DUMITRAȘCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

15.09.2020

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

DUMITRAȘCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2020)

HUDOC · oficial

Secțiunea a patra Cerere nr. 29235/14 Sever DUMTRAȘCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 15 septembrie 2020 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Ilse Freiwirth, graffière de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 8 aprilie 2014, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Sever Dumitrașcu, este un resortisant român născut în 1946 și rezident în Drobeta-Turnu-Severin. Guvernul tãu (atuncul) a fost reprezentat de agenții săi, în ultimul rând M.F. Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. 3 În mai 2012, la sfârșitul după-amiezii, reclamantul, judecător la tribunalul din Mehedinti, a părăsit instanța de judecată la volanul mașinii sale. Un copil, care juca în apropiere, a scăpat de supravegherea familiei sale și a intrat pe drumul în care a fost lovit de mașina reclamantului. O echipă de securitate publică, formată dintr-un polițist, B.E., și un ofițer de poliție, B.D., patrulând nu departe de locul crimei, a ajuns rapid la locul accidentului. Tatăl, unchiul și bunica copilului l-au ajutat pe acesta din urmă, amenințându-l pe reclamantul care era parcat lângă locul accidentului, ei s-au îndreptat spre el. Polițistul și jandarmul au intervenit pentru a evita un conflict. Paramedicii au ajuns la locul accidentului și au luat copilul care suferea de o fractură de peroneu și de câteva contuzii. La câteva minute după ce a plecat, polițiștii de la Brigada rutieră au ajuns la fața locului și s - a deschis o anchetă internă cu privire la circumstanțele acestui accident în cadrul poliției. a fost, de asemenea, abilitat să acționeze în calitate de ofițer de brigadă rutier, comisia de disciplină reproșându-l că a omis să efectueze un control de identitate al reclamantului și să nu fi informat biroul central cu privire la plecarea acestuia din urmă. B.E. a recunoscut vina sa și a primit un avertisment cu titlu de sancțiune. 11. Parchetul din apropierea tribunalului din Caransebeș l-a acuzat pe reclamant de lovituri și răniri involuntare și de fugă, acesta din urmă fiind sancționat prin art. 89 alineatul (1) din Ordonanța de urgență a guvernului nr 195/2002 privind traficul pe căile navigabile interioare ( În ceea ce privește primul caz de acuzare, Parchetul a pronunțat un refuz pe motiv că reclamantul nu a fost responsabil pentru accident. În ceea ce privește al doilea caz de acuzare, Parchetul din apropierea Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care dosarul fusese transferat pe motiv de statut de magistrat al reclamantului, l-a primit pe acesta și mai mulți martori, inclusiv pe polițistul B.E. Și jandarmul B.D. Ei au spus că au acționat doar pentru a restabili ordinea și pentru a evita ca reclamantul să fie atacat de familia victimei. Ei au adăugat că nu vorbiseră cu el și că nu l-au lăsat să părăsească locul înainte de sosirea brigăzii rutiere. Ei au indicat că familia victimei părea să cunoască identitatea lui. 13. Reclamantul a declarat că părăsise locul pentru că suferea de hipertensiune arterială și pentru a evita să fie atacat de membrii familiei victimei. 14. Printr-un rechizitoriu al Parchetului, reclamantul a fost trimis la Tribunalul de Primă Instanță din Caransebeș pentru a răspunde la acuzația de fugă. Parchetul îi reproșa că a părăsit locul accidentului înainte de sosirea brigăzii rutiere competente să investigheze circumstanțele accidentului. 15. Tribunalul l-a auzit pe reclamant și pe mai mulți martori. : Polițistul B.E. și polițistul B.D., persoana care a sunat la ambulanță, paramedicii, tatăl, unchiul și bunica victimei. Mai multe documente scrise, inclusiv o expertiză criminalistică și o expertiză tehnică, au fost depuse la dosar. 16. martie 2013, Tribunalul a pronunțat relaxarea reclamantului, ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Potrivit instanței, plecarea sa a fost justificată de indispoziția cardiacă cu care a simțit simptome și de atitudinea amenințătoare a membrilor familiei copilului față de el. Tribunalul a subliniat că polițistul și jandarmul au intervenit pentru a-l proteja pe reclamant și că nu l-au împiedicat să plece. 17. Parchetul interjet a făcut apel. El a susținut că a rezultat din declarațiile de la B.E. și de la B.D. că acestea din urmă nu au permis reclamantului să părăsească locul, astfel încât mai puțin are nici o autorizație de a pleca înainte de sosirea polițiștilor de la Brigada rutieră. Reclamantul, prezent și reprezentat de doi avocați, a fost ascultat de instanța de apel. El susținea că instanța de primă instanță a stabilit în mod corect faptele și a concluzionat în mod corect că lipsește elementul intenționat al evadării. El a precizat că B.E. și B.D. nu l-au împiedicat să plece și că ei chiar l-au sfătuit să facă acest lucru pentru a evita ca situația să degenereze. Acesta a fost dus la spital din cauza unui infarct și că a fost în nici un caz nu ar putea fi o scurgere din moment ce identitatea sa a fost cunoscut. 19. printr-o hotărâre definitivă din 7 noiembrie 2013, Curtea de apel Timișoara l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de doi ani cu suspendare pentru evadare. Pe baza faptelor stabilite de instanța de primă instanță, Comisia a considerat, spre deosebire de aceasta, că infracțiunea de fugă a fost constituită. Ea a considerat că reclamantul, care era conștient de rănile suferite de victimă, nu putea să se prevaleze de faptul că polițistul și polițistul nu l-au arestat și să deducă că putea pleca fără să aștepte sosirea poliției rutiere. Comisia a considerat că concluziile anchetei interne a poliției nu au fost relevante în cadrul urmăririi penale în cazul în care reclamantul a avut obligația legală de a-și aștepta întoarcerea ofițerilor de poliție de la Brigada Drumurilor competente să investigheze circumstanțele accidentului. Aceasta a respins, de asemenea, celelalte argumente ale reclamantului și a subliniat că acesta nu putea pleda nici la o agresiune, nici la o agresiune de inimă redusă, din moment ce patrula fusese efectuată pentru a-l proteja și că personalul medical al ambulanței, care era deja la fața locului, îi putea oferi îngrijiri de urgență. Dispozițiile relevante în speță din Codul de procedură penală, în vigoare la data faptelor și referitoare la competențele instanțelor judecătorești de apel și de recurs, sunt descrise în Hotărârea Găitanaru c. România 26082/05, §§ 18, 26 iunie 2012). 24.L Faptul că, pentru orice conducător auto al unui vehicul implicat într-un accident care a provocat moartea unei victime sau care i-a cauzat răniri, de a părăsi locul accidentului fără permisiunea poliției, este pedepsit cu doi până la șapte ani de închisoare. GRIEF 25. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul a declarat că nu a beneficiat de un proces echitabil. În acest caz, reclamantul se plânge că a fost condamnat de instanța de judecată a șefului de acțiune în lipsa unei administrații directe a probelor și pe baza unei interpretări arbitrare a acestora, după ce a fost relocat în primă instanță pentru aceeași infracțiune. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Guvernul susține că instanța nu a modificat faptele stabilite de instanța de primă instanță din Caransebeș, ci le-a dat o nouă calificare juridică care corespundea elementelor constitutive ale accidentului de fugă 28. Acesta arată că reclamantul nu a contestat declarațiile martorilor și nici nu a solicitat administrarea de noi dovezi. El susține că nu a fost necesară o nouă instituție de fapt, o nouă administrare a probelor și, în special, o nouă audiere a martorilor. 29. Curtea amintește că, atunci când o instanță de apel este obligată să cunoască o cauză în fapt și în drept și să studieze în ansamblul său problema vinovăției sau a nevinovăției, aceasta nu poate, din motive de echitate a procedurii, să decidă cu privire la aceste întrebări fără o apreciere directă a mărturiilor prezentate în persoană fie de pârâtul care susține că nu a comis actul care a stat la baza unei infracțiuni penale (a se vedea, printre alte exemple, Constantinescu c. România , n 28871/95, § 55, CEDO 2000 VIII), fie de martorii care au depus mărturie în timpul procedurii (Găitanaru România, n 26082/05, §§ 34-35, 26 iunie 2012, Dan c. Moldova, n 8999/07, § 35, 5 iulie 2011 și Hogea c. România, n 31912/04, § 54, 29 octombrie 2013). 