CtEDO 12.10.2012 Auto

ȘCHIOPU AND VERZESCU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
12.10.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ȘCHIOPU AND VERZESCU v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 26040/06 Ioana ȘCHIOPU și Tomița VERZESCU împotriva României depusă la 15 iunie 2006 DECLARAREA FACTELOR Reclamanților, dna Ioana Șchiopu și dna Tomița Verzescu, sunt resortisanți români, care s-au născut în 1926 și, respectiv, 1931 și trăiesc în Râmnicu-Vâlcea. Dna Ioana Șchiopu a murit la 4 septembrie 2006. Fiul său, dl Ion Șchiopu, a solicitat urmărirea cererii în fața Curții în numele ei. Circumstanțele cauzei Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin hotărârile finale din 21 ianuarie 1993 și 23 ianuarie 1996 Curtea de district Vâlcea a recunoscut drepturile de proprietate ale reclamanților Aproximativ 1.800 mp de teren care au fost naționalizate în timpul regimului comunist. De asemenea, a ordonat autorităților locale să elibereze documente de proprietate privind numele reclamanților și să le dea posesia terenului. Deoarece autoritățile locale au avut în vedere să acorde reclamanților posesia terenului la care aveau dreptul, la 16 iunie 1994, Serviciul Râmnicu-Vâlcea de Energie și Sanitaritate a informat Comisia Locală Râmnicu-Vâlcea pentru Execuția Legii nr. 18/1991 privind returnarea terenurilor („Comisia locală”) că o parte a terenurilor a fost ocupată după naționalizarea de către rezervoarele sale de petrol decomisate și nu a putut fi obiectul Legii nr. 18/1991. Nu este clar din dosar dacă reclamanții au fost furnizate și informațiile. La 20 noiembrie 2000, Comisia locală a dat reclamanților posesia terenului la care aveau dreptul. Potrivit procesului-verbal al reuniunii dintre Comisia Locală și reclamanții, redactat în aceeași zi și semnat de ambele părți, au acceptat terenul fără nicio opoziție sau observație. La 2 februarie 2001, Comisia County Râmnicu-Vâlcea a eliberat reclamanții cu o acțiune de proprietate pentru teren. La 23 aprilie 2001 și 7 martie 2003 Oficiul primarului Râmnicu-Vâlcea a informat reclamanții că zece tancuri de petrol fiecare conținând 50 de tone de petrol folosite anterior pentru a alimenta sistemul de încălzire al orașului au fost construite între 1968 și 1969 pe o parte din terenurile la care au fost deținute. Oficiul Primarului a cerut, de asemenea, reclamanților să permită accesul la proprietatea lor și să asiste autorităților locale în îndepărtarea tancurilor deoarece, potrivit Agenției de Mediu Râmnicu-Vâlcea, uleiul din aceste tancuri se scurgea în sistemul de canalizare al orașului și în râul Olt, poluând-o. În sfârșit, Oficiul primarului a declarat că, în cazul în care reclamanții refuză accesul la proprietățile lor, acestea ar fi în întregime responsabile pentru poluarea mediului, iar autoritățile ar depune proceduri de injuncție împotriva acestora pentru a le obliga să respecte. La 26 februarie 2004, Oficiul primarului Râmnicu-Vâlcea a emis certificatul de planificare urbană necesar de către autoritățile locale pentru a solicita un permis de construcție pentru eliminarea rezervoarelor de petrol situate pe proprietatea reclamanților. La o dată neespecificată în 2004, reclamanții au introdus o procedură împotriva Comisiei Locale și Râmnicu- Vâlcea Oficiul primarului care solicită o injuncție pentru a le îndepărta tancurile de petrol din o parte din proprietatea lor sau pentru a permite reclamanților să îndepărteze aceste tancurile la cheltuielile autorităților. În plus, au susținut daune pentru incapacitatea lor de a utiliza terenul. Prin hotărârea din 25 mai 2005, Curtea de District Vâlcea a permis acțiunii reclamanților și a ordonat autorităților locale să plătească reclamanților daune pentru incapacitatea de a folosi terenul. Acesta a remarcat că, potrivit raportului tehnic de experți disponibil în dosar, 750 mp din terenul deținut de solicitanți era ocupat de o platformă de beton și șase tancuri de petrol, fiecare conținând 50 de tone de combustibil. În plus, reclamanții au suferit prejudiciu material din cauza incapacității lor de a utiliza terenurile. Autoritățile locale au apelat împotriva hotărârii. Prin hotărârea din 25 octombrie 2005, Curtea județului Vâlcea a respins apelul autorităților locale. Vâlcea Agenția de Mediu și certificatul de planificare urbană emis de Oficiul primar, tancurile erau un pericol de mediu și trebuiau eliminate cu urgență. Autoritățile locale au apelat la punctele de drept (recurs ) împotriva hotărârii. Prin o hotărâre finală din 10 februarie 2006, Curtea de Apel Pitești a permis, printr-un aviz majoritar, apelul autorităților locale privind punctele de drept, a anulat hotărârile instanțelor de jos și a respins acțiunea reclamanților. Cu toate că partea terenului în cauză ar fi putut fi returnată reclamanților în conformitate cu dispozițiile interne relevante numai dacă era ocupată de investiții agricole, reclamanții au acceptat să fie deținuți de această parcelă de terenuri. Prin urmare, autoritățile locale nu au putut fi considerate responsabile de decizia reclamanților. Prin hotărârea finală din 4 octombrie 2006, Curtea de Apel Pitești a respins apelul reclamanților pentru reexaminare. În argumentele prezentate la Curte la 15 iunie 2006 și 6 aprilie 2012, reclamanții au declarat că rezervoarele petroliere sunt încorporate în sol și că doar câteva platforme de beton sunt vizibile pe suprafață. Acestea nu erau conștienți de rezervoarele petroliere încorporate și de conținutul lor și că autoritățile nu le-au informat cu privire la existența lor. În plus, acestea nu au putut utiliza terenurile fie în scopuri agricole, fie în scopuri de construcție. Legea internă relevantă art. 19 din Legea nr. 137/1995 privind mediul prevede că autoritățile locale și centrale sunt obligate să întreprindă toate măsurile necesare pentru prevenirea sau eliminarea impactului substanțelor periculoase asupra sănătății umane și a mediului. Considerând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de nedreptatea procedurii în măsura în care instanțele interne nu au avut imparțialitate și independență. Invocând în substanță art. 8 și în mod expres art. 1 din Protocol Nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng că tancurile de petrol care își ocupă terenul le-au împiedicat să-și utilizeze proprietatea, să-și scădă valoarea și să constituie un pericol periculos pentru mediu. În baza articolului 13 din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la o soluție eficace, în măsura în care instanța internă și-a respins plângerea și nu mai puteau obține satisfacție echitabilă pentru daunele suportate. A existat vreo interferență cu bucuria pașnică a reclamanților de posesia lor, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? Dacă da, a fost necesară această interferență pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general? A existat vreo ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private și la domiciliu, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție? Dacă da, a fost această interferență în conformitate cu legea și necesară în temeiul articolului 8 § 2?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă