DIACONESCU v. ROMANIA

Cererea nr. 38353/05 Mihnea Dan DIACONESCU împotriva României depusă la 29 septembrie 2005 DECLARAREA FACTELOR FACTILOR Reclamantul, dl Mihnea Dan Diaconescu, este un național român care s-a născut în 1954 și trăiește în Norwalk, Statele Unite ale Americii. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl C. Lupu, un avocat practicant în Râmnicu Valcea. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 septembrie 2001, Oficiul primarului Râmnicu Vâlcea a recunoscut drepturile de proprietate ale reclamantului la 112.528 mp de terenuri, din care 68.728 mp au fost situate intramuros din orașul Râmnicu Vâlcea, și-a eliberat titlul de proprietate pentru teren. La 5 februarie 2004, reclamantul a solicitat un certificat de planificare a orașului cu biroul primarului Râmnicu Vâlcea, fiind o condiție necesară pentru obținerea unui permis de construcție pe 68.728 mp de teren deținut intramuros din orașul Râmnicu Vâlcea. La 4 martie 2004, Oficiul primarului Râmnicu Vâlcea a acordat reclamantului certificatul de planificare a orașului pe care l-a solicitat pentru 68.728 mp de terenuri deținute, cu condiția ca acesta să elaboreze un plan de zonare care să indice, printre altele, terenul pus deoparte pentru construirea străzilor viitoare, intersecții, rute de acces ale vehiculelor și pietonale, precum și rute pentru infrastructura rețelei publice de utilități. Prin decizia din 27 septembrie 2004, Consiliul local Râmnicu Vâlcea a aprobat planul de zonare, care a fost redactat de reclamant la cheltuieli proprii. Consiliul local a deținut însă că reclamantul a fost responsabil pentru construirea rețelelor publice de utilitate și a sistemelor de conectare a utilităților, precum și rutele de acces pietonal și autovehicul furnizate de planul de zonare, la cheltuielile sale proprii. De asemenea, a susținut că reclamantul ar putea fi eliberat cu un permis de clădire numai după ce a îndeplinit sarcina menionată de mai sus. În cele din urmă, Consiliul local a susținut că rutele de acces pietonal și autovehiculului vor fi expropriate și vor deveni parte din domeniul public la o dată ulterioară. Reclamantul a apelat împotriva deciziei Consiliului Local Râmnicu Vâlcea. El a susținut că condițiile aferente permisului de construcție sunt ilegale și i-a pus o sarcină disproporționată. În plus, el a susținut că a fost discriminat, deoarece persoanele într-o situație similară au fost tratate diferit, și că a oferit de a dona consiliului local terenurile pentru rețelele publice de utilități, inclusiv drumurile și traseele de acces. Prin decizia finală din 30 noiembrie 2004, apelul reclamantului a fost respins de către Consiliul Local Râmnicu Vâlcea. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii din 30 noiembrie 2004 în fața instanțelor interne, în căutarea revocării sale parțiale, în măsura în care a fost obligat să îndeplinească condițiile ilegale înainte de obținerea unui permis de construcție. El susține că decizia consiliului local a fost ilegală și i-a impus o sarcină disproporționată, supusă unui tratament discriminatoriu în comparație cu alte persoane într-o situație similară. Prin hotărârea din 1 februarie 2005 Curtea județului Vâlcea a respins acțiunea reclamantului ca fiind bolnavă întemeiat. În conformitate cu art. 51 din Legea nr. 350/2001 privind planificarea zonei teritoriale, planurile de zonare pot fi finanțate și de persoane fizice. În plus, decizia consiliului local nu se referă la expropriare și rutele de acces pietonal și autovehiculelor vor fi expropriate numai prin aplicarea garanțiilor juridice disponibile. În plus, Legea nr. 326/2001 privind gestionarea rețelelor publice de utilități, care reglementează investițiile în construcția rețelelor publice de utilități nu erau aplicabile în acest caz, deoarece reclamantul a contestat planul de zonaj aprobat de consiliu local. instanța de judecată nu a reușit să examineze plângerea și să aplice în mod corespunzător dispozițiile juridice relevante. El a susținut că el nu a contestat planul de zonare, așa cum a fost aprobat de Consiliu, și că acțiunea sa se referă exclusiv la datoria de a construi rețelele de utilitate publică pe propriile cheltuieli, inclusiv toate conexiunile de rețea, precum și rutele de acces pietonal și de vehicule; această condiție i-a fost impusă prin decizia Consiliului local. În aceste circumstanțe, el a considerat că dispozițiile articolului 8 din Legea nr. 326/2001 sunt aplicabile în cazul în cauză, deoarece această lege a determinat care sunt entitățile responsabile de finanțarea construcției rețelelor publice de utilități, care, în conformitate cu el, includeu drumul, pavimentele, rețelele publice de apă, gaze și de canalizare. În plus, Legea nr. 326/2001 a recunoscut caracterul public al finanțării rețelelor publice de utilități; a urmat că o persoană privată nu poate fi solicitată să le finanțeze. În plus, el a susținut că Legea nr. 350/2001 se referă la finanțarea activităților de plan de zonare, în special la elaborarea planurilor de zonare și a altor documente necesare ca condiții de obținere a certificatelor de planificare urbană și a permiselor de construcție, dar nu a reglementat finanțarea rețelelor publice de utilități. În plus, refuzul unui permis de clădire pentru o parte din terenul său în așteptarea construcției rețelelor publice de utilități din fondurile sale proprii a constituit o sarcină disproporționată pentru el, în măsura în care el nu a putut folosi o parte din terenul său. În sfârșit, limitarea a fost discriminatorie, deoarece părțile private într-o situație similară nu au fost obligate să îndeplinească aceste condiții înainte de a se construi pe terenul lor. Prin o hotărâre finală din 4 aprilie 2005, Curtea de Apel Pitești a respins apelul reclamantului din cauza faptului că este bolnavă întemeiat. 350/2001 a constituit obligația autorităților de a finanța planurile de zonare atâta timp cât se referă la obiectivele de interes public. Prin urmare, persoanele private sunt responsabile de finanțarea planurilor de zonare, care aveau alte obiective. De asemenea, instanța a respins argumentul reclamantului că drepturile sale de proprietate au fost încălcate, din cauza faptului că reclamantul este proprietarul terenului și că autoritățile au emis certificatul de planificare urbană solicitat de el și-au aprobat planul de zonare. 326/2001 nu s-a aplicat în acest caz, deoarece autorizarea planului de zonare era o condiție prealabilă pentru expropriarea infrastructurii. În sfârșit, instanța nu a examinat argumentul reclamantului cu privire la pretins tratament discriminatoriu, având în vedere faptul că nu s-a înscris în motivele unei interdicții privind punctele de drept prevăzute în mod expres de normele aplicabile privind procedura civilă. art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 326/2001 prevede că rețelele de utilități publice sunt formate de o rețea de echipamente tehnice și de instalații care fac parte din infrastructura publică locală. Împreună cu terenurile pe care sunt situate, ele aparțin domeniului privat sau public al unității administrative. art. 8 alineatul (1) din Legea nr. 326/2001 prevede că investițiile și punerea în aplicare a investițiilor privind rețelele publice de utilitate sunt reglementate de legislația privind investițiile publice. art. 47 alineatul (2) din Legea nr. 350/2001 privind planificarea zonelor prevede că planul de zonare conține norme în ceea ce privește un domeniu privind organizarea rețelelor stradale, planul arhitectural, modalitățile de utilizare a terenurilor, dezvoltarea infrastructurii publice, statutul juridic al terenurilor și protecția monumentelor istorice. Articolele 50 și 51 din Legea nr. 350/2001 prevăd că elaborarea planurilor de zonare poate fi inițiată de persoanele private. Fondurile pot fi furnizate de bugetul local al unității administrative sau de persoanele private. art. 54 alineatul (2) din Legea nr. 350/2001 prevede că planurile de zonare care nu privesc obiectivele de interes public sunt finanțate de persoanele private. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că instanțele interne nu au examinat meritele plângerii sale împotriva Consiliului Local Râmnicu Vâlcea. El susține că, deși a contestat obligația disproporționată impusă de el de a finanța construcția rețelelor publice de utilități pentru proprietatea sa, instanța internă a respins plângerea sa din cauza dispozițiilor juridice aplicabile care prevăd obligația persoanelor private de a finanța planurile de zonare, o obligație pe care nu a contestat-o niciodată. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea sa de a obține anularea unei părți a unui plan de zonare interzicând-l să obțină un permis de construcție pentru 68.728 mp din proprie proprie proprietate, în așteptarea construcției rețelelor publice de utilități din fondurile sale proprii, a constituit o încălcare a drepturilor sale de proprietate. El susține că condiția este ilegală în măsura în care legislația internă recunoaște natura publică a acestor investiții și că constituie o sarcină disproporționată pentru el, având în vedere costurile construcției. 350/2001 privind planificarea zonei teritoriale nu conține dispoziții privind finanțarea rețelelor publice de utilitate și reglementează exclusiv finanțarea documentelor necesare ca condiție pentru obținerea unui permis de construcție. Ingerența cu bucuria pașnică a proprietăților sale, și anume refuzul unui permis de clădire în așteptarea construcției rețelelor publice de utilități pentru 68.728 mp din proprie proprie proprietate din fondurile sale, în interesul public și în conformitate cu condițiile prevăzute de lege în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În plus, această interferență impune reclamantului o sarcină individuală excesivă? A avut reclamantul o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, reclamantul a oferit o oportunitate rezonabilă de a-și prezenta cazul, și argumentul susținut de el a fost examinat în mod corespunzător de instanțe interne?

