Sašo Gorgiev împotriva Macedoniei de Nord

Reclamantul s-a născut în 1972 și trăiește în Skopje. Reclamantul a lucrat ca chelner într-un bar din Skopje. La ora 3.50 a.m. la 6 ianuarie 2002, R.D., un reservist de poliție, a tras o lovitură în bar lovind reclamantul în piept. Potrivit unui certificat medical din 12 septembrie 2002 emis de Skopje Clinical Centre , reclamantul a fost admis urgent într-o „condiție distractivă” (теака о Rănile suferite au fost descrise după cum urmează: claviculul drept rupt și patru coaste rupte, leziune la artera subclaviană, hemoragie internă și confiscarea nervilor plexus brachial. brațul drept a fost paralizat. Concluzia a fost că reclamantul a suferit leziuni corporale grave cu leziuni vitale și cu consecințe durabile (витална פааиеност и тра El a fost operat de două ori, a doua oară în aprilie 2002 în Centrul Clinic din Belgrad, Serbia.

La 27 martie 2003, Curtea de Primă Instanță de la Skopje („curtea de judecată”) a condamnat R.D. în absența de „crime serioase împotriva securității publice” (теоки дела δротита о сиδурност). El a fost condamnat la doi ani de închisoare. După ce Curtea a auzit dovezi orale de la R.D., reclamantul și șase martori și a examinat alte dovezi materiale, a constatat că R.D., în timp ce a fost intoxicat, a scos involontar declanșarea pistolului său de serviciu și a împușcat reclamantul, care a fost la o distanță de un metru. Reclamantul a fost sfătuit să-și urmărească cererea de compensare prin intermediul unei acțiuni civile separate. Hotărârea a devenit finală la 8 mai 2003. R.D. a început să-și îndeplinească condamnarea la 6 iunie 2008. La 23 iunie 2008, tribunalul judecătorului a redeschis procesul, la cererea lui R.D...

La 12 martie 2009, tribunalul judecător a constatat din nou că R.D. a fost vinovat și l-a condamnat la doi ani de închisoare, suspendat timp de patru ani. Nu s-a furnizat nici o informație privind dacă această decizie a fost obiectul unui recurs sau a devenit final. La 11 noiembrie 2002, reclamantul, reprezentat de dl P. Šilegov, a introdus o acțiune civilă împotriva Ministerului Internului („ Ministerul”), care a solicitat compensații pentru pierderea pecuniară și morală a prejudiciului suferit ca urmare a acțiunii R.D... El a susținut că statul ar trebui să fie responsabil, având în vedere că R.D., în loc de a fi în serviciu într-o secție de poliție, l-a împușcat în bar. El a folosit arma de serviciu și a fost în uniformă.

El a solicitat 28 000 000 de denari macedoneni (MKD) în ceea ce privește prejudiciile morale și MKD 208.480 pentru prejudiciu material (pensiuni legate de tratamentul său medical). 10. După cinci amânări, Tribunalul de Primă Instanță a respins cererea reclamantului la 12 decembrie 2003, constatând că Ministerul nu a avut capacitatea necesară de a fi depus în judecată pentru daunele cauzate de R.D., care, fiind reservist de poliție, a fost considerat un oficial de stat. Curtea a stabilit că, la 5 ianuarie 2002, ora 19:30, la 6 ianuarie 2002, R.D. Trecuse la serviciu într-o secție de poliție din Skopje. El a fost atribuit să fie paznic (слуפ În bar, în prezența altor clienți și sub influența alcoolului, a scos arma și a împușcat reclamantul, care a fost în fața lui la o distanță de aproximativ 1,5 metri.

Curtea a constatat că reclamantul a suferit daune ca urmare a acțiunii R.D. Cu toate acestea, pentru ca Ministerul să fie responsabil în temeiul articolului 157 din Legea privind obligațiile (a se vedea punctul 19 de mai jos), instanța a afirmat că „... trebuie îndeplinite anumite condiții: daunele trebuie să fie cauzate de un oficial (овластено слу Acesta trebuie, de asemenea, să rezulte dintr-o acțiune ilegală. Acuzatul (Statul) va fi considerat responsabil numai dacă daunele sunt cauzate în cursul sau în legătură cu îndeplinirea sarcinilor oficiale. O acțiune va fi considerată ca fiind realizată în îndeplinirea sarcinii în cazul în care face parte din sarcinile ( Este o acțiune dăunătoare luată în termen de timp de muncă, în capacitatea oficială a persoanei în cauză și ca parte a sarcinilor sale oficiale.

Daunele pot fi cauzate în afara sarcinilor oficiale, dar trebuie să existe o legătură cauzală cu îndeplinirea sarcinii sau a sarcinii în sine ... în acest caz, R.D. nu a fost în bar în calitate oficială ... Astfel, daunele nu au fost cauzate în legătură cu îndeplinirea sarcinilor Ministerului, chiar dacă a fost cauzată într-un moment în care R.D. trebuia să fie de serviciu. La momentul critic și locul R.D. nu a acționat într-o capacitate oficială, ci ca o persoană privată, în ciuda faptului că a fost într-o perioadă de lucru; el a fost uniform și a folosit arma de serviciu. R.D. Nu există nicio legătură de cauzalitate între acțiunea sa și datoria sa ... faptul că [R.D.] a fost în uniformă și a folosit arma de serviciu nu înseamnă, în sine, că acționează într-o capacitate oficială.

R.D. nu a folosit arma în legătură cu îndeplinirea sarcinilor sale, ci ca un client în bar... În momentul în care a avut loc pagube, R.D., ca reservist de poliție, a fost un adult și antrenat în utilizarea pistolului. Inculpatul, ca proprietar al arma, este ușurat, în temeiul articolului 163 alineatul (2) din Legea privind obligațiile, din responsabilitate, având în vedere că pagubele au avut loc numai ca urmare a unei acțiuni neprevăzute de către agentul său a căror consecințe nu ar fi putut fi nici împiedicate, nici eliminate.” 11. Curtea a concluzionat că reclamantul a rămas în dreptul de a cere compensare de la R.D. în temeiul articolului 141 din Legea privind obligațiile (a se vedea punctul 16 de mai jos).

12. La 3 martie 2004, reclamantul a apelat, susținând că Ministerul va fi reținut responsabil pentru acțiunile R.D., așa cum a acționat în timpul datoriei, au fost uniform și și-a concediat arma de serviciu. În prezentarea sa, responsabilitatea Ministerului provine din art. 103 din Legea privind ocuparea forței de muncă (a se vedea punctul 20) în temeiul căruia Ministerul ar putea solicita rambursări de la R.D., în cele din urmă, el a susținut că a suferit daune ireparabile ca urmare a incidentului, deoarece brațul drept a devenit permanent paralizat. 13. La 27 aprilie 2004, Curtea de Apel din Skopje a respins recursul reclamantului, hotărând că nu există motive pentru a se depărta de concluzia instanței de judecată de judecată că acțiunile R.D.

din bar nu erau legate de sarcinile sale oficiale ca ofițer de poliție. A continuat să descopere că atunci când R.D. a împușcat reclamantul el nu a acționat ca ofițer de poliție și nu a îndeplinit sarcini oficiale. În consecință, nu a fost responsabilitatea Ministerului. Curtea a confirmat dreptul reclamantului de a solicita o compensare de la R.D. 14. La 21 iulie 2004, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept (ревиפиפа) la Curtea Supremă, susținând, printre altele, că Curtea de Apel nu a abordat argumentele sale cu privire la responsabilitatea Ministerului în temeiul Legii privind ocuparea forței de muncă. 15. La 31 mai 2006, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului asupra punctelor de drept, reprezentând motivele prezentate de instanțele inferiore.

16. Secțiunea 141 din Legea privind obligațiile stabilește principiul general care reglementează cererile de compensare civilă. 17. Secțiunea 157 prevede că angajatorul este responsabil pentru daunele cauzate de un angajat în îndeplinirea sarcinilor sau în raport cu acestea. Victima poate solicita compensare direct de la angajat dacă daunele au fost cauzate intenționat. Angajatorul poate solicita rambursarea compensației acordate victimei de la angajat în cazul în care aceasta din urmă a cauzat daune intenționat sau neglijent. 18. În secțiunea 160, proprietarul unei elemente periculoase (асен δредмет) este responsabil pentru orice daune cauzate de ea. 19. Secțiunea 163 alineatul (2) prevede că proprietarul unei elemente periculoase poate fi eliberat de responsabilitate dacă se poate demonstra că daunele au fost cauzate exclusiv de o acțiune neprevăzută de partea victimei sau a unei terțe persoane ale căror consecințe nu ar fi putut fi prevenite sau eliminate.

20. În temeiul articolului 103 din Legea privind ocuparea forței de muncă din 1993, astfel cum este în vigoare în acel moment, un angajator a fost responsabil pentru orice daune cauzate de un angajat în timpul îndeplinirii sarcinilor sau în raport cu ei. Angajatorul ar putea solicita rambursarea compensației de la angajat dacă acesta din urmă ar fi cauzat prejudiciul intenționat sau neglijent. 21. Secțiunea 24 din Legea Afacerilor Interne, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, a precizat ce agenți au fost considerați oficiali de stat. 22. La art. 26, oficialii de stat au fost obligați să își îndeplinească sarcinile în orice moment, indiferent dacă au fost în vigoare sau în afara sarcinii.

23. Într-o stare de război sau de urgență, Ministerul ar putea chema reserviști pentru a asigura siguranța publică și a preveni tulburările de masă (art. 45 alin. (2) din Legea Afacerilor Interne). Reserviștii ar putea fi recrutați pentru formare sau practică. În timpul perioadei de serviciu, reserviștii au fost considerați oficiali de stat în sensul art. 24 din Legea (art. 46). 24. Guvernul a furnizat o copie a unei hotărâri cu privire la o cerere de compensare depusă împotriva Ministerului și a unui ofițer de poliție care și-a concediat în mod neglijent arma de serviciu în clădirea Ministerului, din cauza căreia reclamantul a suferit leziuni corporale. Curtea de prima instanță a găsit ofițerul de poliție responsabil direct și a ordonat să plătească daunele.

Acesta a respins reclamația împotriva Ministerului din cauza lipsei de capacitate de a fi depusă în judecată. Nu s-a furnizat nici o informație privind dacă această decizie a devenit finală ([...].1274/2007 din 2 iulie 2008). Ofițerul de poliție în acest caz a fost condamnat pentru „crime grave împotriva securității publice” și condamnat la un termen suspendat de închisoare ([...]р.751/06 din 21 februarie 2007). 25. art. 11 din Principiile de bază prevede, printre altele: „Regulamentele și reglementările privind utilizarea armelor de foc de către funcționarii de aplicare a legii ar trebui să includă orientări care: (a) să precizeze circumstanțele în care funcționarii de aplicare a legii sunt autorizați să transporte arme de foc...

(b) să se asigure că armele de foc sunt utilizate numai în circumstanțe adecvate și într-un mod susceptibil de a reduce riscul de prejudicii inutile; ... (d) să reglementeze controlul, stocarea și eliberarea armelor de foc, inclusiv procedurile de asigurare a răspunderii funcționarilor de aplicare a legii pentru armele de foc și munițiile expediate.” 26. art. 37 din Codul prevede că „poliția poate folosi forța numai atunci când este strict necesar și numai în măsura necesară pentru obținerea unui obiectiv legitim”. 27. Comentariul la art. 37 din Codul citi, printre altele, după cum urmează: „... Importanța recrutului personalului adecvat la poliție, precum și formarea lor nu pot fi subestimate...”

5. The applicant was born in 1972 and lives in Skopje. 6. The applicant worked as a waiter in a bar in Skopje. At 3.50 a.m. on 6 January 2002, R.D., a police reservist, fired a shot in the bar hitting the applicant in the chest. According to a medical certificate of 12 September 2002 issued by Skopje Clinical Centre , the applicant was urgently admitted in a “serious condition” (тешка општа состојба). The injuries sustained were described as follows: broken right clavicle and four broken ribs, injury to the subclavian artery, internal haemorrhaging and seizure of the brachial plexus nerves. His right arm was paralysed. The conclusion was that the applicant had sustained serious bodily injury with life-threatening damage and lasting consequences (витална загрозеност и трајни последици).

