RAGUZ v. SERBIA
RAGUZ v. SERBIA (CtEDO, 2012)
SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 8182/07 Vinko RAGUŽ împotriva Serbiei depusă la 8 februarie 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Vinko Raguž, este un național croat născut în 1940, care locuiește în Dubrovnik, Croația. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. A. Circumstanțele cazului La 28 august 2003, Curtea Municipală din Gornji Milanovac („Curtea Municipală”) a acordat reclamantului compensarea pentru daune împotriva unei terțe părți private. Această decizie a devenit finală la 5 septembrie 2003. La 23 octombrie 2003, Curtea Municipală a ordonat executarea hotărârii prin confiscarea și vânzarea proprietății debitorului hotărârii. La 21 decembrie 2004, Curtea Municipală a informat reclamantul că executarea prin confiscarea și vânzarea proprietății debitorului hotărârii era imposibilă. La 13 iulie 2005, Curtea Municipală a încheiat procedura. La 24 octombrie 2005, Curtea Municipală a acceptat obiecția reclamantului, a anulat decizia din 13 iulie 2005 și a ordonat continuarea executării. La 11 octombrie 2007, Curtea Municipală a suspendat procedura de executare din cauza decesului debitorului hotărârii. Se pare că reclamantul nu a interzis această decizie, care a fost depusă la el la 19 octombrie 2007. La 3 iunie 2008, reclamantul a depus o cerere de continuare a procedurii de executare. La 20 iunie 2008, Curtea Municipală a respins cererea reclamantului. La 27 martie 2009, Curtea Municipală, în apel, a anulat decizia din 20 iunie 2008 și a remis cazul de reexaminare. La 16 aprilie 2009 și 8 iunie 2009, Curtea Municipală a solicitat reclamantului să identifice moștenitorii și subiectul executării și să depună un avans pentru costurile de numire a unui reprezentant special pentru moștenitori, respectiv. Se pare că reclamantul nu a respectat cererile. La 27 august 2009, Curtea Municipală a respins cererea reclamantului de continuare a procedurii de executare în calitate de neconsolidată. La 13 octombrie 2009, Curtea Municipală a respins recursul reclamantului. Se pare că nu s-ar fi evoluat în cadrul procedurii de aplicare a legii interne relevante Legea privind procedura de aplicare a legii interne 2000 ( Zakon o izvršnom postupku; publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Federale Iugoslavia – OG SRY nos. 28/00, 73/00 și 71/01 art. 32 § 1 prevede că instanța va informa părțile și moștenitorii, dacă este cunoscut, că procedurile de executare sunt suspendate din cauza decesului unei părți la procedură. art. 32 § 2 prevede, de asemenea, că, în cazul în care moștenitorii sau adresele lor nu sunt cunoscute de instanță, instanța va numi un reprezentant special pentru ei, fără mai mult timp. art. 33 prevede că costurile procedurii de executare scade asupra debitorului hotărârii, cu excepția cererilor de executare nefondate sau, în cazul retragerii cererilor de executare, atunci când costurile se naște de către creditor al hotărârii. Articolele 14 și 263 prevăd aplicarea subsidiară a Legii de procedură civilă, cu excepția cererilor de suspendare a procedurii. Actul de procedură civilă 2004 (Zacon parničnom postupku; publicat în Gazetteul Oficial al Republicii Serbiei – OG RS nr. 125/04) art. 214 § 1 prevede suspendarea procedurii din cauza, printre altele, decesului unei părți la procedură. art. 217 §§ 1 și 2 prevede continuarea procedurii atunci când alte proceduri relevante sunt în cele din urmă soluționate sau instanța constată că nu există motive suplimentare de așteptare pentru a fi soluționate în cele din urmă. art. 163 prevede că părțile în cadrul procedurii suportă inițial costurile de asigurare a probelor, inclusiv costurile unui reprezentant special desemnat. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 al acestuia cu privire la neexecuția hotărârii interne finale dictate în favoarea sa. 1. A existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește neexecuția hotărârii interne finale din favoarea reclamantului în perioada cuprinsă între 3 martie 2004 și 19 octombrie 2007? A existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește neexecuția hotărârii interne finale rendue în favoarea reclamantului în perioada 19 octombrie 2007 până în prezent? În special, este statul responsabil pentru întârzierea după moartea debitorului hotărârii, în special având în vedere complexitatea cazului, comportamentul reclamantului și obligațiile statului, astfel cum se prevede la art. 32 § 2 din Actul de procedură de aplicare 2000 și art. 217 § 2 din Actul de procedură civilă 2004