CtEDO 24.01.2012 Auto

CARAIAN v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
24.01.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CARAIAN v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Dl. Vasile Caraian este un național român care s-a născut în 1940 și locuiește în București. El este reprezentat în fața Curții de către dl Paul-Dan Nedelcea și dl Alin Dragos Bengescu, avocați care practică în București. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Primul set de proceduri Prin ordinul de poliție Sibiu din 23 august 1996 reclamantul a fost retras în custodie timp de douăzeci de patru ore pe suspiciune de falsificare. Prin decizia procurorului Sibiu din 24 august 1996, reclamantul a fost reținut în așteptarea procesului timp de cinci zile pentru falsificare, folosirea documentelor falsificate și a corupției din cauza gravității infracțiunilor și necesitatea de a proteja ordinul public. Prin decizia din 28 august 1996 Procurorul Sibiu a prelungit detenția anterioară a reclamantului cu douăzeci de ani 5 zile din cauza gravității infracțiunilor, a nevoia de a proteja ordinea publică și a nevoia de a-l împiedica să distrugă dovezi. Reclamantul a apelat împotriva deciziei și a solicitat să fie eliberat sub supraveghere judiciară. Prin o hotărâre interlocutivă finală din 18 octombrie 1996 Curtea de Apel Alba Iulia a permis recursul reclamantului. Curtea a susținut că arestarea reclamantului a fost legală; cu toate acestea, nu există dovezi în dosar care ar împiedica instanța să elibereze reclamantul sub supraveghere judiciară. La 2 septembrie 1997, Biroul Procurorului Sibiu a inculpat reclamantul pentru mită, complicitate în mită, falsificare, folosirea documentelor falsificate și complicitate în fraudă și a înaintat cazul Curții de județ Sibiu. Prin hotărârea din 15 iunie 2000, Curtea județului Sibiu a achitat reclamantul pe baza unor probe documentare și de testimonial și a unor rapoarte de experți care demonstrează că nu s-a comis niciun act ilegal. Oficiul Procurorului Sibiu a apelat împotriva hotărârii. Prin o hotărâre din 5 decembrie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia a permis recursul procurorului asupra fondurilor, a anulat hotărârea din 15 iunie 2000, a condamnat reclamantul de mită, complicitate în mită, falsificare, folosirea documentelor falsificate și complicitate în fraudă și a condamnat-o la trei ani de închisoare. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii. Prin o hotărâre finală din 1 martie 2002, Curtea de Casație a permis recursul reclamantului, a anulat hotărârile din 15 iunie și 5 decembrie 2000 și a remis cazul la Biroul Procurorului Sibiu pentru anchete suplimentare. , faptul că ancheta a fost efectuată de către poliție și nu de către procuror în conformitate cu normele de procedură penală aplicabile; Biroul Procurorului nu a prezentat toate elementele de probă relevante în acest caz; și declarația inițială a reclamantului a fost luată în absența unui reprezentant juridic. Al doilea set de proceduri Prin decizia din 31 iulie 2003 Procurorul Sibiu a întrerupt ancheta penală inițiată împotriva reclamantului. Oficiul Procurorului a deținut pe baza dovezilor disponibile în dosar că, deși vina reclamantului a fost innegabilă, acțiunea penală inițiată împotriva acestuia a fost timp. Reclamantul a apelat împotriva deciziei și pe baza articolului 13 din Codul de Procedință Penală din România a solicitat autorităților să continue ancheta penală inițiată împotriva acestuia pentru ca acesta să poată dovedi nevinovăția sa. Prin decizia finală din 11 noiembrie 2003 Biroul Procurorului Sibiu a permis apelul reclamantului și a redeschis ancheta penală împotriva reclamantului pentru stabilirea răspunderii sale penale. Prin decizia finală din 14 noiembrie 2003 Biroul Procurorului Sibiu a întrerupt ancheta penală inițiată împotriva reclamantului. Biroul Procurorului a deținut pe baza dovezilor disponibile în dosar că, deși actele ilegale ale reclamantului au fost dovedit, acțiunea penală inițiată împotriva acestuia a fost timp Hotărârea finală din 18 octombrie 2004, Curtea județului Sibiu a permis apelul reclamantului și a ordonat deschiderea anchetei penale împotriva reclamantului. Curtea a susținut că ancheta penală împotriva reclamantului a fost efectuată de același procuror care a confirmat anterior acuzarea reclamantului; Oficiul Procurorului nu a determinat în mod clar implicarea reclamantului în comiterea actelor ilegale și nu a fost stabilit dacă reclamantul a fost inculpat pentru aceleași acte ilegale de care a fost informat. Al treilea set de proceduri Prin decizia finală din 21 martie 2005 Biroul