MUNIER c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 38908/08 Philippe MUNIER împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 14 februarie 2012 într-o cameră compusă din Dean Spielmann, președinte, Elisabet Fura, Karel Jungwiert, Mark Villiger, Ann Power-Forde, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 23 mai 2008, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Philippe Munier, este un resortisant francez, născut în 1970 și rezident în Regatul Unit. Guvernul francez ( La 23 august 2007, vehiculul reclamantului a fost amendat pentru parcare ilegală. În cazul în care această amendă nu a fost decontată, la 16 noiembrie 2007, s-a emis un aviz forfetar (33 EUR) adresat reclamantului. Laavis conține, printre altele, această precizare dacă nu a fost plătită în cel mai scurt timp, se vor efectua urmăriri penale (pe bunurile, conturile, salariile, vehiculele și alte bunuri). Printr-o scrisoare din 28 februarie 2008 adresată Tribunalului de Poliție din Nancy, reclamantul a pus sub semnul întrebării actul care i-a fost reproșat, spunând că nu a avut niciodată cunoștință de avizul inițial de amendă depus pe parbrizul vehiculului său și susținând, printre altele, că în ziua faptelor se afla mai mult de 200 km de locul în care vehiculul său fusese verbalizat. În plus, făcând trimitere la hotărârea Bessau c. Franța 73893/01, 7 martie 2006), el a solicitat să fie convocat în fața instanței de poliție pentru a-și exercita drepturile. În acest scop, folosind un formular cu cinci opțiuni de bifat, ofițerul procurorului public l-a informat pe reclamant la 14 martie 2008 că a respins cererea sa pe următorul motiv: Lacul este destul de caracterizat și anunțul de restricție de origine nu a făcut obiectul nici un litigiu în termenul stabilit. Prin urmare, cererea dvs. nemotivată este inadmisibilă și trebuie să plătiți acest titlu la trezoreria publică Recurentul a răspuns la 25 martie 2008 pe care l-a contestat și a susținut că cererea sa era motivată în mod corespunzător și că ministerul public nu avea altă posibilitate decât să clasifice cauza. Acesta din urmă a replicat la 10 aprilie 2008 pe care a intentat să o anuleze la data la care l-a plătit în mod forfetar și l-a invitat pe reclamant să deconteze suma. S-au schimbat scrisori similare și, la 3 iulie 2008, ofițerul de minister public i-a scris reclamantului în aceste cuvinte (...) am regretat să vă informez că argumentele dezvoltate în cererea dvs. nu-mi permit să dau un răspuns favorabil cererii dvs. și, prin urmare, vă invită să decontați fără întârziere această amendă forfetară majorată la trezoreria publică. Vă informez că puteți contesta această decizie prin solicitarea de a prezenta în fața instanței de proximitate competente pentru a vă dezvolta argumentele. În acest caz, pedeapsa pentru condamnarea de către judecător este de maximum 38 de euro, în conformitate cu art. 131-13 din Codul penal. (...) Recurentul a răspuns la 12 august 2008. Reiserându-și cererile și motivele, a subliniat, printre altele, că: în conformitate cu art. 529-10 din Codul de procedură penală, cauza sa trebuia fie clasată fie fără întârziere, fie transmisă unei instanțe. La 5 septembrie 2008, ofițerul de minister public care i-a adresat reclamantului același formular ca cel pe care l-a trimis la 14 martie 2008 ; a doua caseta a fost bifată de data aceasta, anuntând astfel că cauza nu ar fi clasată, ci adusă în fața judecătorului competent. În aceeași zi, ofițerul de stat a trimis un aviz de anulare. În acest sens, trezorierul general al plătitorului, care a fost informat că a primit o plângere, anulând titlul executoriu referitor la partea forfetară în litigiu. trezorierul general al plătitorului a declarat imediat primirea acesteia, precizând că anunțul de anulare fusese transmis contabilului competent. Între timp, la 16 mai 2008, un aprod al justiției a adresat reclamantului o scrisoare prin care a informat că trezoreria publică a fost însărcinată cu o recuperare forțată pentru neplătirea sumei de 37,95 EUR, care corespunde sumei de l Reclamantul, care a răspuns executorului la 21 mai 2008, că această recuperare a fost ilegală și a trimis o scrisoare similară comorii, nu susține că procedura de recuperare a fost continuată. 10. La 8 septembrie 2008, ofițerul de stat a luat o rechiziționare în scopul citatului reclamantului în fața instanței de proximitate a Nancy la 16 decembrie 2008. La 31 octombrie 2008, reclamantul a trimis o scrisoare instanței de proximitate prin care l-a informat că va fi în afara teritoriului francez de la 1 decembrie 2008 la 15 martie 2009, astfel încât a refuzat să se prezinte la tribunalul de proximitate din 16 decembrie și a solicitat să fie convocat după întoarcerea sa. 11. În ultimă instanță și prin hotărâre contradictorie care a fost pronunțată în fața [reclamantului], instanța de proximitate a declarat că reclamantul nu era prezent sau reprezentat, nici vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la o amendă amendabilă de 38 EUR. Recurentul, care declară că hotărârea nu i-a fost pronunțată, nu are ca obiect casarea. El nu declară că a plătit suma corespunzătoare condamnării sale. GRIFS 12. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a avut acces la o instanță pentru a-și exercita drepturile, pentru a-și demonstra buna credință și pentru a se apăra împotriva acesteia 13. Invocând art. 6 alineatele (2) și (3), el susține că nu a fost niciodată considerat nevinovat, că nu a putut să se apere sau să-și pregătească apărarea. 14. Invocând art. 14, el consideră că a fost victima unei discriminări față de ceilalți cetățeni prevăzători ai procesului lor. 15. Invocând art. 17, reclamantul consideră că a fost victima unui abuz de putere. Reclamantul se plânge că nu a avut acces la o instanță pentru a-și exercita drepturile, pentru a-și demonstra buna credință și pentru a se apăra împotriva sa și pentru a nu fi beneficiat de prezumția de nevinovăție. (1) Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa este stabilită legal. Orice acuzat are dreptul în special la: (...) să aibă timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale să se apere pe sine însuși sau să aibă la dispoziția unui susținător ales de el și, în cazul în care nu va avea mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați; (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 17. Din observațiile și documentele prezentate de părți după comunicarea cauzei în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții reiese că instanța de proximitate a Nancy a fost sesizată cu privire la acuzația împotriva reclamantului și a pronunțat la 16 decembrie 2008 În mod regulat, recurentul a informat instanța că nu putea să apară la acea dată, invocând un motiv a cărui credibilitate este contestată de guvern. Reclamantul susține în observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului că hotărârea din 16 decembrie 2008 nu i-a fost pronunțată. El nu pretinde că a plătit suma la care a fost condamnat. Astfel, pe de o parte, temeinicia acuzației aduse reclamantului a fost examinată de o instanță. Pe de altă parte, reclamantul, care menționează în observațiile sale în replică menținerea totuși a obiecțiilor sale din moment ce a reușit să se prezinte în fața instanței de proximitate, va avea, în principiu, dreptul de a se opune hotărârii din 16 decembrie 2008 după ce acesta i-a fost imputat. Din cele menționate anterior reiese că, dacă se presupune că această parte a cererii nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție, aceaceasta este în orice caz prematură. Având în vedere, în special, modestia sumei în cauză, Curtea deduce, de asemenea, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 35 alin. (3) lit. (b). Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1), al articolului 3 litera (b) și al articolului 4 din Convenție. 18. Curtea a examinat, de asemenea, celelalte obiecțiuni formulate de reclamant. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a evidențiat nici o încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Dean Spielmann Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

