CASE OF BULGARU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

Reclamanta, Paula Bulgaru, este resortisant român, s-a născut în 1980 și are domiciliul în București. Aceasta este reprezentată în fața Curții de N. Popescu, avocat în București.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, se pot rezuma după cum urmează.

Contextul cauzei

Reclamanta face parte dintr-o comunitate religioasă ortodoxă, în interiorul căreia un grup de aproximativ 30 de călugărițe, printre care și reclamanta, militează pentru o reformă spirituală a Bisericii Ortodoxe Române și condamnă cu vehemență colaborarea ierarhilor Bisericii cu fostul regim comunist.

Între 2000 și 2001, reclamanta a luat parte la sărbători religioase importante, în cadrul cărora și-a exprimat, în mod public, criticile cu privire la mitropolitul Moldovei și Bucovinei și la alți ierarhi. Poliția i-a aplicat mai multe amenzi contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Nefiind plătite, aceste amenzi s-au transformat în închisoare contravențională și reclamanta a petrecut mai multe săptămâni în detenție.

La 11 iunie 2002, Curtea de Apel Iași a condamnat reclamanta la plata unei amenzi penale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, în cadrul unei slujbe religioase la Catedrala Mitropolitană din Iași.

La 26 octombrie 2002, reclamanta a fost agresată în Catedrala Patriarhală din București, în urma exprimării nemulțumirii sale cu privire la Patriarhul Bisericii Ortodoxe, care oficia slujba religioasă. Potrivit declarațiilor persoanei în cauză, autorii agresiunii erau gărzile de corp ale patriarhului, care au bătut-o cu bestialitate, înainte de intervenția jandarmilor. Un certificat medical prezentat de reclamantă atestă o fractură nazală și mai multe traumatisme severe.

Acțiunea civilă a reclamantei

Prin cererea introdusă la 26 ianuarie 2004 în fața Judecătoriei București, reclamanta a cerut obligarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române la plata unui miliard de lei (ROL) (aproximativ 25 000 EUR), cu titlu de despăgubiri pentru agresiunile suferite din partea agenților patriarhiei, în special pentru cele din data de 26 octombrie 2006.

Judecătorul delegat a atras atenția reclamantei asupra obligației de a plăti taxa judiciară de timbru, al cărei cuantum este calculat în funcție de valoarea pretențiilor sale. Persoana în cauză și-a micșorat pretențiile la 3,4 milioane ROL (aproximativ 75 EUR) și a plătit taxa judiciară de timbru corespunzătoare.

Prin hotărârea din 10 iunie 2004, judecătoria a respins plângerea cu motivarea că reclamanta nu a demonstrat că agresorii erau angajați sau prepuși ai patriarhiei. Aceasta a precizat, de asemenea, că reclamanta nu a formulat plângeri penale care să fi permis organelor de anchetă începerea investigațiilor în vederea identificării și pedepsirii persoanelor răspunzătoare de agresiunile în cauză.

Recursul reclamantei a fost anulat prin hotărârea definitivă din 20 decembrie 2004 a Tribunalului București. Hotărârea preciza că reclamanta nu și-a motivat recursul în termenul legal.

Plângerea reclamantei împotriva procesului-verbal de contravenție din 21 mai 2004

La 21 mai 2004, reclamanta a luat parte la o ceremonie religioasă, la Catedrala Patriarhală din București.

Persoana în cauză și celelalte două persoane au fost agresate și insultate înainte de a fi date afară din catedrală, într-un mod violent.

Poliția i-a aplicat reclamantei o amendă contravențională de 1,5 milioane ROL (aproximativ 40 EUR) pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Reclamanta a contestat procesul-verbal, afirmând că, în conformitate cu dispozițiile din dreptul intern și internațional, cât și cu normele canonice, aceasta avea dreptul și obligația de a denunța abuzurile ierarhilor. Aceasta a declarat că fusese agresată în mod violent de preoți care i-au adus injurii și care au incitat și alte persoane împotriva sa.

Acesta a solicitat, de asemenea, audierea uneia dintre persoanele care o însoțeau. Acest martor a confirmat faptele și a precizat că reclamanta a vorbit pe un ton ridicat, dar că aceasta nu a strigat.

Un alt martor menționat în procesul-verbal a declarat că a auzit strigăte într-un moment important al slujbei și că enoriașii prezenți la fața locului au reacționat și au scos-o afară pe reclamantă. Acesta a precizat că s-a apropiat de persoana în cauză pentru a-i restitui ochelarii și că nu a văzut preoții care ar fi luat parte la incident.

