Secțiunea a doua Cerere nr. 47946/11 Hüseyin YORGUN împotriva Turciei introdusă la 4 aprilie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Hüseyin Yorgun, este un resortisant turc născut în 1954 și rezident în Mercin. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Özbek, avocat în Mercin. La 7 februarie 2007, reclamantul a fost reținut la Mercin pentru ajutor și apartenență la o organizație teroristă, precum și pentru propagandă în beneficiul acesteia. La 9 februarie 2007, el a fost ascultat de poliție. El a recunoscut că este membru al TDP (Demokratik Toplum Partsi) S-a dus la o societate democratică, mișcare prokurdă de stânga), partid politic, atunci legal. El a declarat că nu a fost conștient de cărțile despre Abdullah Öcalan confiscate acasă, spunând că ar putea aparține copiilor săi. În plus, el a recunoscut că a semnat o cerere cu titlul de În calitate de [resortisant al] Kurdistan eu consider și recunosc în Kurdistan domnul Abdullah Öcalan ca o autoritate politică (siasi irade A recunoscut, de asemenea, că a găzduit un membru al PKK pe nume Z.B., membru al PKK, un secretar general al ONU, secretarul general al Consiliului Europei, președintele Republicii și prim-ministrul Republicii Turcia, precum și președintele Marii Adunări a Turciei. La 11 februarie 2007, judecătorul din Mercin a dispus plasarea în detenție a reclamantului. La 29 iunie 2007, procurorul din Republica Democratică Adana a intentat o acțiune penală împotriva mai multor persoane, printre care reclamantul pentru ajutor și apartenență la o organizație teroristă, precum și pentru propagandă în beneficiul acesteia. Prin hotărârea din 4 iunie 2009, în temeiul articolului 314 alineatul (2) și al articolului 220 alineatul (7) din Codul penal și al articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713, tribunalul din Adana l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de propagandă în beneficiul unei organizații ilegale și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 luni. În așteptarea sa, instanța de judecată a luat în considerare, în special, petiția semnată de solicitant. În această privință, aceasta a precizat că reclamantul a adus poporul la ură și violență prin utilizarea metodelor de organizare teroristă PKK pentru a-l face legitim și pentru a reuni susținători. De asemenea, a ordonat eliberarea reclamantului. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul s-a ocupat de casare, susținând că a găzduit Z.B. doar pentru că acesta era un membru al tribului său. În ceea ce privește petiția, el susținea că nu știa nici să citească, nici să scrie și că a semnat petiția fără să știe conținutul ei. În această privință, pe baza articolului 10 din convenție, el a solicitat achitarea sa, deoarece petiția nu făcea apel la violență și nici nu incita la ură. Prin Hotărârea din 11 octombrie 2010, Curtea de Casație a încuviințat arestarea tribunalului din Adana din 4 iunie 2009. Dreptul intern relevant La art. 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, în vechea sa versiune și noua sa versiune, figurează în Hotărârea Faruk Temel c. Turcia 16853/05, §§ 26-27, 1 februarie 2011). La art. 220 alineatul (7) din Codul penal prevede că orice persoană care o ajută în cunoștință de cauză și în mod deliberat, chiar dacă nu are un anumit rang ierarhic, va fi pedepsită de șeful unei organizații (care are un scop criminal). La art. 314 alineatul (2) din Codul penal prevede că orice persoană care face parte dintr-o organizație armată va fi pedepsită cu cinci până la zece ani de condamnare penală. GRIFS Invochează art. 6 din convenție, reclamantul se plânge că instanțele naționale nu și-au motivat deciziile sau motivele pentru care a fost condamnat. Invocând articolele 8, 10 și 14 din convenție, reclamantul susține că condamnarea sa pentru semnarea acestei cereri constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare și la viața privată. El explică faptul că a fost condamnat pentru semnarea cererei în litigiu, în timp ce Curtea de Casație în Hotărârea sa din 13 mai 2009 a infirmat Hotărârea din 8 mai 2009 Curtea din Adana (E. 2007/93, K. 2008/144) care a condamnat o altă persoană pentru semnarea aceleiași cereri. A fost încălcată dreptul reclamantului la libertatea de exprimare ( Faruk Temel c. Turcia, nr 16853/05, § 64, 1 februarie 2011), în sensul articolului 10 din Convenție
Requête n
o
47946/11
Hüseyin YORGUN
contre la Turquie
introduite le 4 avril 2011
Le requérant, M. Hüseyin Yorgun, est un ressortissant turc né en 1954 et résidant à Mersin. Il a été représenté devant la Cour par M
e
Ö. Özbek, avocat à Mersin.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 7 février 2007, le requérant fut placé en garde à vue à Mersin pour aide et appartenance à une organisation terroriste ainsi que pour propagande au profit de celle-ci.