He was operated on twice, the second time in April 2002 in the Clinical Centre of Belgrade, Serbia. 7. On 27 March 2003 the Skopje Court of First Instance (“the trial court”) convicted R.D. in absentia of “serious crimes against public security” (тешки дела против општата сигурност). He was sentenced to two years’ imprisonment. After the court had heard oral evidence from R.D., the applicant and six witnesses and examined other material evidence, it found that R.D., while intoxicated, had unintentionally pulled the trigger of his service gun and shot the applicant, who had been at a distance of one metre. The applicant was advised to pursue his compensation claim by means of a separate civil action.

The decision became final on 8 May 2003. 8. R.D. started serving his sentence on 6 June 2008. On 23 June 2008 the trial court reopened the proceedings, at R.D.’s request. On 12 March 2009 the trial court found R.D. guilty again and sentenced him to two years’ imprisonment, suspended for four years. No information was provided as to whether that decision was the subject of an appeal or became final. 9. On 11 November 2002 the applicant, represented by Mr P. Šilegov, brought a civil action against the Ministry of the Interior (“the Ministry”) seeking compensation for pecuniary and non-pecuniary loss related to the injury sustained as a result of R.D.’s action. He claimed that the State should be held responsible, given that R.D., instead of being on duty in a police station, had shot him in the bar.

He had used his service gun and had been in uniform. He claimed 28,000,000 Macedonian denars (MKD) in respect of non-pecuniary damage and MKD 208,480 for pecuniary damage (expenses related to his medical treatment). 10. After five adjournments, the Skopje Court of First Instance dismissed the applicant’s claim on 12 December 2003, finding that the Ministry lacked the requisite capacity to be sued for the damage caused by R.D., who, being a police reservist, was regarded a State official. The court established that between 7.30 p.m. on 5 January 2002 and 7.30 a.m. on 6 January 2002 R.D. had been on duty in a police station in Skopje. He had been assigned to stand guard (службена задача – стража) between midnight and 1 a.m.

and between 6 a.m. and 7 a.m. on 6 January 2002. After 1 a.m. on 6 January 2002, instead of returning to the police station, R.D. had gone to the bar on his own initiative, without informing his superior or the latter’s replacement. He had been in uniform and had been carrying his service gun. In the bar, in the presence of other customers and under the influence of alcohol, he had pulled the gun out and shot the applicant, who had been in front of him at a distance of about 1.5 metres. The court found that the applicant had suffered damage as a result of R.D.’s action. However, in order for the Ministry to be held responsible under section 157 of the Obligations Act (see paragraph 19 below), the court said that “... certain conditions need to be met: the damage must be caused by an official (овластено службено лице), it must be sustained by a physical or legal person and, in particular, it has to be caused by an official in the performance of his or her duties.

It also has to result from an unlawful action. The defendant (the State) will be held responsible only if the damage is caused in the course of or in connection with the performance of the official duties. An action will be regarded as carried out in the performance of a duty if it is part of the duties (функција) of the official. It is a a harmful action taken within working hours, in the official capacity of the person concerned and as part of his official duties. Damage may be caused outside official duties, but there must be a causal link with the performance of the duty or the duty itself ... in the present case, R.D. was not in the bar in an official capacity ... so the damage was not caused in connection with the performance of the Ministry’s duties, even though it was caused at a time when R.D.

was supposed to be on duty. At the critical time and place R.D. was not acting in an official capacity but as a private person, despite the fact that it was within working hours; he was in uniform and used his service gun. R.D. is responsible for the action taken and damage caused. There is no causal link between his action and his duty ... The fact that [R.D.] was in uniform and used his service gun does not mean, in itself, that he was acting in an official capacity. R.D. did not use the gun in connection with the performance of his duties, but as a customer in the bar ... At the time when the damage occurred, R.D., as a police reservist, was an adult and trained in the use of the gun.