THIRD SECTION

Application no. 38353/05

Mihnea Dan DIACONESCU

against Romania

lodged on 29 September 2005

STATEMENT OF FACTS

THE FACTS

The applicant, Mr Mihnea Dan Diaconescu, is a Romanian national who was born in 1954 and lives in Norwalk, the United States of America. He was represented before the Court by Mr C. Lupu, a lawyer practising in Râmnicu Valcea.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 21 September 2001 the Râmnicu Vâlcea Mayor’s Office acknowledged the applicant’s property rights to 112,528 sq.m. of land, out of which 68,728 sq.m. were located

intra

muros

of the town of Râmnicu Vâlcea, and issued his property title for the land.

On 5 February 2004 the applicant applied for a town planning certificate with the Râmnicu Vâlcea Mayor’s Office, this being a required condition for obtaining a permit for construction on the 68,728 sq.m. of land he owned

intra muros

of the town of Râmnicu Vâlcea.

On 4 March 2004 the Râmnicu Vâlcea Mayor’s Office granted the applicant the town planning certificate he had requested for the 68,728 sq.m. of land he owned, on condition that he drafted a zoning plan that would indicate,

inter alia,

the land set aside for building future streets, intersections, vehicle and pedestrian access routes as well as routes for public utility network infrastructure.

By a decision of 27 September 2004 the Râmnicu Vâlcea Local Council approved the zoning plan, which had been drafted by the applicant at his own expense. The local council held, however, that the applicant was responsible for building the public utility networks and the utility connection systems, as well as the pedestrian and vehicle access routes provided by the zoning plan, at his own expense. It also held that the applicant could be issued with a building permit only after he had carried out the above

‑

menioned task. Finally, the local council held that pedestrian and vehicle access routes would be expropriated and would become part of the public domain at a later date.

The applicant appealed against the decision of the Râmnicu Vâlcea Local Council. He argued that the conditions attached to the building permit were unlawful and placed a disproportionate burden on him. Moreover, he submitted that he had been discriminated against, as individuals in a similar situation had been treated differently, and that he had offered to donate to the local council the land for the public utility networks, including roads and access routes.

By a final decision of 30 November 2004 the applicant’s appeal was dismissed by Râmnicu Vâlcea Local Council. The applicant appealed against the decision of 30 November 2004 before the domestic courts, seeking its partial overturn, in so far as he was required to fulfil unlawful conditions prior to obtaining a building permit. He argued that the local council’s decision had been unlawful and had imposed a disproportionate burden on him, subjecting him to discriminatory treatment compared with other individuals in a similar situation.

By a judgment of 1 February 2005 the Vâlcea County Court dismissed the applicant’s action as ill

‑

founded. It held that according to Article 51 of Law no. 350/2001 on territorial zone planning, zoning plans can also be financed by individuals. Moreover, the decision of the local council did not refer to expropriation and the pedestrian and vehicle access routes would be expropriated only by applying available legal safeguards. Furthermore, Law no.

326/2001 on management of public utility networks, which regulated investment in construction of public utility networks was not applicable in the present case, as the applicant had contested the zoning plan approved by the local council.