Le 9 février 2007, il fut entendu par la police. Il reconnut être membre du TDP (
Demokratik Toplum Partisi
, «
Parti pour une société démocratique
», mouvement prokurde de gauche), un parti politique alors légal. Il déclara ne pas être au courant des livres sur Abdullah Öcalan saisis chez lui, en disant qu’ils appartenaient peut-être à ses enfants. Par ailleurs, il reconnut avoir signé une pétition intitulée «
En ma qualité de [ressortissant du] Kurdistan je considère et reconnais au Kurdistan Monsieur Abdullah Öcalan comme une autorité politique (
siyasi irade
)
» qui était destinée au secrétaire général des Nations-unies, au secrétaire général du Conseil de l’Europe, au président de la République et au premier ministre de la République de Turquie ainsi qu’au président de la Grande Assemblée de Turquie. Il reconnut également avoir hébergé un dénommé Z.B., membre du PKK.
Le 11 février 2007, le juge près le tribunal correctionnel de Mersin ordonna le placement en détention du requérant.
Le 29 juin 2007, le procureur de la République d’Adana intenta une action pénale contre plusieurs personnes dont le requérant pour aide et appartenance à une organisation terroriste ainsi que pour propagande au profit de celle-ci.
Par un arrêt du 4 juin 2009, sur le fondement des articles 314 § 2 et 220 §
7 du code pénal et de l’article 7 § 2 de la loi n
o
3713, la cour d’assises d’Adana reconnut le requérant coupable de propagande au profit d’une organisation illégale et le condamna à une peine d’emprisonnement de dix mois. Dans ses attendus, la cour d’assises prit en considération, en particulier, la pétition signée par le requérant. A cet égard, elle précisa que le requérant avait incité le peuple à la haine et à la violence en utilisant les méthodes de l’organisation terroriste PKK pour la rendre légitime et réunir des sympathisants. Elle ordonna également la remise en liberté du requérant.
En invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se pourvut en cassation en faisant valoir qu’il avait hébergé Z.B. simplement parce que c’était un membre de sa tribu. Concernant la pétition, il soutint qu’il ne savait ni lire ni écrire et qu’il avait signé la pétition sans savoir son contenu. A cet égard, sur le fondement de l’article 10 de la Convention, il demanda son acquittement car la pétition ne faisait pas appel à la violence ni n’incitait à la haine.
Par un arrêt du 11 octobre 2010, la Cour de cassation confirma l’arrêt de la cour d’assises d’Adana du 4 juin 2009.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 7 § 2 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme, dans son ancienne et sa nouvelle version, figure dans l’arrêt
Faruk Temel c.
Turquie
(n
o
16853/05, §§ 26-27, 1
er
février 2011).
L’article 220 § 7 du code pénal dispose que sera puni du chef d’appartenance à une organisation (ayant un but criminel) toute personne qui aide celle-ci en connaissance de cause et délibérément, même si elle n’y occupe pas un rang hiérarchique déterminé.
L’article 314 § 2 du code pénal dispose que sera puni de cinq à dix ans de réclusion criminelle toute personne appartenant à une organisation armée.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de ce que les juridictions nationales n’ont pas motivé leurs décisions ni indiqué les raisons pour lesquelles il a été condamné.
Invoquant les articles 8, 10 et 14 de la Convention, le requérant soutient que sa condamnation pour avoir signé cette pétition constitue une atteinte à son droit à la liberté d’expression et à sa vie privée. Il explique qu’il a été condamné pour avoir signé la pétition litigieuse alors que la Cour de cassation dans son arrêt du 13 mai 2009 a infirmé l’arrêt de la 8
e
cour d’assises d’Adana (E. 2007/93, K. 2008/144) qui avait condamné une autre personne pour avoir signé la même pétition.
Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant à la liberté d’expression (
Faruk Temel c. Turquie
, n
o
16853/05, § 64, 1
er
février 2011), au sens de l’article 10 de la Convention
?