MARTOCIAN c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 18183/09 Vasile MARTOCIAN împotriva României introdusă la 24 martie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Vasile Martocian, este un resortisant român născut în 1966 și rezident în Timișoara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 31 august 2005, reclamantul sesizează Parchetul în fața Tribunalului de Primă Instanță din Timișoara cu privire la o plângere penală cu constituirea unei părți civile împotriva liderilor unei societăți comerciale al cărei obiect de activitate era curățarea spațiilor publice. Acesta susținea că până în 2002, a fost angajat de această societate și că, în iunie 2005, conducerea și-a respins cererea de reangajare, în timp ce Agenția departamentală pentru ocuparea forței de muncă i-a indicat că există posturi disponibile corespunzătoare calificării sale. La 16 ianuarie 2008, Parchetul a considerat că refuzul reangajarii a fost cauzat de lipsa posturilor în momentul depunerii cererii. La 16 mai 2008, acesta din urmă a respins plângerea și l-a informat pe reclamant la o dată nespecificată în luna iulie 2008. În scrisoarea care însoțește decizia procurorului-șef se preciza că reclamantul are posibilitatea de a contesta această decizie în fața instanței în termen de 20 de zile de la data comunicării. La 29 iulie 2008, reclamantul a contestat în fața Tribunalului de Primă Instanță Tribunalul din Timișoara a respins judecarea și respingerea plângerii sale de către procurorul-șef, prin hotărârea din 15 septembrie 2008, Tribunalul a respins plângerea ca fiind tardivă. Luând act de faptul că procurorul-șef nu a răspuns la contestația reclamantului în termenul legal de 20 de zile care i-a fost acordat, instanța a considerat că reclamantul ar fi trebuit să sesizeze instanțele interne fără a aștepta răspunsul procurorului-șef. Instanța concluzionează că, prin introducerea acțiunii sale la 29 iulie 2008, reclamantul a depășit termenul legal pentru a se adresa instanțelor interne. El a considerat că omisiunea procurorului-șef de a răspunde la contestația sa în termenul legal și comunicarea tardivă a acestei decizii nu au avut nici un impact asupra calculării termenului care, conform instanței, era imperativ. Recurentul a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri care a invocat o interpretare greșită a legii și a afirmat că plângerea sa nu a fost întârziată din moment ce a fost formulată înainte de expirarea termenului de 20 de zile calculat de la data comunicării deciziei procurorului-șef. El a adăugat că a fost precizat în mod expres în această decizie că a avut la dispoziție un termen de douăzeci de zile pentru a se adresa instanței. El a concluzionat că o interpretare deosebit de riguroasă a legii la mail ar fi privat de dreptul de acces la o instanță. Printr-o hotărâre definitivă din 28 noiembrie 2008, tribunalul departamental din Timișoara a respins recursul și a confirmat modul în care se calculează termenul de procedură pentru a contesta necultivarea Parchetului. Dreptul și practica internă relevantă Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală (CPP) privind căile de atac disponibile pentru contestarea unei hotărâri a Parchetului sunt următoarele: art. 275 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1). ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: □ Plângere în fața instanței împotriva unei hotărâri de nejudiciare pronunțate de procuror După respingerea unei plângeri depuse în temeiul articolelor 275 și 278 din Codul de procedură penală împotriva unei hotărâri de nejudiciare pronunțate de procuror, persoana vătămată sau orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt afectate poate, în termen de 20 de zile de la data comunicării hotărârii, să depună o plângere la instanță competent să soluționeze cauza în primă instanță. Dacă procurorul-șef al Parchetului (...) nu a răspuns la plângere în termenul de 20 de zile menționat la articolul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește interpretarea și aplicarea articolului 278 din Codul de procedură penală, practica judiciară a cunoscut două puncte de vedere. În primul rând, în cazul în care procurorul-șef nu răspundea, nerespectarea termenului de 20 de zile pentru depunerea unei plângeri în fața instanțelor naționale nu ducea la respingerea plângerii ca fiind tardivă și, prin urmare, judecătorii erau obligați să examineze temeinicia acesteia. Alte instanțe și instanțe au adoptat un punct de vedere contrar și au considerat că, în absența unei plângeri în termenul de 20 de zile prevăzut în paragraful al doilea al acestui articol, a fost forțată să conteste o ordonanță a Parchetului. Examinând cele două puncte de vedere, la 4 iunie 2008, Comisia pentru armonizarea practicii judiciare, compusă din reprezentanții celor mai înalte autorități judiciare din țară, a adoptat primul punct de vedere și a decis că, în lipsa unui răspuns din partea procurorului-șef, interpretarea corectă a articolului CPP a fost cea care a permis instanțelor interne să sesizeze instanțele interne cu privire la o acțiune a Parchetului chiar și după expirarea termenului de douăzeci de zile menționat la paragraful al doilea. În 2009, Secțiunile reunite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care examinau un recurs în interesul legii introduse de procurorul general, s-au alăturat celui de-al doilea punct de vedere și la expirarea termenului de 20 de zile, la ..la ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge de respingerea pentru întârzieri a contestației sale împotriva refuzului de a se pronunța în instanță, declarând că această respingere a dreptului de a avea acces la o instanță. Pe langa art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, reclamantul se plânge de o discriminare pe motive de origine romă. ÎNTREBARE către părți A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a avea acces la o instanță judecătorească, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, din cauza respingerii ca întârziere a contestației sale privind respingerea Parchetului