Prin hotărârea de la 22 octombrie 2004, Judecătoria București a respins contestația reclamantei, considerând că reieșea din probele administrate la dosar că aceasta cauzase, prin comportamentul său, tulburarea ordinii și liniștii publice.

Recursul formulat de reclamantă a fost respins prin hotărârea definitivă din 10 februarie 2005 a Tribunalului București, care a confirmat temeinicia hotărârii primei instanțe.

Regimul juridic al contravențiilor

Conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în vigoare la momentul faptelor, constituie contravenție și se sancționează cu amendă sau cu închisoare contravențională următoarele fapte: provocarea sau participarea la scandal în localuri publice; săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene; proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2003, publicată în Monitorul Oficial la 26 decembrie 2003, Guvernul a scos închisoarea contravențională de pe lista sancțiunilor aplicabile autorilor contravențiilor. Începând cu acea dată, principalele sancțiuni care pot fi aplicate sunt avertismentul, amenda și obligația de a presta o activitate în folosul comunității. Aceasta din urmă nu poate fi aplicată decât de o instanță. Toate sancțiunile cu închisoare contravențională prevăzute de diferite acte normative în vigoare au fost transformate în prestarea unei activități în folosul comunității.

În caz de refuz al contravenientului de a executa o activitate în folosul comunității, instanța poate înlocui această sancțiune cu o amendă. Executarea unei pedepse cu amenda se efectuează potrivit normelor privind executarea creanțelor bugetare, iar în caz de neplată a amenzii aceasta nu poate fi transformată într-o pedeapsă privativă de libertate.

Regimul juridic al taxelor judiciare de timbru

Conform Legii nr. 146 din 24 iulie 1997 cu privire la taxele judiciare de timbru, în vigoare la momentul faptelor, acțiunile și cererile introduse în fața instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, calculate proporțional cu cuantumul sumei pretinse. Ministerul Finanțelor Publice poate acorda scutiri, reduceri sau reeșalonări pentru plata taxelor judiciare de timbru.

Legea nr. 146/1997 a fost modificată de Legea nr. 195/2004, care prevede că acordarea scutirilor, reducerilor, eșalonărilor sau amânărilor pentru plata taxei judiciare de timbru este de competența instanțelor judecătorești.

Regimul juridic al plângerii penale pentru lovire și alte violențe

Conform art. 180 C. pen., lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amenda. Lovirea sau actele de violență care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 279 C. proc. pen. prevede, de asemenea, că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea persoanei vătămate. O astfel de plângere trebuie adresată fie instanței, fie procurorului, în funcție de gravitatea violențelor pretinse.

Invocând art. 3 din convenție, reclamanta se plânge de violențele la care ar fi fost supusă din partea membrilor clerului și civililor, în prezența agenților de poliție, cu ocazia mai multor manifestări religioase. Aceasta precizează că, din motive etice și religioase, a refuzat să formuleze plângere penală împotriva agresorilor săi. Cu toate acestea, făcând referire la hotărârea

Invocând apoi art. 6 din convenție, reclamanta se plânge de obligarea sa la plata unei amenzi contravenționale pentru incidentul din 21 mai 2004. Susține că sancțiunea relevă un caracter punitiv și, în orice caz, reprezintă o sancțiune de natură penală. Reclamanta critică motivarea instanțelor, succintă după părerea sa, care ar fi omis examinarea conținutului și naturii afirmațiilor sale.

În temeiul aceluiași articol, reclamanta denunță, de asemenea, stabilirea unor taxe de timbru foarte ridicate care au împiedicat-o să beneficieze de accesul efectiv la o instanță, pentru a solicita despăgubiri pentru violențele și jignirile suferite.

Invocând, de asemenea, art. 7 din convenție, aceasta pretinde că condamnarea sa pentru evenimentele din 21 mai 2004 constituie sancționarea pentru fapte care nu sunt prevăzute în dreptul penal intern. Adaugă că criticile sale la adresa patriarhului nu ar putea fi calificate drept „tulburarea ordinii și liniștii publice”, în sensul Legii nr. 61/1991.

În plus, invocând art. 9 și art. 10 din convenție, reclamanta susține că obligarea sa la plata unei amenzi contravenționale a adus atingere libertății sale de gândire, de conștiință și de religie. Aceasta susține că nu exista un motiv social imperios care să justifice restrângerea acestor libertăți, că instanțele nu au argumentat suficient pentru a justifica această condamnare și că sancțiunea era prea ridicată pentru o persoană fără nicio formă de venit.

