PAVALACHE c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

03.11.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

PAVALACHE c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 38866/03 prezentată de Fanel PĂVĂCHE împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 3 noiembrie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ann Power, judecători; și a lui Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 noiembrie 2003, după ce a intenționat aceasta, face următoarea decizie FAnel Pavalache, un cetățean român născut în 1955 și rezident în Tulcea. El este reprezentat în fața Curții de către dl Pavelescu Aurelian și dl Pavelescu Daniela Rodica, avocați din București. Circumstanțele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: plasarea în detenție provizorie a reclamantului la 17 octombrie 2002, doi oameni de afaceri, P.I. și B.G., l-au denunțat pe reclamant, consilier personal al Secretarului General al guvernului, la Parchetul anticorupție pentru fapte de corupție. Parchetul le-a ascultat telefoanele și a înregistrat pe bandă video întâlnirile celor doi bărbați cu reclamantul în 17-18 octombrie 2002 la 18 octombrie 2002, la sfârșitul unei întâlniri între P.I. și reclamantul la care au participat, de asemenea, B.G., soția reclamantului și altul martor, reclamantul a fost reținut de un grup de polițiști și procurori, iar în geanta soției sale erau două plicuri conținând fiecare 10 000 de dolari americani (USD). Un prim interogatoriu a avut loc la 18 octombrie 2002 și a continuat a doua zi în prezența avocatului reclamantului. corupție, reclamantul a fost pus în detenție provizorie pentru o perioadă de 30 de zile și a fost închis la domiciliu în apropierea poliției din București. În ordinul de detenție se indica că, la octombrie 2002, reclamantul fusese arestat în flagrant de trafic de influență. El a fost acuzat că a primit P.I., prin intermediul B.G., suma de 20 000 USD pentru a-i informa pe magistrați, astfel încât P.I. să obțină o soluție favorabilă în anumite litigii. Reclamantul depunea la tribunalul departamental din București o plângere împotriva ordonanței din 19 octombrie 2002, considerând că detenția sa era nejustificată și ilegală pentru că fusese pronunțată de un procuror care nu era competent. 2002, confirmat la recursul reclamantului printr-o hotărâre definitivă din 5 noiembrie 2002 a instanței judecătorești din București, instanța a respins plângerea. Mediatizarea cauzei mai multe articole de presă au acoperit arestarea reclamantului. Până la sfârșitul procedurii, cazul reclamantului a făcut obiectul unei publicizări mai mari. 23 și 25 octombrie 2002, cotidianul național Adevarul Repetă mai multe declarații ale procurorului general H.M., care a fost exprimat astfel, am organizat flagrantul delict cu 20 000 de dolari pentru că asta era suma de care dispuneam noi, anchetatorii, dar Pavalache a cerut patru milioane de dolari. Dacă am fi putut obține patru milioane de dolari, Pavache i-ar fi luat probabil. Avem informații serioase că alți patru oameni au fost implicați [la aceste tractări] și trebuiau să împartă banii. Noi cunoaștem filia, am luat măsuri procedurale și am întreprins alte acțiuni specifice pentru a transforma aceste informații în probe. Ați văzut că a fost prins atât de bine încât nimic și nimeni nu-l mai poate salva de la răspunderea penală 10. La o conferință de presă din 21 octombrie 2002, prim-ministrul a declarat Comentariile mele pot părea ciudate, dar vă voi spune că, în opinia mea, [cauza Pavalache] poate avea consecințe foarte pozitive. În primul rând, parchetul anticorupție acționează acum fără complex (...) în al doilea rând, este un mesaj adresat tuturor celor care funcționează la periferia sistemului politic și care sunt uneori tentați să joace rolul intermediarilor între sfera politicii și sfera privată. Este important ca justiția să se pronunțe în zilele următoare și dacă există alte cazuri de acest tip, ele vor trebui sancționate în același mod. 11. La 22 octombrie 2002, președintele României, care răspunde la o întrebare a presei cu privire la reclamant, a pronunțat astfel Cel care încalcă legea trebuie să suporte consecințele. Oricine încalcă legea, care are un comportament iresponsabil, contrar eticii profesionale sau cerințelor statutului de funcționar trebuie să răspundă pentru acțiunile sale în fața legii, indiferent de persoana sa. 12. La 2 noiembrie 2003, același președinte a comentat la radio demisia secretarului general al guvernului În cadrul Secretariatului General al Guvernului au existat doi funcționari care au primit bani și ministrul a considerat că a fost responsabil pentru comportamentul subordonaților săi și a părăsit guvernul. 13. La 25 octombrie 2002, ziarul național Gardianul a publicat un interviu cu N.V., președintele Senatului și vicepreședintele partidului la putere, care s-a exprimat astfel în cazul reclamantului. Cazul lui Pavalache afectează imaginea partidului, dar, pe termen mediu, impactul său va fi favorabil (...) Acest caz a fost demonstrat printr-un flagrant delict. Este bine că începem să facem curățenie. Dacă vom mai descoperi astfel de cazuri, măsurile vor fi radicale. Desfășurarea procedurii penale îndreptate împotriva reclamantului 14. La 1 și 4 noiembrie 2002, au avut loc două confruntări între Recurent, asistat de avocații săi, P.I. și B.G. 15. La 13 noiembrie și 13 decembrie 2002, precum și la 13 ianuarie, 10 februarie, 10 martie și 2 aprilie În 2003, tribunalul județ din București a prelungit detenția provizorie a reclamantului, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 24 ianuarie 2003, avocații reclamantului au solicitat mai multe dovezi de la instanța A.C. Reclamantul a formulat acțiuni care au fost respinse de Curtea din București. 2003, Parchetul a primit cererea de consultare a înregistrărilor audio și video efectuate la 17 și 18 octombrie. 2002 și le-a respins pe cele referitoare la realizarea unei expertize dactiloscopice a bancnotelor și la audierea martorilor la arestare. El a considerat că administrarea acestor probe a fost inutilă din moment ce reclamantul nu a fost în contact cu bancnotele în cauză și că avocatul său a asistat la interogarea din 19 octombrie În data de 6 martie 2003, reclamantul, asistat de unul dintre avocații săi, a vizionat și a ascultat înregistrările din 17 și 18 octombrie 2002 și a luat cunoștință de transcrierea unei părți din acestea. 18. În 2003, dosarul a fost prezentat reclamantului asistat de unul dintre avocații săi. Reclamantul a negat faptele reprobabile și avocatul său a solicitat o expertiză a înregistrărilor. Cererea a fost respinsă de către procurorul care, printr-o rechiziționare din 31 martie 2003, l-a trimis în judecată pe reclamant în fața tribunalului departamental din București al șefului traficului de influență. 19. În 2003, judecătorul A.C., de la tribunalul județ din București, a examinat din oficiu necesitatea de a menține reclamantul în arest provizoriu. Ea a prelungit detenția cu 30 de zile. Reclamantul a contestat decizia în fața instanței judecătorești din București, susținând că prelungirea era ilegală în raport cu o nouă lege intrată în vigoare la 21 aprilie 20. Prin hotărârea definitivă din 9 mai 2003, instanța de apel a respins contestația, considerând că judecătorul A.C. nu a putut să ia cunoștință de noua lege din moment ce Jurnalul Oficial din 21 aprilie 2003 nu fusese pus în vânzare decât a doua zi. 21. 20 mai 2003 tribunalul departamental, care se află într-o formare de doi judecători, a prelungit cu 30 de zile detenția provizorie și, la cererea reclamantului, sesizează Curtea Constituțională cu privire la o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor Codului de procedură penală care permite procurorului să decidă cu privire la detenție provizorie. 22. În 2003, reclamantul l-a recuzat pe procuror pe motiv că nu făcea parte din Parchetul anticorupție. Tribunalul a judecat cererea nejustificată, iar reclamantul a recuzat toți judecătorii instanței. De asemenea, a susținut că publicitatea în instanță nu fusese respectată, întrucât lista cazurilor înscrise în rol nu a fost afișată în mod public cu douăzeci și patru de ore în avans. Dosarul a fost trimis în instanță, care a considerat că publicitatea procedurii fusese respectată pe deplin. Reclamantul, care a recuzat și magistrații instanței judecătorești, dosarul a fost trimis Curții Supreme de Justiție care, printr-o hotărâre din 2 iulie 2003, a considerat că recuzarea era nejustificată. La 7 iulie 2003, Curtea Supremă a respins o nouă cerere de recuzare a tuturor magistraților instanței de departament. 23. La 17 iulie 2003, Curtea Constituțională a respins excepția din partea reclamantului 24. La 17 iulie 2003, avocatul reclamantului a solicitat Parchetului să furnizeze caseta de înregistrare audio din 17 octombrie 2002 pe care Parchetul ar fi omis-o la dosar. 25. A la sonda din 2 septembrie 2003, procurorul a trimis la dosar o scrisoare din partea Serviciului de Informații Român de la S.R.I. În acest sens, Tribunalul a respins cererea unui avocat al reclamantului care dorea să reexamineze și să reexamineze toate înregistrările. Reclamantul, asistat de avocatul său, a luat deja cunoștință de aceste înregistrări în cursul anchetei efectuate de Parchet și a respins, de asemenea, cererea reclamantului privind înregistrarea audierilor pe motiv că desfășurarea acestora a fost înregistrată în Avocații reclamantului au recuzat judecătorii, care au fost respinși de tribunalul din București. 27. La audierile din 11 și 12 septembrie 2003, tribunalul a prezentat declarațiile P.I., G.B. și ale altui martor. La 17 și 30 septembrie 2003, el a examinat înregistrările din 18 octombrie 2002. 28. La audierile din 11 și 17 septembrie 2003, unul dintre avocații reclamantului s-a plâns de prezența în public a persoanelor, pe care le-a descris ca fiind secrete, care ar fi exercitat presiuni asupra martorilor și ar fi făcut amenințări împotriva lui. Tribunalul a respins cererea de control al identității persoanelor prezente. 29. La cererea reclamantului, în cursul procedurii din 27 octombrie 2003, instanța reexaminează conținutul unei părți din înregistrări. 30. La 31 octombrie 2003, instanța a prezentat cinci martori care au făcut deja declarații în cadrul anchetei Parchetului. 31. La cererea instanței, S.R.I. a precizat, la 10 noiembrie 2003, că caseta conținând înregistrarea din 17 octombrie În iunie 2003 a fost ștearsă cu acordul procurorului M.I. pe motiv că această înregistrare era lipsită de dobândă. 32. Prin scrisoarea din 12 noiembrie 2003, Parchetul Anticorupție a indicat că toate înregistrările fuseseră depuse la dosar. 33. La 27 noiembrie 2003 și 9 ianuarie 2004, alți șapte martori au depus mărturie în fața instanței. 34. În 2004, Parchetul anticorupție s-a îndreptat către dosarul legal al autorizației de a înregistra conversațiile și întâlnirile mai multor persoane, inclusiv pe reclamant, P.I. și B.G., pe care procurorul general al Parchetului Anti-Corupție le-a dat S.R.I. la 17 octombrie 2002 35. 2004 Tribunalul a continuat examinarea înregistrărilor și a primit mai multe cereri din partea reclamantului ; a dispus o expertiză a înregistrărilor, precum și o nouă confruntare între reclamant și B.G. El a respins cererea reclamantului de a convoca martorii care au asistat la arestarea sa, considerând că această mărturie nu ar putea avea un impact asupra fondului dosarului. 36. La 9 și 25 februarie 2004, instanța de apel a judecat în mod nejustificat doi Noi recuzari ale magistraților tribunalului departamental. 37. Pe 3 martie 2004, Institutul național de competențe criminalistice a trimis la dosar un raport care concluziona că înregistrările erau autentice. 38. În 2004, a avut loc o nouă confruntare între P.I. și reclamant. Acesta din urmă a contestat concluziile raportului și a solicitat o nouă expertiză pe motiv că reprezentantul său nu participase la aceasta. Tribunalul a respins cererea, observând că reclamantul nu a desemnat un expert pentru a-l reprezenta în cadrul acestei expertize. 39. Reclamantul a solicitat convocarea mai multor martori, ale căror nume nu le-a menționat, pentru a dovedi că P.I. falsificase anumite documente din dosar. El a solicitat, de asemenea, convocarea soției sale, a sa La 5 și 18 martie 2004, instanța a respins aceste cereri, considerând că aceste convorbiri nu sunt nici relevante, nici relevante. Instanța a respins, de asemenea, o cerere a reclamantului care dorea să aibă acces la toate înregistrările, retrimițându-le la Curtea a concluzionat, de asemenea, că o refacere la fața locului nu a fost utilă. 40. La 2 aprilie 2004, tribunalul a numit G.B. și soțul său, care a fost convocat la cererea reclamantului. 41. La 15 aprilie 2004, Tribunalul a ascultat pledoariile finale și a emis hotărârea. 