Arslanbekov împotriva Rusiei

PRIMEI DECIZIE DECIZIE Nr. 67471/09 Magomed Abdusalamamovich ARSLANBEKOV împotriva Rusiei și a altor două cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 20 martie 2012 în calitate de Cameră compusă din: Nina Vajić, Președinte, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, Linos-Alexandre Sicilianos, Erik Møse, judecători, și Søren Nielsen, grefierul secțiunii, având în vedere cererile depuse la 10 noiembrie 2009, având în vedere decizia de a acorda prioritate cererilor de mai sus în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții, Având în vedere declarațiile depuse de Guvernul contestat cere Curții să elimine cererile din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la aceste declarații, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții sunt trei resortisanți ruși ai căror nume și date de naștere sunt tabulate mai jos.

Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna T.I. Baskayeva, avocat practicant la Vladikavkaz. Guvernul Rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Între 2001 și 2005, reclamanții au înjurat autoritățile de stat în instanța internă pentru plata a diferitelor sume monetare datorate în temeiul dreptului intern. Curții au deținut pentru reclamanții și au ordonat autorităților să plătească diverse sume. Aceste hotărâri au devenit obligatorii și autoritățile le-au executat în anii 2005-2007, ceea ce este cu o anumită întârziere în cazul fiecărui reclamant.

În 2008 și 2009, reclamanții au depus o procedură cu instanța internă care solicită indexarea atribuțiilor judiciare din cauza executării întârziere a hotărârilor menționate mai sus. Instanțele interne au respins cererile. COMPLAINTE Reclamanții se plâng în substanță în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 despre refuzul presupus ilegal de către instanțele interne de a indic-link premiile judiciare datorită executării întârziere a hotărârilor pronunțate în favoarea lor. De asemenea, s-au plâns că refuzul de a indic-link premiile judiciare a constituit o încălcare a dreptului lor la o audiere echitabilă într-un timp rezonabil, susținând încălcări ale articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție în acest sens.

Reclamanții au susținut că refuzul instanțelor interne de a indexa înțelegerile judiciare a fost arbitrar și ilegal, încălcând astfel dreptul lor la bucurarea pașnică a bunurilor lor garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1, al căror parte relevantă se referă după cum urmează: „ Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor sale, nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional “. Prin scrisoarea din 17 ianuarie 2011, Guvernul a furnizat Curtei declarații unilaterale în vederea soluționării problemei formulate de cererile și a solicitat Curții să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din convenție.

Reclamanții au contestat declarațiile, menționând în special că nu au oferit compensații adecvate pentru prejudiciu material. La 21 octombrie 2011, Guvernul a retras declarațiile lor din 17 ianuarie 2011 și a făcut declarații unilaterale revizuite care furnizează mai multe sume de compensare. În aceste declarații, Guvernul a recunoscut încălcarea drepturilor reclamanților în temeiul Convenției, din cauza nerespectării indicelui în favoarea reclamanților.

În documentele scrise care însoțesc declarațiile unilaterale, Guvernul a afirmat, în special, că acest refuz nu era în conformitate cu jurisprudența internă bine stabilită care necesită indexarea automată și sistematică a premiilor monetare, care se referă în acest sens la concluziile relevante ale Curții Europene din Burdov c. Rusia (n. 2) , nr. 33509/04, §§ 93, 107, 15 Ianuarie 2009 și o decizie a Curții Constituționale a Rusiei din 20 martie 2008. Guvernul și-a declarat intenția de a plăti reclamanților sumele tabulate mai jos ca satisfacție echitabilă pentru prejudiciu material și moral, precum și pentru costuri și cheltuieli. Restul declarațiilor lor, formulate în termeni asemănător, citește următoarele: „Sumele menționate mai sus, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile.

Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătesc aceste sume în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” În scrisorile din 21 noiembrie 2011, reprezentantul reclamanților a informat Curtea că reclamanții sunt de acord cu condițiile propuse în declarațiile revizuite ale Guvernului.

Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 37 din Convenție, aceasta poate, în orice etapă a procedurii, să pună în aplicare o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluziile menționate la art. 37 alineatul (1) litera (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curtea, în special, să scoată din lista sa un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii.” art. 37 § 1 în amenzi spune: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile în acest sens.” Având în vedere recunoașterea unei încălcări a drepturilor reclamanților în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 care figurează în declarațiile împreună cu sumele de compensații propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării prezentelor cereri.

În plus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în protocoalele sale, nu solicită continuarea examinării cererilor (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar c. Turcia (emisiune preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§§ 75 77, CEDO 2003-VI). Curtea constată în acest sens că încălcările în cauză au rezultat în mod clar de la o încălcare a dreptului intern și de la o practică stabilită ca fiind recunoscută de Guvern. Curtea ține cont de faptul că reclamanții au fost de acord cu ofertele de remediere ale guvernului. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv convingător de ordine publică pentru a justifica examinarea cererilor cu privire la fondul.

În consecință, această parte a cererilor ar trebui să fie eliminată din listă. Reclamanții au formulat plângeri în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție cu privire la refuzul de a indexa acordurile judiciare în favoarea lor și la abcensea unor măsuri eficace împotriva acestei încălcări. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că cererile din această parte sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ § 3 a) și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se alăture cererilor; ia act de termenele declarațiilor guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; de a elimina cererile din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, în măsura în care plângerile privind refuzul de indicție a liniei de atribuire judiciară sunt legate; declară restul cererilor inadmisibil. Søren Nielsen Nina Vajić Președintele grefierului APENDIX Cerere Nu reclamant Data nașterii Loc de reședință Remunerare oferită (Euros (EUR) și Rubles rus (RUB)) 67471/09 Magomed Abdusalamovich ARSLANBEKOV 18/06/1975 Vladikavkaz 1,840 EUR și 111.088.26 RUB 67765/09 Irina Valentinovna MIKHAYLOVA (BOKOVA) 22/10/1960 Vladikavkaz 1,340 EUR și 182.331,74 EUR RUB 553/10 Tamerlan Elvrikovich TETOV 01/07/1979 Vladikavkaz 1,900 EUR și 96.658.33 RUB

FIRST SECTION

DECISION Application no. 67471/09 Magomed Abdusalamovich ARSLANBEKOV against Russia and 2 other applications (see list appended) The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 20 March 2012 as a Chamber composed of: Nina Vajić, President, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, Linos-Alexandre Sicilianos, Erik Møse, judges, and Søren Nielsen, Section Registrar, Having regard to the above applications lodged on 10 November 2009, Having regard to the decision to grant priority to the above applications under Rule 41 of the Rules of Court, Having regard to the declarations submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the applications out of the list of cases and the applicants’ reply to those declarations, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants are three Russian nationals whose names and dates of birth are tabulated below.

They were represented before the Court by Ms T.I. Baskayeva, a lawyer practicing in Vladikavkaz. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, the Representative of the Russian Federation before the European Court of Human Rights. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. Between 2001 and 2005 the applicants sued the State authorities in domestic courts for payment of various monetary sums due under domestic law. The courts held for the applicants and ordered the authorities to pay various amounts. These judgments became binding and the authorities executed them in the years 2005 to 2007, that is with a certain delay in each applicant’s case.

In 2008 and 2009 the applicants lodged proceedings with the domestic courts asking for indexation of the judicial awards due to the delayed execution of the judgments mentioned above. The domestic courts rejected their claims. COMPLAINTS The applicants complained in substance under Article 1 of Protocol No. 1 about allegedly unlawful refusal by domestic courts to index-link the judicial awards due to delayed execution of the judgments delivered in their favour. They also complained that the refusal to index-link the judicial awards amounted to a violation of their right to a fair hearing within a reasonable time, alleging violations of Articles 6 § 1 and 13 of the Convention in this regard.

THE LAW The applicants maintained that the refusal by domestic courts to index-link the judicial awards was arbitrary and unlawful, thus violating their right to the peaceful enjoyment of their possessions guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1, the relevant part of which reads as follows: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. ” By letter dated 17 January 2011 the Government provided the Court with unilateral declarations with a view to resolving the issue raised by the applications and requested the Court to strike out the applications in accordance with Article 37 of the Convention.

The applicants objected to the declarations, noting in particular that they did not offer adequate compensation for pecuniary damage. On 21 October 2011, the Government withdrew their declarations of 17 January 2011 and made revised unilateral declarations offering increased compensation amounts. In those declarations, the Government aknowledged the violation of the applicants’ rights under the Convention on account of the failure to index-link the judicial awards in the applicants’ favour. In their written submissions accompanying the unilateral declarations, the Government notably stated that such refusal was inconsistent with the well-established domestic case-law requiring automatic and systematic indexation of monetary awards.

They referred in this regard to the relevant findings of the European Court in Burdov v. Russia (no. 2) , no. 33509/04, §§ 93, 107, 15 January 2009 and a decision of the Constitutional Court of Russia of 20 March 2008. The Government declared their intention to pay the applicants the sums tabulated below as just satisfaction for both pecuniary and non-pecuniary damage, as well as for costs and expenses. The remainder of their declarations, formulated in similar terms, reads as follows: “The sums referred to above, which are to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final resolution of the case.” In letters of 21 November 2011, the applicants’ representative informed the Court that the applicants agreed with the conditions proposed in the Government’s revised declarations. The Court reiterates that under Article 37 of the Convention it may at any stage of the proceedings strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusions specified under (a), (b), or (c) of that Article.

Article 37 § (1) (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.” Article 37 § 1 in fine states: “However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” Having regard to the acknowledgement of a violation of the applicants’ rights under Article 1 of Protocol No. 1 contained in the declarations together with the amounts of compensations proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the present applications.

Moreover, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the protocols thereto does not require it to continue the examination of the applications (see, for the relevant principles, Tahsin Acar v. Turkey (preliminary issue) [GC], no. 26307/95, §§ 75 ‑ 77, ECHR 2003-VI). The Court notes in this respect that the violations at issue clearly resulted from a breach of domestic law and established practice as aknowledged by the Government. The Court bears in mind the fact that the applicants agreed to the Government’s remedial offers. The Court does not therefore see any compelling reason of public order to warrant the examination of the applications on the merits.

Accordingly, this part of the applications should be struck out of the list. The applicants made complaints under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention about the refusal to index-link the judicial awards in their favour and the abcense of effective remedies against that violation. However, in light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that the applications in this part are manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Decides to join the applications; Takes note of the terms of the respondent Government’s declarations and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the applications out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention in so far as the complaints about refusal to index-link the judicial awards are concerned; Declares the remainder of the applications inadmissible. Søren Nielsen Nina Vajić Registrar President APPENDIX No Application No Applicant Date of birth Place of residence Compensation offered (Euros (EUR) and Russian roubles (RUB)) 67471/09 Magomed Abdusalamovich ARSLANBEKOV 18/06/1975 Vladikavkaz 1,840 EUR and 111,088.26 RUB 67765/09 Irina Valentinovna MIKHAYLOVA (BOKOVA) 22/10/1960 Vladikavkaz 1,340 EUR and 182,331.74 RUB 553/10 Tamerlan Elvrikovich TETOV 01/07/1979 Vladikavkaz 1,900 EUR and 96,658.33 RUB