SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere n 35390/03 prezentată de Jean-Claude MEUNIER împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 23 mai 2006 într-o cameră compusă din dnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Cabral Barreto mes Mularoni Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 28 octombrie 2003, având în vedere decizia președintelui camerei de a comunica cererea guvernului francez și de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere declarațiile formale ale părților cu privire la acceptarea unui regulament amiabil al cauzei. După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPT pe reclamant, dl Jean-Claude Meunier, este un resortisant francez, născut în 1954 și rezident în Jargeau. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Antonio Da Costa, avocat în Orleans. Guvernul este reprezentat de agentul său, dl Edwige Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 mai 2003 s-a pronunțat un proces-verbal de amendă pentru parcare împotriva reclamantului, care a dus la o singură sancțiune la plata unei amenzi forfetare. Modalitățile de contestare au fost precizate pe versoul procesului-verbal. La 23 iunie 2003, reclamantul a contestat legalitatea acestei amenzi, din următoarele motive: calitatea, numele și funcția agentului verbal nu au fost menționate, locul în care a avut loc încălcarea nu a fost precis și motivul pentru care nu a fost înțeles. La 30 iunie 2003, ofițerul procurorului districtual din apropierea tribunalului de poliție din Orleans a respins această cerere, .. la 28 iulie 2003, reclamantul a contestat această decizie în fața procurorului republicii în apropierea tribunalului de mare instanță din Orleans, care, la 4 septembrie 2003, nu a dorit să o facă. La 24 februarie 2004, reclamantului i s-a comunicat un aviz de recuperare a unei amenzi forfetare majorate. La 12 august 2004, i s-a comunicat un aviz către terți deținători că orice contestație privind validitatea în forma acestui aviz trebuie adusă în fața trezorierului plătitor general în termen de două luni și că orice alte contestații trebuie aduse în fața instanței sau a instanței care pronunțase sentința. Un alt proces-verbal de amendă a fost întocmit la 11 februarie 2003 împotriva reclamantului, care a contestat legalitatea acestuia. Printr-o scrisoare din 21 octombrie 2003, ofițerul de stat a respins cererea reclamantului, văzând că încălcarea dreptului comunitar era constituită și că procesul-verbal nu suferea de nicio neregulă de formă. Procurorul Republicii l-a informat la 3 noiembrie 2003, pe care o intenționa să nu dea curs reclamațiilor sale. GRIEF Invocă la art. 6 din Convenție, reclamantul se plângea că nu a avut acces la o instanță pentru a contesta legalitatea amenzilor aduse împotriva sa. ÎN DREPTUL Curții a primit următoarea declarație din partea guvernului, datată 11 aprilie 2006 Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei (...), guvernul francez propune ca domnul Jean-Claude Meunier să plătească suma de 750 EUR (șapte sute cincizeci de euro) în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta o soluționare definitivă a cauzei. În lipsa unei soluționări în termenul menționat anterior, Ö Õ se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată care va fi egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această declarație nu se referă la recunoașterea de către guvernul Franței a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță. Curtea a primit următoarea declarație, semnată la 30 martie 2006 de către reclamant. Observ că guvernul francez este pregătit să-i plătească domnului Jean-Claude Meunier suma de 750 EUR (șapte sute cincizeci de euro) în vederea unei soluționări în amănunt a cauzei care are ca origine cererea (...) pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că cazul este definitiv soluționat. Această declarație este soluționată în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle A.B. Baka Premier Președinte
Requête n
o
35390/03
présentée par Jean-Claude MEUNIER
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 23 mai 2006 en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
I.
Cabral Barreto
,
M
mes
A.
Mularoni
,
E.
Fura-Sandström
,
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 octobre 2003,
Vu la décision du Président de la chambre de communiquer la requête au gouvernement français («
le Gouvernement
»), et de se prévaloir de l’article 29
3.de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les déclarations formelles des parties quant à l’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Jean-Claude Meunier, est un ressortissant français, né en 1954 et résidant à Jargeau. Il est représenté devant la Cour par M
e
Antonio Da Costa, avocat à Orléans. Le Gouvernement est représenté par son agent, M
me
Edwige Belliard, Directrice des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Un procès-verbal de contravention au stationnement fut dressé le 23
mai
2003 à l’encontre du requérant, entraînant comme unique sanction l’acquittement d’une amende forfaitaire. Les modalités de contestation étaient précisées au verso du procès-verbal.
Le 23 juin 2003, le requérant contesta la légalité de cette contravention, pour les motifs suivants
: les qualité, nom et fonction de l’agent verbalisateur n’étaient pas mentionnés, le lieu de l’infraction n’était pas précis et le motif de l’infraction n’était pas compréhensible.
Le 30 juin 2003, l’officier du ministère public près le tribunal de police d’Orléans rejeta cette demande, estimant l’infraction constituée.
Le 28 juillet 2003, le requérant contesta cette décision devant le procureur de la République près le tribunal de grande instance d’Orléans qui indiqua, le 4 septembre 2003, ne pas vouloir y faire droit.
Un avis de mise en recouvrement d’une amende forfaitaire majorée fut notifié au requérant le 24 février 2004.
Un avis à tiers détenteur lui fut notifié le 12 août 2004. Il y était précisé que toute contestation relative à la validité en la forme de cet avis devait être portée devant le trésorier payeur général dans un délai de deux mois et que toute autre contestation devait être portée devant le tribunal ou la cour qui avait prononcé la sentence.
Un autre procès-verbal de contravention fut dressé le 11 février 2003 à l’encontre du requérant, qui en contesta la légalité.
Par une lettre du 21 octobre 2003, l’officier du ministère public rejeta la demande du requérant, estimant que l’infraction était constituée et que le procès-verbal ne souffrait d’aucune irrégularité de forme.
Le procureur de la République lui indiqua le 3 novembre 2003, qu’il n’entendait pas donner suite à ses réclamations.
GRIEF
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas eu accès à un tribunal pour contester la légalité des contraventions dressées à son encontre.
La Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante, datée du 11
avril 2006
:
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire (...), le gouvernement français offre de verser à M. Jean-Claude Meunier, la somme de 750
EUR (sept cent cinquante euros) dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendu conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
La présente déclaration n’implique de la part du gouvernement de la France aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce.
»
La Cour a reçu la déclaration suivante, signée le 30 mars 2006 par le requérant
:
«
Je note que le gouvernement français est prêt à verser à M. Jean-Claude Meunier la somme de 750 EUR (sept cent cinquante euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête (...) pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la France à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
»
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président