42. Prin hotărârea din 22 aprilie 2004, după ce a analizat dovezile depuse la dosar și după ce a considerat că Parchetul anticorupție era competent să efectueze ancheta, Tribunalul, într-o formare a doi judecători prezidat de A.C., l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de patru ani de închisoare fermă pentru trafic de influență. 43. Parchetul și reclamantul au răspuns la apel. Parchetul a solicitat o creștere a pedepsei, în timp ce reclamantul a pretins nevinovăția sa. La ś a susținut o interpretare greșită a probelor și, în ordine subsidiară, a solicitat o reducere a pedepsei. În plus, el se plângea de respingerea mai multor cereri ale sale. 44. Prin hotărârea din 14 iulie În 2004, instanța de apel din București a respins apelurile și a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță. 45. Reclamantul a formulat un recurs în vederea achitarii sale, pe motiv că faptele reproșate nu erau constituite. El susținea că rechizitoriul din 31 martie 2003 a fost ilegal și instanțele au comis erori grave de fapt și de drept prin interpretarea înscrisurilor din dosar și prin aplicarea dreptului intern. În ceea ce privește administrarea probelor, el a criticat refuzul Tribunalului de a convoca martorii care Ar fi putut demonstra că P.I. falsificase anumite documente. În ordinea subsidiară, acesta solicita o reducere a pedepsei. 46. În recursul său, procurorul cerea în principal majorarea pedepsei. 47. Prin hotărârea definitivă din 7 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curte Supremă de Justiție) a respins acțiunea Recurentul și-a primit pedeapsa de șase ani de închisoare fermă. Condițiile de detenție și tratamentul medical al recurentului 48. La 19 octombrie 2002, reclamantul a fost închis la casa de judecată din apropiere de poliția din București. El a stat acolo până la 18 noiembrie 2002, data la care a fost transferat la casa detenționată lângă Parchetul departamentului. 49. Din 31 martie 2003 la 10 aprilie 2003, el a fost reținut la casa de reținere aproape de poliția din districtul șase din București. La 10 aprilie 2003, el s-a întors la casa de reținere aproape de poliția din București, unde a stat până la 21 mai 2003. La această ultimă dată, el a fost transferat la închisoarea din Jilava. El a rămas închis acolo până la 6 august 2003, data la care a fost transferat la închisoarea Rahova. 50. În toate aceste penitenciare, reclamantul, care se plângea de astm bronșic, a fost obligat să-și împartă celula cu mulți deținuți fumători, al căror număr era uneori de 50 de ani. 51. În noaptea de 30 - 31 decembrie 2002, reclamantul ar fi fost victima unui infarct miocardic. În 2003, deplângând degradarea sănătății sale, el a solicitat un examen medical și și-a reluat cererea la 3 februarie 2003, solicitând, de asemenea, o expertiză medico-legale care să permită să se determine dacă starea sa de sănătate era compatibilă cu detenția. 52. La această ultimă dată, a fost supus unui examen medical la spitalul din închisoarea Jilava. Pe baza concluziilor medicului, care recomanda continuarea tratamentului medical în detenție, procurorul H.M. a respins cererea de competență. 53. La o dată nespecificată, reclamantul a depus plângere împotriva procurorului H.M., acuzând de rele tratamente, în special pentru a avea a ordonat plasarea sa într-o celulă în care erau aproximativ 50 de fumători. 54. La 29 septembrie 2003, adjunctul procurorului general al Parchetului în apropierea Curții Supreme de Justiție a respins plângerea. Reclamantul nu a contestat această decizie. 55. De la 4 la 6 ianuarie 2004, reclamantul a fost spitalizat pentru hipertensiune arterială. 56. La 16 noiembrie. În 2004, a solicitat tribunalului județ din București întreruperea executării pedepsei din motive medicale. 57. Între 20 și 22 decembrie 2004, reclamantul a fost spitalizat din nou pentru hipertensiune arterială. 58. La cererea instanței, reclamantul a fost prezentat la 12 ianuarie 2005 la un examen medical la Institutul Național de Medicină Legală. Medicii au notat că el suferea de hipertensiune arterială și de obezitate și că a avut antecedente de bronșită, dar au ajuns la o concluzie că: el nu era în imposibilitatea de a-și ispăși pedeapsa și că el putea beneficia de un tratament medical adecvat în închisoare. 59. Prin o hotărâre din 21 februarie În 2005, la apelul și recursul reclamantului, instanța a respins cererea de încetare a pedepsei. 60. În iunie 2006, reclamantul a primit o măsură de eliberare condiționată. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat în timpul detenției sale provizorii de un tratament medical adecvat stării sale de sănătate. În special, acesta ar fi fost obligat să împartă o celulă cu mai multe zeci de fumători, în timp ce el suferea de insuficiență cardiacă și de astm bronșic. 62. Pe teren de la art. 5 din Convenție, se plânge că a fost pus în detenție din ordinul Parchetului și că nu a fost imediat adus în fața unui judecător. 63. La colțul aceluiași articol, a declarat că a fost reținut în mod ilegal în detenție provizorie prin decizia tribunalului județ din București din 22 aprilie În cazuri similare, deținuții ar fi fost eliberați din acest motiv. 64. S. pe baza articolului 6 din convenție, reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil, public și de către instanțe independente și imparțiale. 65. El susține că declarațiile politicienilor și campania de presă îndreptată împotriva lui asupra inițiativei autorităților au încălcat dreptul său de a fi prezumat nevinovat până când vinovăția sa a fost stabilită legal. 66. În ceea ce privește ancheta desfășurată de Parchet, el susține că În plus, acesta ar fi fost privat de asistența unui avocat în timpul primelor sale acțiuni. În cele din urmă, reclamantul denunță refuzul Parchetului de a efectua o expertiză audio și video și de a audia mai mulți martori. 67. În ceea ce privește procedura judiciară, obiecțiunile reclamantului se referă la componența formării de judecată, desfășurarea procedurii și administrarea probelor. 68. În ceea ce privește compunerea curților și a instanțelor care și-au judecat hotărârea Cauza, acesta denunță participarea la procedură a altor procurori decât cei ai Parchetului anticorupție, respingerea cererilor sale de recuzare, precum și prelungirea detenției provizorii la 10 martie și 2 aprilie 2003 de către același judecător, C.A., ca și cea care va prezida ulterior formarea de judecată care a pronunțat condamnarea la 22 aprilie 2004. 69. În ceea ce privește desfășurarea procedurii, reclamantul susține că, la 5 mai 2003, președintele formării de judecată interzice accesul presei la sala de judecată și că, de mai multe ori, lista care indică data, ora și locul audierilor nu a fost afișată la grefă, astfel încât publicul să poată lua cunoștință de aceasta. 70. El se plânge de refuzul instanțelor de a înregistra audierile în cursul cărora agenții serviciilor secrete sub acoperire ar fi făcut amenințări împotriva avocatului său. Alte presiuni ar fi fost exercitate asupra reclamantului și soției sale pentru a renunța la serviciile acestui avocat. Potrivit reclamantului, procurorii Parchetului anticorupție și membrii serviciilor secrete ar fi exercitat, de asemenea, presiuni asupra martorilor și ar fi influențat judecătorii. 71. Reclamantul denunță, de asemenea, prelungirea detenției sale provizorii la 3 iulie 2003 de către instanța de apel din București, în ciuda recuzarii întregii jurisdicții. 72. Reclamantul susține ulterior că administrarea probelor nu a fost echitabilă și susține că Parchetul anticorupție a trimis tribunalului dosarul incomplet, pe care l-a distrus o dovadă importantă, și anume înregistrarea din 17 octombrie 2002, și că a falsificat alte documente. 73. De asemenea, acesta susține că avocatul său nu a dispus de timpul și de facilitățile necesare pentru a studia întregul dosar. El se plânge de refuzul instanțelor de a convoca anumiți martori și consideră că numeroase dovezi care să demonstreze nevinovăția sa au fost ignorate sau interpretate greșit de tribunale. 74. În cele din urmă, reclamantul consideră că întregul său proces a fost un proces care a permis autorităților interne să se plângă de organizațiile internaționale ale succesului în lupta împotriva corupției și a susținut o discriminare bazată pe criterii politice, contrar articolului 14 din Convenție. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile de detenție și de absența tratamentului medical în timpul detenției sale provizorii. În situația actuală a dosarului, Curtea nu se declară în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestei părți din litigiu și consideră necesară comunicarea acesteia către guvernul pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său. 76. Citând la art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost pus în detenție provizorie în mod ilegal la 19 octombrie 2002 și că a fost menținut în mod ilegal la 22 aprilie 2003. 77. 2002 de către tribunalul departamental și, respectiv, instanța de judecată din București. Or, reclamantul care a sesizat Curtea cu privire la această cauză la 7 noiembrie 2003, cauza sa este întârziată (Mujea c. România (dec.), nr. 44669/98, 10 septembrie 2002). Prin urmare, această parte a interdicției trebuie respinsă pentru întârziere în aplicarea art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. 78. În această privință, Curtea arată că, la 9 mai 2003, tribunalul de apel din București a confirmat menținerea reclamantului în detenție pe motiv că instanța de departament nu era conștientă de intrarea în vigoare a unei noi legi de modificare a componenței formării de judecată. 79. În plus, Curtea constată că, potrivit reclamantului, în cazuri similare, alți deținuți au fost eliberați din același motiv. 80. În la fel ca în prezent, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestei părți din litigiu și consideră că este necesar să o comunice guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său. 81. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul invocă numeroase încălcări ale dreptului la un proces echitabil. 82. În acest sens, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității sale și consideră necesar să o comunice guvernului pârât în conformitate cu art. 54 litera (b) din Regulamentul său de procedură. 83. În ceea ce privește presupusa lipsă de independență și de injumătățire a instanțelor care s-au confruntat cu cauza recurentului, Curtea ia notă de faptul că a recuzat tribunalele interne de mai multe ori și că afirmațiile sale au făcut obiectul mai multor examinări în fața diferitelor instanțe care au respins în mod motivat aceste afirmații. În ceea ce privește prezența instanței C.A. în formarea care a prelungit detenția provizorie și în cea care a judecat cauza pe fond, Curtea reamintește că simplul fapt, pentru un judecător, de a fi luat deja decizii înaintea procesului nu poate trece pentru a justifica în sine temerile legate de imparțialitatea sa (Hauchildt c. Danemarca, 24 mai 1989, seria A n 154, p. 21, § 49). 84. Prin urmare, Curtea consideră că aprecierea preliminară de către instanța C.A. a datelor disponibile pentru prelungirea detenției provizorii nu poate fi considerată o constatare formală a vinovăției reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, Nortier c. Țările de Jos, 24 august 1993, seria A n În cele din urmă, Curtea constată că nimic din dosar nu ar putea legitima temerile privind independența instanțelor interne. 85. În ceea ce privește celelalte afirmații referitoare la echitatea procedurii, Curtea constată că anumite obiecțiuni pe care reclamantul intenționează să le ridice în fața Curții sub aspectul articolului 6 nu au fost aduse în fața instanțelor interne în cadrul căilor de atac pe care le-a exercitat. 86. În orice caz și să presupună că căile de atac interne au fost epuizate, Curtea consideră că din ansamblul elementelor aflate în posesia sa reiese că afirmațiile reclamantului privind lipsa de echitate a procedurii penale nu sunt întemeiate. Aceasta reamintește că, în principiu, instanțelor naționale le revine aprecierea elementelor adunate de acestea și relevanța celor a căror producție doresc inculpații (Barberà, Messegué și Jabardo c. Spania, decembrie 1988, seria Hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:1999:31, p. Convenția. 88. Reclamantul invocă o discriminare bazată pe criterii politice. 89. Având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Curtea nu pune în discuție în speță nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate prin art. 14 din convenție. În consecință, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiate pe articolele 3 și 5 alineatul (1) în ceea ce privește legalitatea menținerii în detenție ordonată la 22 aprilie 2003 și 6 alineatul (2) Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Stanley Naismith Josep Casadevall Președinte adjunct