FILIPLIC CUZNAR v. SLOVENIA

A cincea secțiune decizia nr. 20756/05 Metoda FILIPLIČ CUZNAR împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care așeză la 6 martie 2012 în calitate de comitet compus din: Ann Power-Forde, președinte, Boštjan M. Zupančič, Angelika Nußberger, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 3 iunie 2005, Având în vedere propunerea Guvernului de soluționare făcută reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Metoda Filiplič Cuznar, este un național sloven care s-a născut în 1951 și trăiește în Ljubljana. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl R. Završek și dl R. Koren, avocați care practică în Ljubljana. Guvernul sloven („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 iunie 1995, reclamantul a depus o cerere de executare la Curtea de District de Ljubljana, cerând restituirea proprietăților deținute tatălui său îndepărtat după Războiul Mondial al II-lea. La 18 noiembrie 1996, Curtea a respins cererea ei. La 8 ianuarie 1997, Curtea Superioră Ljubljana a susținut recursul și a remis procesul de reexaminare. La 3 februarie 1997, Curtea de districtă Ljubljana a emis o hotărâre cu privire la încheierea procedurii și, ulterior, a fost examinată în cadrul procedurilor necontențioase. La 30 mai 2002, Curtea de District din Ljubljana a susținut cererea reclamantului în parte de acordare a compensației pentru proprietatea pierdută. Ambele părți au apelat. La 16 aprilie 2003, Curtea Superioră din Ljubljana a respins recursul reclamantului și a susținut suma compensației acordată de instanța de primă instanță. La 11 martie 2004, Curtea Supremă și-a respins recursul și a depus o plângere constituțională. La 10 decembrie 2004, Curtea Constituțională și-a respins plângerea. Hotărârea a fost depusă reclamantului la 15 decembrie 2004. Curtea remarcă că, după ce guvernul a primit notificarea cererii, ei au informat Curtea că au ajuns la o soluție cu reclamantul în ceea ce privește încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil.Reclamantul a informat ulterior Curtea că dorește să retragă această plângere. Curtea ia act de faptul că, după soluționarea atinsă între părți, această chestiune a fost rezolvată la nivel intern și că reclamantul dorește să retragă cererea în partea referitoare la plângerea ei cu privire la durata nejustificată a procedurii. Se constată că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în Protocolurile sale, nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se pună în aplicare cererea în ceea ce privește durata procedurilor din listă, în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (a) din Convenție. În plus, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 13 din Convenție că nu are un remediu intern eficace în ceea ce privește durata procedurii. În acest sens, Curtea își reamintește constatările din cazurile anterioare în care a constatat că Legea privind protecția dreptului la judecată fără întârziere nejustificată („Legea din 2006”) a oferit reclamanților o soluție eficace în ceea ce privește plângerile privind durata procedurii (a se vedea, de exemplu, Pohlen v. Slovenia, (dec.), nr. 28457/03, §§ 36-44). Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35§§3 lit. (a) și 4 din Convenție. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și al articolului 14 din Convenție că drepturile sale au fost încălcate deoarece nu a obținut o compensare deplină pentru proprietatea pierdută și a fost discriminată de dispozițiile legislației interne. Având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea consideră că această parte a cererii nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a Convenției, în urma că aceaceasta este inadmisibilă în temeiul articolului 35 § 3 litera (a) vădit nefondat și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista sa de cazuri cu privire la plângerea privind durata procedurii în temeiul articolului 6 din Convenție; declara inadmisibilă restul cererii. Stephen Phillips Ann Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 20756/05

Metoda FILIPLIČ CUZNAR

against

Slovenia

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 6

March

2012 as a Committee composed of:

Ann Power-Forde,

President,

Boštjan M. Zupančič,

Angelika Nußberger,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 3 June 2005,

Having regard to the Government’s settlement proposal made to the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Metoda Filiplič Cuznar, is a Slovenian national who was born in 1951 and lives in Ljubljana. She was represented before the Court by Mr R. Završek and Mr R. Koren, lawyers practising in Ljubljana.

The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 23 June 1995 the applicant lodged a request for enforcement with the Ljubljana District Court seeking restitution of property forfeited to her late father after World War II.

On 18 November 1996 the court rejected her request. She appealed.

On 8 January 1997 the Ljubljana Higher Court upheld the appeal and remitted the case for re-examination.

On 3 February 1997 the Ljubljana District Court issued a decision on termination of proceedings and the case was subsequently examined in non-contentious proceedings.

On 30 May 2002 the Ljubljana District Court upheld the applicant’s request in part awarding her compensation for the forfeited property. Both parties appealed.

On 16 April 2003 the Ljubljana Higher Court rejected the applicant’s appeal and upheld the amount of compensation awarded by the first-instance court. She lodged an appeal on points of law.

On 11 March 2004 the Supreme Court rejected her appeal. She lodged a constitutional complaint.

On 10 December 2004 the Constitutional Court rejected her complaint. The decision was served on the applicant on 15 December 2004.

THE LAW

The applicant first complained under Article 6

§

1 of the Convention about the length of the civil proceedings.

The Court notes that, after the Government had been given notice of the application, they informed the Court that they had reached a settlement with the applicant as regards the violation of the right to a trial within a reasonable time. The applicant subsequently informed the Court that she wished to withdraw this complaint.

The Court takes note that following the settlement reached between the parties the matter has been resolved at the domestic level and that the applicant wishes to withdraw her application in the part concerning her complaint about the undue length of proceedings. It is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols does not require the examination of the application to be continued (Article 37 § 1

in fine

of the Convention).

In view of the above, it is appropriate to strike the application as far as it concerns the length of the proceedings out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention.

Moreover, the applicant complained under Article 13 of the Convention that she did not have an effective domestic remedy in respect of the length of proceedings.

In this connection, the Court recalls

its

findings from previous cases where it found that the Act on the Protection of the Right to a Trial without undue Delay (“the 2006 Act”) did afford the applicants effective remedy in respect of their complaints about the length of proceedings (see, for example,

Pohlen v. Slovenia,

(dec.), no.

28457/03, §§ 36-44). It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3 (a) and

4 of the Convention.

Finally, the applicant complained under Article 1 of Protocol No.1 and Article 14 of the Convention that her rights were breached as she did not get full compensation for the forfeited property and was discriminated by the provisions of the domestic law. She further complained about the arbitrariness of the domestic proceedings.

Having regard to all material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court considers that this part of the application does not disclose any appearance of a

violation of the

Convention. It follows that it is inadmissible under Article 35 § 3 (a) as manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases with regard to the complaint

about the length of the proceedings under Article 6 of the Convention;

Declares

inadmissible the remainder of the application.

Stephen Phillips

Ann Power-Forde

Deputy Registrar

President