CtEDO 17.12.2013 Auto

BÂZGĂ c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
17.12.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BÂZGĂ c. ROUMANIE (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Secțiunea a treia Cerere nr. 34129/09 Leon și Gabrela BÁZGĂ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 decembrie 2013 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Valeriu Grițeco, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 iunie 2009, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie FACUTă reclamanților, soților Leon și Gabrela Bâzgă, sunt resortisanți români, născuți în 1956 și rezidenți în Iași. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, se pot rezuma după cum urmează. La 10 decembrie 2004, fiul reclamanților, la vârsta de 21 de ani, a fost lovit de un vehicul în timp ce traversa un pasaj pieton. El a murit la câteva ore după ce a fost lovit de vehicul, ca urmare a traumelor cauzate de șocul accidentului. În aceeași zi, poliția a efectuat o investigație la fața locului și-a dat raportul. În decembrie 2004, poliția a auzit nouă martori. La 6 ianuarie 2005, poliția l-a auzit pe primul reclamant. La 12 ianuarie 2005, institutul de medicină legală din Iași a depus raportul autopsiei victimei. Potrivit concluziilor raportului, decesul a fost cauzat de multiple traumatisme la nivelul craniului, toracelui și abdomenului. La 20 ianuarie 2005, parchetul se afla lângă tribunalul de primă instanță din Iași ( În conformitate cu concluziile acestui raport, D.P. nu și-a redus suficient viteza la trecerea pietonilor. În perioada 2005-2006, autoritățile au continuat investigația, audiind de mai multe ori D.P. și mai mulți martori. 10. La 8 februarie 2007, Parchetul a efectuat o refacere a faptelor, în prezența a doi experți și a unui martor care a fost prezent în timpul accidentului. Experții și-au prezentat raportul în aceeași zi. 11. La 20 aprilie 2007, poliția a efectuat investigația și a înaintat cazul la Parchet, propunând ca D.P. să fie trimis înapoi în fața instanței șefului de omor prin imprudență. 12. La 19 octombrie 2007, s-a depus un supliment la raportul de experiență (punctul 8 de mai sus). La 12 martie 2008, Parchetul a emis o hotărâre de nejudiciare în favoarea D.P., pe baza dovezilor prezentate în dosar, ale căror declarații ale anumitor martori au fost retrase din declarațiile lor inițiale, printr-o rezoluție din 12 mai 2008, un procuror al aceluiași Parchet a infirmat rezoluția de nejudiciare și a ordonat redeschiderea procedurilor penale 14. Ulterior, poliția a efectuat o nouă audiere a martorilor. La 18 decembrie 2008, un nou supliment la raportul de competență a fost depus la dosar (punctele 8 și 12 de mai sus). Printr-un rechizitoriu din 9 februarie 2009, Parchetul l-a trimis pe D.P. la judecată pe șeful crimei involuntare. 16. La 13 februarie 2009, Tribunalul a interogat părțile cu privire la cererile lor civile. A doua reclamantă s-a constituit parte civilă în prezența avocatului ales, precum și două spitale în care fiul său fusese spitalizat ca urmare a accidentului și a serviciului de departament de ajutor. 17. printr-o hotărâre din 2 septembrie 2010, Tribunalul l-a condamnat pe D.P. pe o perioadă de doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru omor prin imprudență. Pe baza concluziilor rapoartelor de competență și pe baza declarațiilor martorilor prezenți la locul accidentului, tribunalul a judecat că D.P. a dat dovadă de neglijență, prin faptul că nu și-a redus viteza mașinii în apropierea trecerii pietonilor. Tribunalul a fost parțial îndreptățit la acțiune civilă a reclamanților și a condamnat D.P. să le plătească suma de 200 000 lei românești (RON) ca daune morale. 18. Reclamanții și D.P. au solicitat recurs. Prin hotărârea din 1 iunie În 2011, tribunalul județean din Iași a confirmat condamnarea penală a D.P. privind acțiunea civilă, tribunalul departamental a acordat parțial dreptul la apeluri, condamnând D.P. să plătească reclamanților suma de RON 3 750 ca daune materiale, reprezentând cheltuielile serviciului religios de înmormântare a fiului lor. Ea a redus suma alocată pentru prejudiciul moral la RON 150 000. 