The applicant appealed on points of law against the judgment. He argued that the first

‑

instance court had failed to examine his complaint and to apply the relevant legal provisions correctly. He submitted that he had not contested the zoning plan, as it had been approved by the Council, and that his action concerned exclusively the duty to build the public utility networks at his own expense, including all network connections as well as pedestrian and vehicle access routes; this condition had been imposed on him by the decision of the Local Council. In these circumstances he considered that the provisions of Article 8 of Law no. 326/2001 were applicable in the present case, as the said law determined which entities were responsible for funding the building of public utility networks, which according to him included the road, pavements, public water, gas and sewage networks. In addition, Law no.

326/2001 acknowledged the public character of the funding of public utility networks; it followed that a private person could not be asked to fund them. Moreover, he submitted that Law no. 350/2001 concerned the funding of zoning plan activities, in particular the drafting of zoning plans and other documents required as conditions of obtaining town planning certificates and building permits, but did not regulate the funding of public utility networks. Furthermore, the refusal of a building permit for part of his land pending the construction of the public utility networks from his own funds amounted to a disproportionate burden on him, in so far as he was thus unable to use part of his land. Lastly, the limitation was discriminatory, as private parties in a similar situation had not been forced to fulfil those conditions prior to building on their land.

By a final judgment of 4 April 2005 the Pitești Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal on the ground that it was ill

‑

founded. It held that Law no. 350/2001 provided a duty for the authorities to fund zoning plans as long as they concerned objectives of public interest. Consequently, private individuals were responsible for funding zoning plans which had other objectives. The court also dismissed the applicant’s argument that his property rights had been breached, on the grounds that the applicant was the owner of the land and the authorities had issued the town planning certificate requested by him and had approved his zoning plan. Furthermore, Law no. 326/2001 was not applicable to the present case, as the authorisation of the zoning plan was a precondition for the expropriation of the infrastructure. Lastly, the court did not examine the applicant’s argument concerning alleged discriminatory treatment, on the ground that it did not fall within the grounds for an appeal on points of law provided expressly by the applicable rules on civil procedure.

B.

Relevant domestic law

Article 2 (1) of Law no. 326/2001 on the management of public utility networks provides that the said networks include,

inter alia,

access to water, sewage, waste disposal, heating and public lighting.

Article 3 (1) and (2) of Law no. 326/2001 provides that the public utility networks are formed by a web of technical equipment and installations which are part of the local public infrastructure. Together with the land they are located on, they belong to the private or public domain of the administrative unit.

Article 8 (1) of Law no. 326/2001 provides that investments and implementation of investments concerning public utility networks are regulated by legislation concerning public investments.

Article 47 (2) of Law no. 350/2001 on zone planning provides that the zoning plan contains rules in respect of an area concerning the organisation of the street networks, the architectural layout, ways of using land, development of public infrastructure, legal status of land and the protection of historical monuments.

Articles 50 and 51 of Law no. 350/2001 provide that the drafting of zoning plans may be initiated by private individuals. The funds can be provided by the local budget of the administrative unit or by private individuals.

Article 54 (2) of Law no. 350/2001 provides that zoning plans which do not concern objectives of public interest are funded by private individuals.

COMPLAINTS

1.

The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that the domestic courts failed to examine the merits of his complaint against the Râmnicu Vâlcea Local Council. He argued that while he contested the disproportionate obligation imposed on him to fund the construction of the public utility networks for his property, the domestic courts dismissed his complaint on account of the applicable legal provisions providing an obligation for private individuals to fund zoning plans, an obligation which he had never contested.

2.

The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that his inability to obtain the cancellation of part of a zoning plan prohibiting him from obtaining a building permit for the 68,728 sq.m. of his property pending the construction of public utility networks from his own funds amounted to a breach of his property rights. He argues that the condition is unlawful in so far as the domestic legislation acknowledges the public nature of such investments, and that it amounts to a disproportionate burden on him, considering the costs of construction. Moreover, Law no.

350/2001 on territorial zone planning does not contain provisions concerning the funding of public utility networks and regulates exclusively the funding of documents required as a condition of obtaining a building permit.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Is the interference with the applicant’s peaceful enjoyment of his possessions, namely the refusal of a building permit pending construction of public utility networks for the 68,728 sq.m. of his property from his own funds, in the public interest and in accordance with the conditions provided for by law within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention?

Furthermore, does this interference impose an excessive individual burden on the applicant?

2.

Did the applicant have a fair hearing in the determination of his civil rights and obligations, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, was the applicant afforded a reasonable opportunity to present his case, and was the argument raised by him duly examined by the domestic courts?