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

18183/09

Vasile MARTOCIAN

contre la Roumanie

introduite le 24 mars 2009

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Vasile Martocian, est un ressortissant roumain né en 1966 et résidant à Timișoara.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 31 août 2005, le requérant saisit le parquet près le tribunal de première instance de Timișoara d’une plainte pénale avec constitution de partie civile contre les dirigeants d’une société commerciale dont l’objet d’activité était le nettoyage des espaces publics. Il faisait valoir que jusqu’en 2002, il avait été employé par cette société et qu’en juin 2005, la direction avait rejeté sa demande de réembauche, alors que l’Agence départementale pour l’emploi lui avait indiqué qu’il y avait des postes disponibles correspondant à sa qualification. Il allégua que le refus de réembauche était abusif et discriminatoire en raison de son origine Rom.

Le 16 janvier 2008, le parquet rendit un non-lieu estimant que le refus de réembauche était dû à l’absence des postes au moment de la demande.

Le requérant contesta le non-lieu devant le procureur en chef du parquet. Le 16 mai 2008, ce dernier rejeta la plainte et en informa le requérant à une date non précisée au cours du mois de juillet 2008. Dans la lettre accompagnant la décision du procureur en chef il était précisé que le requérant avait la possibilité de contester cette décision devant le tribunal dans un délai de vingt jours à compter de la date de la communication.

Le 29 juillet 2008, le requérant contesta devant le tribunal de première

instance de Timișoara le non-lieu du parquet et le rejet de sa plainte par le procureur en chef.

Par un jugement du 15 septembre 2008, le tribunal rejeta la plainte comme tardive.

Observant que le procureur en chef n’avait pas répondu à la contestation du requérant dans le délai légal de vingt jours qui lui était imparti, le tribunal estima que le requérant aurait dû saisir les juridictions internes sans attendre la réponse du procureur en chef. Le tribunal conclut qu’en introduisant son action le 29 juillet 2008, le requérant avait dépassé le délai légal pour s’adresser aux juridictions internes. Il jugea que l’omission du procureur en chef de répondre à sa contestation dans le délai légal et la communication tardive de cette décision n’avaient pas d’incidence sur le calcul du délai qui, selon le tribunal, était impératif.

Le requérant forma un pourvoi contre ce jugement alléguant une mauvaise interprétation de la loi. Il affirma que sa plainte n’était pas tardive dès lors qu’il l’avait introduite avant l’expiration du délai de vingt jours calculé à partir de la date de la communication de la décision du procureur en chef. Il ajouta qu’il était expressément précisé dans cette décision qu’il disposait d’un délai de vingt jours pour s’adresser au tribunal. Il conclut que l’interprétation particulièrement rigoureuse de la loi l’aurait privé du droit d’accès à un tribunal.

Par un arrêt définitif du 28 novembre 2008, le tribunal départemental de Timișoara rejeta le pourvoi et confirma le mode de calcul du délai de procédure pour contester le non-lieu du parquet.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale (CPP) concernant les recours disponibles pour contester une décision du parquet sont les suivantes

:

Article 275 § 1 – Droit de déposer une plainte

«

Toute personne peut se plaindre d’une mesure ou d’un acte qui, dans le cadre des poursuites pénales, a porté atteinte à ses intérêts légitimes.

»

Article 277 – Délai de traitement de la plainte

«

Le procureur traite

la plainte dans un délai de vingt jours à compter de la date de sa réception et communique immédiatement sa décision au plaignant.

»

Article 278 – Plainte contre un acte du procureur

«

Une plainte contre une mesure ou un acte d’instruction pénale accomplis par le

procureur (...) donne lieu à une décision du procureur en chef du parquet.

»

La loi n

o

281 du 26 juin 2003 (publiée au Journal officiel le 1

er

juillet

2003) a introduit dans le CPP le nouvel article 278

1

, qui est ainsi libellé

:

Article 278

1

– Plainte auprès du tribunal contre une décision de non-lieu

rendue par le procureur

«

1.

Après rejet d’une plainte déposée en vertu des articles 275 et 278 du code de procédure pénale contre une décision de non-lieu rendue par le procureur, la personne lésée ou toute autre personne dont les intérêts légitimes sont lésés peut, dans un délai de vingt jours à compter de la date de la communication de la décision, déposer une

plainte auprès du tribunal

compétent pour trancher l’affaire en première instance.

2.

Si le procureur en chef du parquet (...) n’a pas répondu à la plainte dans le délai

de vingt jours mentionné à l’article 277, le délai de vingt jours prévu au premier

paragraphe pour saisir les juridictions court à compter de l’expiration du délai dont le procureur avait disposé pour répondre à la plainte.

»

S’agissant de l’interprétation et de l’application de l’article

278

1

du code de procédure pénale, la pratique judiciaire a connu deux points de vue.

Selon le premier, en cas d’absence de réponse du procureur en chef du parquet, le non-respect du délai de vingt jours pour introduire une plainte devant les juridictions n’entrainait pas le rejet de la plainte pour tardivité et, par conséquent, les juges étaient tenus d’examiner son bien-fondé.

D’autres cours et tribunaux ont adopté un point de vue contraire et considéraient qu’à défaut de plainte dans le délai de vingt jours prévu par le second

paragraphe de cet article, l’intéressé était forclos de contester une ordonnance du parquet.

Examinant les deux points de vue, le 4 juin 2008, la Commission pour l’harmonisation de la pratique judiciaire, composée des représentants des plus hautes autorités judiciaires du pays, adopta le premier point de vue et décida qu’en l’absence de réponse du procureur en chef, l’interprétation correcte de l’article

278

1

du CPP était celle qui autorisait l’intéressé à saisir les juridictions internes d’une plainte contre une mesure du parquet même après l’expiration du délai de vingt

jours mentionné au second paragraphe.

Le 6

avril

2009, les Sections réunies de la Haute Cour de cassation et de Justice, examinant un pourvoi dans l’intérêt de la loi introduit par le procureur général, se rallièrent au second point de vue et jugèrent qu’à l’expiration du délai de vingt

jours, l’intéressé était déchu du droit de saisir les juridictions d’une plainte contre une mesure du parquet.

GRIEFS

1.

Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, le requérant se plaint du rejet pour tardivité de sa contestation contre le non-lieu du parquet. Il allègue que ce rejet l’a privé du droit d’accès à un tribunal.

2.

Sous l’angle de l’article

1 du Protocole n

o

12 à la Convention, le requérant se plaint d’une discrimination fondée sur son origine Rom.

QUESTION AUX PARTIES

Y a-t-il eu violation du droit du requérant d’accès à un tribunal, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, en raison du rejet comme tardive de sa contestation du non-lieu du parquet

?