19. Reclamanții și D.P. au formulat recursuri în recurs. Prin hotărârea din 27 martie 2012, instana de apel a lui Iași a respins recursurile și a confirmat hotărârea tribunalului departamental. GRIEF Fără a aduce atingere articolului din Convenție, reclamanții se plâng de durata anchetei desfășurate de autorități în urma decesului fiului lor. Ei declară că dosarul anchetei este ținut timp de câțiva ani în sertarele Parchetului. Care ar fi încercat să încetinească prin toate mijloacele desfășurarea anchetei . Pentru a proteja D.P., care a fost profesor de universitate și o personalitate foarte cunoscută la Iași. DP. ar fi încercat, de altfel, să influențeze anumiți martori pentru a schimba declarațiile lor. EN . . 21. Reclamanții se plâng de durata procedurii. 1 din Convenție este astfel formulată în părțile sale relevante Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 22. Guvernul observă, cu titlu preliminar, că, în ceea ce o privește pe a doua reclamantă, procedura nu a început decât la 4 În iunie 2009, data la care a fost constituită este o parte civilă. În ceea ce privește durata procedurii în general, Guvernul susține că prezenta o complexitate deosebită, având în vedere obiectul său și aspectele de natură procedurală pe care autoritățile au trebuit să le soluționeze. Acesta susține că autoritățile au ascultat paisprezece martori și au examinat mai multe rapoarte de expertiză. În ceea ce privește comportamentul acestora, consideră că acestea au întreprins demersuri constante în scopul accelerării procedurii și al respectării în același timp a drepturilor procedurale ale părților. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelicular și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II 25). În speță, Curtea constată că, în ceea ce privește primul reclamant, procedura a început la 6 ianuarie 2005 atunci când a declarat că se constituie parte civilă și a încetat la 27 martie 2012, data la care instanța judecătorească din Iași și-a pronunțat hotărârea definitivă; prin urmare, procedura a durat, în ceea ce o privește, șapte ani și aproximativ două luni la trei grade de instanță. 26. În ceea ce privește cea de a doua reclamantă, Curtea constată că procedura a început, în ceea ce o privește, la 4 iunie 2009, în cazul în care aceaceasta este constituită parte civilă în fața Tribunalului de Primă Instanță din Iași și a încetat, de asemenea, la 27 martie 2012, procedura a durat, în ceea ce o privește, doi ani și unsprezece luni la trei grade de jurisdicție. 27. Curtea este de părere că, în ceea ce o privește pe a doua reclamantă și având în vedere criteriile amintite mai sus, durata procedurii nu poate fi calificată drept excesivă. Prin urmare, rămâne de verificat dacă, în ceea ce privește primul reclamant, autoritățile naționale au respectat cerințele de celeritate care decurg din art. 6 alineatul (1) din convenție. 28. Curtea constată că cauza avea o anumită complexitate și că autoritățile interne au trebuit să examineze un volum semnificativ de elemente de probă, inclusiv declarațiile a paisprezece martori și mai multe rapoarte de expertiză (a se vedea, a contraro Michelioudakis c. Grecia, n 54447/10, § 45, 3 aprilie 2012). Pe de altă parte, Curtea nu identifică perioade de inactivitate semnificative în desfășurarea procedurii (a se vedea, a contraro Cârstea și Grecu c. România, n 56326/00, § 42, 15 iunie 2006 și Marinica Tițean Popovici c. România, n 34071/06, § 28, 27 octombrie 2009). 30. În ceea ce privește mai exact argumentele reclamanților care au fost retrași din activitatea Parchetului și a poliției timp de mai mulți ani (punctul 20 de mai sus), Curtea ia notă de faptul că autoritățile naționale au rămas active și au întreprins demersuri constante pentru a clarifica situația de fapt. După ce cauza a fost pronunțată în fața instanțelor, acestea din urmă vor fi luate în considerare cu celeritatea necesară în acest sens și, după luarea în considerare a numeroase elemente de probă, au condamnat D.P. la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare și la plata despăgubirilor reclamanților. 31. Prin urmare, Curtea este de părere că durata procedurii, examinată în ansamblu, nu a încălcat cerințele de termen rezonabil, prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție. 32. Prin urmare, cererea este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă, în aplicarea articolului 35 alineatul (3) litera (a) și a articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Moduler Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă