LUTANYUK c. GRECE

SECȚIUNEA I Cererea nr. 59412/11 Ivan Mikhaylovich LUTANYUK împotriva Greciei introdusă la 20 septembrie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Ivan Mikhaylovich Lutanyuk, este un resortisant ucrainean născut în 1970 și în prezent încarcerat la închisoarea Korydallos. El este reprezentat în fața Curții de către domnul K. Ouzouni, avocat în Patras. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul își exercită profesia de șofer într-o companie de transport internațional poloneză Martyna Szkodo. La 10 mai 2011, a încărcat mărfuri în Atena către Italia. În mai 2011, autoritățile vamale din portul Igoumenitsa și-au controlat camionul și au descoperit 46 de resortisanți din țări terțe (afghani, irakieni și palestinieni) fără titluri de călătorie. La 13 mai 2011, instanța judecătorească a dispus punerea în detenție a reclamantului, pe motiv că a fost acuzat de o infracțiune care a fost condamnată la închisoare până la 20 de ani, că nu a avut reședința cunoscută în Grecia și că au existat indicii serioase ale vinovăției sale. Decizia de detenție a precizat că resortisanții străini au intrat ilegal în Grecia și că transportul lor către Italia ar trebui să aducă reclamantului o sumă de 2 500-3 500 EUR per persoană. La 18 mai 2011, reclamantul a introdus, în temeiul articolului 285 din Codul de procedură penală, o acțiune în fața camerei de judecată a tribunalului corecțional din Thesprotia. Printr-o decizie nr. 209/2011 din 9 noiembrie 2011, camera de judecată a respins recursul. Aceasta a considerat, în conformitate cu avizul procurorului general și ținând seama de declarațiile celor doi martori din rândul persoanelor clandestine, că reclamantul știa că persoanele pe care le transporta nu purtau documente care să permită identificarea lor, că, dacă ar fi fost eliberat, ar fi riscat să fugă și să comită noi infracțiuni și că există indicii serioase de vinovăție împotriva sa, ținând cont de modul în care acest transport fusese executat. În conformitate cu dreptul elen, această decizie a fost definitivă. Prin decizia nr. 210/2011, adoptată din oficiu la aceeași dată și după șase luni detenție, în temeiul articolului 287 alineatul (1) litera (b) din Codul de procedură penală, camera de judecată dispune prelungirea detenției reclamantului pentru o perioadă suplimentară de șase luni. Aceasta a considerat că, în cazul în care ar fi fost pus în libertate sub condiție, el ar fi riscat să nu se prezinte în instanță și să scape de executarea pedepsei. Ea a aprobat avizul procurorului, care ar reiniția considerațiile sale emise în cadrul deciziei nr. 209/2011, și a arătat că nu a fost încă finalizată. Dreptul intern relevant La art. 6 alineatul (4) din Constituția din 1975, legea stabilește durata maximă a detenției provizorii, care nu trebuie să depășească un an pentru infracțiuni și șase luni pentru infracțiuni. În cazuri excepționale, aceste perioade maxime pot fi prelungite cu șase și respectiv trei luni prin decizia camerei de acuzare competente. Articolele relevante din Codul de procedură penală se citesc astfel art. 285 (1) Acuzatul poate exercita o acțiune împotriva mandatului care îl deține în arest provizoriu sau decizia judecătorului judecătoresc de a-l pune în libertate sub condiție condiționată în fața camerei de judecată a tribunalului corecțional. Acțiunea trebuie efectuată în termen de cinci zile de la punerea în detenție (...) ; este transmis procurorului în apropierea tribunalului corecțional care trebuie să-l trimită fără întârziere, împreună cu avizul său, camerei de judecată care decide definitiv. 2. Acțiunea nu are efect suspensiv. (...) art. 287 □ Durata detenției provizorii În toate cazurile și până la adoptarea deciziei definitive, durata maximă a detenției provizorii pentru aceeași infracțiune nu poate depăși un an. În cazul unor circumstanțe excepționale, detenția provizorie poate fi prelungită cu cel mult șase luni printr-o decizie motivată special (a) a camerei de judecată a instanței de recurs (...) (b) camera de judecată a tribunalului de mare instanță (...). În cazul în care instanța judecătorească este pendinte în fața instanței judecătorești din statul de executare și are în continuare detenția provizorie în temeiul primului paragraf, instanța judecătorească trebuie, cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei maxime de detenție provizorie, în conformitate cu acest alineat, să transmită dosarul procurorului, care îl comunică în termen de 15 zile, împreună cu o propunere motivată camerei de judecată. În toate celelalte cazuri, procurorul competent trebuie, cu cel puțin 25 de zile înainte de expirarea perioadei maxime de detenție provizorie, în conformitate cu acest alineat sau înainte de încheierea unei prelungiri deja ordonate, să prezinte camerei de acuzare competente o propunere de prelungire sau de ridicare a detenției. În ceea ce privește surplusul, dispozițiile alineatului precedent referitoare la audierea pârâtului și a procurorului se aplică. (...) Orice îndoială sau obiecție cu privire la prelungirea sau la durata maximă a detenției provizorii se soluționează de către camera de acuzare menționată la alineatul (1). (2) Dispozițiile alin. (1) lit. (a) privind prezența acuzatului și a procurorului general se aplică și în acest caz. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge că camera de judecată a tribunalului corecțional Thesprotia a dispus prelungirea detenției sale provizorii printr-o motivare care nu era relevantă. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge de faptul că camera de judecată a tribunalului corecțional din Thesprotia nu s-a pronunțat în termen scurt deoarece a examinat acțiunea reclamantului împotriva mandatului de detenție decât la cinci luni după exercitarea acțiunii. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil. ÎNTREBARE CU PĂRȚI Durata procedurii prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii era compatibilă cu condiția de termen scurt de la art. 5 alineatul (4) din convenție