Procurorului Sibiu a întrerupt ancheta penală inițiată împotriva reclamantului. Oficiul Procurorului a deținut pe baza documentarului și a dovezilor de testimonial disponibile în dosar că, deși reclamantul a fost vinovat de infracțiunile pentru care a fost inculpat, acțiunea penală inițiată împotriva lui a fost interzisă în timp util. Reclamantul a apelat împotriva deciziei în fața Curții de District Sibiu pe baza articolului 278 A susținut că instanța internă ar trebui să anuleze decizia procurorului și să mențină cazul de examinare pentru a-și determina nevinovăția. Prin hotărârea din 2 februarie 2006, Curtea de District Sibiu a respins apelul reclamantului și a susținut decizia procurorului prin bazarea pe documentare și dovezi de testimonial disponibile în dosar. Reclamantul nu a auzit reclamantul și nu a prezentat nicio dovadă suplimentară în ceea ce privește infracțiunile pentru care a fost inculpat. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii și a reiterat cererea de a reține instanța judecătorească pentru examinarea cauzei. Prin o hotărâre finală din 30 martie 2007, Curtea județului Bacău a respins recursul reclamantului și a susținut decizia procurorului din cauza faptului că, în conformitate cu dovezile disponibile, reclamantul a comis actele ilegale pentru care a fost inculpat și Oficiul Procuror a examinat în detaliu meritele vinovăției reclamantului. Într-o scrisoare din 28 februarie 2008, reclamantul s-a plâns în fața Curții că procedura penală inițiată împotriva acestuia și-a distrus reputația și că o campanie de presă virulentă a fost inițiată împotriva lui și a companiei sale la momentul arestării sale. Reclamantul a prezentat trei articole de presă publicate în ziarele locale și naționale în martie 1998 care descriu evenimentele care au dus la acuzațiile aduse împotriva lui și la narația cronologică a procedurii penale inițiate împotriva lui. Legea internă relevantă art. 10 din Codul de Procedură Penală din România prevede, printre altele, art. 13 din Codul de Procedură Penală prevede, printre altele, că un acuzat poate cere ca procedurile penale inițiate împotriva lui să fie continuate dacă au devenit interzise. art. 278 (c) din Codul de Procedură Penală din România permite instanțelor interne să anuleze deciziile procurorului atacat de către acuzat și să mențină cazul de judecată dacă consideră că o investigație penală a fost încheiată și toate dovezile au fost transmise în dosar de către organismele de investigare. În acest caz, normele de procedură penală referitoare la un prim proces instanța de judecată este aplicabilă. COMPLAINTE Considerând art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge de ilegalitatea deținerii anterioare la judecată între 23 august și 18 octombrie 1996. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge de lungimea excesivă a procedurii penale inițiate împotriva lui. În baza articolului 6 §§ § 1 și 2 din Convenție, reclamantul se plânge în mod expres și substanțial de încălcarea dreptului său la presunția de nevinovăție și a dreptului său la un proces echitabil în măsura în care instanțele interne și-au respins recursul împotriva deciziei procurorului de a-l declara vinovat de infracțiunile pentru care a fost inculpat după ce procedura penală inițiată împotriva lui a fost întreruptă în timp interzis. În plus, instanțele interne au aprobat decizia procurorului și-au confirmat vina prin bazarea pe dovezile disponibile în dosar, fără a menține cazul de examinare și fără a administra dovezi suplimentare. În plus, susține că o campanie de presă virulentă a fost inițiată împotriva lui la momentul în care a fost retras în custodie. Invocând art. 8 din Convenția, reclamantul se plânge că procedura penală inițiată împotriva acestuia și-a distrus reputația. Întrebări către părți a fost lungimea procedurii penale introduse împotriva reclamantului în cazul în cauză în încălcarea cerinței de „tempă rațională” de la art. 6 § 1 din Convenție? Având în vedere hotărârea finală a Curții de județ Bacău care confirmă hotărârea procurorului cu privire la vina reclamantului prin bazarea pe dovezile disponibile în dosar și fără administrarea probelor suplimentare și fără a-l auzi, a fost dreptul reclamantului la presunția de inocence și la un proces echitabil garantat de art. 6 §§ 1 și 2 din Convenția respectată în acest caz? Guvernul este invitat să prezinte copii ale tuturor hotărârilor interlocutorii adoptate de instanțe interne în cursul procedurii penale inițiate împotriva reclamantului care s-a încheiat prin hotărârea finală din 30 martie 2007 a Curții Județeniei Bacău.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă