- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 mai 2012
- Stat pârât
- POL
- Concluzia
- Inadmisibil
Sliwa împotriva Poloniei
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Robert Blajer, este un național polonez născut în 1969 și trăiește în Jarosław. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl P. Blajer, un avocat care practică în Jarosław. Guvernul polonez („Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dl J. Wołīsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, fost ofițer vamal, a fost acuzat de acceptarea unei mită de la un alt ofițer vamal, P.D., în 2004. La 29 august 2006, P.D. a fost condamnat de Curtea Regională Przemyśl, printre altele, oferind o mită reclamantului în 2004. Curtea a fost compusă din judecătorul A.S. și doi judecători laici, D.B.
și C.J. Apoi, la 9 noiembrie 2006, aceeași instanță, în aceeași compoziție, a condamnat reclamantul că a acceptat aceeași mită din partea P.D. La o dată neespecificată avocatul reclamantului a apelat împotriva hotărârii de primă instanță. În apelul său, el nu a formulat o plângere cu privire la compunerea instanței. La 26 aprilie 2007, Curtea Supremă a adoptat o rezoluție și a susținut că, în circumstanțe precum cele din acest caz, în cazul în care dovezile care constituiseră baza condamnării unuia dintre infractorii unei infracțiuni ar trebui să fie, de asemenea, baza condamnării unui alt infractor al aceleiași infracțiuni, judecătorul care a examinat dovada împotriva autorului condamnat ar trebui să fie retras de la examinarea cazurilor împotriva celorlalți infractori (a se vedea mai jos „Legea și practica internă relevantă”).
La 17 august 2007, avocatul reclamantului a trimis o scrisoare instanței de secundare și, în baza rezoluției Curții Supreme din 26 aprilie 2007, a susținut că judecătorii care au condamnat reclamantul ar fi trebuit să fie retras din proceduri. La 18 octombrie 2007, Curtea de Apel Rzeszów a respins recursul și a susținut hotărârea de primă instanță. Acesta a admis că cei trei judecători nu ar fi trebuit să examineze cazul reclamantului. Cu toate acestea, a constatat că plângerea nu a fost formulată în recurs și, prin urmare, nu a putut fi luată în considerare ca una dintre bazele apelului. Acesta a considerat, de asemenea, că deficiența în cadrul procedurii dinainte de instanța de primă instanță nu constituie unul dintre motivele specifice de recurs menționate la art. 439 din cod, pe care instanța de recurs trebuie să le ia în considerare ex officio.
Curtea de Apel a remarcat, de asemenea, că singura modalitate de modificare a hotărârii de primă instanță era să aplice art. 440 din Codul; totuși, nu a constatat niciun motiv să facă acest lucru. art. 41 § 1 din Codul prevede următoarele: „Un judecător este retras de la examinarea unui caz în cazul în care există circumstanțe care pot da naștere la îndoieli justificate în ceea ce privește imparțialitatea sa într-un caz particular.” 10. art. 440 din Codul prevede următoarele: „Dacă menținerea unei hotărâri de primă instanță ar fi în mod evident nejustificată, hotărârea se modifică în favoarea persoanei acuzate sau îndepărtată, în ciuda plângerilor formulate într-un recurs”” 11. art. 433 din Codul prevede următoarele: „Tribunalul de apel examinează cazul în cadrul unui recurs.
Acesta examinează cazul dincolo de cadrul unui recurs, dacă este prevăzut de lege.” 12. art. 439 din Codul prevede, în măsura în care este cazul, următoarele: „Respectând cadrul unui recurs, plângerile formulate și influența unei deficiențe asupra conținutului unei decizii, instanța de apel anulează decizia contestată dacă: (1) decizia a fost eliberată de un judecător care ar fi trebuit să fie retrasă în temeiul articolului 40 din Codul (...).” 13. La 26 aprilie 2007, Curtea Supremă a adoptat o rezoluție în care a afirmat: „Dacă dovezile care au constituit baza condamnării unuia dintre acuzații ale unei infracțiuni sunt, de asemenea, baza condamnării unui alt autor al aceleiași infracțiuni, judecătorul care a examinat dovada împotriva autorului condamnat ar trebui să fie retras de la examinarea cazurilor împotriva restului infractorilor, având în vedere o suspiciune justificată cu privire la imparțialitatea sa în sensul articolului 41 § 1 din Codul de Procedură Penală.”
1. The applicant, Mr Robert Śliwa, is a Polish national who was born in 1969 and lives in Jarosław. He was represented before the Court by Mr P. Blajer, a lawyer practising in Jarosław. The Polish Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicant, a former customs officer, was charged with accepting a bribe from another customs officer, P.D., in 2004.
On 29 August 2006 P.D. was convicted by the Przemyśl Regional Court of, inter alia, offering a bribe to the applicant in 2004. The court was composed of Judge A.S., and two lay judges, D.B. and C.J.
Subsequently, on 9 November 2006, the same court, in the same composition, convicted the applicant of accepting the same bribe from P.D.
On an unspecified date the applicant’s lawyer appealed against the firstinstance judgment. In his appeal he did not raise a complaint regarding the composition of the court.
On 26 April 2007 the Supreme Court adopted a resolution and held that in circumstances such as those in the present case, where evidence which had constituted the basis for the conviction of one of the perpetrators of a crime was also to be the basis for the conviction of another perpetrator of the same offence, the judge who had examined the evidence against the convicted perpetrator should be withdrawn from examining the cases against the remaining perpetrators (see “Relevant domestic law and practice” below).
On 17 August 2007 the applicant’s lawyer sent a letter to the secondinstance court and, relying on the Supreme Court’s resolution of 26 April 2007 submitted that the judges who had convicted the applicant should have been withdrawn from the proceedings. He furtheredings (“the Code”) (see below).
On 18 October 2007 the Rzeszów Court of Appeal dismissed the appeal and upheld the first-instance judgment. It admitted that the three judges should not have examined the applicant’s case. However, it found that the complaint had not been raised in the appeal and therefore could not be taken into account as one of the bases of the appeal. It also considered that the shortcoming in the proceedings before the first-instance court did not constitute one of the specific grounds for appeal referred to in Article 439 of the Code, which the court of appeal had to take into account ex officio. The Court of Appeal further noted that the only way to amend the first-instance judgment was to apply Article 440 of the Code; however, it found no grounds to do so.
Article 41 § 1 of the Code provides as follows: “A judge shall be withdrawn from the examination of a case if there are circumstances which may give rise to justified doubts as to his or her impartiality in a particular case.”
Article 440 of the Code provides as follows: “If upholding a first-instance judgment would be manifestly unjustified, the judgment shall be amended in favour of the accused person or quashed, notwithstanding the complaints raised in an appeal.”
Article 433 of the Code provides as follows: “The appellate court shall examine the case within the framework of an appeal. It shall examine the case beyond the framework of an appeal if it is provided for by law.”
Article 439 of the Code, in so far as relevant, provides as follows: “Irrespective of the framework of an appeal, the complaints raised and the influence of a shortcoming on the contents of a decision, the appellate court shall quash the challenged decision if: (1) the decision was issued by or with the participation of a judge who should have been withdrawn pursuant to Article 40 of the Code (...).”
On 26 April 2007 the Supreme Court adopted a resolution in which it stated as follows: “If evidence which has constituted the basis for the conviction of one of the perpetrators of a crime is also to be the basis for the conviction of another perpetrator of the same offence, the judge who examined the evidence against the convicted perpetrator should be withdrawn from examining the cases against the remaining perpetrators, on account of a justified suspicion regarding his or her impartiality within the meaning of Article 41 § 1 of the Code of Criminal Procedure.”