetul de Primă Instanță din Suceava pentru a completa investigațiile desfășurate în speță. Tribunalul l-a informat cu privire la contradicțiile care se regăsesc în elementele de fapt ale speciei și a precizat că un nou interogatoriu al A.G. precum și un supliment de competență erau necesare pentru a stabili adevărul. Printr-o hotărâre definitivă din 30 august 2010, tribunalul județ din București a primit recursul A.G., a anulat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din București din 25 iunie 2010 și, pe fond, a respins plângerea recurentei împotriva ordonanței de nejudiciare a Parchetului în apropierea Tribunalului de la Suceava din 8 septembrie 2009, al cărui temei a fost confirmat. Tribunalul a precizat, de asemenea, că termenul de prescripție specială pentru încălcarea dreptului comunitar pentru care A.G. a fost urmărită a fost, în orice caz, prelungit începând cu 23 decembrie 2009, în opinia sa separată, judecătorul I.T., la unul dintre cei doi judecători ai formării instanței care a pronunțat data de 30 În august 2010, Comisia a considerat că ancheta efectuată în land nu a fost efectivă, fiind condusă de autorități de independență și imparțialitate care, în plus, au omis să clarifice elemente esențiale pentru a stabili adevărul și pentru a permite să se angajeze, după caz, răspunderea care îi revine A.G. În special, Comisia a remarcat că marea majoritate a investigațiilor au fost efectuate de colegi polițiști din A.G. de la poliția din Suceava. 10. Fiul recurentei a supraviețuit accidentului rutier. În 2005, el a primit un certificat care atestă statutul său de persoană cu handicap grav, necesitând un însoțitor personal. GRIEF 11. Invocând articolele 2, 3, 5 și 6 din Convenție, recurenta se plânge de caracterul inechitabil al anchetei desfășurate de autorități în urma accidentului rutier al cărui fiu a fost victima. Comisia consideră că ancheta a durat prea mult, nu a fost condusă de autorități independente și imparțiale și nu a permis să se clarifice circumstanțele accidentului, ceea ce a făcut imposibilă pedepsirea celui care a fost responsabil de aceasta. question Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea mutatis mutandis Labita c. Italia [GC], n 26772/95, § 131, CEDO 2000-IV și Slimani c. Franța, n 57671/00, § 29 și 32, CEDH 2004 IX (extrași)), ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolului 3 din convenție
Requête n
o
71711/10
Liliana PETRE
contre la Roumanie
introduite le 26 novembre 2010
1.
La requérante, M
me
Liliana Petre, est une ressortissante roumaine née en 1972 et résidant à Suceava.
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
3.
En décembre 2004, le parquet près le tribunal de Suceava ouvrit une enquête pénale à la suite d’un accident routier qui s’était produit le 24
décembre 2004 et qui avait causé un traumatisme cérébral et plusieurs fractures au fils de la requérante, alors âgé de huit ans. Les investigations furent menées par le bureau des investigations de la police de Suceava et elles visaient A.G., le conducteur du véhicule qui avait renversé le mineur, qui était policier à Suceava et dont le père occupait la fonction de commandant en chef du bureau de police de la même ville. Au moment de l’accident, A.G. n’était pas dans l’exercice de ses fonctions.
4.
Par une décision du 24 mai 2005, le parquet rendit une décision de non lieu à l’égard de A.G. Sur plaintes successives de la requérante, cette décision fut maintenue par une décision du parquet hiérarchiquement supérieur et par un jugement du 10 août 2008 du tribunal de première instance de Suceava. Plusieurs demandes par lesquelles la requérante sollicita le renvoi de l’affaire pour examen auprès d’un tribunal d’un autre département pour cause de suspicion légitime furent rejetées comme non justifiées. Le 4 octobre 2005, la Haute Cour de Cassation et de Justice fit droit à une nouvelle demande de renvoi de l’affaire qu’avait faite la requérante au motif que l’épouse de A.G. était greffière au tribunal de Suceava et que la sœur de A.G. était juge au sein de la même juridiction. La Haute Cour décida néanmoins que les actes de procédure effectués avant le 4
octobre 2005 restaient acquis au dossier de l’affaire.
5.
