Hagenfeldt Advokatbyra AB împotriva Suediei

CINTIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 18700/09 HAGENFELDT ADVOKATBYRÅ AB împotriva Suediei depusă la 3 aprilie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Hagenfeldt Advokatbyrå AB, este o firmă de lege suedeză de răspundere limitată înregistrată la Stockholm, Suedia. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către dl C. Lindstrand, avocat practicant la Stockholm. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul este o firmă suedeză care oferă servicii în domeniul dreptului corporativ și comercial în temeiul Asociației avocatului suedezi (Sveriges Advokatsamfund La 14 martie 2008 Agenția fiscală suedeză (Skatteverket) ) a hotărât să ia măsuri coercitive împotriva unei alte societăți suedeze de răspundere limitată, care era clientul reclamantului.

Măsurile coercitive au fost luate în temeiul Legii 1994 privind măsurile coercitive specifice în cadrul procedurii de impozitare (lagen (1994:466) om särskilda tvångsåtgärder i beskattningsförfarandet Măsurile au fost luate în temeiul unei hotărâri intermediare de către Agenția fiscală în conformitate cu punctul 15 din Actul de 1994, care prevede că o astfel de hotărâre este supusă imediat instanței administrative competente de primă instanță pentru o decizie privind dacă decizia este sau nu. Întrucât un asociat al reclamantului a fost directorul societății care a fost supus măsurilor în cauză, Agenția fiscală a decis că are dreptul de a căuta documente relevante pe sediul reclamantului, printre altele, birourile de drept și locul de afaceri ale reclamantului de la Stockholm, precum și într-un apartament închiriat de asociat.

Căutarea efectuată pe localitățile reclamantului nu a dus la convulsii. Cu toate acestea, căutarea efectuată la apartamentul asociatului reclamantului a determinat, printre altele, confiscarea unui stick de memorie USB. Stick-ul de memorie USB în cauză a fost proprietatea reclamantului și a fost încredințat asociatului reclamantului să fie utilizat în practica legii reclamantului. Stick-ul de memorie USB conține informații și documente, nu numai în ceea ce privește reclamantul și clientul, care a făcut obiectul măsurilor coercitive, ci și în ceea ce privește un număr de alți clienți ai reclamantului. Reclamantul s-a plâns în fața Tribunalului Administrativ (länsrätten) ) la Stockholm și a solicitat ca documentele confiscate să fie scutite de auditul Agenției Fiscale din cauza privilegiului avocat-client.

La 26 martie 2008, Curtea Administrativă a Județeanului a respins plângerea din cauza faptului că reclamantul nu a fost obiectul măsurilor coercitive și că, prin urmare, nu a avut nici o locus standi În ceea ce privește scutirea documentelor de la auditul agenției fiscale, reclamantul a apelat la Curtea Administrativă de Apel ( kammarrätten ) de la Stockholm. Agenția Fiscală a avut locus standi în cadrul procedurii din fața instanței respective, care a apărut ca parte pentru a susține cauza împotriva reclamantului. Înainte de instanță de apel, reclamantul a solicitat o audiere orală; cererea a fost respinsă la 7 aprilie 2008. În această decizie au participat trei judecători, unul dintre care a fost un „judecător cooperat” (adjungerad ledamot ), care a fost, de asemenea, un angajat și funcționar al Agenției Fiscale, deși oficial în licență în timp ce a servit temporar cu instanța.

Reclamantul a contestat participarea judecătorului cooperat într-un caz în care Agenția Fiscală a apărut ca parte. Curtea Administrativă de Apel a respins obiecția reclamantului la 14 mai 2009. Această decizie a fost ulterior interzisă în fața Curții Supreme administrative (Regeringsrätten. ), care a solicitat o declarație de la Președintele Curții administrative de Apel. La 5 martie 2009, Curtea administrativă Supremă a respins recursul reclamantului, declarând că obiecția nu a fost justificată. Un membru al instanței a fost de opinie discordantă. În cursul procedurii de mai sus privind solicitarea unei audieri orale, reclamantul a continuat să argumenteze cauza sa în fața Curții de Apel administrative cu privire la ilegalitatea deciziei Agenției Fiscale.

La 22 august 2008, instanța de apel a respins apelul reclamantului și a susținut decizia Curții de Administrație a Județeniei. Reclamantul a apelat la Curtea Supremă de Administrație și a susținut, printre altele, că drepturile sale în temeiul Convenției au fost încălcate și că, prin urmare, locus standi a trebuit să fie acordat. La 28 ianuarie 2009, permisiunea de recurs a fost refuzată. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 1 din Convenția pe care autoritățile suedeze nu le-au respectat cerința de independență și de imparțialitate organizațională, deoarece un funcționar al Agenției Fiscale a fost autorizat să fie judecător la Curtea Administrativă de Apel.

Reclamantul se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 6 1 coroborat cu art. 13 din Convenție că nu a avut un proces echitabil sau un remediu eficace, deoarece a fost respins locus standi în fața Curții de Apel administrative în ceea ce privește decizia agenției fiscale din 14 martie 2008. În plus, reclamantul se plânge că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, datorită faptului că decizia Agenției Fiscale din 14 martie 2009 și hotărârea ulterioară a Curții administrative de Conturi au dat Agenției Fiscale acces la sediile reclamantului și au condus la confiscarea proprietăților care îi aparțin. A existat vreo ingerință în dreptul reclamantului de a respecta viața, domiciliul sau corespondența sa privată, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție?

În cazul în care aceaceasta a fost interferența în conformitate cu legea și necesară în temeiul articolului 8 § 2 din Convenție? (2) A avut reclamantul în acest caz acces la un remediu eficace, astfel cum este garantat de art. 13 din Convenție, coroborat cu art. 8 din Convenție? 3. Este art. 6 § 1 din Convenție, în conformitate cu șeful său civil, aplicabil procedurii în acest caz? Dacă da, a fost instanța care a tratat cazul reclamantului independent și imparțial, conform articolului 6 § 1 din Convenție? 4. A existat o ingerință în dreptul de a respecta proprietatea, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție?

FIFTH SECTION

Application no. 18700/09 HAGENFELDT ADVOKATBYRÅ AB against Sweden lodged on 3 April 2009

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Hagenfeldt Advokatbyrå AB, is a Swedish limited liability law firm registered in Stockholm, Sweden. The applicant was represented before the Court by Mr C. Lindstrand, a lawyer practising in Stockholm. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. The applicant is a Swedish law firm providing services in corporate and commercial law under the Swedish Bar Association ( Sveriges Advokatsamfund ). On 14 March 2008 the Swedish Tax Agency ( Skatteverket ) decided to take coercive measures against another Swedish limited liability company, which was a client of the applicant. The coercive measures were taken under the 1994 Act on Specific Coercive Measures in the Taxation Procedure ( lagen (1994:466) om särskilda tvångsåtgärder i beskattningsförfarandet - hereafter “the 1994 Act”).

The measures were taken by virtue of an interim decision by the Tax Agency according to paragraph 15 of the 1994 Act, which requires that such a decision is immediately submitted to the appropriate administrative court of first instance for a decision on whether or not the decision shall stand. Since an associate of the applicant was the director of the company which was subject to the measures in question, the Tax Agency decided that it had the right to search for relevant documents on the applicant's premises, inter alia, the applicant's law offices and place of business in Stockholm, as well as in an apartment leased by the associate. The search conducted on the applicant's premises did not result in any seizures.

However, the search conducted at the apartment of the applicant's associate did, inter alia , result in the seizure of a USB memory stick. The USB memory stick in question was the property of the applicant and it had been entrusted to the applicant's associate to be used in the applicant's law practice. The USB memory stick contained information and documents, not only regarding the applicant and the client, which was the subject of the coercive measures, but also regarding a number of the applicant's other clients. The applicant complained before the County Administrative Court ( länsrätten ) in Stockholm and requested that the confiscated documents be exempt from the Tax Agency's audit due to attorney-client privilege.

On 26 March 2008, the County Administrative Court dismissed the complaint on the grounds that the applicant was not the object of and “not concerned” by the coercive measures and that it therefore had no locus standi in the matter of exemption of documents from the Tax Agency's audit. Subsequently, the applicant appealed to the Administrative Court of Appeal ( kammarrätten ) in Stockholm. The Tax Agency had locus standi in the proceedings before that court, appearing as a party to argue its case against the applicant. Before the appellate court, the applicant requested an oral hearing; the request was rejected on 7 April 2008. In this decision three judges participated, one of whom was a “co-opted judge” ( adjungerad ledamot ), who was also an employee and civil servant of the Tax Agency, albeit formally on leave of absence while temporarily serving with the court.

The applicant objected to the participation of the co-opted judge in a case where the Tax Agency appeared as a party. The Administrative Court of Appeal rejected the applicant's objection on 14 May 2009. This decision was subsequently appealed against to the Supreme Administrative Court ( Regeringsrätten ), which requested a statement from the President of the Administrative Court of Appeal. On 5 March 2009, the Supreme Administrative Court rejected the applicant's appeal, declaring that the objection had not been justified. One member of the court was of a dissenting opinion. During the course of the above proceedings on the request for an oral hearing, the applicant continued to argue its case before the Administrative Court of Appeal as to the unlawfulness of the Tax Agency's decision.

On 22 August 2008, the appellate court rejected the applicant's appeal and upheld the County Administrative Court's decision. The applicant appealed to the Supreme Administrative Court and argued, inter alia, that its rights under the Convention had been breached and that locus standi therefore had to be granted. On 28 January 2009, leave to appeal was refused. COMPLAINTS The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that the Swedish authorities failed to observe the requirement of independence and organisational impartiality, since a civil servant of the Tax Agency was permitted to sit as judge in the Administrative Court of Appeal.

The applicant also complains under Article 6 § 1 in conjunction with Article 13 of the Convention that it did not have a fair trial or an effective remedy, as it was denied locus standi before the Administrative Court of Appeal in the matter of the Tax Agency's decision of 14 March 2008. Furthermore, the applicant complains that there was a breach of Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, due to the fact that the Tax Agency's decision of 14 March 2009 and the subsequent judgment of the County Administrative Court gave the Tax Agency access to the applicant's premises and led to the seizure of property belonging to it. QUESTIONS 1. Has there been an interference with the applicant's right to respect for its private life, home or correspondence, within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention?

If so, was that interference in accordance with the law and necessary in terms of Article 8 § 2 of the Convention? 2. Did the applicant in the present case have access to an effective remedy as guaranteed by Article 13 of the Convention in conjunction with Article 8 of the Convention? 3. Is Article 6 § 1 of the Convention under its civil head applicable to the proceedings in the present case? If so, was the court which dealt with the applicant's case independent and impartial, as required by Article 6 § 1 of the Convention? 4. Has there been an interference with the right to respect for property, within the meaning of Article 1 of Protocol No 1 to the Convention?