The defendant, as the owner of the gun, is relieved, under section 163(2) of the Obligations Act, from responsibility, given that the damage occurred solely as a result of an unforeseeable action by its agent whose consequences could neither have been prevented nor removed.” 11. The court concluded that the applicant remained entitled to claim compensation from R.D. under section 141 of the Obligations Act (see paragraph 16 below). 12. On 3 March 2004 the applicant appealed, arguing that the Ministry was to be held responsible for R.D.’s actions, as he had acted while on duty, had been in uniform and had fired his service gun. In his submission, the Ministry’s responsibility derived from section 103 of the Employment Act (see paragraph 20 below) under which the Ministry could claim reimbursement from R.D.

Lastly, he submitted that he had suffered irreparable damage as a result of the incident, as his right arm had become permanently paralysed. 13. On 27 April 2004 the Skopje Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal, finding no grounds on which to depart from the lower court’s finding that R.D.’s actions in the bar were not related to his official duties as a police officer. It went on to find that when R.D. shot the applicant he had not been acting as a police officer and had not been performing official duties. There was accordingly no responsibility on the part of the Ministry. The court confirmed the applicant’s entitlement to claim compensation from R.D. 14. On 21 July 2004 the applicant lodged an appeal on points of law (ревизија) with the Supreme Court, arguing, inter alia, that the Court of Appeal had not addressed his arguments regarding the Ministry’s responsibility under the Employment Act.

15. On 31 May 2006 the Supreme Court dismissed the applicant’s appeal on points of law, reiterating the reasons given by the lower courts. 16. Section 141 of the Obligations Act sets out the general principle governing civil compensation claims. 17. Section 157 provides that the employer is responsible for damage caused by an employee in the performance of his or her duties or in relation to these. The victim can claim compensation directly from the employee if the damage was caused intentionally. The employer can seek reimbursement of the compensation awarded to the victim from the employee if the latter caused the damage intentionally or negligently. 18. Under section 160, the owner of a dangerous item (опасен предмет) is responsible for any damage caused by it.

19. Section 163(2) provides that the owner of a dangerous item can be relieved of responsibility if it can be shown that the damage was caused exclusively by an unforeseeable action on the part of the victim or a third person whose consequences could not have been prevented or removed. 20. Under section 103 of the Employment Act of 1993, as in force at that time, an employer was responsible for any damage caused by an employee while performing his or her duties or in relation to them. The employer could seek reimbursement of the compensation from the employee if the latter had caused the damage intentionally or negligently. 21. Section 24 of the Internal Affairs Act, as in force at the time, specified which agents were regarded as State officials.

22. Under section 26, State officials were required to perform their duties at all times, regardless as to whether they were on or off duty. 23. In a state of war or emergency, the Ministry could call up reservists in order to ensure public safety and prevent mass disorder (section 45(2) of the Internal Affairs Act). Reservists could be recruited for training or practice. During their period of service, reservists were regarded as State officials within the meaning of section 24 of the Act (section 46). 24. The Government provided a copy of a first-instance court decision concerning a compensation claim submitted against the Ministry and a police officer who had negligently fired his service gun inside the Ministry building, as a result of which the claimant sustained bodily injuries.

The first-instance court found the police officer directly responsible and ordered him to pay the damages. It dismissed the claim against the Ministry on grounds of lack of capacity to be sued. No information was provided as to whether this decision became final (П.бр.1274/2007 of 2 July 2008). The police officer in this case was convicted of “serious crimes against public security” and sentenced to a suspended prison term (К.бр.751/06 of 21 February 2007). 25. Article 11 of the Basic Principles provides, inter alia, that: “Rules and regulations on the use of firearms by law enforcement officials should include guidelines that: (a) Specify the circumstances under which law enforcement officials are authorised to carry firearms...

(b) Ensure that firearms are used only in appropriate circumstances and in a manner likely to decrease the risk of unnecessary harm; ... (d) Regulate the control, storage and issuing of firearms, including procedures for ensuring that law enforcement officials are accountable for the firearms and ammunition issued to them.” 26. Article 37 of the Code provides that “the police may use force only when strictly necessary and only to the extent required to obtain a legitimate objective”. 27. The commentary to Article 37 of the Code reads, inter alia, as follows: “...The importance of recruitment of suitable personnel to the police, as well as their training cannot be underestimated ...”