Evgen împotriva Turciei

Secțiunea a doua Cerere nr. 31724/11 Ali EVGEN împotriva Turciei introdusă la 7 februarie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Ali Evgen, este un resortisant turc născut în 1974 și rezident în Istanbul. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Suspicios de crimă, la 8 iulie 2005, reclamantul a fost arestat și pus în arest provizoriu. La 26 februarie 2009, 5 instane de interdicie a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crimă. La 31 decembrie 2010, a intrat în vigoare art. 102/2 din Codul de procedură penală, limitând la cinci ani durata detenției provizorii pentru infracțiunile care intră sub incidența instanței de judecată.

La 7 ianuarie 2011, în timp ce recursul său era în fața Curții de Casație, la 8 martie 2011, avocatul a solicitat punerea în libertate a reclamantului pe motiv că durata detenției sale depășeștea maximum cinci ani prevăzut la art. 102/2 din Codul de procedură penală. La 8 martie 2011, Curtea de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță, dar a respins cererea de extindere a reclamantului. La 11 aprilie 2011, reclamantul a solicitat eliberarea sa în instanță, invocând întotdeauna art. 102/2 din Codul de procedură penală. La 29 aprilie 2011, instanța judecătorească a respins această cerere, referindu-se la hotărârea Curții de Casație pe această temă. În cursul audierilor din 17 mai 2011 și 1 iulie 2011, instanța de judecată a dispus menținerea în detenție a reclamantului, având în vedere calificarea drept "înălțată," pedeapsa și suspiciunea puternică de a fi comis o încălcare a dreptului comunitar.

Instanța de judecată a dispus, de asemenea, menținerea în detenție a reclamantului la sfârșitul examinărilor sale din oficiu din 23 aprilie 2011 și din 16 iunie 2011. Până la 15 august 2011, procedura era în continuare pendinte în fața instanței judecătorești și reclamantul încă în detenție provizorie. Dreptul intern relevant la art. 102 din Codul de procedură penală, intrat în vigoare la 31 În decembrie 2010, se reglementează termenele maxime de detenție. Potrivit acestui articol, pentru infracțiunile care intră sub incidența jurisdicției instanței de judecată, durata de detenție nu poate depăși doi ani. Acest termen poate fi prelungit cu cel mult trei ani după ce a primit observațiile procurorului și acuzatului sau acuzatului și ale avocatului acestuia.

În total, detenția provizorie nu poate depăși cinci ani în materie penală. Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge de respingerea cererilor sale de extindere și de neaplicare a articolului 102 din Codul de procedură penală, care ar fi trebuit, în opinia sa, să limiteze durata detenției provizorii la cinci ani. În acest sens, el denunță și o încălcare a articolului 14 din Convenție, declarând că persoanele cunoscute sunt considerate libere. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale diligente împotriva sa.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Reclamantul a fost privat de libertate, încălcând prevederile articolului 5 alineatul (1) din Convenție În special, privarea de libertate suferită de acesta începând cu 31 decembrie 2010, data intrării în vigoare a articolului 102/2 din Codul de procedură penală turcesc, intră sub incidența lit. (a) din această dispoziție Lungimea detenției provizorii suferite de reclamant era compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil În sensul art. 5 alin. (3) din Convenție Durata procedurii penale urmate în speță era compatibilă cu condiția de judecată într-o perioadă de timp rezonabilă, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție?

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 31724/11 Ali EVGEN contre la Turquie introduite le 7 février 2011

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Ali Evgen, est un ressortissant turc né en 1974 et résidant à Istanbul. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Soupçonné de meurtre, le 8 juillet 2005, le requérant fut arrêté et placé en détention provisoire. Le 26 février 2009, la 5 e cour d’assises d’Istanbul condamna le requérant à vingt-cinq ans d’emprisonnement pour meurtre. Le 31 décembre 2010 entra en vigueur l’article 102/2 du code de procédure pénale, limitant à cinq ans la durée de la détention provisoire pour les infractions relevant de la compétence des cours d’assises. Le 7 janvier 2011, alors que son pourvoi était pendant devant la Cour de cassation, l’avocat demanda la mise en liberté du requérant au motif que la durée de sa détention dépassait le maximum de cinq ans prévu par l’article 102/2 du code de procédure pénale.

Le 8 mars 2011, la Cour de cassation infirma le jugement de première instance mais rejeta la demande d’élargissement du requérant. Le 11 avril 2011, le requérant demanda sa mise en liberté à la cour d’assises en invoquant toujours l’article 102/2 du code de procédure pénale. Le 29 avril 2011, la cour d’assises rejeta cette demande en se référant à la décision rendue par la Cour de cassation à ce sujet. Au cours des audiences du 17 mai 2011 et du 1 juillet 2011, la cour d’assises ordonna le maintien en détention du requérant eu égard à la qualification de l’infraction reprochée, à la peine encourue et à l’existence de forts soupçons d’avoir commis l’infraction reprochée. La cour d’assises ordonna de même le maintien en détention du requérant au terme de ses examens d’office du 23 avril 2011 et du 16 juin 2011. Au 15 août 2011, la procédure était toujours pendante devant la cour d’assises et le requérant encore en détention provisoire.

B. Le droit interne pertinent L’article 102 du code de procédure pénale, entré en vigueur le 31 décembre 2010, régit les délais maximums de détention. Selon cet article, pour les infractions relevant de la compétence de la cour d’assises, la durée de détention ne peut excéder deux ans. Ce délai peut être prolongé au maximum trois ans de plus, après avoir recueilli les observations du procureur et du prévenu ou de l’accusé et de son avocat. Au total, la détention provisoire ne peut excéder cinq ans en matière criminelle. GRIEFS Invoquant l’article 5 de la Convention, le requérant se plaint du rejet de ses demandes d’élargissement et de la non-application de l’article 102 du code de procédure pénale, qui aurait dû selon lui limiter la durée de sa détention provisoire à cinq ans.

Il dénonce à cet égard également une violation de l’article 14 de la Convention, affirmant que des personnes connus sont, elles, jugées libres. Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale diligentée à son encontre.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant a-t-il été privé de sa liberté en violation de l’article 5 § 1 de la Convention ? En particulier, la privation de liberté subie par lui à partir du 31 décembre 2010, date d’entrée en vigueur de l’article 102/2 du code de procédure pénale turc, tombe-t-elle sous le coup de l’alinéa a) de cette disposition ? 2. La longueur de la détention provisoire subie par le requérant était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 5 § 3 de la Convention ? 3. La durée de la procédure pénale suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ?