CtEDO 10.04.2012 Auto

POPOVICIU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
10.04.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
POPOVICIU v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 52942/09 Gabriel Aurel POPOVICIU împotriva României depusă la 16 septembrie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Gabriel Aurel Popoviciu, este un național român care s-a născut în 1959 și trăiește în București. Solicitarea sa a fost depusă la 16 septembrie 2009. El este reprezentat în fața Curții de către dl D. Apostol, avocat practicant în București. În 2005 un om de afaceri, G.B., a depus o plângere penală împotriva reclamantului și a rectorului Universitatei de Agronomie privind vânzarea unui 224 Ha plot de teren situat în Băneasa, în apropiere de București. El a afirmat că reclamantul achiziționa plot de teren cu mult mai puțin bani decât valoarea reală. El a susținut, de asemenea, că plotul de teren nu era proprietatea Universității, ci a statului român. La 14 februarie 2008, Procurorul General a decis să nu inițieze o anchetă pentru lipsa de probe. Cu toate acestea, la 31 iulie 2008, procurorul public șef a anulat această decizie și a renunțat la jurisdicția sa în favoarea Serviciului Național de Procurori Anti Corupție (“PAN”). În martie 2009, procurorul NAP responsabil cu ancheta a denunțat că a fost pressionat pentru a opri investigația. Potrivit declarațiilor sale, doi directori seniori ai Ministerului Internului, și anume șeful Departamentului de Protecție Internă și Inteligență al Ministerului și șeful Anti Divizia Operațională a Departamentului de Corupție în cadrul aceluiași Minister i-a cerut să rezolve cazul mai devreme și să ofere o soluție favorabilă. El a fost declarat de ei că om de afaceri în anchetă a beneficiat de sprijinul importantelor personalități politice române, adăugând că el a fost atât de important, că chiar și Președintele României și Primul Ministru au fost în căutarea la ușă. Procurorul NAP a fost atât investigator cât și informator. Pe baza mărturiei sale, investigația inițială privind reclamantul și rectorul a fost extinsă pentru a include cei doi directori seniori din Ministerul Internului. La 19 martie 2009, NAP a inițiat o anchetă penală în ceea ce privește reclamantul, având în vedere că el a fost complice al infracțiunii de abuz de poziție comise de rectorul Universității din București. La 24 martie 2009, reclamantul a fost dus de poliție la sediul PAN pe baza unei ordine de a apărea în fața organismului de anchetă. Avocatul alegerii sale a fost chemat la ora 15:00 și invitat la sediul PAN pentru a-l ajuta. Potrivit reclamantului, faptul că el a fost dus la PAN de către poliție pentru o ordine de apariție nu a fost justificat. El susține că o astfel de măsură este luată în mod normal împotriva persoanelor care refuză să coopereze cu organismele de anchetă, în timp ce el a mers la PAN de fiecare dată când a fost invitat. El adaugă că, la 12 martie 2009, el a dat o declarație scrisă la PAN. Reclamantul a fost ținut la sediul NAP până la ora 11.30, atunci când a fost informat cu privire la decizia luată de PAN în aceeași zi cu privire la acuzațiile împotriva lui și a celorlalți acuzați. PAN a acuzat rectorul Universității de abuz de poziție cu consecințe agravate, reclamantul cu complicitate în abuz de poziție și cei doi directori seniori ai Ministerului Internului de a favoriza infractorul. Cu aceeași decizie, toți acuzații au fost reținuți în custodie timp de 24 de ore, perioada de detenție începând să decurgă la ora 11.30. Eliberarea reclamantului A doua zi, la 25 martie 2009, la aproximativ 18.40 de ore, NAP a solicitat Curții de Apel București să pună în custodie reclamantul și celelalte două acuzate (rectorul a fost eliberat) timp de douăzeci de zile, de la 25 martie 2009 până la 22 aprilie 2009. Prin o hotărâre interlocutivă pronunțată în aceeași dată, Curtea de Apel din București, hotărând ca un singur judecător, a respins cererea urmăririi. A decis că nu este necesară menținerea reclamantului în detenție anterioară. În acest sens, a subliniat faptul că reclamantul nu a evadat procedura penală, ci a respectat fiecare citare din serviciul de procedură. De asemenea, Comisia a afirmat că acuzatul nu a fost justificat de refuzul său anterior de a veni la PAN, un aspect, de asemenea, menționat de procuror în prezentarea sa orală la instanță. Acesta a concluzionat că nu există dovezi că eliberarea acuzatului constituie o amenințare specifică pentru ordinea publică sau ar împiedica procedura penală. Cu toate acestea, fără a face referire separată la fiecare acuzată, instanța le-a impus o interdicție de a părăsi țara timp de treizeci de zile, având în vedere că există suspecții rezonabile că au comis infracțiunile cu care au fost acuzate. Redacția hotărârii instanței a fost următoarea: „Cu toate acestea, deoarece există suspiciuni rezonabile că au comis infracțiunile cu care au fost acuzate (a se vedea pagina 67, 2 volum, procesul-verbal redactat la 10 februarie 2009 de discuția dintre P.P. și M.I [1]: „Spune-mi dacă putem ajuta persoana?” M.I. – „Da”), instanța va impune fiecărui acuzat o restricție la părăsirea țării pentru o perioadă de douăzeci și nouă de zile (...)” Prin o decizie adoptată la 22 aprilie 2009, PAN a prelungit interdicția privind părăsirea țării reclamantului pentru încă treizeci de zile, începând cu 23 aprilie 2009 până la 22 mai 2009. Motivele furnizate de procurorul pentru adoptarea unei astfel de măsuri au fost că există suspecte rezonabile că reclamantul a comis infracțiunile și necesitatea de a asigura administrarea corectă a justiției. Reclamantul a contestat măsura susținând că decizia procurorului nu a furnizat motive suficiente pentru prelungirea măsurii restrictive, adăugând că a participat de bună voie de fiecare dată când a fost convocat de către investigatori. El a subliniat faptul că restricția privind părăsirea țării a fost impusă în 2009, dar în legătură cu o infracțiune pe care se presupunea că o comisă în 2002 se bazează pe faptul că este un om de afaceri important pentru care libertatea de circulație în afara țării este vitală pentru a-și desfășura activitatea. Reclamantul a răspuns că, din 24 martie 2009, el nu a fost invitat la PAN să depună o declarație. El a adăugat că viteza procedurii este în interesul său și că este un fântân Oameni de afaceri cunoscuți reputația și integritatea sale au fost rănite atâta timp cât au existat proceduri în așteptare împotriva lui. Măsura a fost susținută de o hotărâre interlocutivă dictată la 27 aprilie 2009 de Curtea de Apel din București, care a constatat că motivele furnizate de procuror erau suficiente. Deoarece nu există circumstanțe noi care ar putea modifica situația reclamantului nu există motive de revocare a măsurii preventive împotriva acestuia. Avocatul privind punctele de drept depuse de reclamant a fost respins de Înaltul Tribunal de cassare și justiție ca fiind inadmisibil (fără o analiză a fondurilor sale) la 8 mai 2009. El a afirmat că legea aplicabilă nu prevede un recurs asupra punctelor de drept împotriva unei hotărâri interlocutorii prin care a fost respinsă o cerere de revocare a unei măsuri preventive. La 19 mai 2009, PAN a ordonat din nou extinderea interdicției privind părăsirea țării pentru alte treizeci de persoane Reclamantul a contestat măsura în fața Curții de Apel din București. El a menționat că trebuie să părăsească țara, deoarece a fost invitat la o întâlnire de afaceri în străinătate. Prin hotărârea interlocutivă din 1 iunie 2009, Curtea de Apel din București a ordonat revocarea măsurii. Acesta a susținut că reclamantul nu a încercat în nici un fel să împiedice investigația sau să părăsească țara și că respectă toate obligațiile impuse de autoritățile judiciare și că există încă suspecte rezonabile că reclamantul a comis infracția, dar revocarea restricției nu ar împiedica administrarea normală a justiției. Acesta a concluzionat că, deși impunerea unei măsuri preventive ar trebui să fie justificată de necesitatea de a asigura administrarea corectă a justiției și de a proteja societatea prin prevenirea comisiei unor noi infracțiuni, în cazul instantaneu, NAP nu a reușit să explice de ce permiterea reclamantului să părăsească țara ar putea avea repercusiuni negative asupra administrației justiției. În același timp, a subliniat faptul că menținerea restricției nu ar împiedica reclamantul să contacteze toate părțile din dosar și să le influențeze. Avocatul privind punctele de drept depuse de PAN a fost permis de Curtea Înaltă de Casare și Justiție la 9 iunie 2009. Acesta a respins plângerea reclamantului și a susținut decizia NAP de a prelungi restricția, susținând că restricția ar trebui menținută din cauza impactului social negativ cauzat de infracțiunile comise de reclamant și a complexității cauzei. La 18 iunie 2009, PAN a prelungit