În cele din urmă, reclamanta consideră că a făcut obiectul unui tratament discriminatoriu, contrar art. 14 din convenție. Reclamanta susține că autoritățile interne au favorizat conducătorii Bisericii Ortodoxe din moment ce, în loc să ancheteze cu privire la violențele la care aceasta fusese victimă, acestea i-au aplicat mai multe sancțiuni pentru critica adusă acestor conducători.

În cadrul art. 3 din convenție, reclamanta se plânge că a fost agresată de membri ai clerului și de laici. Aceasta denunță, de asemenea, pasivitatea agenților de poliție prezenți și neînceperea din oficiu a unei anchete de către autoritățile naționale cu privire la aceste agresiuni.

Curtea reamintește că art. 3 din convenție impune statelor contractante o obligație negativă, aceea de a nu supune un individ la un tratament inuman și degradant. Reamintește că răspunderea statului poate fi angajată, de asemenea, când autoritățile au omis să ia în mod preventiv măsuri de ordin practic, adecvate pentru a împiedica ca persoanele aflate în jurisdicția sa să fie supuse la violențe, chiar dacă acestea sunt săvârșite de persoane particulare; totuși, o astfel de obligație pozitivă trebuie interpretată astfel încât să nu impună autorităților o sarcină insuportabilă sau excesivă (a se vedea,

În speță, Curtea reține că nu se contestă faptul că reclamanta a fost supusă unor acte de agresiune directă din partea agenților de poliție, ci faptul că aceasta a fost agresată de persoane particulare, laici sau membri ai clerului. Prin urmare, trebuie examinat dacă polițiștii prezenți la ceremoniile religioase în cauză și-au respectat obligația de a preveni și elimina atingerile aduse reclamantei și dacă autoritățile interne aveau obligația de a începe o anchetă în absența formulării unei plângeri prealabile.

Curtea notează că incidentele în cauză au luat amploare într-un mod imprevizibil, în timpul ceremoniilor religioase, în interiorul bisericii, după ce reclamanta și-a exprimat cu voce tare criticile cu privire la ierarhii Bisericii.

Curtea consideră că agenții de poliție prezenți la eveniment nu aveau obligația de a lua măsuri preventive speciale pentru a asigura securitatea reclamantei, dat fiind faptul că niciun element de la dosar nu permite să se presupună că aceștia erau la curent cu intențiile reclamantei și că, în consecință, fuseseră avertizați de existența unui risc sigur și imediat pentru integritatea fizică a acesteia.

Cu privire la plângerile legate de pasivitatea polițiștilor și obligația autorităților interne de a începe o anchetă din oficiu, Curtea notează că formularea unei plângeri penale pentru violențele comise de terți constituia la momentul faptelor o cale de atac efectivă, în sensul art. 35 § 1 din convenție, din moment ce conducea la deschiderea unei anchete care ar fi putut rezulta în identificarea și pedepsirea persoanelor răspunzătoare. Curtea observă că reclamanta nu susține contrariul, dar că aceasta afirmă că, în cauză, convingerile sale etice și religioase au împiedicat-o să formuleze o plângere penală față de agresorii săi.

Curtea a hotărât deja că circumstanțe particulare ar fi putut-o scuti pe reclamantă de obligația de a formula o plângere prealabilă cu privire la acuzația de rele tratamente. Acesta a fost, în special, cazul unui reclamant care a repetat demersurile în fața instanțelor interne, încercând, fără rezultat, deschiderea unei anchete oficiale cu privire la pretinsele violențe care îi fuseseră aplicate în arest, de către polițiști (

Cu toate acestea, în speță, Curtea constată, mai întâi, că violențele denunțate au fost comise de persoane particulare. Consideră apoi că, deși reclamanta avea libertatea de a nu depune plângere penală din cauza convingerilor sale etice și religioase, aceste convingeri nu o scuteau de obligația de a epuiza căile de atac interne. Ținând cont de existența unei căi de atac efective în dreptul intern, de care reclamanta avea cunoștință, dar pe care a ales în mod deliberat să nu o folosească, Curtea consideră că autoritățile nu erau obligate să înceapă din oficiu o anchetă penală, în absența unei plângeri din partea persoanei în cauză.

Având în vedere considerațiile anterioare, Curtea consideră că respectivele capetele de cerere întemeiate pe art. 3 din convenție trebuie respinse pentru neepuizarea căilor de atac interne, în temeiul art. 35 § 1 și 4 din convenție.

În cadrul art. 6 din convenție, reclamanta se plânge de obligarea sa la plata unei amenzi contravenționale pentru incidentul din 21 mai 2004. Aceasta pretinde că era vorba despre o condamnare penală, care nu a fost motivată suficient. Reclamanta denunță, de asemenea, cuantumul excesiv al taxelor judiciare de timbru, care au împiedicat-o să solicite despăgubiri civile.