30. Curtea amintește, de asemenea, că admisibilitatea probelor ține în primul rând de normele dreptului intern, că aceaceasta este, în principiu, instanțelor naționale pe care trebuie să le aprecieze elementele colectate de acestea și că misiunea care îi este încredințată prin convenție constă în a verifica dacă procedura luată în considerare în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil ( García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999 I. Astfel, s 89, seria A n 158). 31. Curtea constată, de asemenea, că a constatat deja în cauze similare că, în sistemul judiciar român, competența instanțelor sesizate cu un recurs nu era limitată numai la chestiuni de drept. Într-adevăr, Comisia a observat că procedura aplicabilă în acest cadru era o procedură completă care urma aceleași norme ca și o procedură pe fond și că instanța de apel putea decide fie să confirme executarea reclamantului pronunțată de instana inferioară, fie să îl declare vinovat în urma unei evaluări complete a problemei vinovăiei sau a nevinovăției persoanei în cauză, prin administrarea, dacă este cazul, a unor noi mijloace de probă ( România, nr. 53897/00, § 38, 8 martie 2007, Găitanaru , citată anterior, § 30, și Marius Dragomir România , n 21528/09, § 25, 6 octombrie 2015). 32. Îndreptându-se spre faptele din speță, Curtea arată că instanța de apel a lui Timișoara sie este în valoare de această ultimă posibilitate și l-a condamnat pe reclamant după ce l-a auzit în persoană (a se vedea, a contrao Găitanaru menționat anterior, § 29 și alineatul 29) 18 de mai sus. În această privință, Curtea constată că recurentul, care a fost prezent și reprezentat de doi avocați, a avut posibilitatea de a-și prezenta argumentele (punctul 18 de mai sus). Cu toate acestea, instana nu a efectuat o nouă audiere a martorilor audiați de Tribunalul de Primă Instană și nici administrarea de noi mijloace de probă. 33. Curtea ia notă de faptul că instanța de apel a statuat că accidentul a fost constituit din momentul în care reclamantul a părăsit locul accidentului înainte de sosirea la fața locului a polițiștilor din brigada rutieră competenți să investigheze circumstanțele accidentului (punctul 20 de mai sus). 34. Comisia observă că, pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel nu a efectuat o nouă instituție a faptelor. Într-adevăr, existența faptelor reproșate reclamantului a fost stabilită de instanța de primă instanță pe baza documentelor scrise ale dosarului și a declarațiilor martorilor, a căror credibilitate nu a fost contestată de către părți (puncte) 18 și 20 de mai sus). 35. Pe lângă faptele stabilite de instanța de primă instanță, instanța de apel a respins apărarea reclamantului și, spre deosebire de judecătorii de primă instanță, a considerat că elementul juridic al accidentului era stabilit în speță și că absența unei opoziții inițiale nu era o cauză de exonerare a răspunderii sale penale (aspecte) 36. Curtea este de acord că, prin examinarea calificării juridice a faptelor, instanța de apel este limitată mai sus (a se vedea punctul 27 de mai sus) 32). Faptul că a dat o nouă interpretare legală faptelor deja stabilite de instanța de primă instanță și că aceasta a ajuns la o concluzie diferită cu privire la punctul menționat anterior nu poate infirma această concluzie. 37. Curtea consideră că reclamantul nu poate susține că interpretarea probelor de către instana de apel a fost arbitrară. În această privință, Curtea constată că B.E. și B.D. nu au efectuat niciun act de investigare și intervenia acestora este limitată la protejarea reclamantului de un eventual atac (punctele 6, 10 și 12 mai) deasupra). Prin urmare, acțiunile lor nu puteau înlocui obligația legală prevăzută la art. 89 alin. În concluzie, având în vedere abordarea urmată de recursul judecătoresc al Timișoara în speță și având în vedere procedurile luate în considerare în ansamblul lor, Curtea nu identifică nicio aparență de încălcare a dreptului reclamantului la un proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. 39. Prin urmare, cererea este în mod evident greșită. în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 octombrie 2020.