38908/08

Philippe MUNIER

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 14 février 2012 en une chambre composée de

:

Dean Spielmann,

président,

Elisabet Fura,

Karel Jungwiert,

Mark Villiger,

Ann Power-Forde,

Ganna Yudkivska,

André Potocki,

juges,

et de Claudia Westerdiek,

greffière de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 23 mai 2008,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Philippe Munier, est un ressortissant français, né en 1970 et résidant à Royaumeix. Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

Edwige

Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

3.

Le 23 août 2007, le véhicule du requérant fut verbalisé pour stationnement irrégulier. L’amende forfaitaire de 11 euros («

EUR

») correspondant à cette contravention n’ayant pas été réglée, un avis d’amende forfaitaire majorée (33 EUR) fut, le 16 novembre 2007, adressé au requérant. L’avis contient notamment cette précision

:

«

A défaut d’un paiement dans les meilleurs délais, des poursuites (sur vos biens, comptes, salaires, véhicules et autres avoirs) seront engagées. Des frais supplémentaires vous seront alors réclamés

».

4.

Par une lettre du 28 février 2008 adressée au tribunal de police de Nancy, le requérant contesta l’infraction qui lui était reprochée, exposant ne jamais avoir eu connaissance de l’avis de contravention initial déposé sur le pare-brise de son véhicule, et faisant notamment valoir que le jour des faits, il se trouvait plus de 200 kilomètres du lieu où son véhicule avait été verbalisé. En outre, renvoyant à l’arrêt

Besseau c. France

(n

o

73893/01, 7

mars 2006), il demandait d’être convoqué devant le tribunal de police pour faire valoir ses droits.

5.

Usant à cette fin d’un formulaire présentant cinq options à cocher, l’officier du ministère public informa le requérant le 14 mars 2008 qu’il avait rejeté sa requête au motif suivant

: «

L’infraction est tout à fait caractérisée et l’avis de contravention d’origine n’avait fait l’objet d’aucune contestation dans les délais impartis. Votre requête non motivée est par conséquent irrecevable et vous devez régler ce titre auprès du trésor public

».

6.

Le requérant répondit le 25 mars 2008 qu’il maintenait sa contestation et ses demandes, faisant valoir que sa requête était dûment motivée et que le ministère public n’avait d’autre possibilité que de classer l’affaire. Ce dernier répliqua le 10 avril 2008 qu’il n’entendait pas procéder à l’annulation de l’amende forfaitaire majorée, et invita le requérant à en régler le montant.

7.

Des lettres similaires furent encore échangées, et, le 3 juillet 2008, l’officier du ministère public écrivit au requérant en ces termes

:

«

(...) j’ai le regret de vous informer que les arguments développés dans votre requête ne me permettent pas d’accorder une suite favorable à votre demande et vous invite donc à régler sans délai cette amende forfaitaire majorée auprès du trésor public. Je vous informe que vous pouvez contester cette décision en demandant à comparaître devant la juridiction de proximité compétente afin de développer vos arguments. Dans ce cas, la peine encourue en cas de condamnation par le juge est de 38 euros maximum conformément à l’article 131-13 du code pénal. (...)

».

Le requérant répondit le 12 août 2008. Réitérant ses demandes et motifs, il souligna notamment qu’en application de l’article 529-10 du code de procédure pénale, son affaire devait être soit classée sans suite, soit transmise à un tribunal.

8.

Le 5 septembre 2008, l’officier du ministère public adressa au requérant le même formulaire que celui qu’il lui avait envoyé le 14

mars

2008

; la deuxième case était cette fois cochée, avisant de la sorte l’intéressé que l’affaire ne serait pas classée mais portée devant le juge compétent.

Le même jour, l’officier du ministère public envoya un «

avis d’annulation

» au trésorier payeur général, l’informant qu’il avait reçu une réclamation, ce qui avait pour effet d’annuler le titre exécutoire relatif à l’amende forfaitaire majorée litigieuse. Le trésorier payeur général en accusa immédiatement réception, précisant que l’avis d’annulation avait été transmis au comptable compétent.

9.

Entretemps, le 16 mai 2008, un huissier de justice avait adressé au requérant une lettre l’informant que le trésor public l’avait chargé d’engager à son encontre un recouvrement forcé pour défaut de payement de la somme de 37,95 EUR, correspondant au montant de l’amende litigieuse, et l’invitant à procéder au règlement dans un délai de huit jours. Le requérant, qui avait répondu à l’huissier le 21 mai 2008 que ce recouvrement était selon lui illégal et avait adressé un courrier similaire au trésor, ne prétend pas que la procédure de recouvrement a été poursuivie.

10.

Le 8 septembre 2008, l’officier du ministère public prit un réquisitoire aux fins de citation du requérant devant la juridiction de proximité de Nancy le 16 décembre 2008. La citation à comparaître lui fut remise en main propre par huissier le 30 octobre 2008.

Le 31 octobre 2008, le requérant envoya une lettre à la juridiction de proximité par laquelle il l’informait qu’il serait hors du territoire français du 1

er

décembre 2008 au 15 mars 2009, de sorte qu’il ne pourrait se présenter à l’audience du 16 décembre, et demandait à être convoqué après son retour.

11.

L’audience eut lieu comme prévu le 16 décembre 2008. «

Statuant en audience publique, en dernier ressort et par jugement contradictoire à signifier à l’encontre [du requérant]

», la juridiction de proximité déclara le requérant – qui n’était ni présent ni représenté – coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à une amende contraventionnelle de 38

EUR.

Le requérant, qui signale que le jugement ne lui a pas été signifié, ne s’est pas pourvu en cassation. Il n’indique pas avoir réglé le montant correspondant à sa condamnation.

GRIEFS

12.

Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir eu accès à une juridiction pour faire valoir ses droits, apporter la preuve de sa bonne foi et se défendre conte l’

«

accusation

» dirigée contre lui.

13.

Invoquant l’article 6 §§ 2 et 3, il prétend ne jamais avoir été présumé innocent, ne pas avoir pu se défendre, ni préparer sa défense.

14.

Invoquant l’article 14, il estime être victime d’une discrimination par rapport aux autres citoyens avisés de leur procès.

15.

Invoquant l’article 17, le requérant estime être victime d’un abus de pouvoir.

EN DROIT

16.

Le requérant se plaint de ne pas avoir eu accès à une juridiction pour faire valoir ses droits, apporter la preuve de sa bonne foi et se défendre conte l’«

accusation

» dirigée contre lui, et ne pas avoir bénéficié de la présomption d’innocence. Il invoque les articles 6 §§ 1, 2 et 3 et 13 de la Convention, aux termes desquels

:

Article 6

«

»

2.

Toute personne accusée d’une infraction est présumée innocente jusqu’à ce que sa culpabilité ait été légalement établie.

3.

Tout accusé a droit notamment à

: (...)

b)

disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense

;

c)

se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent

;

d)

interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge

; (...)

»

Article 13

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

17.

Il ressort des observations et documents produits par les parties après communication de l’affaire en application de l’article 54 § 2 b) du règlement de la Cour, que la juridiction de proximité de Nancy a été saisie de l’«

accusation

» dirigée contre le requérant et a statué le 16 décembre 2008 «

par jugement contradictoire à signifier

». Régulièrement convoqué à l’audience, le requérant avait informé la juridiction qu’il ne pouvait comparaître à cette date, invoquant une raison dont le Gouvernement conteste la crédibilité. Le requérant affirme dans ses observations en réplique à celles du Gouvernement que le jugement du 16 décembre 2008 ne lui a pas été signifié. Il ne prétend pas avoir réglé le montant de l’amende à laquelle il a été condamné.

Ainsi, d’une part, le bien-fondé de l’accusation portée contre le requérant a été examinée par un tribunal. D’autre part, le requérant, qui indique dans ses observations en réplique maintenir néanmoins ses griefs dès lors qu’il n’a pu comparaître devant la juridiction de proximité, aura en principe la faculté de se pourvoir en cassation contre le jugement du 16 décembre 2008 une fois que celui-ci lui aura été signifié.

Il ressort de ce qui précède qu’à supposer que cette partie de la requête ne soit pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention, elle est en tout état de cause prématurée. Eu égard notamment à la modestie de la somme en jeu, la Cour en déduit en outre que les conditions de l’article 35 § 3 b) sont réunies. Cette partie de la requête doit donc être rejetée en application de l’article 35

§§ 1, 3 b) et 4 de la Convention.

18.

La Cour a par ailleurs examiné les autres griefs formulés par le requérants. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek

Dean Spielmann

Greffière

Président