În ceea ce privește calificarea sancțiunii, Curtea consideră că, în speță, caracterul contravențional sau penal al acesteia nu prezintă o importanță particulară, din moment ce procedura litigioasă a respectat garanțiile unui proces echitabil.

În acest sens, Curtea constată că instanțele sesizate cu contestația reclamantei au examinat legalitatea procesului-verbal într-o manieră contradictorie, în cadrul unei proceduri care a respectat garanțiile procedurale oferite de dreptul intern, și au oferit persoanei în cauză posibilitatea de a-și apăra punctul de vedere și de a audia martori (a se vedea,

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la pretinsa încălcare a dreptului de acces la justiție din cauza taxelor judiciare de timbru excesive, Curtea observă că acțiunea civilă a reclamantei a fost examinată de Judecătoria București, după ce reclamanta a diminuat cuantumul pretențiilor sale și a plătit o parte din taxele judiciare de timbru. În orice caz, Curtea observă că, pe de o parte, reclamanta nu a cerut instanței acordarea unei scutiri sau reduceri a taxelor judiciare de timbru și că, pe de altă parte, recursul acesteia a fost anulat ca nemotivat.

Rezultă că, în cauză, capătul de cerere întemeiat pe art. 6 din convenție este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 și 4 din convenție.

Din punct de vedere al art. 7 din convenție, reclamanta se plânge de condamnarea sa pentru fapte care nu erau prevăzute de dreptul penal intern.

Curtea constată că, la 21 mai 2004, reclamanta a fost sancționată cu amendă pentru consecințele comportamentului său, și anume pentru perturbarea slujbei religioase și provocarea de tulburări în interiorul și în exteriorul catedralei, și nu pentru conținutul criticilor sale la adresa ierarhilor Bisericii.

Instanțele interne care au examinat legalitatea procesului-verbal de contravenție au hotărât că, în temeiul Legii nr. 61/1991, comportamentul reclamantei din data de 21 mai 2004 constituia „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Având în vedere considerațiile expuse anterior (supra, pct. 43), Curtea nu poate contesta concluzia instanțelor interne cu privire la încadrarea juridică a acestor fapte.

Reiese că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 și 4 din convenție.

Reclamanta pretinde încălcarea art. 9, art. 10 și art. 11 din convenție, prin condamnarea sa pentru critica adusă ierarhilor Bisericii Ortodoxe.

Curtea reamintește că statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere pentru a hotărî existența și amploarea unei ingerințe, dar că aceasta se dublează printr-un control european, care se referă în același timp la lege și la deciziile care îl aplică. Marja de apreciere se referă în special la selectarea de metode rezonabile și corespunzătoare pe care le utilizează autoritățile, pentru a asigura derularea pașnică a evenimentelor publice legale (

În speță, Curtea notează că reclamanta a fost sancționată în mai multe rânduri pentru adoptarea unor poziții critice împotriva ierarhilor Bisericii. Hotărârile judecătorești interne cu privire la evenimentele petrecute între 2000 și 2001 fiind anterioare cu mai mult de șase luni introducerii prezentei cereri, Curtea se va limita să examineze amenda contravențională aplicată reclamantei la 21 mai 2004.

În acest sens, Curtea consideră că, prin alegerea unei sărbători religioase la Catedrala Patriarhală din București ca un cadru pentru criticile sale, reclamanta ar fi trebuit să se aștepte să provoace agitație în asistență, lucru care poate duce la aplicarea unei sancțiuni (a se vedea,

Curtea acordă, de asemenea, importanță faptului că amenda aplicată nu avea ca scop sancționarea exprimării unei opinii, ci sancționarea tulburării ordinii și liniștii publice. Consideră că cuantumul amenzii, deși ridicat pentru o persoană fără venit, era totuși moderat și reține că amenda nu mai putea fi schimbată într-o pedeapsă privativă de libertate (supra, pct. 19 și urm.).

Prin urmare, având în vedere circumstanțele speței, Curtea consideră că autoritățile au acționat în cadrul marjei de apreciere care le este recunoscută în materie.

În fine, cu privire la acuzațiile de parțialitate a autorităților interne în favoarea conducătorilor Bisericii Ortodoxe, ținând cont de toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la pretențiile formulate, Curtea nu constată niciun indiciu care să permită identificarea existenței unei discriminări împotriva reclamantei, cu încălcarea art. 14 din convenție.

Reiese că, în cauză, capetele de cerere întemeiate pe art. 9, art. 10 și art. 14 din convenție sunt în mod vădit nefondate și, prin urmare, trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din convenție.