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

59412/11

Ivan Mikhaylovich LUTANYUK

contre la Grèce

introduite le 20 septembre 2011

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Ivan Mikhaylovich Lutanyuk, est un ressortissant ukrainien né en 1970 et actuellement incarcéré à la prison de Korydallos. Il est représenté devant la Cour par Me K. Ouzouni, avocate à Patras.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant exerce la profession de chauffeur dans une compagnie polonaise de transports internationaux «

Martyna Szkodo

». Le 10 mai 2011, il chargea des marchandises à Athènes à destination de l’Italie. Le 11

mai 2011, au port d’Igoumenitsa, les autorités des douanes contrôlèrent son camion et y découvrirent 46 ressortissants provenant de pays tiers (afghans, irakiens et palestiniens) et dépourvus de titres de voyage.

Le 13 mai 2011, le juge d’instruction ordonna la mise en détention du requérant, au motif qu’il était accusé d’un crime passible d’une peine de réclusion jusqu’à vingt ans, qu’il n’avait pas de résidence connue en Grèce et qu’il y avait des indices sérieux de sa culpabilité. La décision de détention précisait que les ressortissants étrangers étaient entrés clandestinement en Grèce et que leur transport vers l’Italie devait rapporter au requérant une somme de 2

500 à 3

500 euros par personne.

Le 18 mai 2011, le requérant introduisit, en vertu de l’article 285 du code de procédure pénale, un recours devant la chambre d’accusation du tribunal correctionnel de Thesprotia.

Par une décision n

o

209/2011 du 9 novembre 2011, la chambre d’accusation rejeta le recours. Elle considéra, suivant en cela l’avis du procureur et compte tenu des déclarations des deux témoins parmi les clandestins, que le requérant savait que les personnes qu’il transportait ne portaient pas de documents permettant leur identification, que s’il était mis en liberté il risquait de fuir et de commettre de nouvelles infractions et que des indices sérieux de culpabilité existaient contre lui compte tenu de la façon dont ce transport avait été exécuté. Selon le droit grec, cette décision était définitive.

Par une décision n

o

210/2011, adoptée d’office à la même date et au bout de six mois détention, en vertu de l’article 287 § 1 b) du code de procédure pénale, la chambre d’accusation ordonna la prolongation de la détention du requérant pour une période supplémentaire de six mois. Elle estima que s’il était mis en liberté sous condition, il risquait de ne pas comparaître à l’audience et d’échapper à l’exécution de la peine. Elle entérina l’avis du procureur, qui réitérait ses considérations émises à l’occasion de la décision n

o

209/2011, et releva que l’instruction de l’affaire n’était pas encore achevée.

B.

Le droit interne pertinent

L’article 6 § 4 de la Constitution de 1975 dispose

:

«

La loi fixe la durée maximale de la détention provisoire, qui ne doit pas excéder un an pour les crimes et six mois pour les délits. Dans des cas tout à fait exceptionnels, ces durées maximales peuvent être prolongées de six et trois mois respectivement par décision de la chambre d’accusation compétente.

»

Les articles pertinents du code de procédure pénale se lisent ainsi

:

Article 285 – Recours de celui qui est détenu provisoirement

«

; il est transmis au procureur près le tribunal correctionnel qui doit l’introduire sans tarder, avec son avis, à la chambre d’accusation qui décide de manière définitive.

(...)

»

Article 287 – Durée de la détention provisoire

«

2.

Dans tous les cas et jusqu’à l’adoption de la décision définitive, la durée maximale de la détention provisoire pour une même infraction ne peut dépasser un an. En cas de circonstances exceptionnelles, la détention provisoire peut être prolongée de six mois au maximum par une décision spécialement motivée

:

a) de la chambre d’accusation de la cour d’appel (...)

b) de la chambre d’accusation du tribunal de grande instance (...).

Si l’instruction est pendante devant le juge d’instruction et que la détention provisoire se poursuit en vertu du premier paragraphe, le juge d’instruction doit, trente jours avant l’expiration de la durée maximale de la détention provisoire, conformément à ce paragraphe, transmettre le dossier au procureur, qui le communique dans un délai de quinze jours avec une proposition motivée à la chambre d’accusation. Dans tous les autres cas, le procureur compétent doit, vingt-cinq jours au moins avant l’expiration de la durée maximale de la détention provisoire, conformément à ce paragraphe, ou avant la fin d’une prolongation déjà ordonnée, soumettre à la chambre d’accusation compétente une proposition de prolongation ou de levée de la détention. Pour le surplus, les dispositions du paragraphe précédent relatives à l’audition de l’accusé ainsi qu’à celle du procureur s’appliquent.

(...)

5.

Tout doute ou objection quant à la prolongation ou à la durée maximale de la détention provisoire est résolu par la chambre d’accusation mentionnée au paragraphe

»

GRIEFS

Invoquant l’article 3, le requérant se plaint de ses conditions de détention.

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint du fait que la chambre d’accusation du tribunal correctionnel de Thesprotia a ordonné la prolongation de sa détention provisoire par une motivation qui n’était pas pertinente.

Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant se plaint du fait que la chambre d’accusation du tribunal correctionnel de Thesprotia, n’a pas statué à «

bref délai

» car elle n’a examiné le recours du requérant contre le mandat de mise en détention que cinq mois après l’exercice du recours.

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit à un procès équitable.

QUESTION AUX PARTIES

La durée de la procédure par laquelle le requérant a cherché à contester la légalité de sa détention provisoire était-elle compatible avec la condition de «

bref délai

» de l’article 5 § 4 de la Convention

?