Par un jugement du 21 décembre 2005, le tribunal de première instance de Bucarest, devenu compétent pour examiner l’affaire, annula les décisions de non lieu du parquet près le tribunal de Suceava, qu’il estima insuffisamment étayées, et renvoya l’affaire au parquet près le tribunal de première instance de Bucarest, énumérant les actes de procédure que ce dernier devait entreprendre pour que l’enquête puisse être considérée effective.
6.
Le 26 juillet 2007, le tribunal de première instance de Bucarest déclina sa compétence en faveur du parquet près du tribunal de première instance de Suceava, qui, à son tour, déclina sa compétence, le 16
août 2007, en faveur du parquet près le tribunal départemental de Suceava.
7.
Entre 2007 et 2010, sur décisions successives de la cour d’appel de Suceava et du tribunal départemental de Bucarest sur la compétence des autorités chargées d’examiner l’affaire, le dossier fut renvoyé, à plusieurs reprises, du parquet près du tribunal de première instance de Bucarest au tribunal départemental de Suceava et vice-versa et du parquet près le tribunal départemental de Suceava au parquet près le tribunal de première instance de Suceava. Ce dernier rendit ensuite une décision de non-lieu à l’égard de A.G., estimant que celui-ci ne pouvait pas éviter l’accident et qu’aucune méconnaissance des dispositions du code de la route ne pouvait lui être reprochée. Le 8 septembre 2009, un procureur du parquet près du tribunal départemental de Suceava confirma cette décision de non-lieu.
8.
Sur plainte de la requérante, ces décisions de non-lieu furent annulées par un jugement du tribunal de première instance de Bucarest du 25
juin 2010, qui renvoya l’affaire au parquet près le tribunal de première instance de Suceava afin qu’il complète les investigations menées en l’espèce. Le tribunal lui demanda d’éclaircir les contradictions qui figuraient dans les éléments de fait de l’espèce et précisa qu’un nouvel interrogatoire de A.G. ainsi qu’un supplément d’expertise étaient nécessaires pour établir la vérité.
9.
Par un arrêt définitif du 30 août 2010, le tribunal départemental de Bucarest accueillit le recours de A.G., annula le jugement du tribunal de première instance de Bucarest du 25 juin 2010 et, sur le fond, rejeta la plainte de la requérante contre l’ordonnance de non-lieu du parquet près le tribunal de Suceava du 8 septembre 2009, dont il confirma le bien-fondé. Le tribunal nota par ailleurs que le délai de prescription spéciale pour l’infraction pour laquelle A.G. avait été poursuivi était en tout état de cause échu depuis le 23 décembre 2009. Dans son opinion séparée, la juge I.T., l’un des deux juges de la formation du tribunal qui a statué le 30
août 2010, estima que l’enquête réalisée en l’occurrence n’avait pas été effective, ayant été menée par des autorités dépourvues d’indépendance et d’impartialité qui avaient de surcroît omis d’éclaircir des éléments essentiels pour pourvoir établir la vérité et permettre d’engager le cas échéant la responsabilité qui incombait à A.G. Elle nota en particulier que la grande majorité des investigations avaient été réalisées par des collègues policiers de A.G. de la police de Suceava.
10.
Le fils de la requérante survit à l’accident routier. En 2005, il reçut un certificat attestant son statut de personne handicapée gravement, nécessitant un accompagnateur personnel.
GRIEF
11.
Invoquant les articles 2, 3, 5 et 6 de la Convention, la requérante se plaint du caractère ineffectif de l’enquête menée par les autorités à la suite de l’accident routier dont son fils a été victime. Elle considère que l’enquête a duré trop longtemps, n’a pas été conduite par des autorités indépendantes et impartiales et n’a pas permis d’éclaircir les circonstances de l’accident, ce qui a rendu impossible la punition de celui qui en était responsable.
Eu égard à la protection procédurale contre les traitements inhumains ou dégradants (voir,
mutatis mutandis
,
Labita c. Italie
[GC], n
o
26772/95, §
131, CEDH 2000-IV et
Slimani c. France
, n
o
57671/00, §§ 29 et 32, CEDH 2004
‑
IX (extraits)), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention
?