PREVLJAK AND OTHERS v. BOSNIA AND HERZEGOVINA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
PREVLJAK AND OTHERS v. BOSNIA AND HERZEGOVINA (CtEDO, 2012)
Reclamanții, dna Medina Prevljak, dna Sabira Šahinović, dl Edin Prevljak și dna Edina Rokvić, sunt cetățeni ai Bosniei și Herțegovinei, care s-au născut în 1939, 1961, 1963 și, respectiv, 1965. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către Kebo & Guzin, o firmă de avocati cu sediul în Mostar. Guvernul Bosniei și Herțegovinei (“ Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dna M. Mijić. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au fost proprietarii înregistrați de un drum public care rulează în apropierea casei lor în Konjic. La 27 septembrie 2006, municipalitatea Konjic a inițiat proceduri civile împotriva reclamanților în fața Curții Municipale Konjic. Acesta a susținut că reclamanții au fost înregistrati în mod înșelat ca proprietarii drumului și au solicitat rectificarea registrului. La 17 mai 2007, Curtea Municipală Konjic a respins reclamația. La 22 noiembrie 2007, Curtea Mostar Cantonal a hotărât în favoarea Comunității Konjic, având în vedere faptul că drumurile publice nu au fost supuse normelor privind posesia adversă. Se pare că registrul a fost apoi rectificat și că titlul reclamantului pe drum a fost extins ca urmare. La 14 ianuarie 2008, reclamanții au depus un recurs asupra punctelor de drept la Curtea Supremă a Federației Bosnia și Herțegovina, precum și la Curtea Constituțională a Bosniei și Herțegovina. La 13 mai 2008, Curtea Constituțională a respins cazul la prematur, în timp ce era încă în așteptare în fața Curții Supreme. La 4 decembrie 2008, Curtea Supremă a respins recursul deoarece valoarea cererii nu a depășit 10 000 de mărci convertibile (BAM) și cazul nu a susținut întrebări care afectează aplicarea legii în alte cazuri. La 9 ianuarie 2009, reclamanții au depus un nou recurs constituțional, astfel cum a ordonat Curtea Constituțională în hotărârea sa din 13 mai 2008. La 17 septembrie 2009, Curtea Constituțională a respins cauza ca fiind din timp. Prin urmare, reclamanții ar fi trebuit să depună un recurs constituțional în termen de 60 de zile de la eliberarea hotărârii din 22 noiembrie 2007. La 3 noiembrie 2009, reclamanții au solicitat Curții Constituționale să revizuiască această decizie având în vedere faptul că au depus primul lor recurs constituțional în ceea ce privește aceeași chestiune la 14 ianuarie 2008. La 29 iunie 2010, Curtea Constituțională a acceptat această cerere. La 12 octombrie 2011, Curtea a examinat fondurile cauzei și a respins cazul vădit nefondat. Actul privind drumurile din 2002 a fost în vigoare la momentul respectiv (de la 22 februarie 2002 până la 23 martie 2010). Secțiunea 4 din respectiva lege prevede că drumurile publice sunt o chestiune de interes general și că titlul către un drum public nu poate fi achiziționat. Actul privind drumurile 2010, care a intrat în vigoare la 23 martie 2010, conține o dispoziție similară (a se vedea art. 3 din respectiva lege). Actul de procedură civilă din 2003 a fost în vigoare începând cu 5 noiembrie 2003. În conformitate cu art. 237 din respectiva lege, un recurs privind punctele de drept nu este, în principiu, permis dacă valoarea cererii în cauză nu depășește 10.000 BAM, însă Curtea Supremă poate, în mod excepțional, să ia o astfel de situație dacă consideră că aceasta pune o întrebare care afectează aplicarea legii în alte cazuri. Regulile actuale sunt în vigoare începând cu 31 august 2005. În temeiul articolului 70, o parte poate, în caz de descoperire a unui fapt care ar putea avea, prin natura sa, o influență decisivă asupra rezultatului litigiului în cauză și care, atunci când a fost luată o decizie, nu a fost cunoscută de Curtea Constituțională și nu ar fi putut fi cunoscută în mod rezonabil de această parte, solicită Curții Constituționale, într-o perioadă de șase luni după ce acea parte a dobândit cunoștință de fapt, să revizuiască această decizie. În principiu, în cazul în care un recurs constituțional se referă la procedurile civile care fac obiectul unei cereri ale căror valoare nu depășește 10.000 BAM, un recurs privind punctele de drept nu este considerat un remediu eficace pentru motivul pentru care Curtea Supremă se ocupă doar de fondurile acestor apeluri în mod excepțional (art. 237 din Legea de procedură civilă 2003). Prin urmare, Curtea Constituțională nu va respinge o astfel de procedură din motive neepuizate doar pentru că un apelant nu a depus un recurs în privința punctelor de drept. În același fel, Curtea Constituțională va respinge o astfel de procedură ca din timp în cazul în care un apelant aștepta rezultatul apelului său asupra punctelor de drept și a depus astfel un recurs constituțional mai mult de 60 de zile de la data eliberării hotărârii de a doua instanță (cu excepția cazului în care Curtea Supremă a examinat în mod excepțional fondurile cauzei). Cu toate acestea, în cazul în care un recurent depune un recurs constituțional în paralel cu un recurs asupra punctelor de drept, Curtea Constituțională poate respinge recursul constituțional ca prematur în așteptarea rezultatului recursului asupra punctelor de drept, chiar dacă valoarea cererii civile în cauză nu depășește 10.000 BAM. Dacă este cazul, recurentul poate depune un al doilea recurs constituțional în termen de 60 de zile de la data depunerii deciziei privind recursul asupra punctelor de drept (în afara timpului în care Curtea Supremă a abordat sau nu fondurile acestui caz).