SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 1292/08 Mohamed BOUTIAH împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 14 februarie 2012 într-o cameră compusă din Dean Spielmann, președinte, Elisabet Fura, Karel Jungwiert, Mark Villiger, Ann Power-Forde, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 14 decembrie 2007, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât. După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Mohamed Boutiah, este un resortisant francez, născut în 1967 și rezident la Loriol pe Drôme. Este reprezentat în fața Curții de către Catherine Melgar, avocată la Valencia. Guvernul francez La 21 februarie 2003, reclamantul a pus la culoare toate geamurile vehiculului său, cu excepția parbrizului. La 30 decembrie 2006, a fost întocmit un proces-verbal pentru o reducere semnificativă a câmpului vizual al conducătorului auto, datorată: unui obiect care nu este transparent pe geamuri. Un proces-verbal prin care s-a solicitat plata unei amenzi forfetare de 68 EUR (EUR) a fost ridicat și i s-a dat în mâinile sale. Reclamantul nu a fost achitat de amenda forfetară, aceasta a fost majorată la 180 EUR. EUR printr-o decizie a ofițerului de stat din 16 februarie 2007. La 8 martie 2007, reclamantului i s-a trimis un aviz în scris forfetar suplimentar la data de 8 martie 2007. Acesta conținea, printre altele, această indicație: mai exact, dacă nu aveți o plată cât mai curând posibil, se vor solicita urmăriri penale (pe bunurile, conturile, salariile, vehiculele și alte bunuri). Printr-o scrisoare din 12 martie 2007 adresată ofițerului procurorului general, reclamantul a contestat această încălcare și a afirmat în special că nuanța geamurilor mașinii sale fusese realizată de un profesionist și era legal. El a adăugat că a făcut obiectul mai multor controale rutiere între 2003 și 2006 și că forțele de ordine nu găsiseră nimic de spus. La 18 mai 2007, ofițerul procurorului general i-a răspuns că, întrucât această infracțiune este constatată în mod regulat și caracterizată în mod clar, nu i s-a putut da nici un răspuns favorabil la decizia sa. La 24 mai 2007, reclamantul a scris încă o dată ofițerului procurorului general și și-a reafirmat argumentul conform căruia nuanța geamurilor mașinii sale era conformă cu legea și, spunând că a fost supraîndatorat, a explicat că nu dispunea de mijloacele necesare pentru ca suma solicitată să fie achitată. La 6 iulie 2007, ofițerul procurorului general a răspuns din nou că nu putea da curs în cazul în care încuviințarea era constatată în mod regulat și caracterizată în mod clar. În plus, acesta l-a informat pe reclamant că avea posibilitatea de a se adresa trezoreriei publice pentru a obține o eșalonare a plății. Reclamantul, care primise la 12 iunie 2007 un ultim aviz înainte de a fi sesizat, invitând la plata 207,02 EUR, a acestei sume în două tranșe. Dreptul și practica internă relevantă Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală (în versiunea lor aplicabilă la momentul faptelor) sunt următoarele articole 529 În cazul amenzilor pentru primele patru clase a căror listă este stabilită prin decret în Consiliul de Stat, acțiunea publică este oprită prin plata unei amenzi forfetare care este exclusivă de aplicarea regulilor de recidivă (...) Art. 529-1 În cazul în care, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului articol, autoritatea competentă din statul membru în care s-a depus cererea, autoritatea competentă din statul membru în care s-a depus cererea informează autoritatea competentă din statul membru în care s-a depus cererea, în termen de 45 de zile de la data la care a fost depusă cererea. În termenul prevăzut în art. precedent, contravenientul trebuie să plătească suma de la data la care a fost forțată, cu excepția cazului în care, în același termen, acesta formulează o cerere de scutire la serviciul indicat în anunțul de amendă. (...) În cazul în care nu se efectuează plata sau în cazul în care nu se depune o cale de atac în termen de 45 de zile, partea forfetară se majorează de drept și se recuperează în beneficiul Trezoreriei Publice în temeiul unui titlu executoriu de către Ministerul de Stat art. 530 Titlul menționat la al doilea paragraf din art. 529-2 sau la al doilea paragraf din art. 529-5 se execută în conformitate cu normele prevăzute în prezentul Cod pentru executarea hotărârilor de poliție. Prescrierea pedepsei începe să curgă de la semnarea de către ministerul public a titlului executoriu, care poate fi individual sau colectiv. În termen de 30 de zile de la data la care a fost trimis un aviz prin care contravenientul trebuie să plătească în termen de 30 de zile de la data la care s-a depus cererea, acesta poate depune o plângere motivată în fața procurorului care are ca efect anularea titlului executoriu în ceea ce privește partea în cauză. Această reclamație rămâne admisibilă atât timp cât pedeapsa nu este prescrisă, dacă aceasta nu rezultă dintr-un act de punere în aplicare sau din orice alt mijloc de probă pe care l-a avut la dispoziție persoana care a luat cunoștință de . Cu toate acestea, plângerea nu este mai admisibilă în termen de trei luni de la data la care avizul din partea statului membru în cauză se trimite prin scrisoare recomandată pe certificatul de înmatriculare al vehiculului, cu excepția cazului în care contravenientul justifică faptul că, înainte de expirarea termenului respectiv, a declarat schimbarea adresei sale la serviciul de înmatriculare a vehiculelor; în acest din urmă caz, contravenientul are obligația de a plăti numai o sumă egală cu suma din partea statului membru în care s-a depus declarația în termen de patruzeci și cinci de zile, ceea ce are ca efect anularea titlului executoriu pentru suma suprataxei. Plângerea trebuie să fie însoțită de un aviz forfetar din partea statului membru în cauză și, în cazul prevăzut în art. 529-10, de unul dintre documentele prevăzute în acest articol, în caz contrar este inadmisibilă art. 530-1 Având în vedere (...) reclamația făcută în temeiul celui de-al doilea paragraf al articolului 530 alineatul (1), procurorul public poate, fie să renunțe la exercitarea acțiunii, fie să procedeze în conformitate cu art. 524-528-2 sau cu art. 531 și următoarele, fie să anunțe: Incidentele în litigiu legate de executarea titlului executoriu și de corectarea erorilor materiale pe care le poate prezenta sunt deferite instanței de proximitate, care hotărăște în conformitate cu dispozițiile articolului 711. Articolul R. 49-8 În avizul din 5 martie 2007 (n 0070004P), Curtea de Casație a indicat următoarele: În cazul în care hotărârea de declarare a reclamației contravenientului este luată de procurorul public din alt motiv decât unul dintre cele două motive prevăzute la art. 530-1 primul paragraf din Codul de procedură penală, contravenientul, informat cu privire la această decizie, poate ridica un incident în instanță în fața instanței de proximitate, în conformitate cu art. 530-2 din același cod. În cazul în care instanța de proximitate consideră că plângerea este admisibilă, titlul executoriu este anulat, ceea ce are ca efect deschiderea unui nou termen de prescripție a acțiunii publice. În observațiile pe care le-a formulat în cadrul examinării cererii de aviz, avocatul general L. Davenas a amintit că un incident legat de executarea în fața unei instanțe nu permite, în principiu, să se pună sub semnul întrebării principiul condamnării sau să se soluționeze fondul litigiului. Cu toate acestea, acesta a subliniat faptul că este diferit în ceea ce privește responsabilitatea de a pune în aplicare în mod forfetar, din cauza naturii ambivalente a titlului executoriu, la jumătatea actului de judecată, la jumătatea actului de judecată, care face ca plângerea menționată la art. 530-2 din Codul de procedură penală să se refere atât la forma, cât și la fondul condamnării și să pună sub semnul întrebării forța sa de lucru judecat. Ofițerul procurorului general, într-adevăr, nu dispune de competența de a aprecia temeinicia sau nu a unei plângeri; acesta trebuie să verifice numai dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acesteia (articolele 530-1 și 529-10 din Codul de procedură penală), să o aducă în fața instanței de proximitate, cu excepția cazului în care renunță la urmăriri penale. Din acest motiv, o reclamație depusă în mod regulat, respinsă din alte motive decât lipsa motivării sau a avizului care duce la un incident legat de executarea titlului executoriu, anulează titlul executoriu și îl pune pe ofițerul procurorului public în obligația de a prezenta reclamația judecătorului de proximitate. contragreutatea necesară puterii exorbitante acordate unui agent de urmărire să respingă o cerere pe care numai el o consideră inadmisibilă GRIEF 11. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost numit vinovat fără a fi avut acces la o instanță pentru a se apăra și pentru a se pronunța asupra unui aviz în termen de trei luni forfetar plus care i-a fost adresat. El denunță o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, a principiului prezumției de nevinovăție și a dreptului său la o cale de atac efectivă. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului de a avea acces la o instanță judecătorească. Acesta se referă la art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, conform căruia art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 13. Curtea amintește în primul rând că cerințele articolului 1 din Convenție, care implică toate garanțiile specifice procedurilor judiciare, sunt, în principiu, mai stricte decât cele prevăzute la art. 13, care sunt absorbite de ele (Kudła c. Polonia [GC]; 30210/96, § 146, CEDH 2000-XI). La art. 6 alin. (1) trebuie să se aplice în cazul în care acest lucru nu a fost pus în discuție între părți, trebuie să se examineze această parte a acțiunii numai din unghiul acestei dispoziții. 14. Guvernul solicită Curții, în principal, să declare cererea inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne. În opinia sa, reclamantul dispunea de două căi de atac pentru a se plânge de decizia ofițerului de stat care respinge plângerea sa. În primul rând, din moment ce plângerea sa fusese respinsă din alt motiv decât cele prevăzute la art. 530-1 din Codul de procedură penală, reclamantul putea, în temeiul articolului 530-2 din același cod, să ridice în fața instanței de proximitate un incident cu privire la executarea titlului executoriu. În această privință, guvernul face trimitere la două hotărâri și la un aviz al Curții de Casație (Cass. Crime 29 octombrie 1997, JCP 1998 ediția G, IV, p. 1271; Cass. Crim., 29 mai 2002, bull. n 124 ; Cass. aviz din 5 martie 2007, n 0070004P). În al doilea rând, reclamantul dispune de o cale de drept pentru a obține despăgubiri pentru eroarea procurorului public. : obligația de a-și asuma responsabilitatea pentru statul membru în temeiul articolului L. 141-1 din Codul de organizare judiciară, conform căruia, la data de ..., este obligată să repare prejudiciul cauzat de funcționarea defectuoasă a serviciului de justiție [ ;] cu excepția cazului în care există dispoziții speciale, această responsabilitate nu este angajată decât printr-o greșeală gravă sau printr-o negare a justiției 15. Curtea amintește că numai căile de atac efective și adecvate pentru a remedia presupusa încălcare trebuie să fie epuizate. Mai exact, dispozițiile articolului 35 alineatul (1) din Convenție nu se aplică decât recursurilor referitoare atât la încălcările incriminate, disponibile și adecvate. ; acestea trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel le lipsesc eficacitatea și accesibilitatea dorită. Este de competența statului pârât, dacă pledează pentru neobosire, să demonstreze că aceste condiții sunt îndeplinite (a se vedea, printre multe altele, Paksas c. Lituania [GC], n 34932/04, 6 ianuarie 2011, § 75 17. În ceea ce privește teza guvernului conform căreia, în temeiul articolului L. 141-1 din Codul privind organizarea judiciară, reclamantul avea posibilitatea de a denunța negarea justiției de care se declară victimă în cadrul unei acțiuni vizând repararea prejudiciului cauzat de funcționarea defectuoasă a Serviciului de Justiție, Curtea amintește că reclamantul se plânge în principal de o încălcare a dreptului oricărei persoane cu privire la faptul că decizia privind Comisia consideră că, într-un astfel de caz, numai o procedură care permite să se obțină o astfel de examinare jurisdicțională a acuzațiilor este adecvată pentru a remedia încălcarea în cauză. Curtea amintește apoi că, în cauza Peutier (hotărârea citată anterior, §§ 21-24 ; a se vedea, de asemenea, decizia privind admisibilitatea din 29 iunie 1999), ale cărei circumstanțe sunt apropiate de cele din prezenta cauză, Comisia a concluzionat că posibilitatea prevăzută la art. 530-2 din Codul de procedură penală de a ridica în fața instanței (în acest caz, se referă la instanța de poliție) un incident legat de executarea titlului executoriu nu constituie o cale de atac efectivă. Într-adevăr, Comisia a constatat că această acțiune se referă numai la problema : a vizat punerea în aplicare a obligației statului de a informa contabilul cu privire la trezoreria de la a anula titlul executoriu în cazul în care reclamația a fost declarată inadmisibilă pentru un alt motiv decât lipsa motivării sau neatribuirea consultanței corespunzătoare. Prin urmare, Comisia a concluzionat că această acțiune nu permite remedierea cauzei reclamantului Peltier, care consta în a pune în discuție respingerea cererii sale de exonerare de la plata taxei pe valoarea forfetară, validitatea motivării deciziei ofițerului de stat care respinge plângerea sa împotriva celui care a formulat cererea și a dreptului său de a avea acces la o instanță pentru a contesta realitatea persoanei acuzate. 19. Cu toate acestea, de atunci, Curtea de Casație a confirmat că cel care a încălcat poate ridica un incident de litigiu în temeiul articolului 530-2 atunci când decizia de a declara reclamația este luată de către procuror pentru un alt motiv decât unul dintre cele două cazuri prevăzute la art. 530-1 din Codul de procedură penală. Curtea de Casație a precizat mai întâi că este de competența judecătorului (în prezent, instanța de proximitate) să decidă dacă plângerea este admisibilă, admisibilitatea care duce în mod direct la anularea titlului executoriu și prin care ofițerul procurorului public este obligat să prezinte plângerea instanței de proximitate (punctul 10 de mai sus). În această ipoteză, acuzația se află, în acest caz, încredințată unei instanțe în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. Din cele de mai sus rezultă că, în cazul în care ofițerul public declară o plângere inadmisibilă pentru un alt motiv decât lipsa motivării sau lipsa unui aviz în termen de trei luni forfetar majorat, calea prevăzută la art. 530-2 din Codul de procedură penală este adecvată pentru a remedia încălcarea articolului 6 alineatul (1) a cărui încălcare este pusă în discuție în prezent (punctul 17 de mai sus 20). Având în vedere că plângerea în speță a fost respinsă pe motiv că încălcarea dreptului comunitar a fost constatată în mod regulat și în mod clar caracterizat, este necesar să se constate că, din lipsă de a fi uzat de această cale, reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. Prin urmare, este necesar să se respingă cererea în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declare Claudia Westerdiek Dean Spielmann Modulul Președinte
Requête n
o
1292/08
Mohamed BOUTIAH
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 14 février 2012 en une chambre composée de
:
Dean Spielmann,
président,
Elisabet Fura,
Karel Jungwiert,
Mark Villiger,
Ann Power-Forde,
Ganna Yudkivska,
André Potocki,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 14 décembre 2007,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur.
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Mohamed Boutiah, est un ressortissant français, né en 1967 et résidant à Loriol sur Drôme. Il est représenté devant la Cour par M
e
Catherine Melgar, avocate à Valence. Le gouvernement français
(«
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
Edwige
Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le 21 février 2003, le requérant fit teinter toutes les vitres de son véhicule, à l’exception du pare-brise.
Le 30 décembre 2006, il fut verbalisé pour «
réduction notable du champ de vision du conducteur dû à l’apposition d’un objet non transparent sur les vitres
». Un procès-verbal l’invitant à payer une amende forfaitaire de 68
euros (EUR) fut dressé et lui fut remis en mains propres.
4.
Le requérant ne s’étant pas acquitté de l’amende forfaitaire, elle fut majorée à 180
EUR par une décision de l’officier du ministère public du 16
février 2007.
Un avis d’amende forfaitaire majorée fut envoyé au requérant le 8
mars
2007.Il contenait notamment cette indication
: «
A défaut d’un paiement dans les meilleurs délais, des poursuites (sur vos biens, comptes, salaires, véhicules et autres avoirs) seront engagées. Des frais supplémentaires vous seront alors réclamés
».
5.
Par une lettre du 12 mars 2007 adressée à l’officier du ministère public, le requérant contesta cette infraction. Il fit notamment valoir que la teinte des vitres de son véhicule avait été réalisée par un professionnel et était légale. Il ajouta qu’il avait fait l’objet de plusieurs contrôles routiers entre 2003 et 2006 et que les forces de l’ordre n’avaient rien trouvé à redire.
6.
L’officier du ministère public lui répondit le 18 mai 2007 que, «
cette infraction étant régulièrement constatée et nettement caractérisée, il ne [lui était] pas possible de donner une suite favorable à [sa] requête
».
7.
Le 24 mai 2007, le requérant écrivit une nouvelle fois à l’officier du ministère public. Il réitéra son argument selon lequel la teinte des vitres de son véhicule était conforme à la loi et, soulignant qu’il était en situation de surendettement, exposa qu’il n’avait pas les moyens de s’acquitter du montant réclamé.
Le 6 juillet 2007, l’officier du ministère public répondit une nouvelle fois qu’il ne pouvait donner suite dès lors que l’infraction était «
régulièrement constatée et nettement caractérisée
». Il informa par ailleurs le requérant qu’il avait la possibilité de s’adresser au trésor public pour obtenir un échelonnement de paiement.
8.
Le requérant, qui avait reçu le 12 juin 2007 un dernier avis avant saisie l’invitant à payer 207,02 EUR, s’acquitta de cette somme en deux versements.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
9.
Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale (dans leur version applicable à l’époque des faits) sont les suivantes
:
Article 529
«
Pour les contraventions des quatre premières classes dont la liste est fixée par décret en Conseil d’Etat l’action publique est éteinte par le paiement d’une amende forfaitaire qui est exclusive de l’application des règles de la récidive (...)
».
Article 529-1
«
Le montant de l’amende forfaitaire peut être acquitté soit entre les mains de l’agent verbalisateur au moment de la constatation de l’infraction, soit auprès du service indiqué dans l’avis de contravention dans les quarante-cinq jours qui suivent la constatation de l’infraction ou, si cet avis est ultérieurement envoyé à l’intéressé, dans les quarante-cinq jours qui suivent cet envoi
».
Article 529-2
«
Dans le délai prévu par l’article précédent, le contrevenant doit s’acquitter du montant de l’amende forfaitaire, à moins qu’il ne formule dans le même délai une requête tendant à son exonération auprès du service indiqué dans l’avis de contravention. (...)
A défaut de paiement ou d’une requête présentée dans le délai de quarante-cinq jours, l’amende forfaitaire est majorée de plein droit et recouvrée au profit du trésor public en vertu d’un titre rendu exécutoire par le ministère public
».
Article 530
«
Le titre mentionné au second alinéa de l’article 529-2 ou au second alinéa de l’article 529-5 est exécuté suivant les règles prévues par le présent code pour l’exécution des jugements de police. La prescription de la peine commence à courir à compter de la signature par le ministère public du titre exécutoire, qui peut être individuel ou collectif.
Dans les trente jours de l’envoi de l’avis invitant le contrevenant à payer l’amende forfaitaire majorée, l’intéressé peut former auprès du ministère public une réclamation motivée qui a pour effet d’annuler le titre exécutoire en ce qui concerne l’amende contestée. Cette réclamation reste recevable tant que la peine n’est pas prescrite, s’il ne résulte pas d’un acte d’exécution ou de tout autre moyen de preuve que l’intéressé a eu connaissance de l’amende forfaitaire majorée. S’il s’agit d’une contravention au code de la route, la réclamation n’est toutefois plus recevable à l’issue d’un délai de trois mois lorsque l’avis d’amende forfaitaire majorée est envoyé par lettre recommandée à l’adresse figurant sur le certificat d’immatriculation du véhicule, sauf si le contrevenant justifie qu’il a, avant l’expiration de ce délai, déclaré son changement d’adresse au service d’immatriculation des véhicules ; dans ce dernier cas, le contrevenant n’est redevable que d’une somme égale au montant de l’amende forfaitaire s’il s’en acquitte dans un délai de quarante-cinq jours, ce qui a pour effet d’annuler le titre exécutoire pour le montant de la majoration.
La réclamation doit être accompagnée de l’avis d’amende forfaitaire majorée correspondant à l’amende considérée ainsi que, dans le cas prévu par l’article 529-10, de l’un des documents exigés par cet article, à défaut de quoi elle est irrecevable
».
Article 530-1
«
Au vu de (...) la réclamation faite en application du deuxième alinéa de l’article 530, le ministère public peut, soit renoncer à l’exercice des poursuites, soit procéder conformément aux articles 524 à 528-2 ou aux articles 531 et suivants, soit aviser l’intéressé de l’irrecevabilité de la réclamation non motivée ou non accompagnée de l’avis. (...)
Article 530-2
«
Les incidents contentieux relatifs à l’exécution du titre exécutoire et à la rectification des erreurs matérielles qu’il peut comporter sont déférés à la juridiction de proximité, qui statue conformément aux dispositions de l’article 711.
»
Article R. 49-8
«
L’officier du ministère public saisi d’une réclamation recevable informe sans délai le comptable direct du trésor de l’annulation du titre exécutoire en ce qui concerne l’amende contestée.
»
10.
Dans un avis du 5 mars 2007 (n
o
0070004P), la Cour de cassation a indiqué ce qui suit
:
«
Lorsque la décision d’irrecevabilité de la réclamation du contrevenant est prise par le ministère public pour un motif autre que l’un des deux seuls prévus par l’article 530-1, premier alinéa du code de procédure pénale, le contrevenant, avisé de cette décision, peut élever un incident contentieux devant la juridiction de proximité, en application de l’article 530-2 du même code.
Cet incident contentieux est recevable jusqu’à prescription de la peine.
Si la juridiction de proximité juge que la réclamation était recevable, le titre exécutoire est annulé, ce qui a pour effet d’ouvrir un nouveau délai de prescription de l’action publique.
»
Dans les observations qu’il a formulées dans le cadre de l’examen de la demande d’avis, l’avocat général L. Davenas a rappelé qu’un incident contentieux relatif à l’exécution porté devant un tribunal ne permet pas en principe de remettre en cause le principe de la condamnation ni d’aborder le fond du litige. Il a toutefois souligné qu’il en va différemment pour le contentieux de l’amende forfaitaire majorée, en raison du caractère ambivalent du titre exécutoire – mi-acte de poursuite, mi-acte juridictionnel – qui fait que la réclamation visée à l’article 530-2 du code de procédure pénale touche à la fois la forme et le fond de la condamnation et remet en cause sa force de chose jugée. L’officier du ministère public, en effet, ne dispose pas du pouvoir d’apprécier le bien-fondé ou non d’une réclamation
; il doit seulement après avoir vérifié si les conditions de sa recevabilité (articles 530-1 et 529-10 du code de procédure pénale) sont remplies, la porter obligatoirement devant la juridiction de proximité à moins qu’il ne renonce aux poursuites. Dés lors, une réclamation régulièrement déposée, rejetée pour des motifs autres que l’absence de motivation ou d’avis qui donne lieu à un incident contentieux relatif à l’exécution du titre exécutoire, annule le titre exécutoire et met l’officier du ministère public dans l’obligation de soumettre la réclamation au juge de proximité. Il s’agit là, souligne l’avocat général L. Davenas, du «
contrepoids nécessaire au pouvoir exorbitant donné à un agent de poursuite de rejeter une requête que lui seul juge irrecevable
».
GRIEF
11.
Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, le requérant se plaint du fait qu’il a été désigné coupable sans avoir eu accès à un tribunal pour se défendre et contester l’avis d’amende forfaitaire majorée qui lui a été adressé. Il dénonce une violation de son droit à un procès équitable, du principe de la présomption d’innocence et de son droit à un recours effectif.
12.
Le requérant se plaint d’une violation du droit d’accès à un «
tribunal
». Il invoque les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, aux termes desquels
:
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
Article 13
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
13.
La Cour rappelle en tout premier lieu que les exigences de l’article
§
1 de la Convention, qui impliquent l’ensemble des garanties propres aux procédures judiciaires, sont en principe plus strictes que celles de l’article
13, qui sont absorbées par elles (
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, § 146, CEDH 2000-XI). L’article 6 § 1 trouvant à s’appliquer en l’espèce – cela n’a d’ailleurs pas prêté à controverse entre les parties –, il convient d’examiner cette partie de la requête sous l’angle de cette disposition uniquement.
14.
Le Gouvernement demande à la Cour, à titre principal, de déclarer la requête irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes. Selon lui, le requérant disposait de deux voies de recours pour se plaindre de la décision de l’officier du ministère public rejetant sa réclamation.
Premièrement, dès lors que sa réclamation avait été rejetée pour un autre motif que ceux prévus par l’article 530-1 du code de procédure pénale, le requérant pouvait, en application de l’article 530-2 du même code, soulever devant la juridiction de proximité un incident contentieux relatif à l’exécution du titre exécutoire. Le Gouvernement renvoie à cet égard à deux arrêts et un avis de la Cour de cassation (Cass. crim. 29 octobre 1997, JCP
1998 éd. G, IV, p. 1271
; Cass. crim., 29 mai 2002, bull. n
o
124
; Cass. avis du 5 mars 2007, n
o
Deuxièmement, le requérant disposait d’une voie de droit pour obtenir réparation de l’erreur du ministère public
: engager la responsabilité de l’Etat sur le fondement de l’article L. 141-1 du code de l’organisation judiciaire, aux termes duquel «
l’Etat est tenu de réparer le dommage causé par le fonctionnement défectueux du service de la justice [
;] sauf dispositions particulière, cette responsabilité n’est engagée que par une faute lourde ou par un déni de justice
».
15.
Le requérant n’a pas déposé d’observations en réponse à celles du Gouvernement.
16.
La Cour rappelle que seules les voies de recours effectives et propres à redresser la violation alléguée doivent être épuisées. Plus précisément, les dispositions de l’article 35 § 1 de la Convention ne prescrivent l’épuisement que des recours à la fois relatifs aux violations incriminées, disponibles et adéquats
; ils doivent exister à un degré suffisant de certitude non seulement en théorie mais aussi en pratique, sans quoi leur manquent l’effectivité et l’accessibilité voulues. Il incombe à l’Etat défendeur, s’il plaide le non
‑
épuisement, de démontrer que ces conditions se trouvent réunies (voir, parmi de nombreux autres,
Paksas c. Lituanie
[GC], n
o
34932/04, 6
janvier
2011, § 75).
17.
S’agissant de la thèse du Gouvernement selon laquelle, en application de l’article L. 141-1 du code de l’organisation judiciaire, le requérant avait la possibilité de dénoncer le déni de justice dont il se dit victime dans le cadre d’une action visant à la réparation du dommage causé par le fonctionnement défectueux du service de la justice, la Cour rappelle que le requérant se plaint essentiellement d’une violation du droit de toute personne à ce que la décision relative au «
bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle
» soit prise par un «
tribunal indépendant et impartial
». Elle estime que dans un tel cas de figure, seule une procédure permettant d’obtenir un tel examen juridictionnel de l’«
accusation
»
est propre à redresser la violation alléguée. Tel n’est pas le cas de la procédure en réparation dont il est question.
18.
La Cour rappelle ensuite que dans l’affaire
Peltier
(arrêt précité, §§
21-24
; voir aussi la décision sur la recevabilité du 29 juin 1999), dont les circonstances sont proches de celles de la présente affaire, elle a conclu que la possibilité prévue par l’article 530-2 du code de procédure pénale de soulever devant le juge (il s’agissait alors du tribunal de police) un incident contentieux relatif à l’exécution du titre exécutoire ne constituait pas un recours effectif. Elle a en effet constaté que ce recours ne concernait que la question de « l’exécution » du titre rendu exécutoire par le ministère public pour permettre au trésor public de recouvrer l’amende forfaitaire majorée
: il visait à la mise en œuvre de l’obligation du ministère public d’informer le comptable du trésor de l’annulation du titre exécutoire lorsque la réclamation a été déclarée irrecevable pour un autre motif que l’absence de motivation ou du défaut d’accompagnement des avis correspondant à l’amende. Elle en a déduit que ce recours ne permettait pas de remédier au grief du requérant Peltier, qui consistait à mettre en cause le rejet de sa demande d’exonération de l’amende forfaitaire, la validité de la motivation de la décision de l’officier du ministère public rejetant sa réclamation contre l’amende forfaitaire majorée ainsi que l’entrave subséquente à son droit d’accès à un tribunal pour contester la réalité de l’infraction reprochée.
19.
Depuis lors cependant, la Cour de cassation a confirmé que le contrevenant peut élever un incident contentieux en application de l’article 530-2 lorsque la décision d’irrecevabilité de la réclamation est prise par le ministère public pour un motif autre que l’un des deux seuls prévus par l’article 530-1 du code de procédure pénale. La Cour de cassation a précisé qu’il appartient alors au juge (il s’agit désormais de la juridiction de proximité) de décider si la réclamation est recevable, la recevabilité entraînant de plein droit l’annulation du titre exécutoire et mettant l’officier du ministère public dans l’obligation de soumettre la réclamation au juge de proximité (paragraphe 10 ci-dessus). L’examen du bien-fondé de l’«
accusation
» se trouve alors, dans cette hypothèse, confiée à un tribunal au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
Il résulte de ce qui précède que, lorsque l’officier du ministère public déclare une réclamation irrecevable pour un autre motif que le défaut de motivation ou l’absence de l’avis d’amende forfaitaire majorée, la voie prévue par l’article 530-2 du code de procédure pénale est propre à redresser la violation de l’article 6 § 1 dont il est présentement question (paragraphe 17 ci-dessus).
20.
La réclamation ayant en l’espèce été rejetée au motif que l’infraction était «
régulièrement constatée et nettement caractérisée
», force est de constater que, faute d’avoir usé de cette voie, le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes. Il convient donc de rejeter la requête en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Claudia Westerdiek
Dean Spielmann
Greffière
Président