restricția asupra dreptului reclamantului de a părăsi țara pentru încă treizeci de zile. La 3 iulie 2009, reclamația reclamantului împotriva măsurii a fost permisă de o hotărâre interlocutivă a Curții de Apel din București. Potrivit celor mai recente informații furnizate de solicitant, cazul este încă în așteptare înainte de PAN. El adaugă, de asemenea, că, de la detenția sa la 24 martie 2009, el nu a participat la nici o măsură procedurală luată de organismele de anchetă. Legea internă relevantă Ordinea de a apărea în fața instanțelor (mandatul de aducere ) este prevăzută în art. 183 și 184 din Codul de Procedură Penală, care se menționează după cum urmează: art. 183 „ (1) O persoană poate fi adusă la [un] organism de anchetă penală sau [un] tribunal pe baza ordinului de a apărea, întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 176, dacă, după ce a fost citat anterior, nu a apărut, și al său sau este necesară audierea sau prezența ei. (2) Un infractor sau un inculpat poate fi adus [înaintea autorităților] pe baza unei ordine de a apărea chiar înainte de a fi convocat, în cazul în care organismul de anchetă penală sau instanța judecătorească consideră că și prezintă motivele de ce, această măsură este necesară pentru stabilirea cazului. art. 184 „(1) [Una] ordine de a apărea este executată de poliție. (2) În cazul în care persoana specificată în ordine nu poate fi adusă [înaintea autorităților] din cauza unei boli sau pentru orice alt motiv, ofițerul de poliție desemnat să execute ordinul menționează această situație într-un raport oficial, care se transmite imediat organismului de anchetă criminală sau instanței. (3) În cazul în care ofițerul de poliție desemnat pentru aplicarea ordinului de a apărea nu găsește persoana specificată în ordinea de la adresa specificată, el investighează și, dacă nu reușește [în localizarea persoanei], elaborează un raport oficial, inclusiv menționarea activităților de investigare desfășurate. În cazul în care infractorul sau acuzatul refuză să însoțească un ofițer de poliție sau încearcă să evadeze, el sau ea poate fi forțat să se supună ordinului.” Alte dispoziții relevante ale Codului de Procedură Penală Română privind reținerea în custodie și restricția privind părăsirea țării în timpul unei anchete penale se citește după cum urmează: art. 144 „O măsură de custodie (Reținerea ) poate fi impusă pentru o perioadă maximă de douăzeci de patru ore. Perioada pentru care persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative de a fi dusă la secția de poliție se deduce din durata măsurii de custodie (...)”. art. 145 „Prohibiția de a părăsi țara constă în interdicția impusă persoanei acuzate sau acuzate de procuror, în timpul anchetei penale sau de către instanță, în timpul procesului, de a nu părăsi localitatea în care locuiește fără aprobarea organismului care a pus în aplicare această măsură (...)”. COMPLAINTE În baza articolului 5 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a existat nicio bază juridică pentru detenția sa de la ora 15.00 la ora 11.30 la 24 martie 2009. În conformitate cu aceeași dispoziție, el se plâng că nu a fost dat niciun raționament tangible în ordinea de detenție pentru douăzeci și patru de ore emise în aceeași zi. În temeiul articolului 5 § 4 din Convenție, el se plânge de încălcarea dreptului său de a depune un recurs în fața unei instanțe cu privire la privarea sa de libertate între ora 15:30 și ora 11:30, la 24 martie 2009. În conformitate cu același articol, el se plânge că nu are timp să-și pregătească apărarea în ceea ce privește măsurile restrictive împotriva acestuia. Reclamantul susține o încălcare a dreptului său de a părăsi țara, garantată prin art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, din cauza deciziilor arbitrare ale autorităților române de a restricționa acest drept pentru o perioadă de trei luni. Reclamantul a fost privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție? În special, privarea libertății are loc la subpunctul literele (b) sau (c) din această dispoziție pentru aproximativ opt ore și jumătate între ora 15:30 și ora 11:30 p.m. la 24 martie 2009? În sensul articolului 2 §§ 3 și 4 din Protocolul nr. 4? [1] P.P. este unul dintre acuzați, directorul senior al Ministerului Internului și M.I. este procurorul PAN responsabil cu cazul lor solicitat să acționeze în favoarea reclamantului.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă