DAN c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 60276/08 Vasile DAN împotriva României introdusă la 2 decembrie 2008 EXPOSAT DE FAPT, recurentul, dl Vasile Dan, este un resortisant român, născut în 1975 și rezident în Timișoara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Printr-o acțiune introdusă la 29 martie 2007, reclamantul, ofițer de poliție, a contestat mai multe decizii luate de inspectorul departamental al poliției și de Hotărârea Națională de Combatere a Crimei Organizate (denumită în continuare: A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08-C-82/08 și C-75/08, ECLI:EU:C:2006:488, punctul 41. Prin hotărârea din 24 octombrie 2007, Tribunalul de apel din Timișoara a primit acțiunea și a închis ordinul de transfer.

Ea a considerat că hotărârile contestate nu erau suficient de motivate. L Transplantul Înaltei Curți nu a comunicat reclamantului decât copia recursului la Tribunalul de Primă Instanță. Cu privire la citația trimisă reclamantului, nu a fost menționată nici existența recursului la Tribunalul de Primă Instanță na. Reclamantul a depus la dosar un memoriu în apărare care contesta argumentele invocate de acesta în recursul său. La 27 mai 2008, Tribunalul a avut loc în fața Înaltei Curți în prezența reprezentantului Direcției și în absența reclamantului și a reprezentantului din cadrul Tribunalului de Primă Instanță. La 2 iunie 2008, reclamantul a consultat pagina de internet a Înaltei Curți cu privire la data pronunțării.

Cu această ocazie, el a aflat că Hotărârea a formulat, de asemenea, un recurs. Într-o scrisoare depusă la grefa Înaltei Curți în aceeași zi, el a explicat că nu a avut cunoștință de recursul Direcției, a solicitat o copie a acestui recurs și a solicitat redeschiderea dezbaterilor pentru a putea răspunde argumentelor Direcției. Printr-o hotărâre definitivă din 3 iunie 2008, Înalta Curte a acceptat recursurile din partea Tribunalului de Primă Instanță și a Direcției și a respins acțiunea reclamantului.Înalta Curte a considerat că mutația reclamantului se afla în marja de apreciere a ierarhiei poliției. Ea nu se pronuna asupra cererii reclamantului de redeschidere a dezbaterilor. Dreptul intern relevant Dispozițiile Codului de procedură civilă privind examinarea recursului se citesc după cum urmează Art. 306 Președintele instanței (...) stabilește data la care a fost pronunțat recursul, ordonă trimiterea citațiilor și comunică motivele recursului.

GRIEF Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de Înalta Curte de Casație și Justiție. El prezintă faptul că nu a avut cunoștință de recursul Curții și că nu a putut răspunde la aceasta. 1 din convenție, din cauza lipsei de comunicare a reclamantului cu privire la motivele recursului introdus de partea pârâtă, Hotărârea Națională de Combatere a Crimei Organizate

TROISIÈME SECTION

Requête n o 60276/08 Vasile DAN contre la Roumanie introduite le 2 décembre 2008

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT Le requérant, M. Vasile Dan, est un ressortissant roumain, né en 1975 et résidant à Timișoara. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Par une action introduite le 29 mars 2007, le requérant, officier de police, contesta plusieurs décisions de l’Inspection départementale de la police et de la Direction nationale de lutte contre le crime organisé (ci-après l’« Inspection » et la « Direction ») qui avaient ordonné sa mutation dans un autre service de la police. Le requérant allégua que la mutation portait atteinte à la garantie de « stabilité » prévue la par le Statut des policiers dès lors qu’elle entraînait le changement de la nature et du lieu de son travail, ainsi que de son salaire.

Par un jugement du 24 octobre 2007, la cour d’appel de Timișoara accueillit l’action et annula l’ordre de mutation. Elle jugea que les décisions contestées n’étaient pas suffisamment motivées. L’Inspection et la Direction formèrent des pourvois devant la Haute Cour de cassation et de Justice. Le greffe de la Haute Cour ne communiqua au requérant que la copie du pourvoi de l’Inspection. Sur la citation à comparaître envoyée au requérant, l’existence du pourvoi de la Direction n’était non plus mentionnée. Le requérant versa au dossier un mémoire en défense contestant les arguments soulevés par l’Inspection dans son pourvoi. L’audience du 27 mai 2008 eut lieu devant la Haute Cour en présence du représentant de la Direction et en l’absence du requérant et du représentant de l’Inspection.

La Haute Cour entendit la plaidoirie du représentant de la Direction et mit l’affaire en délibéré. Le 2 juin 2008, le requérant consulta la page internet de la Haute Cour pour connaître la date du prononcé. A cette occasion, il apprit que la Direction avait également forme un pourvoi. Dans une lettre déposée au greffe de la Haute Cour le même jour, il exposa qu’il n’avait pas eu connaissance du pourvoi de la Direction, sollicita une copie de ce pourvoi et demanda la réouverture des débats pour pouvoir répondre aux arguments de la Direction. Par un arrêt définitif du 3 juin 2008, la Haute Cour accueillit les pourvois de l’Inspection et de la Direction et rejeta l’action du requérant. La Haute Cour estima que la mutation du requérant relevait de la marge d’appréciation de la hiérarchie de la police.

Elle ne se prononça pas sur la demande du requérant tendant à la réouverture des débats. B. Le droit interne pertinent Les dispositions du code de procédure civile concernant l’examen du pourvoi se lisent comme suit : Article 306 « Le président de la juridiction (...) fixe la date de l’audience, ordonne l’envoi des citations à comparaître et communique les motifs du pourvoi. » GRIEF Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant soutient que sa cause n’a pas été entendue équitablement par la Haute Cour de cassation et de Justice. Il expose qu’il n’a pas eu connaissance du pourvoi de la Direction et qu’il n’a pas pu y répondre.

QUESTION AUX PARTIES

Y a-t-il eu atteinte au principe du contradictoire, contenu dans l’article 6 § 1 de la Convention, en raison de l’absence alléguée de communication au requérant des motifs du pourvoi introduit par la partie adverse, la Direction nationale de lutte contre le crime organisé ?