Peanci împotriva României

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 12441/05 Nicolae PEANCI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 13 martie 2012 într-un comitet compus din: Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, graffière de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 2 martie 2005, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie: ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Nicolae Peanci este un cetățean român, născut în 1966 și rezident în Slobozia. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl C. Sapera, avocat la București. Guvernul român (atîl) a fost reprezentat de agentul său, dl I. Cambera, de la Ministerul Afacerilor Externe.

Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plângea de faptul că nu a fost adus imediat în fața unui judecător care ar fi putut decide cu privire la legalitatea detenției sale, după arestarea sa din 11 mai 2004. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, el se plângea și de faptul că a avut la dispoziție nici o acțiune care să permită unei instanțe să se pronunțe în scurt timp asupra legalității detenției sale și că eliberarea sa în cazul în care detenția era ilegală. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul a susținut încă că procesul său în fața instanțelor militare care au pronunțat condamnarea sa penală nu a îndeplinit cerințele acestui articol care garantează dreptul unei persoane la audierea cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, în cazul în care judecătorii militari respectă ierarhia militară.

Invocând articolul (a) din Convenție, reclamantul a denunțat faptul că rechizitoriul Parchetului nu i-a fost notificat niciodată. În cele din urmă, invocând art. 6 alineatul (3) litera (c) din Convenție, reclamantul se plângea de faptul că nu a fost asistat de un avocat în cadrul procedurii din 4 noiembrie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial. Acuzarea reclamantului întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție a fost comunicată guvernului care și-a transmis observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia acestuia. Aceste observații au fost adresate reclamantului care a fost invitat să își prezinte observațiile ca răspuns. Scrisoarea modulului a rămas fără răspuns. Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 14 noiembrie 2011, Curtea a atras atenția reclamantului și a avocatului său asupra faptului că termenul acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost mai scurt și că nu a solicitat prelungirea acesteia.

În plus, aceasta a indicat că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, ea putea să șteargă o cerere din rol atunci când, ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că reclamantul nu intenționează să-și mențină cererea. Scrisoarea a ajuns bine atât la reclamant, cât și la avocatul său care nu au răspuns. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea [art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție]. În absența unor circumstanțe speciale care privesc respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii în sensul articolului 37 alineatul (1) din Convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea de rol. Marialena Tsirli Egbert Myjer modulière Președinte adjunct

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 12441/05 Nicolae PEANCI contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 13 mars 2012 en un comité composé de : Egbert Myjer, président, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, juges, et de Marialena Tsirli, greffière adjointe de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 2 mars 2005, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Nicolae Peanci est un ressortissant roumain, né en 1966 et résidant à Slobozia. Il a été représenté devant la Cour par M e C. Sapera, avocat à Bucarest. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me I. Cambrea, du ministère des Affaires étrangères.

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaignait du fait qu’il n’avait pas été aussitôt traduit devant un juge qui aurait pu statuer sur la légalité de sa détention, après son arrestation du 11 mai 2004. Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, il se plaignait également du fait qu’il n’avait eu à sa disposition aucun recours permettant à un tribunal de statuer à bref délai sur la légalité de sa détention et d’ordonner sa libération si la détention était illégale. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant alléguait encore que son procès devant les juridictions militaires qui avaient prononcé sa condamnation pénale n’avait pas répondu aux exigences de cet article qui garantit le droit d’une personne à ce que sa cause soit entendue par un tribunal indépendant et impartial, dès lors que les juges militaires obéissent à la hiérarchie militaire.

Invoquant l’article 6 § 3 a) de la Convention, le requérant dénonçait le fait que le réquisitoire du parquet ne lui avait jamais été notifié. Enfin, invoquant l’article 6 § 3 c) de la Convention, le requérant se plaignait du fait qu’il n’avait pas été assisté par un avocat lors de l’audience du 4 novembre 2004 du tribunal militaire territorial. Le grief du requérant tiré de l’article 6 § 1 de la Convention a été communiqué au Gouvernement qui a transmis ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de celui-ci. Ces observations ont été adressées au requérant qui a été invité à présenter les siennes en réponse. La lettre du Greffe est demeurée sans réponse. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 14 novembre 2011, la Cour a attiré l’attention du requérant et de son avocat sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’il n’en avait pas sollicité la prolongation.

Elle a en outre indiqué qu’aux termes de l’article 37 § 1 a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser que le requérant n’entend pas maintenir sa requête. La lettre est bien parvenue au requérant ainsi qu’à son avocat qui n’y ont pas répondu. EN DROIT A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête (article 37 § 1 a) de la Convention). En l’absence de circonstances particulières touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles, la Cour considère qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention.

Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Marialena Tsirli Egbert Myjer Greffière adjointe Président